ICCJ. Decizia nr. 5037/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5037/2013

Dosar nr. 10816/118/2008*

Şedinţa publică din 6 noiembrie 2013

Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1141/118/2007 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta N.E.V. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate că Primarul Municipiului Constanţa nu a răspuns notificării pe care a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001 şi să oblige pe pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru cota de 1/9 din valoarea de circulaţie a imobilului preluat în mod abuziv, situat în Constanţa, bd. I.C.B. (compus din teren în suprafaţă de 11.388 mp şi construcţii, respectiv construcţie cu destinaţie de ateliere în suprafaţă de 1.045,60 mp şi construcţie cu destinaţie de locuinţă în suprafaţă de 184,50 mp).

În motivarea cererii, s-a arătat că imobilul situat la adresa anterior menţionată, compus în întregul lui din teren în suprafaţă de 30.276,62 mp şi construcţii, a fost dobândit de Societatea Cooperativă "E." prin actul de vânzare nr. x/1931, autentificat la 23 ianuarie 1931 la Tribunalul Constanta, încheiat cu Primăria Constanţa şi că ulterior, prin decizia Consiliului de administraţie şi a Adunării Generale a societăţii cooperatiste, au fost înstrăinate către membrii fondatori ai societăţii terenuri în suprafaţă de 18.888,62 mp, astfel încât în patrimoniul societăţii a rămas suprafaţa de 11.388 mp (pe care se găseau edificate construcţii cu destinaţia de ateliere, pe o suprafaţă de 1.045,60 mp şi construcţii cu destinaţia de locuinţă, pe o suprafaţă de 184,50 mp).

La momentul preluării patrimoniului societăţii, "E." de către regimul comunist, societatea mai deţinea în proprietate imobilul compus din teren în suprafaţă de 11.388 mp şi construcţiile edificate pe acesta, pentru care reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii determinate prin raportare la valoarea de piaţă a acestuia.

A mai arătat reclamanta că este fiica numitului S. (S.) G., decedat la data de 29 mai 1965, care a fost unul dintre cei 9 acţionari şi membri fondatori ai societăţii "E.", astfel cum rezultă din adeverinţa din 7 decembrie 1990 eliberată de Arhivele Statului Constanţa.

S-a susţinut că imobilul a fost expropriat şi trecut în proprietatea statului fără titlu în cursul anului 1951, autorul reclamantei fiind deposedat în mod abuziv, fără o justă şi prealabilă despăgubire; notificarea transmisă la 20 noiembrie 2001, prin care reclamanta a solicitat Prefecturii Constanţa acordarea măsurilor reparatorii pentru acest bun a fost înaintată Primăriei Constanţa cu adresa nr. 8079 din 8 septembrie 2005, dar nu a fost soluţionată până în prezent.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 3 lit. b), art. 4 alin. (2), art. 1 alin. (2), art. 18 lit. a), art. 22, 23 şi 26 din Legea nr. 10/2001.

Cadrul procesual a fost extins prin chemarea în judecată, în calitate de pârâţi, şi a SC R. SA şi SC C. SA invocându-se faptul că prin adresa nr. 33959 din 14 martie 2007, Primăria Municipiului Constanţa a comunicat reclamantei că terenul ce face obiectul cererii de restituire aparţine acestor societăţi conform H.G. nr. 834/1991, fiind afectat de construcţii noi care le aparţin; urmare a acestei comunicări reclamanta s-a adresat cu notificare şi acestor persoane juridice, la data de 25 iunie 2007.

De asemenea, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată a numitului A.C.E., în calitate de moştenitor al autorului comun G.S.

Totodată, a fost formulată cerere de intervenţie în interes propriu de către I.A.V. şi F.L., care au arătat că sunt moştenitorii lui S.G. şi pentru că Primăria Constanţa a refuzat să răspundă la notificarea depusă de aceştia au formulat acţiune în justiţie, care a format obiectul Dosarului nr. 2236/2004; cu ocazia executării acestei hotărâri au aflat că deţinătoarele terenului sunt SC R. SA şi SC C. SA, pe care le-au notificat la 19 septembrie 2007.

Prin încheierea de şedinţă din 19 februarie 2008, cererea de intervenţie a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 312 din 25 martie 2008 Tribunalul Constanţa a luat act de renunţarea reclamantei la judecată faţă de intervenientul A.C.E., a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa şi a respins acţiunea faţă de aceştia ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins acţiunea faţă de pârâtele SC "C." SA Constanţa şi SC "R." SRL Constanţa, ca nefondată, a admis acţiunea opusă Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri băneşti în condiţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cotă de 1/2 din despăgubirile cuvenite de pe urma numitului S. (S.) G., pentru imobilul situat în mun. Constanţa, bd. I.C.B., compus din teren în suprafaţă de 11.388 mp şi construcţii, respectiv construcţie cu destinaţie de ateliere în suprafaţă de 1.045,60 mp şi construcţie cu destinaţia de locuinţă în suprafaţă de 184,50 mp.

Prin Decizia civilă nr. 206/C din 24 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa s-au admis apelurile declarate în cauză, s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţa, reţinându-se greşita soluţionare a cererii de intervenţie în condiţiile în care intervenienţii au făcut dovada calităţii de succesori ai autorului S.G. şi puteau, prin urmare, să invoce un drept propriu în procedura Legii nr. 10/2001, pornită de reclamantă pentru acelaşi imobil.

În rejudecare, întrucât din situaţia juridică a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii a rezultat că bunul a format obiectul unor vânzări succesive, reclamanta a formulat precizări cu privire la cadrul procesual pasiv, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, şi a următoarelor persoane juridice şi fizice deţinătoare: SC "E." SRL Constanţa, SC "A.I." SA Constanţa, SC "A." SRL Constanţa, SC "A." SRL Cumpăna, SC "D.C." SRL Constanţa, SC "F.A." SRL Constanţa, SC "M.P.R.C." SRL Constanţa, SC "C.S.C." SRL Constanţa, SC "M." SRL Constanţa, SC "C.C." SRL Constanţa, S.C., C.D., C.S., C.S.I. şi C.N., SC "E.M.C." SRL Constanţa şi C.G. şi O.

Prin Sentinţa civilă nr. 445 din 2 martie 2010 Tribunalul Constanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Constanţa, Primarul Municipiului Constanţa şi SC C. SA prin lichidator C.L. A respins cererea de modificare a acţiunii cu privire la cadrul procesual pasiv depusă de reclamantă la termenul din 26 august 2009, ca tardiv formulată, a admis excepţia lipsei de obiect a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii I.A.V. şi F.L. şi a respins acţiunea acestora pe calea acestei excepţii; în temeiul art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunţarea reclamantei la judecată faţă de intervenientul forţat A.C.E.

A admis acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri băneşti în condiţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cotă de 1/2 din despăgubirile cuvenite de pe urma numitului S.G. pentru imobilul situat în Constanţa, bd. B., judeţul Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 11.388 mp şi construcţii, respectiv construcţie cu destinaţie de atelier în suprafaţă de 1.045,60 mp şi construcţie cu destinaţia de locuinţă, în suprafaţă de 184,50 mp.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii s-a reţinut, în esenţă, că acţiunea reclamantei este admisibilă în raport de Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că, în aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi notificarea persoanei îndreptăţite, în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.

Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că măsurile reparatorii cuvenite reclamantei după autorul său S.G., membru fondator al Societăţii "E.", persoană juridică desfiinţată, urmează a fi calculate şi acordate după respectarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, la propunerea Ministerului de Finanţe.

Lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa a fost raportată la dispoziţiile Legii nr. 10/2001 - cu motivarea că aceştia nu au calitate de persoane deţinătoare şi nici nu există alte dispoziţii legale care să le confere legitimare în cauză - iar a pârâtelor SC R. SA şi SC C. SA - la prevederile art. 31 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, reţinându-se că în condiţiile în care cele două societăţi comerciale nu au calitatea de continuatoare ale fostei societăţi "E.", iar patrimoniul acestei persoane juridice nu a fost preluat de cele două pârâte, acestea nu au calitate procesuală pasivă în procedura iniţiată de reclamantă.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi intervenienţii în interes propriu I.A.V. şi V.L., care au criticat soluţia pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 199C din 24 septembrie 2010 Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a admis apelul intervenienţilor cu consecinţa desfiinţării în parte a hotărârii apelate şi a trimiterii cauzei la prima instanţă pentru judecata cererii de intervenţie în interes propriu; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut că, în calitate de succesoare (fiică) a defunctului S.G., unul din cei nouă acţionari şi membri fondatori ai Societăţii Cooperative "E.", reclamanta a solicitat prin notificarea nr. 1870/2001 înaintată iniţial Prefecturii Constanţa, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare cotei sale succesorale (1/2) din cota de 1/9 din acţiunile societăţii deţinută de autorul său.

După adoptarea Legii nr. 247/2005 şi stabilirea unei noi proceduri de acordare a despăgubirilor băneşti, Prefectura Constanţa a direcţionat notificarea reclamantei, spre soluţionare, Municipiului Constanţa.

S-a apreciat că, în condiţiile în care pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar nu a procedat la soluţionarea notificării şi nici nu şi-a declinat competenţa de a o soluţiona, prin redirecţionarea ei către entitatea desemnată de legiuitor conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, reclamanta era îndreptăţită să se adreseze Tribunalului Constanţa pentru cenzurarea refuzului nejustificat al pârâtului de a da curs notificării sale, dar şi pentru soluţionarea pe fond a acesteia, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. XX/2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

A mai reţinut instanţa că direcţionarea notificării reclamantei către Prefectura Constanţa la Municipiul Constanţa, iar nu către Ministerul Finanţelor sau către instituţia publică implicată în privatizarea societăţii comerciale care ar fi preluat patrimoniul SC "E." după naţionalizare, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 modificată, nu conduce în mod automat la concluzia că unitatea administrativ-teritorială este pârâta ce trebuie să soluţioneze notificarea şi că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu a fost notificat.

Notificarea are rolul de declanşare a procedurilor administrative sau judiciare de reparare a prejudiciului cauzat prin preluările abuzive realizate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar instanţa de judecată, sesizată direct de reclamanta căreia nu i s-a răspuns în termenul legal la notificarea formulată, analizează, practic, această notificare.

A mai reţinut instanţa că scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul foştilor proprietari sau asociaţi la persoanele juridice ce deţineau imobilele preluate abuziv, nu numai prin restituirea în natură a acestora, atunci când este posibil, ci şi prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent şi cum autorul reclamantei a deţinut numai o cotă de 1/9 din totalul acţiunilor Societăţii "E." - persoană juridică în prezent desfiinţată - incidenţa prevederilor art. 18 lit. a) teza I din Legea nr. 10/2001 şi îndreptăţirea moştenitorilor fostului asociat exclusiv la măsuri reparatorii prin echivalent a fost în mod judicios reţinută de tribunal.

A fost înlăturată ca nefondată susţinerea apelantului pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive cu motivarea că nu are temei legal în raport de situaţia imobilului preluat de la fosta Societate "E." şi în raport de dispoziţiile art. 18 lit. a), coroborate cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În aplicarea acestui ultim text de lege s-a apreciat că, în ipoteza în care notificatorul este succesorul unui fost asociat al unei persoane juridice, ale cărei bunuri au fost naţionalizate, legiuitorul a desemnat în mod expres entităţile care trebuie să soluţioneze notificarea şi să propună acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, acestea fiind Ministrul Finanţelor sau, după caz, instituţia implicată în privatizarea societăţii comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice, cu excluderea unităţii administrativ-teritoriale, în speţă Municipiul Constanţa.

Cum fosta Societate "E." nu mai există şi nici nu s-a făcut dovada că a existat o societate comercială succesoare, curtea de apel a reţinut că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 31 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, în sensul că obligaţia de a propune reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent incumbă, în exclusivitate, ministrului finanţelor publice, iar nu pârâtului Municipiul Constanţa şi nici SC R. SA sau SC C. SA - care au fost înfiinţate în anul 1990, prin decizii ale Prefectului Judeţului Constanţa, prin divizarea Întreprinderii Judeţene de Producţie Industrială şi Prestări Servicii Constanţa; la rândul ei, autoarea celor două societăţi comerciale a fost înfiinţată în 1979, prin Hotărârea Consiliului Popular al Judeţului Constanţa şi nu s-a făcut dovada că această persoană juridică a preluat patrimoniul Societăţii "E.".

Referitor la cuantumul despăgubirilor la care este îndreptăţită reclamanta, conform cotei sale succesorale, s-a reţinut că urmează a fi stabilit după parcurgerea procedurii reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de Comisia Centrală, cu respectarea art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În soluţionarea apelului intervenienţilor în interes propriu s-a apreciat că lipsa de obiect a cererii de intervenţie ca urmare a recunoaşterii pretenţiilor titularilor ei într-un litigiu anterior, soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 153 din 3 februarie 2005 a Tribunalului Constanţa, definitivă, a fost eronat reţinută, în condiţiile în care prin cererea formulată intervenienţii au solicitat să li se recunoască, alături de reclamanta N.E.V., atât calitatea de succesori ai fostului asociat al Societăţii "E." pentru o cotă de 1/2 din 1/9 din acţiunile deţinute de defunctul S.G., cât şi dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii conform art. 31 din Legea nr. 10/2001. Or, prin Sentinţa civilă nr. 153 din 3 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost admisă acţiunea reclamantului I.A.V. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanţa şi obligat pârâtul să se pronunţe prin decizie/dispoziţie motivată asupra cererii de restituire a imobilului situat în Constanţa, bd. I.C.B., formulată de reclamant prin notificare; deci, litigiul anterior a avut ca obiect o "obligaţie de a face", respectiv obligarea unităţii deţinătoare să răspundă notificării formulate de reclamant şi cum pârâtul Primarul Municipiului Constanţa nu s-a conformat obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin hotărâre judecătorească definitivă, în mod corect a fost formulată cerere de intervenţie în cadrul acţiunii promovată de un alt comoştenitor.

Raportat la aceste considerente, s-a apreciat că Tribunalul Constanţa nu s-a conformat dispoziţiilor deciziei de trimitere spre rejudecare şi a soluţionat în mod greşit cererea de intervenţie pe calea excepţiei lipsei de obiect, ceea ce impune desfiinţarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare în vederea soluţionării cererii de intervenţie în interes propriu.

Prin Decizia nr. 5098 din 10 iunie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, care a privit soluţia dată de instanţa de apel căii sale de atac şi implicit, soluţia dată cererii reclamantei N.E.V., de recunoaştere a măsurilor reparatorii prin echivalent în condiţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, confirmată în apel, fără a se formula critici cu privire la admiterea apelului formulat de intervenienţii în interes propriu.

După reluarea judecăţii în primă instanţă, în ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu, ca urmare a decesului intervenientului I.A.V., în baza art. 243 din C. proc. civ., au fost introduşi în cauză moştenitorii acestuia, I.A.L. şi M.A.; totodată, s-a luat act de schimbarea numelui intervenientei F.L. în I.L., ca urmare a desfacerii căsătoriei sale.

Prin Sentinţa civilă nr. 5410 din 17 octombrie 2012 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondate excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, SC R. SA, SC C. SA prin lichidator C.L. şi a respins cererea de intervenţie în interes propriu opusă acestor pârâţi ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă; a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată în contradictoriu cu reclamanta N.E.V. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a constatat că intervenienţii au dreptul la despăgubiri băneşti în condiţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cota de 1/2 din despăgubirile cuvenite de pe urma numitului S.G., pentru cota sa de 1/9 din imobilul situat în Constanţa, bd. I.C.B., compus din teren în suprafaţă de 11.388 mp şi construcţii (construcţie cu destinaţie ateliere, în suprafaţă de 1.045,6 mp şi construcţie cu destinaţie de locuinţă, în suprafaţă de 184,50 mp).

În justificarea soluţiei au fost reluate statuările de fapt şi de drept ale instanţelor anterioare, iar în ce priveşte cererea de intervenţie s-a constatat că intervenienţii au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului pentru că sunt moştenitori legali, prin retransmitere, ai proprietarului iniţial al bunului.

Natura măsurilor reparatorii cuvenite intervenienţilor a fost determinată prin raportare la prevederile art. 18 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 reţinându-se că, în calitate de succesori ai persoanei fizice asociată la o persoana juridică ale cărei imobile au fost preluate abuziv, aceştia sunt îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Luând în considerare şi prevederile art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 16.8 din Normele de aplicare a Legii nr. 247/2005, instanţa de fond a constatat că în cauză sunt incidente prevederile Titlului VII din actul normativ menţionat, în sensul că despăgubirile ce se cuvin intervenienţilor urmează a fi stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar modalitatea de acordare a acestora este la propunerea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. invocând greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

În raport de dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010 şi de împrejurarea că în cauză a mai fost pronunţată o hotărâre înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, prin încheierea de şedinţă pronunţată de Curtea de Apel Constanţa la 19 februarie 2013 calea de atac a fost calificată apel.

Prin Decizia civilă nr. 24/C din 13 martie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că, faţă de Decizia nr. XX/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, instanţele de judecată au competenţa de a se pronunţa pe calea contestaţiei prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi atunci când entitatea notificată nu a emis o decizie sau dispoziţie motivată, iar în plan procesual civil, acest raport juridic stabilit de lege oferă calitate procesuală activă persoanei îndreptăţite, care a transmis notificarea, iar calitate procesuală pasivă entităţii juridice care, potrivit legii, a soluţionat notificarea sau are competenţa de a o soluţiona.

În cauză, prin notificarea nr. 46/2002 I.A.V., autorul intervenientelor intimate I.A.L. şi M.A., a solicitat Primarului Municipiului Constanţa restituirea în natură sau compensarea cu un teren echivalent a imobilului situat în Constanţa, str. I.C.B., compus din teren şi construcţii, care a aparţinut bunicului său, S.G., unul dintre membrii fondatori ai SC "E.".

În condiţiile în care pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar nu a procedat la soluţionarea acestei notificări şi nici nu şi-a declinat competenţa de a o soluţiona, prin redirecţionarea ei către entitatea desemnată de legiuitor conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, modificată, în mod corect notificatorul şi numita F.L. s-au adresat instanţei de judecată, pe calea cererii de intervenţie în interes propriu, solicitând să li se recunoască, alături de reclamantă, calitatea de moştenitori ai autorului S.G., fost asociat al SC "E." şi dreptul de a beneficia de măsurile reparatorii stabilite de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 pentru o cotă de 1/2 din cota de 1/9 ce revenea defunctului autor din acţiunile societăţii.

Împrejurarea că notificarea intervenienţilor nu a fost înaintată de Primarul Municipiului Constanţa către ministrul finanţelor sau instituţia publică implicată în privatizarea societăţii comerciale care ar fi preluat patrimoniul SC "E." după naţionalizare, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la momentul sesizării instanţei de judecată, respectiv către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în raport de modificarea adusă acestei prevederi prin Legea nr. 302/2009, nu conduce în mod automat la concluzia că, urmare a faptului că nu a fost notificat, Statul Român nu este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Câtă vreme intervenienţii s-au adresat instanţei de judecată pentru realizarea dreptului lor şi au opus pretenţiile formulate atât Primarului Municipiului Constanţa şi Municipiului Constanţa, cât şi Statului Român prin Ministerul Finanţelor, este lipsită de semnificaţie împrejurarea neadresării formale a notificării pentru că în calitate de parte în procedura judiciară, Statul a luat cunoştinţă de pretenţia formulată prin actul de declanşare a procedurii administrative.

Nefondate au fost apreciate şi susţinerile referitoare la situaţia juridică a imobilului, la apartenenţa acestuia în prezent şi, în raport de aceste aspecte, la determinarea entităţii învestite cu emiterea ordinului/deciziei cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Aceasta, întrucât prin Decizia civilă nr. 199 din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, irevocabilă prin Decizia nr. 5098 din 10 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că Societatea "E.", la care autorul intervenienţilor a deţinut o cotă de 1/9 din totalul acţiunilor, este în prezent desfiinţată şi nu există o societate comercială succesoare, iar faţă de aceste constatări în mod corect a stabilit instanţa de fond că în cauză sunt incidente prevederile art. 18 lit. a) şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/20091, în raport de care apărarea apelantului pârât, referitoare la lipsa legitimării sale procesuale pasive, nu are temei legal.

S-a reţinut că art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 302/2009, stabileşte condiţiile în care se realizează despăgubirea persoanei vizate de art. 3 alin. (1) lit. b) din lege, dispunând în mod expres că "măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se propun după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin decizia motivată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului".

Prin urmare, atunci când notificatorul este succesorul unui fost asociat al unei persoane juridice ale cărei bunuri au fost naţionalizate, legiuitorul a desemnat în mod expres entitatea care trebuie să soluţioneze notificarea şi să propună acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu excluderea unităţii administrativ- teritoriale şi cum fosta SC "E.", la care autorul intervenienţilor a avut calitatea de asociat, nu mai există şi nici nu s-a făcut dovada că a existat o societate comercială succesoare, obligaţia de a propune notificatorilor măsuri reparatorii prin echivalent incumbă în exclusivitate Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, iar nu pârâtului Municipiul Constanţa şi nici SC R. SA sau SC C. SA, la care se face referire în apel, pentru că acestea nu au preluat patrimoniul SC "E.", ci au fost înfiinţate în anul 1990, prin decizii ale Prefectului Judeţului Constanţa şi prin divizarea Î.J.P.I.P.S. Constanţa care, la rândul său, a fost înfiinţată în anul 1979 prin Hotărârea Consiliului Popular al Judeţului Constanţa. Or, în cauză nu s-a demonstrat că această persoană juridică a preluat patrimoniul Societăţii "E.".

Au fost înlăturate ca neîntemeiate şi susţinerile referitoare la determinarea şi plata despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi intervenienţii, conform cotei lor succesorale, deoarece instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reţinând că stabilirea acestui cuantum se face de Comisia Centrală, după parcurgerea procedurii reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar trimiterea la prevederile art. 31 din Legea nr. 10/2001 vizează propunerea de despăgubiri - care, potrivit alin. (3) al textului se va realiza prin decizia motivată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

Împotriva deciziei a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice care a formulat critici, susţinând următoarele aspecte de nelegalitate:

- În mod greşit instanţa nu a constatat că, în speţă, Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice nu-i este justificată legitimarea procesuală pasivă.

Astfel, în condiţiile în care prin adresa Primăriei Constanţa emisă în anul 2007, s-a comunicat faptul că terenul, ce face obiect al cererii de restituire, aparţine SC R. şi SC C. SA conform H.G. nr. 834/1991, totuşi, instanţa a reţinut că, după anul 1940, nemaiexistând date privind Societatea "E." şi necunoscându-se modalitatea preluării de către stat, nu se poate stabili deţinătorul imobilului, aşa încât devin incidente dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Or, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, în corelare cu art. 135 din Constituţie, art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, statul este persoană juridică, fiind reprezentat de Ministerul Finanţelor în justiţie în acele raporturi în care participă nemijlocit, ca titular de drepturi şi obligaţii.

Potrivit H.G. nr. 113/1992, bunurile de interes local au fost trecute în patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale, iar Ministerul Finanţelor Publice reprezintă statul în litigiile care vizează bunurile din domeniul public de interes naţional.

- În privinţa despăgubirilor băneşti acordate, s-a reţinut că Statul se legitimează, de asemenea, faţă de dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, text care prevede însă că măsurile reparatorii prin echivalent se propun prin decizie motivată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

Potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubirile se cuantifică în concret de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, în mod eronat instanţa de apel a reţinut că obligaţia de a propune măsuri reparatorii prin echivalent incumbă în exclusivitate Ministerului Finanţelor Publice.

Aceasta, în condiţiile în care, în considerentele deciziei s-a constatat că măsurile reparatorii se propun prin decizie motivată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, instituţie care nu a fost însă introdusă şi citată în cauză pentru a-i fi opozabilă hotărârea.

Criticile recurentului, deşi neîncadrate în drept, vor fi analizate, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (întrucât vizează încălcarea unor norme de drept material, au fost invocate repercusiuni asupra cadrului procesual al judecăţii).

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în speţă a fost corect reţinută legitimarea procesuală a pârâtului-recurent, faţă de situaţia juridică a imobilului, raportată la art. 18 lit. a) coroborat cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; în ce priveşte faptul că art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin Legea nr. 302/2009, aceasta nu afectează calitatea procesuală pasivă a Statului Român, ci aspectul menţionat va avea relevanţă în procesul de executare a hotărârii judecătoreşti, în sensul că recurentul va înainta cererea de executare către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, chiar dacă această instituţie nu a fost parte în proces.

Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarele considerente:

- Recurentul a criticat soluţia dată problemei calităţii sale procesuale pasive, susţinând, pe de o parte, că, faţă de natura juridică a imobilului, acesta nu ar intra în sfera de aplicare a art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi, pe de altă parte, că, date fiind modificările intervenite în anul 2009 asupra textului de lege menţionat, numai instituţia Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ar mai putea emite decizie cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent.

Readucând în dezbaterea judiciară asemenea aspecte, recurentul ignoră faptul că ele şi-au găsit deja dezlegare, de o manieră irevocabilă, prin Decizia nr. 5098 din 10 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Astfel, menţinând soluţia de desfiinţare (parţială) cu trimitere spre rejudecare a instanţei de apel, decizia anterior menţionată a Înaltei Curţi a tranşat, în prealabil, (pronunţându-se pe critici formulate cu acea ocazie) problema calităţii procesuale pasive a Statului Român, cu referire la toate argumentele aduse în sprijinul acestei excepţii şi reluate în prezentul memoriu de recurs.

Se constată că, potrivit considerentelor deciziei arătate, a fost analizată pretinsa lipsă de calitate procesuală cu referire la situaţia juridică a imobilului care, conform statuărilor instanţelor fondului, a făcut parte din patrimoniul unei societăţi comerciale ("E.") desfiinţată şi faţă de care nu s-a stabilit o societate comercială succesoare, devenind astfel incidente prevederile art. 31 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.

În ce priveşte împrejurarea că textul art. 31 alin. (3) a fost modificat prin Legea nr. 302/2009 - în sensul că despăgubirile se propun după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin decizia motivată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului - ea a fost, de asemenea, avută în vedere de către instanţa de recurs, reţinându-se că este vorba despre o situaţie de transmisiune ope legis a calităţii procesuale, ce urmează a fi avută în vedere cu ocazia executării hotărârii.

Totodată, s-a avut în vedere, aşa cum rezultă din considerentele aceleiaşi decizii, invocarea de către pârât şi a altor temeiuri juridice decât cel reprezentat de prevederile Legii nr. 10/2001, în legătură cu legitimarea procesuală şi reprezentarea statului în justiţie.

S-a reţinut, pe acest aspect, că pârâtul-recurent a devenit parte în procedura judiciară declanşată ca urmare a nesoluţionării notificării reclamantei transmisă în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi, ca atare, analiza calităţii sale procesuale trebuie făcută prin raportare la acest cadru normativ special, fiind lipsită de relevanţă invocarea altor dispoziţii legale vizând participarea sau reprezentarea statului în procese.

De asemenea, o analiză în etapa jurisdicţională anterioară, a primit şi susţinerea recurentului-pârât referitoare la modalitatea în care se stabileşte, în procedura Titlului VII, cuantumul despăgubirilor.

Din acest punct de vedere, s-a constatat că sunt chestiuni diferite, cele referitoare la emiterea ordinului ministrului finanţelor (în prezent, decizia motivată a Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) şi, respectiv, stabilirea şi plata despăgubirilor care vor respecta procedura instituită prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Rezultă, potrivit celor expuse anterior, că toate argumentele aduse de pârât în legătură cu pretinsa lipsă a calităţii sale procesuale au fost deja susţinute şi analizate de instanţa de recurs anterioară.

Readucând în dezbaterea judiciară aceleaşi chestiuni şi pretinzând o altă soluţie asupra acestora, recurentul-pârât ignoră, de o manieră nepermisă legal, efectul autorităţii de lucru judecat al dezlegărilor jurisdicţionale irevocabile şi modalitatea în care acesta se manifestă în interiorul aceluiaşi proces.

Dată fiind funcţia autorităţii de lucru judecat - realizarea stabilităţii şi a securităţii raporturilor juridice - nici părţile şi nici instanţa nu mai pot readuce în discuţie, respectiv reevalua jurisdicţional ceea ce s-a stabilit deja de o manieră irevocabilă.

În consecinţă, potrivit considerentelor expuse, criticile recurentului care pun în discuţie aspecte de drept deja dezlegate nu pot fi primite.

Aspectul aparent contradictoriu, sesizat de recurent în privinţa considerentelor deciziei din apel care, pe de o parte, constată că obligaţia de a propune măsuri reparatorii prin echivalent incumbă Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, iar pe de altă parte, reţine calitate procesuală pasivă Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice îşi are dezlegare tot în decizia de recurs anterioară care a stabilit că este vorba despre o transmisiune ope legis a calităţii [urmare a modificărilor intervenite în conţinutul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001] şi că aceasta va fi avută în vedere cu ocazia executării.

Pentru toate aceste motive, criticile formulate neputând fi primite, recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Deciziei nr. 24/C din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 5041/2013. Civil  ICCJ. Decizia nr. 4966/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5037/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs