ICCJ. Decizia nr. 5043/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5043/2013
Dosar nr. 55957/3/2010
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 7802 din 1 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti; a anulat decizia din 23 septembrie 2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii sector 6; a anulat decizia din data de 16 aprilie 2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii sector 6; a respins restul pretenţiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în speţă, Sentinţa civilă nr. 5531 din 26 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a, s-a stabilit ca punctajul mediu anual la care urmează să se raporteze intimata pentru stabilirea drepturilor de pensie, este, începând cu data de 1 februarie 2010, 2,89631. Cum prin decizia din 23 septembrie 2010 contestată în prezenta cauză, s-a stabilit un alt punctaj mediu anual, începând cu ace dată, tribunalul a constatat că aceasta se impune a fi anulată, reţinând că pentru celelalte decizii contestate, motivele de nulitate nu subzistă.
Prin Decizia civilă nr. 2261 din 15 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, recursul reclamantului împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că critica referitoare la faptul că instanţa a anulat deciziile de pensie emise de intimată la data de 23 septembrie 2010 şi 16 aprilie 2011 fără a pune nimic în loc, nu poate fi primită, întrucât înlocuirea deciziilor emise cu nerespectarea prescripţiilor sentinţei referitoare la punctajul mediu anual cuvenit s-a făcut de însăşi intimata, instanţa nemaiavând a interveni sub acest aspect.
Referitor la pretenţia de valorificare a unei perioade de 16 ani şi 8 luni lucrate în grupa I de muncă, instanţa de recurs a reţinut că nu mai poate fi realizată în prezentul proces, deoarece el a avut ca obiect, cel mult, deciziile emise la data de 27 octombrie 2011. Or, la data de 9 august 2012, reclamantului i s-au emis, în acelaşi scop şi cu aceeaşi dată cu ale deciziilor din 27 octombrie 2011, alte decizii (de revizuire a celor adoptate anterior), pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 100/2008 şi art. 169 din Legea nr. 263/2010, care rezolvă parţial nemulţumirile acestuia cu privire la durata lucrată în grupe superioare, cu excepţia a 17 zile nevalorificate, deşi muncite în grupa I. Chiar dacă o nemulţumire subzistă sub acest aspect, ea nu poate fi rezolvată în acest proces, întrucât deciziile din 9 august 2012 nu fac obiectul lui. Ele au fost menţionate şi criticate în primă instanţă prin cererea depusă la dosar pentru termenul din 17 septembrie 2012, adică acela la care instanţa a şi reţinut cauza în pronunţare, astfel că această cerere nu mai putea învesti instanţa, ea nefiind ţinută să se pronunţe şi asupra deciziilor din 9 august 2012.
Referitor la motivul legat de cheltuielile de judecată neacordate, instanţa de recurs a reţinut că, asemenea oricărei alte pretenţii, nici ele nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere. Or, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că ele ar fi fost solicitate în primă instanţă, pentru a face obiect accesoriu al învestirii şi pentru ca instanţa să se pronunţe asupra lor, iar sentinţa să poată fi cenzurată sub acest aspect în recurs.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.T.M., arătând că, în mod nelegal, nu i se recunosc numărul de ani lucraţi în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001; că intimata a emis decizii greşite privind încadrarea reclamantului în anumite grupe de muncă, fără a analiza cartea de muncă şi înscrisurile depuse la dosar în probaţiune; că refacerea, de către intimată, a deciziilor contestate, s-a făcut calculând conform O.U.G. nr. 100/2008 pct. de 0,13958, valabil cu data de 1 iunie 2009, în loc de 1 ianuarie 2009; că intimata reface decizia conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 la pct. de 0,74333 şi scade 0,13958 în loc de 0,12083 (decizia din 23 septembrie 2010 anulată dar valabilă în anul 2009), rezultând 0,60375 în loc de 0,62250 puncte.
Recurentul-reclamant a mai arătat că pentru perioada aferentă anului 2011, firma în cadrul căreia a funcţionat nu a plătit impozitele datorate statului, acesta pierzând la calcularea punctului de pensie corespunzător perioadei indicate, sens în care se consideră prejudiciat în drepturile sale de către Casa de Pensii a sectorului 6 Bucureşti.
Solicită, pe calea prezentului recurs, obligarea Casei de Pensii Locale a sectorului 6 Bucureşti la emiterea unei decizii de 16 ani şi 8 luni, grupa I de muncă şi 2 ani 6 luni şi 12 zile în grupa II de muncă, cu calcularea lunilor cu procentele prevăzute de O.U.G. nr. 209/2008.
Examinând recursul în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară faţă de aspectele de fond ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod "sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Decizia civilă nr. 2261 din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, împotriva căreia s-a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluţionat recursul formulat de reclamant împotriva Sentinţei civile nr. 7802 din 1 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, fiind, astfel, o decizie irevocabilă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei nr. 2261 din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5087/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5041/2013. Civil → |
|---|
