ICCJ. Decizia nr. 5394/2013. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5394/2013
Dosar nr. 2272/44/2005/a1
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3406 din 26 aprilie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de V.J. împotriva Deciziei nr. 881 A din 19 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă. A casat decizia atacată precum şi Sentinţa civilă nr. 109 din 2 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia civilă, iar, pe fond, a admis în parte contestaţia introdusă de V.J. împotriva Dispoziţiei nr. 18512 din 29 noiembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Brăila. A anulat dispoziţia de mai sus şi a obligat municipiul Brăila prin primar să identifice entitatea deţinătoare a flotilei de vase obiect al notificării şi să comunice contestatoarei elementele de identificare a acesteia.
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 10 aprilie 2012 petenta V.J., prin fiul său Dr. D.H., a solicitat, în temeiul art. 2811 (1) C. proc. civ. lămurirea înţelesului dispozitivului acestei decizii.
Prin încheierea din data de 20 septembrie 2012, Înalta Curte a suspendat judecarea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna din părţile legal citate nu s-a prezentat în instanţă şi nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Părţile nu au cerut repunerea cauzei pe rol, aşa încât, la data de 14 octombrie 2013, din oficiu, s-a dispus citarea părţilor pentru a fi pusă în discuţie perimarea.
Potrivit art. 248 alin (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 1 an.
Se mai constată că în dosar nu s-au dovedit cauze care să împiedice curgerea termenului de prescripţie (art. 248 alin. (2) C. proc. civ.), să întrerupă (art. 249 C. proc. civ.) sau să suspende (art. 250 C. proc. civ.) acest termen.
În cauză, judecarea cererii de recurs a rămas în nelucrare, din vina părţilor o perioadă de timp mai mare de un an, aşa încât în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ. se va constata din oficiu că aceasta s-a perimat de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 3406 din 26 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de petenta V.J.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL
← ICCJ. Decizia nr. 5393/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5410/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
---|