ICCJ. Decizia nr. 5436/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5436/2013
Dosar nr. 15202/86/2011
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 22 noiembrie 2011 înregistrată sub nr. 15202/86/2011 reclamanţii D.A. şi D.L., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, Comuna Şcheia, prin primar şi Comuna Şcheia, prin primar - Comisia de verificare a Drepturilor de proprietate şi acordarea a despăgubirilor, au solicitat să se verifice temeinicia Hotărârii nr. 84 din 3 noiembrie 2011, dată în Dosarul nr. 40/2011 de către Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor a comunei Şcheia, cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care nu sunt de acord, acestea fiind calculate la un preţ inferior faţă de preţul de piaţă, a valorii de înlocuire şi a preţului solicitat de ei; exproprierea suprafeţelor de teren rămase în urma exproprierii care nu mai pot fi folosite conform destinaţiei şi obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru aceste suprafeţe de teren raportat la preţul de piaţă. Au solicitat totodată şi obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii; cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 205 din 29 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava s-a admis în parte contestaţia formulată şi precizată de către reclamanţii D.A. şi D.L., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, Comuna Şcheia, prin primar şi Comuna Şcheia, prin primar - Comisia de verificare a Drepturilor de proprietate şi acordarea a despăgubirilor.
Instanţa de fond a desfiinţat în parte Hotărârea nr. 84 din 3 noiembrie 2011 emisă de terţ pârâtă; a obligat prim pârâtul la plata către reclamanţi, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 9.838 euro în echivalent lei la data plăţii efective; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafeţe de teren suplimentare şi a obligat prin pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin Hotărârea nr. 84 din 3 noiembrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor Şcheia s-a dispus plata sumei de 712 RON în favoarea reclamanţilor D.A. şi D.L., cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în comuna Şcheia, judeţul Suceava, identic cu p.f. din C.F. nr. x, compus din teren liber de construcţii, în suprafaţă de 577 mp.
S-a avut în vedere că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate, iar conform art. 22 alin. (3) din lege acţiunea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 (lege-cadru generală în materie de expropriere) la care legea specială (nr. 255/2010) face trimitere, deci aplicabil speţei, stabileşte criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse şi că la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii, precum şi instanţa de judecată trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Totodată, art. 27 din Legea nr. 33/1994 stabileşte că pentru fixarea despăgubirii, instanţa compară rezultatul expertizei cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de către expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat.
Instanţa de fond reţine în speţă că, expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 712 RON, expropriatul a pretins suma de 4000 euro/ar, adică 23.080 euro, în timp ce prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experţi compusă din expert V.M., I.S. şi A.M., s-a propus într-o variantă suma de 289 euro (0,5 euro/mp) prin raportare la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava, iar într-o altă variantă suma de 9.232 euro (16 euro/mp) prin raportare la valoarea de piaţă după Standardele Internaţionale de Evaluare.
S-a reţinut că pentru determinarea preţului de piaţă, experţii deşi nu au avut în vedere tranzacţii concrete, raportându-se la oferte de tranzacţionare, pentru terenuri similare sau comparabile, în răspunsul la obiecţiuni pe acest aspect şi-au argumentat "alegerea", arătând că sursele de informare aflate la dispoziţia experţilor, posibile şi credibile - bănci, agenţii imobiliare, primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici - nu au oferit informaţii despre tranzacţiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piaţă imobiliară inactivă faţă de perioada anterioară 2008 - 2010, că puţinele tranzacţii efective nu sunt credibile, date fiind diferenţele nejustificat de mari de preţuri de vânzare, astfel că folosirea ofertelor este singura raţională şi se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice şi a ipotezelor utilizate (Standardele Internaţionale de Evaluare 2011, IVS - Cadru general). Potrivit aceloraşi Standarde Internaţionale, atunci când nu există tranzacţii efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obţinute din tranzacţiile efectuate nu sunt credibile şi/sau nu pot fi verificate prin evaluare, se pot folosi şi preţurile cerute prin ofertele de vânzare sau preţurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile.
Nu s-a reţinut împrejurarea că, experţii ar fi "ignorat" tranzacţiile concrete, cum a susţinut expropriatorul, ci nu le-au identificat ca şi surse credibile de informare, astfel că instanţa de fond a ţinut cont de concluziile acestora, cu atât mai mult cu cât sunt unanime, au o bază legală (S.I.E. 2011), iar expropriatorul, deşi le-a pus sub semnul îndoielii, nu a oferit cel puţin un exemplu de tranzacţie concretă similară ori comparabilă.
S-a reţinut cât priveşte comparaţia efectivă cu terenul din ofertă că expropriatorul s-a arătat nemulţumit de coeficienţii de corecţie aplicaţi/omişi, faţă de deosebirile existente între terenul expropriat şi comparabila aleasă.
A reţinut prima instanţă că prin suplimentul la expertiză s-a arătat că aprecierea privind corecţia "prea mică" este relativă şi subiectivă deoarece Standardele Internaţionale de Evaluare nu stabilesc reguli şi reglementări de cuantificare a estimărilor corecţiilor, corecţiile aplicate comparabilelor nu se calculează prin aplicarea de formule matematice consacrate, rezultatul nu se raportează direct sau invers proporţional matematic la datele culese din piaţa privind criteriul de comparaţie. În concluzie, instanţa de fond şi-a însuşit, raportul de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de piaţă de 16 euro/mp, valoare apreciată ca fiind rezonabilă dacă se au în vedere caracteristicile concrete ale terenului, faptul că se află într-o zonă pretabilă pentru destinaţii diverse, inclusiv rezidenţiale.
În ceea ce priveşte data evaluării, s-a apreciat că în mod corect a fost avută în vedere data întocmirii raportului de expertiză faţă de prevederile exprese în acest sens ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Expropriatorul a solicitat menţinerea despăgubirii iniţiale, cerere înlăturată de instanţa de fond. S-a reţinut că suma propusă cu titlu de despăgubiri, 712 RON, a fost stabilită prin raportul de evaluate teren întocmit de către expert C.C., în procedura prealabilă exproprierii efective, conform art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 din Normele de aplicare a legii, evaluatorul raportându-se la expertizele întocmite şi actualizate ale Camerei Notarilor Publici, expertize notariale care sunt însă orientative. Mai mult, în raport s-a arătat că suma stabilită nu constituie valoarea de piaţă a terenului (dosar fond), or în cauză interesează valoarea de piaţă.
Cât priveşte suma de 4.000 euro/ar pretinsă de către expropriat, prima instanţă a reţinut că, este nejustificată, nefiind nesusţinută de nicio probă, infirmată chiar prin raportul comisiei de experţi.
Prima instanţă a mai avut în vedere faptul că, din expertiza efectuată rezultă că în urma exproprierii în patrimoniul reclamanţilor au mai rămas 2 parcele, suprafaţa de 2045 mp teren, ce nu este afectată de expropriere şi suprafaţa de 1078 mp teren, care este afectată datorită necesităţii execuţiei drumului de acces cu o suprafaţă de 37,87 mp, rămânând pentru utilizare numai 1040 mp. Potrivit experţilor, utilizarea acestei din urmă parcelă pentru destinaţie agricolă este posibilă numai cu condiţia asigurării unui nou drum de acces, dauna încercată fiind echivalentă cu preţul său de circulaţie, adică 37,87 mp x 16 euro/mp = 606 euro. S-a concluzionat că expropriatorul datorează expropriatului cu titlu de despăgubiri civile suma de 9838 euro în echivalent lei la data plăţii efective, fără a scădea despăgubirea stabilită prin hotărârea contestată câtă vreme nu s-a făcut dovada plăţii ei.
Referitor la capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafeţe mai mari, acesta a fost respins ca neîntemeiat, întrucât Legea nr. 255/2010 limitează obiectul contestaţiei împotriva hotărârii expropriatorului, precum şi competenţa instanţei de judecată doar la verificarea cuantumului despăgubirii, precizând expres că dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii (art. 22 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2010).
Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privind posibilitatea instanţei de a aprecia asupra caracterului parţial sau total al exproprierii nu are aplicabilitate în speţă, întrucât interesează doar procedura de expropriere generală, de drept comun, prevăzută de Legea nr. 33/1994, or litigiul de faţă este fundamentat pe Legea nr. 255/2010, lege specială în materia exproprierii, care cuprinde dispoziţii derogatorii pe acest aspect.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute, instanţa de fond a admis în parte contestaţia, a desfiinţat în parte Hotărârea nr. 84 din 3 noiembrie 2011, a obligat prim-pârâtul la plata către reclamanţi, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 9838 euro în echivalent lei la data plăţii efective şi a respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafeţe de teren suplimentare.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., s-a reţinut că expropriatorul datorează expropriatului cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 RON compusă din onorariul aferent expertizei achitat în contul experţilor S.I. (1.000 RON) şi M.V. (1.200 RON), imputat în integralitate expropriatorului, dat fiind că a servit în întregime la darea soluţiei, precum şi din onorariul de avocat în valoare de 300 RON) având în vedere că este o sumă mică în raport de complexitatea cauzei şi munca depusă de avocat neimpunându-se aplicarea art. 276 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs - calificat drept apel - pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 13 din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.
În pronunţarea soluţiei, instanţa de prim control judiciar a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 "raportul de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/03 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare". Este de necontestat, dispoziţiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului "specialia generalibus derogant".
Prin dispoziţiile art. 22, actul normativ cu caracter special prevede însă că "expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente (...) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii" (alin. (1)), iar "acţiunea formulată (...) se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii" (alin. (3)).
În interpretarea acestor dispoziţii legale, care reglementează expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanţe judecătoreşti doar pentru rezolvarea nemulţumirilor legate de "cuantumul despăgubirilor" - alin. (1) - şi care fac trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 "în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor" - alin. (3) - nu se poate aprecia că trimiterea la dispoziţiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale, astfel cum susţine pârâtul.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994: "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia". Conform dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din lege, instanţa de judecată, primind rezultatul expertizei, "îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî".
Din coroborarea acestor dispoziţii cu cele ale Legii nr. 255/2010, rezultă că despăgubirea se stabileşte în funcţie de preţul cu care se vând pe piaţa liberă din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză.
Raportul de evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii "are în vedere" (art. 11 alin. (8)) expertizele întocmite şi actualizate de Camerele notarilor publici, iar pe baza acestuia expropriatorul "estimează" (art. 5 alin. (1)) sumele individuale aferente despăgubirilor.
Există, aşadar, posibilitatea ca aceste "estimări" să fie inferioare preţului de circulaţie al imobilului pe piaţa liberă din zonă şi/sau să nu acopere integral prejudiciul suferit de expropriat, caz în care acesta are deschisă calea acţiunii în justiţie, care "se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994".
Doar despăgubirea astfel stabilită poate fi apreciată "dreaptă", în sensul dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Principiul consacrat de legiuitor prin aceste prevederi legale este acela al despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, ceea ce presupune ca despăgubirea să cuprindă valoarea reală a imobilului şi daunele provocate proprietarului, adică prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cesans).
Prin memoriul de apel a fost exprimată nemulţumirea pârâtului apelant faţă de cuantumul despăgubirilor reţinut de prima instanţă din concluziile raportului de expertiză efectuat de comisia constituită potrivit dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 33/1994 şi, deci, faţă de conţinutul lucrării ce a fundamentat soluţia tribunalului.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 şi art. 44 alin. (3) din Constituţia României, exproprierea imobilelor se poate face numai pentru utilitate publică şi după o justă şi prealabilă despăgubire. La calcularea cuantumului despăgubirilor ce se compun din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul adus proprietarului, se are în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, la data întocmirii raportului de expertiză, daunele aduse proprietarilor, luându-se în considerare şi dovezile prezentate de aceştia, fiind aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În expertiza efectuată în cauză, în dosarul de fond, la stabilirea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, s-a aplicat metoda comparaţiei directe sau a vânzărilor prin care s-a estimat valoarea de piaţă a imobilului, avându-se în vedere patru proprietăţi comparabile, aplicându-se corecţiile succesive în funcţie de elementele de comparaţie stabilite prin Standardele Internaţionale de Evaluare.
S-a susţinut de către pârâtul apelant că experţii erau obligaţi a avea în vedere preţul unor tranzacţii reale încheiate cu privire la terenuri similare, fără a depune însă la dosarul de fond înscrisuri doveditoare ale unor astfel de tranzacţii sau, eventual, fără indicarea unei modalităţi de a se pune la dispoziţia experţilor a înscrisurilor necesare.
De altfel, valoarea de piaţă a terenului a fost stabilită de experţi prin metoda comparaţiei directe, potrivit căreia, într-adevăr, această valoare se obţine din dovezile de piaţă ale preţurilor tranzacţionate ale unor terenuri similare. Însă, în ipoteza în care nu există tranzacţii efective şi suficiente cu terenuri comparabile sau când datele obţinute de la tranzacţiile efectuate nu sunt credibile şi/sau nu pot fi verificate pentru evaluare se pot folosi şi preţurile cerute prin ofertele de vânzare sau preţurile oferite prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecţiilor corespunzătoare.
În suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză, experţii şi-au argumentat opţiunea pentru ofertele de vânzare pentru terenuri similare sau comparabile precizând că sursele de informare aflate la dispoziţia lor, posibile şi credibile - bănci, agenţii imobiliare, primărie, presa de specialitate, localnici - nu au oferit informaţii despre tranzacţiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piaţă imobiliară inactivă faţă de perioada anterioară 2008 - 2010 şi că puţinele tranzacţii efective nu sunt credibile, date fiind diferenţele nejustificat de mari între preţurile de vânzare. Aşa fiind, s-a conchis în lucrarea menţionată că folosirea ofertelor este singura raţională şi se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice şi ipotezelor utilizate (Standardele Internaţionale de Evaluare 2011, IVS - Cadru general). Au mai arătat experţii că informaţiile despre preţ din oferte de pe o piaţă inactivă pot fi totuşi o dovadă a valorii de piaţă deoarece, chiar pe pieţele în declin, există vânzători care nu acţionează sub constrângerea de a vinde; în acest context, a nu ţine cont de dovada preţurilor realizate de vânzători ar însemna ignorarea realităţii pieţei.
Deci, în condiţiile în care toţi cei trei experţi nu au apreciat ca şi surse credibile de informare tranzacţiile concrete pentru terenuri similare sau comparabile identificate de ei, iar expropriatorul, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a exemplificat existenţa unor alte asemenea tranzacţii reale nu se poate vorbi de o "ignorare" de către experţi a tranzacţiilor concrete.
Într-adevăr în apel au fot depuse de către pârâtul apelant o serie de tranzacţii imobiliare din anii 2008 şi 2009, fără eficienţă juridică, în condiţiile în care în apel, în cadrul devoluţiunii, deşi este permisă refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, conform dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., niciuna dintre părţi nu a formulat astfel de cereri, iar potrivit dispoziţiile art. 129 alin. (51) C. proc. civ., părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probele pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
În raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi de conţinutul raportului de expertiză tehnică întocmit de cei trei experţi evaluatori, dintre care unul numit de instanţă şi câte unul desemnat de părţi, se constată ca suma de 0,3 euro/mp propusă de expropriator pentru terenul în suprafaţă de 577 mp ce face obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, nu reflectă valoarea de circulaţie a imobilului, neputând reprezenta o justă despăgubire, în sensul legii.
În expertiza efectuată în cauză, în dosarul de fond, la stabilirea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, s-a aplicat metoda comparaţiei directe, prin care s-a estimat valoarea de piaţă a imobilului, avându-se în vedere patru proprietăţi comparabile, cei trei experţi desemnaţi în cauză raportându-se la prima proprietate comparabilă, pentru care a fost necesară cea mai mică corecţie brută. Experţii, constatând diferenţe între cele două proprietăţi, cea expropriată şi cea comparabilă, au luat în considerare fiecare dintre diferenţe, impactul acestora asupra valorii fiind luat în calcul şi făcută ajustarea corespunzătoare, corectându-se preţul acestei comparabile. Elementele de comparaţie ale proprietăţii comparabile (deschiderea la drum, utilităţile, mărimea) fiind diferite faţă de cele ale proprietăţii evaluate, fiecare dintre aceste diferenţe a fost luată în considerare de către cei trei experţi, care au corectat preţul proprietăţii comparabile în sensul reducerii acestuia cu diferite procente (20% şi 17%), respectiv al creşterii (cu 25%), operaţiune apreciată de instanţa de apel corectă în condiţiile în care prin suplimentul la raportul de expertiză s-a explicat aplicarea acestor corecţii, iar pârâtul apelant nu a adus alte argumente pertinente pentru modificarea procentelor, evaluatorii, potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare, aplicând metode cantitative şi/sau calitative pentru analiza diferenţelor şi estimarea corecţiilor.
S-a apreciat, în final, că preţul de 16 euro/mp determinat prin expertiza întocmită de comisia de experţi evaluatori reprezintă o dreaptă despăgubire pentru reclamanţi, astfel încât, despăgubirea stabilită de prima instanţă, în condiţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, respectă prevederile imperative ale art. 26 din lege.
Critica vizând acordarea nejustificată cu titlu de daune a sumei de 606 euro ce reprezintă valoarea suprafeţei de 37,87 mp pe care se impune crearea unui drum de acces s-a apreciat a fi nefondată. Expertiza efectuată în cauză a evidenţiat că lotul de 1078 mp teren rămas în urma exproprierii, nu are acces la calea publică, putând fi folosit în continuare ca teren extravilan arabil numai cu condiţia asigurării unui nou drum de acces. Acest drum de acces s-a arătat că poate fi efectuat prin afectarea unei suprafeţe de 37,87 mp teren, evaluat la suma de 605 euro, rămânând pentru utilizare efectivă suprafaţa de 1040 mp teren.
Modul de stabilire al despăgubirilor în caz de expropriere este reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sensul că acestea se compun din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului ori persoanelor îndreptăţite, astfel că, pentru dreptul de proprietate de care titularul a fost lipsit împotriva voinţei sale să primească o justă despăgubire. Dispoziţiile art. 26 sunt o expresie a principiului vizând repararea pagubei produse unei persoane, potrivit căruia această reparaţie trebuie să fie una integrală, constând în acoperirea pagubei efectiv produsă.
S-a opinat că, includerea în valoarea despăgubirii şi a sumei cu care s-a diminuat valoarea terenului în suprafaţă de 1078 mp ca urmare a necesităţii execuţiei drumului de acces pe o suprafaţă de 37,87 mp teren este legală, această diminuare reprezentând o pagubă certă pe care expropriatorul a creat-o reclamanţilor, astfel că pentru repararea efectivă a acesteia se impune a se plăti şi suma cu care s-a diminuat valoarea terenul în suprafaţă de 1078 mp, respectiv preţul de circulaţie al suprafeţei de 37,87 mp teren, considerente pentru care apelul a fost respins ca nefondat în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
În cauză pârâtul apelant, a fost obligat potrivit art. 274 C. proc. civ., să plătească reclamanţilor suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Avându-se în vedere compunerea sumei, respectiv onorariul aferent expertizei achitat de reclamanţi, şi onorariul de avocat s-a apreciat că, se impune a fi imputat în întregime expropriatorului. S-a concluzionat că, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., astfel încât dispoziţiile art. 276 C. proc. civ. nu s-au impus a fi aplicate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A, criticând-o pentru motive de nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că, în mod greşit a fost înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la procedura derogatorie specială de stabilire a despăgubirilor consacrată de dispoziţiile Legii nr. 255/2010 şi Normele Metodologice de aplicare a respectivei legi. Se arată că, deşi se reţine corect că, în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege specială ce reglementează procedura de expropriere pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 din respectivul act normativ, instanţa de apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conţine dispoziţii derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate şi că în această privinţă ar fi incidente dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Consideră această concluzie ca fiind consecinţa greşitei interpretări a legii deoarece potrivit art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010 înainte de data începerii activităţii comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, s-a întocmit un raport de evaluare a imobilelor expropriate de către experţi A., potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Se arată că aceeaşi procedură este prevăzută şi în art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010. Susţine că din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.
În ceea ce priveşte sintagma de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 care se referă la "sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator", recurentul consideră că, respectiva sintagmă nu justifică aprecierea instanţei de apel potrivit căreia procedura specială de stabilire a despăgubirilor reglementată de Legea nr. 255/2010 ar avea un caracter orientativ. Dispoziţiile art. 1 alin. (7), (8) din Lege şi art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice reglementează în mod imperativ modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate, obligând expertul evaluator să se raporteze la expertizele actualizate ale Camerelor Notarilor Publici.
Pe de altă parte, este real faptul că dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispoziţiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu modalitatea de evaluare şi de stabilire a despăgubirilor, care are o reglementare specială în cuprinsul dispoziţiilor sus-menţionate din Legea nr. 255/2010.
Întrucât prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C. valoarea terenului expropriat a fost stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza com. Şcheia cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 şi art. 8 alin. (1) din Normele metodologice, consideră că cererea reclamanţilor de anulare a hotărârii de expropriere nu se justifică.
Recurentul arată că deşi s-a statuat corect asupra incidenţei dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a efectuat o greşită interpretare şi aplicare a textului. Potrivit acestei reglementări, la calculul cuantumului despăgubirii experţii, precum şi instanţa de judecată, trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea preţului real de circulaţie experţii trebuiau să se raporteze la tranzacţii concrete cu imobile similare întrucât numai tranzacţiile finalizate şi materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele.
Semnalează recurentul că, în mod greşit ambele instanţe au valorificat concluziile raportului de expertiză în condiţiile în care experţii nu au verificat şi identificat nici un fel de tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet sau la agenţiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte şi cu toate acestea există tranzacţii efective pe piaţa imobiliară la care experţii aveau obligaţia să se raporteze tranzacţii atestate de contractele de vânzare-cumpărare autentice invocate prin memoriul de apel.
În contextul în care nu există nici o probă şi nici un indiciu din care să rezulte că preţurile menţionate în anunţurile de vânzare examinate de experţi ar corespunde cu preţurile de tranzacţionare efectivă, instanţa de apel nu a realizat o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Argumentează recurentul că, nu se justifică nici înlăturarea criticilor din memoriul de apel formulate sub aspectul includerii în cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor a sumei de 606 reprezentând valoare suprafeţei de 37,87 mp teren pe care s-ar impune crearea unui drum de acces la terenul neexpropriat. Din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că, această sumă reprezintă valoarea integrală a respectivei suprafeţe de teren care a rămas în proprietatea reclamanţilor şi nu doar diminuarea valorii acestei suprafeţe, cum greşit s-a reţinut de instanţe. Consideră recurentul că, eventualele despăgubiri datorate pentru schimbarea categoriei de folosinţă nu pot consta decât în diferenţa dintre valoarea suprafeţei în discuţie ca teren arabil şi valoarea aceleiaşi suprafeţe cu destinaţia de drum, aşa încât nu se justifică acordarea unor despăgubiri la nivelul preţului integral calculat pentru terenul expropriat. Arată faptul că terenul rămas în proprietatea reclamanţilor dobândeşte un plus de valoare ca urmare a investiţiei expropriatorului, astfel că nu se justifică despăgubirea de 606 euro.
Mai arată recurenta că, în mod nelegal a fost înlăturată critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, atât timp cât pretenţiile reclamanţilor au fost admise doar în parte.
Intimaţii-reclamanţi D.A. şi D.L. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei atacate.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Modificarea unei hotărâri se poate cere în considerarea dispoziţiilor înscrise în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În mod corect, prin decizia atacată instanţa de apel a înlăturat critica pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, invocată în memoriul de apel, referitoare la incidenţa în caută a unei proceduri derogatorii, speciale, de stabilire a despăgubirilor conferită de dispoziţiile Legii nr. 255/2010 şi de Normele metodologice de aplicare a respectivei legi.
Recurentul critică valoarea despăgubirii stabilită de instanţă pentru terenul expropriat susţinând că sunt aplicabile în speţă prevederile Legii nr. 255/2010 şi normele sale metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 53/2011. În raport de obiectul pricinii deduse judecăţii, respectiv contestarea hotărârii expropriatorului de stabilire a cuantumului despăgubirii, critica invocată de recurent nu poate fi primită atât timp cât în mod judicios instanţa de fond şi de apel au statuat legal asupra împrejurării că Legea nr. 255/2010 nu conţine dispoziţii procedurale derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate, nemulţumite de preţul stabilit în faza procedurii administrative, reţinându-se corect că soluţionarea cererii în privinţa stabilirii despăgubirii se realizează conform reglementării înscrise în art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Înalta Curtea reţine că deşi sunt aplicabile în speţă prevederile Legii nr. 255/2010, însă în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirii de către instanţă sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010. Astfel, art. 22 alin. (1) şi (3) prevede că "expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. Conţinutul acestui text relevă cu certitudine faptul că pentru stabilirea cuantumului despăgubirii se aplică art. 26 menţionat anterior. Textele invocate de apelant referitoare la evaluarea despăgubirilor din Legea nr. 255/2010 şi normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, în faza procedurii administrative şi nu la stabilirea despăgubirilor de către instanţă în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.
Recurentul-pârât invocă prin al doilea motiv de recurs nerespectarea criteriilor înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor-intimaţi. Criticile formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel şi imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză ...".
Prin urmare, potrivit textului evocat, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Înalta Curte va înlătura critica recurentului potrivit căreia ar constituie o încălcare a dispoziţiilor legale împrejurarea că experţii au folosit la întocmirea raportului oferte de vânzare şi nu preţuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare. Textul de lege se referă la "preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel", ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare şi ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacţii efective, suficiente şi credibile cu terenuri comparabile. Textul de lege se referă şi la preţurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind acela de a-şi înstrăina bunul, preţul astfel obţinut fiind ca urmare a negocierilor dintre vânzător şi cumpărător pentru terenuri comparabile, aspect analizat de experţi cu ocazia întocmirii raportului.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine şi împrejurarea că pârâtul-recurent nu a demonstrat că a pus la dispoziţia expertului contracte de vânzare-cumpărare perfectate în intervalul temporal apropiat momentului efectuării raportului de expertiză (septembrie 2012), tranzacţii concrete care să aibă ca obiect terenuri cu caracteristici similare terenului expropriat din extravilanul comunei Şcheia, spre a fi avute în vedere de comisia de experţi în stabilirea cuantumului despăgubirilor. Este adevărat că, pârâtul a depus o dată cu cererea de apel patru contracte de vânzare-cumpărare, însă cum corect a reţinut şi instanţa de apel, acestea vizează tranzacţii din perioada anilor 2008 - 2009 care nu pot fi luat în considerare, raportat la criteriul înscris în art. 26 alin. (2), respectiv cel al momentului efectuării raportului de expertiză.
Referitor la data în raport de care se stabileşte valoarea despăgubirilor, în criticile formulate de pârâtul recurent acesta se referă la momentul exproprierii, apreciind că experţii trebuiau să aibă în vedere preţurile practicate pe piaţa imobiliară de la acea dată. Susţinerea nu poate fi primită întrucât valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcţie de preţurile practicate pe piaţa imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, legiuitorul având în vedere valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la un moment cât mai apropriat de data pronunţării hotărârii judecătoreşti.
De asemenea, se constată că elementele de comparaţie ale proprietăţilor comparabile (localizare, calitatea terenului, utilizarea permisă, condiţiile pieţei, mărimea suprafeţei, deschidere, utilităţi, acces, trafic în zonă) fiind diferite faţă de cele ale proprietăţii evaluate, fiecare dintre aceste diferenţe a fost luată în considerare de către cei trei experţi, care au corectat preţul proprietăţii comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condiţiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea procentelor evaluatorii de diminuare ce sunt aplicate în cadrul metodelor cantitative şi/sau calitative pentru analiza diferenţelor şi estimarea corecţiilor. În consecinţă, se constată că, în mod judicios prima instanţă prin soluţia pronunţată (confirmată în apel, prin respingerea căii de atac) a stabilit valoarea despăgubirilor conform raportului de expertiză întocmit la instanţa de fond, toţi cei trei experţi, inclusiv cei desemnaţi de părţi, ajungând la o concluzie comună în privinţa evaluării. Procedeul uzitat este corect în privinţa stabilirii despăgubirii, fiind în consonanţă cu jurisprudenţa europeană care a statuat că privarea de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat (cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii, 1986).
Faptul că s-a demonstrat inactivarea pieţei imobiliare şi inexistenţa unor tranzacţii concrete în zonă la data efectuării expertizei, justifică procedeul uzitat în sensul că evaluarea să se aibă în vedere preţul de piaţă, stabilit prin fluctuaţia cererii şi a ofertei - la care s-a aplicat procentul de corecţie - la nivelul cărui era plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referinţă, la data efectuării raportului de expertiză.
Neîntemeiat este şi motivul de recurs referitor la includerea în cuantumul despăgubirilor şi a sumei de 606 euro reprezentând valoarea suprafeţei de 37,87 mp necesară creării unui drum de acces pentru folosirea suprafeţei rămasă în urma exproprierii. Prin raportul de expertiză efectuat la instanţa de fond s-a stabilit că utilizarea parcelei de 1078 mp rămasă în urma exproprierii se poate face numai cu condiţia asigurării unui nou drum de acces de 37,87 mp, astfel încât s-a avut în vedere scăderea de valoare a parcelei respective care este egală cu preţul de piaţă necesar drumului în sumă de 606 euro, rămânând pentru utilizare doar suprafaţa de 1040 mp. În acest context, prejudiciul suferit de reclamanţi prin afectarea unei porţiuni din proprietatea lor necesar creării unui nou drum de acces reprezintă o pagubă certă care impune repararea acesteia, cum legal au reţinut instanţele fondului. Despăgubirea stabilită pentru această porţiune de teren este corect determinată întrucât deşi suprafaţa de 37,87 mp teren rămâne în proprietatea reclamanţilor, acesta îşi pierde din valoarea terenului cu destinaţia avută iniţial, nemaiputând fi folosită decât drept cale de acces, în privinţa căreia expropriatorul este obligat să îi despăgubească pe reclamanţi.
În ceea ce priveşte critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului, în mod corect critica a fost înlăturată întrucât cheltuielile efectuate cu administrarea probei cu expertiză au servit integral la pronunţarea soluţiei, pârâtul fiind parte căzută în pretenţii în sensul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., astfel încât în mod legal a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi. În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., în mod corect au fost înlăturate întrucât textul evocat nu este incident în cauză, cum eronat susţine pârâtul, deoarece art. 276 permite compensarea cheltuielilor de judecată numai atunci când părţile sunt obligate reciproc, ipoteză care nu se regăseşte în cauză.
În consecinţă, constatându-se că instanţa de apel a efectuat o judicioasă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale care guvernează materia, Înalta Curte va constata că motivele de recurs circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, drept pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei nr. 13 din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei nr. 13 din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5384/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5438/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
