ICCJ. Decizia nr. 500/2013. Civil. Partaj judiciar. Revizuire - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 500/2013

Dosar nr. 4960/1/2012

Şedinţa publică din 6 februarie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 471/R din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâtul I.S. (declarat în contradictoriu cu reclamanta I.I. şi pârâţii B.D., B.A.M., S.S., I.V., I.F., I.D., în acţiunea civilă având ca obiect partaj judiciar - acţiune în constatare) împotriva deciziei civile nr. 88 din 27 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 51/196/2005; a modificat în parte decizia atacată în sensul că a admis apelul declarat de acest pârât împotriva sentinţei civile nr. 363 din 15 ianuarie 2009 a Judecătoriei Brăila pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus ieşirea părţilor din indiviziune conform dispozitivului acestei decizii; a respins recursul declarat de I.C. împotriva aceleiaşi decizii.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că atât reclamantul cât şi pârâtul sunt nemulţumiţi de varianta de lotizare adoptată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, primul considerând că ia-fost atribuit un lot mai mic decât cel care i se cuvine în raport cu cota pe care o deţine din moştenire şi cu actele sale de proprietate, iar celălalt că menţinerea stării de indiviziune cu privire la o porţiune din curte favorizează menţinerea stării conflictuale şi a problemelor existente între părţi.

În atare situaţie, instanţa de recurs a constatat că varianta 5 de lotizare propusă de expertiza efectuată în cauză respectă cel mai bine dispoziţiile art. 673 C. proc. civ. şi a dispus în consecinţă.

Împotriva deciziei civile nr. 471/R din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, la data de 9 iulie 2012, au formulat cerere de revizuire B.D. şi B.A.M., arătând că dispozitivul acesteia, prin care moştenitorilor lui I.A. (I.F., I.D. şi I.V.) li s-a atribuit un lot de 48 mp, dată fiind cota lor de 3/32 din imobilul în suprafaţă de 512 mp, este potrivnic cu cel al deciziei civile nr. 277/R din 10 mai 2007 al aceleiaşi instanţe, prin care numitului I.A. i s-a atribuit un lot de 86 mp (prin consfinţirea contractului de vânzare-cumpărare din 14 mai 2001, încheiat între B.D., B.A.M., în calitate de cumpărători, şi I.A., în calitate de vânzător, având ca obiect imobilul situat în Brăila, cartier R.N., judeţul Brăila, alcătuit din teren în suprafaţă de 86 p şi construcţie de 86 mp).

Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, înalta Curte urmează a o respinge, ca tardiv formulată, pentru următoarele considerente:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs, după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2), termenul se va socoti de la pronunţarea ultimei hotărâri.

Având în vedere dispoziţiile legale anterior citate, înalta Curte constată că termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost depăşit, întrucât decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată la data de 10 octombrie 2011, iar prezenta cerere a fost formulată la data de 9 iulie 2012, data poştei.

Legea sancţionează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat şi dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

În speţă, revizuenţii au încălcat prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece au formulat cererea cu depăşirea termenului legal prevăzut de textul menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia tardivităţii cererii fiind o excepţie procesuală absolută şi dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

În cauză nu pot fi reţinute apărările revizuentului B.D. în sensul că termenul cererii de revizuire curge de la momentul pronunţării deciziei civile nr. 359/R din 12 iunie 2012, prin care s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului deciziei a cărei revizuire se solicită, formulată de petentul I.C.

Obiectul revizuirii este determinat în mod clar de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora se poate solicita revizuirea „unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul".

Or, decizia civilă nr. 359/R din 12 iunie 2012 este dată în lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 471/R din 10 octombrie 2011, fiind distinctă de aceasta şi neîncadrându-se în sfera hotărârilor judecătoreşti evocate prin textul legal anterior citat, termenul de exercitare a căii de atac raportându-se la decizia ce a soluţionat fondul, în speţă, decizia a cărei revizuire se solicită, şi nu la decizia lămuritoare.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de B.D. şi B.A.M. împotriva deciziei nr. 471/R din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi - secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 500/2013. Civil. Partaj judiciar. Revizuire - Recurs