ICCJ. Decizia nr. 5193/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5193/2013
Dosar nr. 2724/1/2013
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2221 din 16 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta H.(B.)A. împotriva Deciziei civile nr. 135 din 03 iulie 2012, încheierilor din 21 martie 2012, 30 mai 2012, 06 iunie 2012, 27 iunie 2012, 28 iunie 2012, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în Dosarul nr. 183/1/2011.
A obligat recurenta la 3500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC C.A.C. SRL şi la 1200 RON cheltuieli de judecată către intimata SC S.J. SRL Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că motivele de recurs şi criticile formulate de reclamantă sunt o preluare aproape identică a criticilor din apel, recurenta ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.
În aceste condiţii, prin motivele de recurs trebuia să se indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată.
S-a constatat astfel, că instanţa de control judiciar din apel a răspuns detaliat motivelor invocate de reclamantă, aducând argumente pentru fiecare critică formulată de aceasta.
Or, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea jurisdicţională dată de instanţa de apel criticilor formulate, recurenta-reclamantă repune în discuţie aceleaşi aspecte, subliniind că reiterează, ca "motive distincte de recurs, toate solicitările, indicările, excepţiile, apărările de pe parcursul procesului de primă instanţă şi, în special, din apel", supunând judecăţii în recurs atât hotărârea primei instanţe, cât şi cea din apel.
Prin urmare, reluarea şi reiterarea aceloraşi aspecte, prin ignorarea faptului că asupra lor s-a pronunţat deja o instanţă, fără să se arate de ce este greşită modalitatea de rezolvare, nu poate îmbrăca forma unor critici de nelegalitate în sensul dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a declarat recurs şi împotriva încheierilor de şedinţă din 21 martie 2012 (prin care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea în vederea repartizării aleatorii), 30 mai 2012 (prin care a fost prorogată discutarea unei excepţii de neconstituţionalitate formulată de reclamantă), 06 iunie 2012 (prin care s-a respins cererea de recuzare a întregului complet de judecată), 27 iunie 2012 [prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 120/2011 şi art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată şi prin care s-a amânat pronunţarea asupra apelului], 28 iunie 2012 (prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de şedinţă din 27 iunie 2012), pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în Dosarul nr. 183/1/2011.
Recurenta a criticat încheierile menţionate pentru "nelegalitate, netemeinicie, implicare, denaturare şi abuzul instanţelor", critici absolut nefondate, instanţa de apel analizând cererile formulate de reclamantă şi redând, în mod clar şi convingător, argumentele pentru care a dispus o anumită măsură sau pentru care a admis sau respins o cerere.
Astfel, în ceea ce priveşte criticile vizând încheierile de şedinţă din 21 martie 2012 (prin care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea în vederea repartizării aleatorii) şi din 06 iunie 2012 (prin care s-a respins cererea de recuzare a întregului complet de judecată), se constată că acestea sunt nefondate, curtea de apel respectând dispoziţiile art. 98 şi următoarele din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, în ceea ce priveşte repartizarea aleatorie şi compunerea completului de judecată, precum şi cele referitoare la recuzare, reţinând, în mod legal, că cererea de recuzare este neîntemeiată întrucât judecătorii din completul de soluţionare a apelului nu şi-au mai spus părerea cu privire la fondul cauzei deduse judecăţii.
Referitor la criticile vizând încheierea din 30 mai 2012 (prin care a fost prorogată discutarea unei excepţii de neconstituţionalitate formulată de reclamantă) şi încheierea din 27 iunie 2012 (prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 120/2011 şi art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată), se constată că acestea nu privesc motive de nelegalitate, fiind simple nemulţumiri ale recurentei cu privire la modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Astfel, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 120/2011 şi art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, deşi reclamanta a susţinut că aceste prevederi legale au legătură cu soluţionarea cauzei aflată în apel pe rolul Curţii de Apel Timişoara, nu a demonstrat care este această legătură şi anume, în ce mod declararea ca fiind contrare legii fundamentale a dispoziţiilor legale menţionate ar urma să influenţeze soluţia ce se va da în litigiul pendinte având ca obiect constatare nulitate absolută. Prin urmare, în mod corect instanţa de apel, prin încheierea din 27 iunie 2012, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin aceeaşi încheiere, instanţa de apel a amânat pronunţarea asupra apelului, măsură criticată de reclamantă ca fiind "neprocedurală" şi "nulă de drept", fără a arăta în concret care sunt argumentele pentru a se reţine o astfel de concluzie.
În fine, recurenta a criticat şi încheierea din 28 iunie 2012 (prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de şedinţă din 27 iunie 2012), fără a arăta, de asemenea, care este motivul pentru care o astfel de îndreptare dispusă de instanţă este nelegală. De altfel, îndreptarea erorii materiale a vizat doar articolul în baza căruia s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, în loc de art. 27 alin. (5) din acelaşi act normativ, cum din eroare s-a trecut în încheierea din 27 iunie 2012.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte a constatat că cea mai mare parte a criticilor formulate de recurentă nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. sau nu combat argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta H.(B.)A.
Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire H.(B.)A., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate.
În motivare, revizuenta a arătat că instanţa supremă nu avea competenţa să judece în recurs pe Legea specială nr. 10/2001 şi instanţa trebuia să realizeze, după cum s-a şi cerut, că nu se agreează procedura specială cu acţiunea de restituire pe drept comun - în ceea ce priveşte procedura, jurisdicţia, competenţa. Astfel, revizuenta a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei de recurs, de a examina recursul prin prisma art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2013, chestiune care se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Totodată, revizuenta a solicitat comunicarea încheierii din camera de consiliu, dată fără citarea părţilor, prin care instanţa de recurs a preschimbat termenul din 24 septembrie 2013, fixându-l la data de 16 aprilie 2013.
Revizuenta a susţinut şi faptul că a fost vătămată grav în interesul său legitim privat prin modul de administrare în recurs a actului de justiţie.
Cererea de revizuire va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanţa de apel, prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe de recurs, legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.
O instanţă de recurs evocă fondul atunci când ea reapreciază dovezile administrate în cauză de instanţele ierarhic inferioare, precum şi temeiurile de drept incidente, schimbând deci situaţia de fapt stabilită de instanţele ale căror hotărâri au fost casate, pronunţând o soluţie proprie şi diferită de cele anterior date în aceeaşi cauză. În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care instanţele rejudecă fondul după casare. per a contrario, nu au acest caracter şi nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul.
În speţă, prin prezenta cerere de revizuire se atacă hotărârea pronunţată de o instanţă de recurs, prin care a fost respinsă calea de atac, neevocându-se deci fondul cauzei.
Aşa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiţie impusă de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., şi anume, aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul.
Având în vedere considerentele reţinute, cererea de revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta H.(B.)A. împotriva Deciziei nr. 2221 din data de 16 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5192/2013. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 5214/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
