ICCJ. Decizia nr. 5194/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5194/2013
Dosar nr. 2893/1/2013
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2302 din 18 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei S.G. şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a B.R.D.G.S.G.
A respins recursurile declarate de reclamantul O.V. împotriva Deciziei nr. 72A din 17 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi împotriva Deciziei nr. 719A din 16 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut cu privire la excepţii că, prin acţiune, reclamantul O.V. a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, G.S.G. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
G.S.G. este o entitate juridică care are calitatea de reprezentant, conferită de S.G. prin procură specială la data de 19 decembrie 2005.
Capacitatea procesuală de folosinţă presupune aptitudinea generală a persoanelor de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual, fiind transpunerea în plan procesual a capacităţii de folosinţă din dreptul civil.
Faţă de trăsăturile caracteristice ale capacităţii procesuale de folosinţă şi susţinerea că nu există identitate între entitatea economică fără personalitate juridică G.S.G. şi S.G. SA excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei S.G. nu poate fi primită, deoarece G.S.G. este o entitate juridică care are calitatea de reprezentant, conferită de S.G. prin procură specială la data de 19 decembrie 2005, ceea ce îi conferă acesteia posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii procesuale.
De asemenea, nu poate fi primită excepţia lipsei calităţii de reprezentant a pârâtei B.R.D.G.S.G., deoarece, aşa cum s-a arătat, S.G. a împuternicit G.S.G. prin procură specială, ceea ce îi conferă acesteia posibilitatea de a o reprezenta, conform art. 67 C. proc. civ., care statuează: "Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar".
Referitor la recursul declarat împotriva Deciziei nr. 72 A din 17 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, Înalta Curte a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 281(1) C. proc. civ. "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".
În mod corect prin decizia recurată a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de completare a Deciziei civile nr. 719 A din 16 septembrie 2011, cu motivarea că aspectele invocate nu se circumscriu obiectului unei cereri de completare, ci reprezintă critici aduse hotărârii pronunţate.
În criticile formulate, s-a arătat că Decizia nr. 719 A din 16 septembrie 2011 nu a dat răspuns cererilor de la 18 februarie 2010 şi de la 21 mai 2010.
În realitate, cererile reclamantului sunt critici aduse deciziei şi nu erori materiale sau omisiuni în sensul textului de lege evocat.
Referitor la recursul declarat împotriva Deciziei nr. 719 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a arătat, cu privire la criticile prin care se invocă depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, reunite în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., că nu se reţine din partea instanţei de apel vreo imixtiune în sfera autorităţii executive sau legislative.
Instanţa de apel s-a pronunţat în limitele cererii de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, prin care s-a solicitat în esenţă constatarea nulităţii contractului de privatizare B.R.D. şi acordarea de acţiuni B.R.D.
Decizia recurată cuprinde în considerente expunerea motivelor pentru care hotărârea instanţei de fond nu a încălcat dispoziţiile art. 46 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la convenţie.
Împrejurarea că instanţa de recurs a constatat că în cauză nu sunt aplicabile deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului "Viaşu/România" şi "Atanasiu/România" nu echivalează cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, în sensul art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
O altă categorie de critici se referă la faptul că decizia a fost dată cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv instanţa nu s-a pronunţat asupra a două cereri depuse la termenele din 21 mai 2010 şi din 18 februarie 2011, conţinând motive de apel suplimentare referitoare la art. 46 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului "Viaşu/România" şi Atanasiu/România", motive înlăturate tacit.
Aceste critici nu pot fi primite. Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului rezultă argumentarea deciziei instanţei de apel cu referire la cererile recurentului-reclamant şi la motivele de apel invocate. Soluţia instanţei de apel este amplu motivată, ceea ce duce la consecinţa înlăturării criticilor prin care se susţine incidenţa dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În baza aceloraşi considerente au fost înlăturate criticile încadrate în conţinutul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care se susţine că o hotărâre trebuie să conţină motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, dispoziţie pretins încălcată de instanţa de apel care a "înlăturat tacit" cele două motive de apel de ordine publică.
În ce priveşte criticile încadrate în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a reţinut că instanţa de apel a pronunţat o decizie cu aplicarea corectă a legii, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Nici art. 46 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nici art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nici cele două decizii ("Viaşu/România" şi "Atanasiu/România") nu conferă vreun drept reclamantului, în sensul cererilor formulate prin prezenta acţiune.
Prin Decizia nr. 4229 din 24 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a reţinut că reclamantul are interesul formulării acţiunii raportat la art. 32 din Legea nr. 10/2001, întrucât are vocaţie la aplicarea măsurilor reparatorii. Această vocaţie s-ar transforma într-un drept la momentul emiterii dispoziţiei administrative prin care s-ar dispune acordarea măsurilor reparatorii sau în momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti în cadrul normativ stabilit de Legea nr. 10/2001.
Cu alte cuvinte, în temeiul art. 32 din Legea nr. 10/2001 nu s-a născut un drept efectiv la acordarea de acţiuni B.R.D., ci o vocaţie la aplicarea măsurilor reparatorii.
În al doilea ciclu procesual nu s-a reţinut de către instanţele de fond şi de apel existenţa elementelor răspunderii civile delictuale şi nici nulitatea contractului de vânzare de acţiuni încheiat între A.V.A.S. şi G.S.G.
De asemenea, s-a reţinut că recurentul-reclamant nu este îndreptăţit să solicite acţiuni B.R.D., ca efect al autorităţii de lucru judecat al Sentinţei civile nr. 1146/2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 2856/1998, irevocabilă, prin care a fost respinsă cererea reclamantului O.V. de constatare a dreptului de proprietate asupra unor acţiuni B.R.D., reprezentând echivalentul acţiunilor deţinute de autorul său la S.N.C.I.
Autoritatea de lucru judecat a acestei sentinţe îşi produce efectele pe deplin ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 47 din Legea nr. 10/2001, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1055/2008.
Pe parcursul soluţionării acţiunii înregistrate la data de 12 iulie 2005 la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a, a fost emisă, la data de 24 septembrie 2007, de către A.V.A.S., Decizia nr. 283, atacată de reclamant în cadrul altui litigiu.
B.R.D. nu este societate naţională sau companie naţională rezultată din reorganizarea vreunei regii autonome, fiind exclusă prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 din rândul societăţilor la care instituţiile publice aveau obligaţia de a conserva acţiuni în vederea acordării măsurilor reparatorii.
Aşa fiind, rezultă că prevederile Legii nr. 10/2001 nu pot duce la concluzia că ar crea în mod nemijlocit vreun drept pentru reclamant de a beneficia de acţiuni B.R.D. ["(1) Persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul la măsuri reparatorii constând în acţiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacţionată pe piaţa de capital".]
În fine, în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra posibilităţii statului naţional de a stabili natura şi conţinutul măsurilor reparatorii, ca atribut al suveranităţii, ceea ce înseamnă că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 produc efecte pe deplin, fără a intra în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene.
Pentru toate aceste considerente s-a reţinut că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi nu pot fi primite criticile încadrate în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cât priveşte criticile prin care se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (3) C. proc. civ., s-a reţinut că instanţa s-a pronunţat asupra cererilor de recuzare formulate de reclamant şi, analizându-le, le-a respins. Aceasta înseamnă că, cererile nefiind întemeiate şi instanţa respingându-le, nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 34 alin. (3) C. proc. civ., respectiv susţinerea reclamantului că judecătorii s-ar fi antepronunţat.
Împotriva Deciziei nr. 2302 din 18 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, O.V. a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., solicitând retractarea hotărârii atacate şi judecarea litigiului de la cel mai vechi act de procedură încheiat în dosar şi anume, de la 7 martie 2013 şi de a admite excepţiile invocate la 7 martie 2013, cu consecinţa admiterii recursului, astfel cum fost formulat.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, pentru termenul din 7 martie 2013, a invocat următoarele excepţii a căror soluţionare, dacă s-ar fi realizat, soluţia dată recursului ar fi fost alta: excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale a grupului de societăţi multinaţional denumit "G.S.G."; excepţia lipsei calităţii de reprezentantă a persoanei juridice denumită B.R.D.G.S.G., ce nu poate avea calitate de reprezentant a unei entităţi ce nu are personalitate juridică.
În caz că s-ar fi respins cele două excepţii, recurentul a invocat: excepţia lipsei calităţii procesuale a entităţii "G.S.G.", S.G. având calitate, dar aceasta nefiind parte în acest litigiu; excepţia exercitării abuzive a drepturilor procedurale de către persoana pe care reclamantul nu a chemat-o în judecată, expres, S.G. şi nu a intervenit procedural până acum.
Prin răspunsul la întâmpinare din 7 martie 2013, recurentul a invocat admiterea acestor excepţii.
Prin Decizia nr. 2302/2013, Înalta Curte a dat soluţia: "respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei S.G.".
Revizuentul a susţinut că instanţa de recurs a dat soluţie la ceva ce nu a cerut: să se admită excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei S.G., care intimată nici nu există în acest litigiu - extra petita.
În al doilea rând, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut: excepţiile invocate, pe care recurentul le-a reiterat - minus petita.
În temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată de intimata G.S.G., prin B.R.D.G.S.G. şi va constata că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanţa de apel, prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe de recurs, legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.
O instanţă de recurs evocă fondul atunci când ea reapreciază dovezile administrate în cauză de instanţele ierarhic inferioare, precum şi temeiurile de drept incidente, schimbând deci situaţia de fapt stabilită de instanţele ale căror hotărâri au fost casate, pronunţând o soluţie proprie şi diferită de cele anterior date în aceeaşi cauză.
În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care instanţele rejudecă fondul după casare. per a contrario, nu au acest caracter şi nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul.
În speţă, prin prezenta cerere de revizuire se atacă hotărârea pronunţată de o instanţă de recurs, prin care a fost respinsă calea de atac, neevocându-se deci fondul cauzei.
Aşa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiţie impusă de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., şi anume, aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul.
Având în vedere considerentele reţinute, cererea de revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul O.V. împotriva Deciziei nr. 2302 din data de 18 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013,
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5195/2013. Civil. Investire cu formulă... | ICCJ. Decizia nr. 5170/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
