ICCJ. Decizia nr. 5384/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5384/2013
Dosar nr. 3110/122/2010
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea din 3 iulie 2009, astfel cum a fost precizată şi modificată ulterior, reclamantul P.D. a chemat în judecată pe pârâţii Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Argeş Vedea şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru revendicarea terenului extravilan, în suprafaţă de 88.754 mp înscris în CF a Comunei Bulbucata şi a luciului de apă "teren extravilan - baltă" în suprafaţă de 36.181 mp din aceeaşi solă şi carte funciară, sub nr. cadastral x.
În motivare, a arătat că este proprietarul celor două suprafeţe de teren extravilan în suprafaţă totală de 124.935 mp, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 13 decembrie 2006 de Biroul Notarului Public S.F., prin care SC V.A. SRL i le-a vândut cu preţul de 260.000 euro. La rândul său, SC V.A. SRL a devenit proprietara terenului prin cumpărare de la Comuna Bulbucata, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 17 decembrie 2003 la Biroul Notarului Public D.C.. Comuna Bulbucata era proprietara terenului în baza hotărârii Consiliului local din 28 octombrie 2003, prin care s-a hotărât trecerea în proprietatea privată a Comunei Bulbucata a suprafeţei de 15,01 ha, din tarlaua 8 a Comunei Bulbucata.
A arătat că a intentat prezenta acţiune întrucât Direcţia Apelor Argeş Vedea, prin adresele din 6 august 2008 şi din 10 august 2008, îi contestă dreptul de proprietate, pretinzând că ridicarea topografică teren extravilan, Comuna Bulbucata, constituie patrimoniu public al statului, deoarece face parte din Lacul de Acumulare Falcău, ce include digul de contur Coteni. Or, acest teren făcea parte din domeniul privat al Comunei Bulbucata ce a fost scos la licitaţie când l-a cumpărat SC V.A. SRL, care s-a şi intabulat cu el, astfel încât, i-a transmis valabil dreptul de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare sus-citat.
Prin întâmpinare, Direcţia Apelor Vedea a solicitat respingerea acţiunii, pretinzând că terenul ce formează obiectul litigiului, face parte din Acumularea Falcău, ce are o suprafaţă totală de 83,1 ha şi este de interes naţional, fiind proiectată şi executată de Oficiul de Gospodărire a Apelor Ilfov în perioada 1980 - 1984, în baza Decretului prezidenţial de expropriere nr. 69/1979. Lacul de Acumulare Falcău şi barajele acestuia fac parte din domeniul public al statului în baza art. 11 şi a Anexei 1 pct. 18 din Legea nr. 213/1998. Conform Legii apelor nr. 107/1996, Statul Român deţine monopolul asupra resurselor de apă, acestea fiind date în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române.
În raport de cele de mai sus, pârâta Direcţia Apelor Vedea a intentat cerere de arătare a titularului dreptului, solicitând introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de intervenient în interes propriu.
Reclamantul a formulat cerere de chemare în garanţie pentru evicţiune a SC V.A. SRL de la care a pretins sumele de 277.136 euro (260.000 euro preţul din contract şi 17.136 euro contravaloarea contractului de prestări servicii cu SC M.A. SRL) şi 30.098 RON reprezentând contravaloarea facturii din 12 februarie 2008 (16.184 RON) şi a cheltuielilor legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare (4.693 RON taxă judiciară de timbru, 2.121 RON taxă de publicitate imobiliară şi 7.100 RON onorariu notar).
Prin întâmpinare, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti, potrivit art. 8 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 1848 din 26 ianuarie 2010, Judecătoria Piteşti, secţia civilă a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă, în baza art. 8 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 178 din 7 septembrie 2010, Tribunalul Argeş, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererilor în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, pe considerentul că, în raport de precizarea temeiului juridic al acţiunii, competentă să soluţioneze cauza este instanţa de la locul situării imobilului, conform art. 13 alin. (1) C. proc. civ.
În faţa acestei instanţe, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanţie şi a Comunei Bulbucata, judeţul Giurgiu, în raport de care a emis aceleaşi pretenţii ca şi împotriva SC V.A. SRL, în ipoteza în care va cădea în pretenţii în raport de Statul Român.
Ambele chemate în garanţie au fost introduse în cauză.
Prin Sentinţa civilă nr. 159 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, s-a respins acţiunea formulată împotriva pârâtelor Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Argeş Vedea şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi s-a admis cererea de arătare a titularului dreptului formulată de Direcţia Apelor Argeş Vedea, precum şi cererea de chemare în garanţie a SC V.A. SRL formulată de reclamant.
Chemata în garanţie SC V.A. SRL a fost obligată să plătească reclamantului, în temeiul art. 1337 şi următoarele C. civ., 260.000 euro (contravaloarea în lei la cursul de schimb al BNR din ziua plăţii efective), reprezentând valoarea contractului de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 2006, 4.693 RON taxă de timbru, 2.121 RON taxă de publicitate imobiliară şi 7.100 RON onorariu notar, taxe aferente încheierii contractului sus-menţionat, 17.136 euro (contravaloarea în lei la cursul de schimb al BNR din ziua plăţii efective) şi 16.184 RON, reprezentând contravaloare contract de prestări servicii din 24 iulie 2007 încheiat de reclamant cu SC M.M.A. SRL.
Cererea de chemare în garanţie a Comunei Bulbucata prin Primar şi a Consiliului Local Bulbucata, a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Chemata în garanţie SC V.A. SRL a fost obligată să plătească reclamantului suma de 19.893 RON cu titlul de cheltuieli de judecată din care 14.888 RON taxă judiciară de timbru, 5 RON timbru judiciar şi 5.000 RON onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 13 decembrie 2006 de B.N.P. S.F. - Bucureşti, SC V.A. SRL a vândut reclamantului P.D. terenul extravilan în suprafaţă de 88.754 mp intabulat în Cartea Funciară a localităţii Bulbucata, sub numărul cadastral provizoriu x, cu Încheierea nr. 1273 din 29 iunie 2004 a Judecătoriei Bolintin Vale, pentru preţul de 260.000 euro, achitat în întregime.
Vânzătoarea SC V.A. SRL a dobândit, la rândul său, terenul înstrăinat, prin cumpărare de la Comuna Bulbucata, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 17 decembrie 2003 de B.N.P. D.C. - Bucureşti, completat cu Codicil autentificat din 24 iunie 2004 de acelaşi birou notarial, acte intabulate în Cartea Funciară a Comunei Bulbucata, cu Încheierea nr. 31 din 14 ianuarie 2004 a Judecătoriei Bolintin Vale.
Ulterior achiziţionării terenului, reclamantul a demarat formalităţile pentru realizarea unui complex rezidenţial, sens în care a stabilit raporturi contractuale cu o societate de profil, respectiv SC "M.M.A." SRL Bucureşti, care în vederea realizării proiectului, trebuia să obţină toate avizele necesare, să întocmească documentaţia tehnică necesară în vederea emiterii acestora (PUZ etc.).
Cu această ocazie, s-a comunicat către SC "M.M.A." SRL, de către Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Argeş Vedea, că terenul respectiv, se suprapune parţial cu terenul din Acumularea Falcău, inclusiv digul de contur Coteni şi care se află în patrimoniul public al statului, fiind în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române, conform H.G. nr. 1705/2008 anexa 12, reactualizată în luna februarie 2008, în conformitate cu documentaţia topo cadastrală pentru înscrierea în cartea funciară.
Fiind învestită cu soluţionarea acţiunii în revendicare, instanţa a procedat la compararea titlurilor părţilor, respectiv cel al reclamantului - constituit din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC V.A. SRL autentificat sub nr. 776 din 13 decembrie 2006 de B.N.P. S.F. - Bucureşti şi cel al pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor, care a invocat şi a dovedit că terenul în litigiu face parte din Acumularea Făcău, care are o suprafaţă totală de 83,1 ha, rezultată din exproprierea realizată prin Decretul nr. 69/1979, din care 71,70 ha este ocupată de Lacul de acumulare Facău, iar diferenţele de 11,4 ha o reprezintă albia minoră, această suprafaţă fiind inclusă, începând cu anul 2000, în toate hotărârile de guvern pentru aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului.
Situaţia juridică şi de fapt a terenului invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Argeş Vedea, rezultă nu numai din susţinerile acestora şi actele depuse la dosar (Decret Prezidenţial, extras de Carte funciară nr. 664/N com. Bulbucata), dar şi din concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert tehnic judiciar V.M., care confirmă faptul că terenul în litigiu se constituie în fapt din Acumularea Făcău.
Or, în astfel de situaţie, este evident că terenul respectiv face parte din domeniul public al Statului Român, conform actelor sus-menţionate, dar şi potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, care precizează în Anexa ce cuprinde bunurile care alcătuiesc domeniul public al Statului la art. I pct. 18 că "lacurile de acumulare şi barajele acestora, în cazul în care activitatea de producere a energiei electrice este racordată la sistemul energetic naţional, sau cele cu tranşe pentru atenuarea undelor de viitură" fac parte din domeniul public al Statului, în condiţiile în care se susţine de către pârâte că Acumularea Făcău este o lucrare hidrotehnică cu multiple roluri, printre care asigurarea şi atenuarea undelor de viitură de pe Valea Ilfovăţ, ea fiind realizată cu fonduri de la buget şi cuprinsă în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, astfel cum a fost el aprobat prin hotărârea de guvern, începând cu H.G. nr. 1045/2000 şi terminând cu H.G. nr. 2060/2006 şi H.G. nr. 1705/2006 anexa 12; în H.G. nr. 15/2004 şi ulterior nr. 2060/2006, fiind nominalizată Acumularea Făcău şi digul de contur Coteni.
Pe de altă parte, referitor la contractul de vânzare-cumpărare exhibat ca titlu de către reclamant, tribunalul a reţinut că la baza acestuia a stat un alt contract încheiat între SC V.A. SRL şi Comuna Bulbucata, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 17 decembrie 2003 de B.N.P. D.C. - Bucureşti, prin care aceasta din urmă a înstrăinat terenul în litigiu, pe care anterior hotărâse a-l trece în proprietatea privată a Comunei Bulbucata, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 18 din 28 octombrie 2003.
În cuprinsul acestei hotărâri se face vorbire de includerea în domeniul privat al Primăriei Comunei Bulbucata a unei suprafeţe de 15,01 ha, teren neproductiv situat în tarlaua 8, fără a se face însă vreo precizare despre modul cum acest teren a intrat în proprietatea Comunei Bulbucata, nefiind specificate documentele ce au stat la baza emiterii respectivei hotărâri.
Deşi pentru suprafaţa în litigiu există carte funciară atât pe numele reclamantului deschisă în 2006, cât şi al Statului Român prin Administraţia Naţională a Apelor Române deschisă în 2007, acest fapt nu este de natură a conduce automat la concluzia că titlul reclamantului este mai caracterizat, câtă vreme, aşa cum am precizat, Statul Român şi-a dovedit dreptul de proprietate obţinut anterior reclamantului, acesta fiindu-i conferit şi de Legea nr. 213/1998, câtă vreme afectaţiunea terenului este una ce atrage includerea terenului în categoria bunurilor ce fac parte din domeniul public al Statului şi oricum îl face impropriu folosirii lui în alte scopuri.
În aceste condiţii, tribunalul a respins acţiunea în revendicare îndreptată împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Argeş Vedea.
Cât priveşte cererea de chemare în garanţie a SC V.A. SRL, instanţa a reţinut că aceasta este întemeiată câtă vreme, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamantul, aceasta s-a obligat să răspundă pentru evicţiune în condiţiile legii, respectiv art. 1337 C. civ.
În speţă, în primul rând, a intervenit o tulburare de drept, adică terţul evingător a invocat un drept real, care în concurs cu dreptul cumpărătorului, conduce la deposedarea acestuia din urmă; în al doilea rând se cere ca evicţiunea să aibă o cauză anterioară vânzării, iar în al treilea rând cauza evicţiunii să nu fie cunoscută de cumpărător la încheierea contractului, întrucât în caz contrar şi-ar fi asumat riscul acestuia.
În cauză, sunt îndeplinite şi celelalte cerinţe legale, căci există o cauză anterioară vânzării, a evicţiunii, respectiv dreptul statului asupra terenului exista la data încheierii contractului dintre reclamant şi pârâta SC V.A. SRL, afectaţiunea terenului fiind aceeaşi; cât priveşte faptul cunoaşterii de către cumpărător a cauzei evicţiunii nu s-a făcut nici o dovadă în acest. Dimpotrivă, acesta a susţinut şi dovedit că a aflat despre situaţia terenului la momentul când a demarat proiectul imobiliar pentru care achiziţionase terenul.
Prin urmare, raportat la aceste aspecte, tribunalul a reţinut că evicţiunea s-a produs, astfel că vânzătorul, în speţă SC V.A. SRL, a fost obligată să restituie cumpărătorului-reclamantul P.D., în temeiul art. 1337 şi art. 1341 C. civ., cu titlu de daune interese, preţul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 13 decembrie 2006 de B.N.P. S.F., respectiv suma de 260.000 euro (reprezentând la data încheierii contractului 892.346 RON, calculat la cursul BNR din ziua respectivă), spezele aferente încheierii acestui contract, mai exact 4.693 RON taxă timbru, 2.121 RON taxă de publicitate imobiliară şi 7.100 RON onorariu notar - (conform chitanţelor de plată de la dosar Judecătoria Piteşti, ataşat prezentului dosar, precum şi sumele de 17.136 euro şi 16.184 RON, reprezentând contravaloare contract de prestări servicii din 24 iulie 2007 încheiat cu SC "M.M.A." SRL în vederea întocmirii documentaţiei pentru proiectul ce urma a fi realizat pe terenul în litigiu.
De asemenea, în baza art. 274 C. proc. civ. chemata în garanţie SC V.A. SRL a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, din care 14.888 RON taxă de timbru, 5 RON timbru judiciar şi 5.000 RON onorariu avocat.
Cererea de chemare în garanţie a Comunei Bulbucata prin Primar şi a Consiliului Local Bulbucata, a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât potrivit art. 60 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţii - în speţă SC V.A. SRL (raporturile juridice fiind stabilite între reclamant, în calitate de cumpărător şi aceasta în calitate de vânzător) - cel chemat în garanţie putând, la rândul său, să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea, eventual să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţii, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, SC V.A. SRL neformulând o astfel de cerere în ceea ce-i priveşte pe Comuna Bulbucata prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Bulbucata.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul şi chemata în garanţie SC V.A. SRL.
În susţinerea motivelor de netemeinicie şi nelegalitate invocate, reclamantul a pretins că:
- terenul nu a intrat legal în proprietatea statului, întrucât Decretul de expropriere nr. 69/1979 nu şi-a produs efecte juridice căci, chiar şi sub imperiul vechii Constituţii, trebuia să fie publicat în M. Of. Mai mult, terenul ce urma a se prelua de la Comuna Bulbucata, în suprafaţă de 193.000 mp, nu a fost individualizat. La art. 6 alin. (1) din decretul de expropriere rezultă că suprafaţa de 87.000 mp teren era scoasă din producţia agricolă a Comunei Bulbucata numai provizoriu şi nu definitiv;
- hotărârile de guvern reţinute de instanţa de fond ca făcând dovada dreptului de proprietate nu sunt constitutive de drepturi, câtă vreme bunurile incluse în inventarul astfel întocmit, nu face parte din categoria celor prevăzute în Legea nr. 213/1998;
- din actele dosarului nu rezultă că terenul în discuţie ar face parte din categoria definită prin art. 3 din Legea apelor nr. 107/1996, căci nu rezultă dacă albia minoră are o lungime mai mare de 5 km şi nici dacă bazinul hidrografic în discuţie are mai mult de 10 m. De asemenea, nu există dovezi că acest teren ar fi inclus în H.G. nr. 1326 din 27 decembrie 2001;
- greşit instanţa nu a acordat preferabilitate dreptului de proprietate al reclamantului atâta vreme cât acesta a fost intabulat anterior intabulării pretinsului drept al statului;
- reclamantul a fost de bună-credinţă la data încheierii contractului şi s-a aflat într-o eroare comună şi invincibilă în raport de actele de proprietate prezentate şi de lipsa intabulării statului în cartea funciară.
Chemata în garanţie SC V.A. SRL a pretins că:
- statul nu deţine titlu de proprietate asupra terenului din litigiu, întrucât din Decretul de expropriere nr. 69/1979 nu reiese că acesta ar fi fost expropriat;
- instanţa nu a luat în considerare că prin Sentinţa penală nr. 183 din 30 martie 2005 a Judecătoriei Bolintin Vale, inculpaţii asociaţi ai SC V.A. SRL au fost achitaţi şi nici nu a pus în discuţie celelalte probe aflate la dosarul cauzei;
- nu sunt întrunite condiţiile evicţiunii, căci la data de 13 decembrie 2006, când a vândut terenul către reclamant, nu exista nici un litigiu cu privire la acesta, iar Statul Român nu era intabulat;
- greşit i-a fost antrenată răspunderea pentru evicţiunea totală, în condiţiile în care aceasta este parţială, căci numai o parte a terenului revendicat se suprapune cu cel al statului;
- plata sumelor de 17.136 euro şi 16.184 RON nu se justifică, întrucât contractul cu M.C.A. SRL nu a fost adus la îndeplinire, în condiţiile în care acţiunea a fost respinsă, iar onorariul de 5.000 RON este nejustificat de mare.
Prin Decizia civilă nr. 405 A din 16 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă a respins ca nefondate apelurile formulate de apelantul-reclamant P.D. şi de apelanta chemată în garanţie SC V.A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 159 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut în considerente următoarele argumente:
Referitor la motivele de apel comune din cele două apeluri, instanţa a constatat că, prin Decretul prezidenţial nr. 69 din 20 februarie 1979, s-a aprobat obiectivul de investiţii "Acumulări în sistemul Ilfovăţ". În scopul realizării obiectivului propus, s-a aprobat scoaterea din producţia agricolă a terenurilor în suprafaţă de 1.956.300 mp, din care 1.869.300 mp definitiv şi 87.000 mp până la 31 decembrie 1980, conform planurilor de situaţie şi a tabelelor anexate.
Din tabelul anexat decretului (Dosar nr. 8898/280 din 3 iulie 2009 al Judecătoriei Piteşti) rezultă că de la Comuna Bulbucata s-a scos definitiv din producţia agricolă suprafaţa de 193.000 mp teren. Astfel fiind, motivul de apel privind scoaterea temporară din producţia agricolă a terenului preluat de la CAP Bulbucata este neîntemeiat.
Din probele administrate în faţa instanţei de apel nu a rezultat că Decretul prezidenţial nr. 69 din 20 februarie 1979 ar fi fost publicat în Buletinul Oficial.
Din examinarea art. 69 din Constituţia din anul 1965, în vigoare la data exproprierii, rezultă că numai decretele normative se publicau în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.
Or, Decretul prezidenţial sus-citat nu are un caracter normativ şi nu a făcut parte din categoria celor care, pentru a produce efecte juridice, trebuie să fie publicat în Buletinul Oficial. De altfel, din exemplarul depus în apel rezultă că acesta avea un caracter secret.
Terenul care a făcut obiectul acestui decret făcea parte din proprietatea cooperativelor agricole de producţie şi constituia proprietate cooperatistă, nefiind preluat din patrimoniul unor persoane fizice care să impună plata unei juste despăgubiri în condiţiile art. 12 din aceeaşi Constituţie, pentru ca preluarea să poată fi considerată valabilă.
În plus, prin Constituţia din acea perioadă nu exista echivalentul art. 78 din Constituţia din anul 2003, prin care se prevede că, legea se publică în M. Of. al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o altă dată ulterioară prevăzută în textul ei.
Aşa fiind, exproprierea s-a realizat prin punerea în executare a Decretului de expropriere şi fără a fi necesară publicarea lui, pentru a produce efecte juridice.
Scopul realizării obiectivului "Acumulări în sistemul Ilfovăţ" a constat în: irigaţii, piscicultură şi atenuarea viiturii, astfel cum rezultă din documentaţia ataşată decretului de expropriere depusă la dosarul cauzei în apel.
După realizarea investiţiei "Acumulări în sistemul Ilfovăţ", aceasta era considerată proprietate de stat şi în baza art. 7 din Constituţia din anul 1965, conform cu care, bogăţiile de orice natură ale subsolului ... apele, izvoarele de energie naturală, ... sunt proprietate de stat.
Prin art. 136 alin. (3) din Constituţia României din anul 2003, în vigoare, apele cu potenţial energetic ... fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
În afară de acestea, conform art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, aparţin domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore, cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice care depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor ... .
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert V.M. în faţa primei instanţe, rezultă că, în urma suprapunerii peste ortofotoplanul existent la OCPI Giurgiu, coordonatele celor două numere cadastrale ale proprietăţii reclamantului P.D. şi coordonatele numărului cadastral ale proprietăţii Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Argeş Vedea, rezultă că cele două planuri se suprapun pe o suprafaţă de 120.601,65 mp, iar din planurile de situaţie ataşate şi documentaţia aflată la dosar, rezultă că terenurile ce se includ în obiectivul "Acumulări în sistemul Ilfovăţ" este mult mai mare decât suprafeţele minime din albia minoră şi bazinul hidrografic indicate prin prevederile art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, respectiv 83,1 ha din care 71,7 ha lacul de acumulare şi 11,4 ha albia minoră.
Aşa fiind, cea mai mare parte a terenului ce formează obiectul litigiului, respectiv suprafaţa de 120.601,65 mp este proprietatea publică a Statului Român, în baza art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996.
De asemenea, Curtea reţine că acelaşi teren, ce face parte din obiectivul "Acumulări în sistemul Ilfovăţ" este proprietate publică a statului şi în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, conform cu care, domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege.
Conform pct. 18 din Anexa 1 a legii, cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului, domeniul public al statului este alcătuit şi din lacurile de acumulare şi barajele acestuia, în cazul în care activitatea de producere a energiei electrice este raportată la sistemul energetic naţional, sau cele cu tranşe pentru atenuarea undelor de viituri.
Or, chiar din documentaţia ce a însoţit decretul de expropriere rezultă că unul din scopul realizării investiţiei constă în atenuarea undelor de viitură, în vederea evitării inundaţiilor în zonă.
Ca urmare, chiar dacă terenul din litigiu nu ar fi fost inclus în inventarul bunurilor care fac parte din proprietatea publică a statului, pe considerentul că pe acesta sunt edificate lucrări de interes public naţional, face parte din domeniul public al statului, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Dar, mai mult decât atât, Acumularea Falcău Ilfovăţ este inclusă la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului din anexa nr. 12 la H.G. nr. 1020 bis din 21 decembrie 2006.
Aceste hotărâri sunt date în aplicarea Legii nr. 213/1998, astfel încât sunt producătoare de efecte juridice, în sensul că atestă apartenenţa bunurilor indicate în anexele sale, la proprietatea publică a statului.
Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor.
În speţă, înscrierea autorului reclamantului, adică a lui SC V.A. SRL în cartea funciară datează din anul 2003, deci, este anterioară înscrierii pârâtei Direcţia Apelor Argeş Vedea, din anul 2006.
Numai că, în baza art. 26 din aceeaşi lege, dreptul de proprietate şi cererea de drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi uzucapiune. În aceleaşi condiţii sunt opozabile faţă de terţi şi drepturile reale dobândite de stat, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătoreşti.
În speţă, statul a devenit proprietarul terenului şi investiţiei din litigiu, prin expropriere şi prin efectul legii, astfel încât, dreptul său este opozabil faţă de terţi, deci, inclusiv faţă de reclamant şi fără să fi fost înscris în cartea funciară.
Ca urmare, Curtea a reţinut că înscrierea iniţială în cartea funciară a autorului reclamantului nu constituie un criteriu de preferinţă în operaţiunea de comparare a titlurilor de proprietate.
Conform art. 1898 alin. (1) C. civ., buna-credinţă este credinţa posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. Este destul ca buna-credinţă să fi existat în momentul câştigării imobilului.
În cadrul acţiunii în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., instanţa nu este chemată să stabilească validitatea titlurilor părţilor, ci în urma comparării acestora să stabilească preferabilitatea unuia dintre ele, cu luarea în considerare şi a titlurilor autorilor părţilor. Or, invocarea bunei-credinţe şi a erorii comune şi invincibile tind spre stabilirea validităţii şi confirmarea titlului de proprietate al reclamantului.
În speţă, nu există o cerere reconvenţională prin care să se fi solicitat constatarea nulităţii titlului reclamantului, pentru a se putea reproşa primei instanţe că nu a verificat buna-credinţă a reclamantului şi faptul că acesta s-ar fi aflat într-o eroare comună şi invincibilă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Pe bună dreptate, prima instanţă a acordat preferabilitate titlului de proprietate al statului, care este mai vechi, respectiv din anul 1979.
În al doilea rând, conform art. 9 din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin H.G.
În speţă, nu există nici un fel de dovezi în sensul că primul autor al reclamantului, respectiv Comuna Bulbucata, ar fi devenit proprietara terenului în litigiu în baza vreunei hotărâri de guvern. La dosarul cauzei nu există decât Hotărârea nr. 18 din 28 octombrie 2003 a Consiliului Local al Comunei Bulbucata, prin care se dispune trecerea în domeniul privat al primăriei a suprafeţei de 15,01 ha teren neproductiv, situat în tarlaua nr. 8, ce urmează a fi concesionat, închiriat sau vândut.
Această hotărâre a Consiliului Local Bulbucata, dată în afara cadrului legal şi care a stat la baza vânzării terenului către SC V.A. SRL şi apoi, către reclamant, nu constituie un titlu de proprietate preferabil celui al statului.
Curtea a analizat şi motivele de apel formulate de chemata în garanţie SC V.A. SRL, ce nu sunt comune cu cele din apel declarat de reclamant.
Astfel, a constatat că prin Sentinţa penală nr. 183 din 20 martie 2005 a Judecătoriei Bolintin Vale, inculpaţii V.M.E. şi V.G. (asociaţi ai SC V.A. SRL) au fost achitaţi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută şi pedepsită de art. 220 C. pen., întrucât fapta nu există.
Instanţa civilă nu este chemată să se pronunţe asupra acestei infracţiuni, ce are drept obiect posesia terenului, ci să stabilească preferabilitatea titlurilor exhibate de părţi referitoare la acesta.
Garanţia contra evicţiunii rezultând din fapta unui terţ, îl obligă pe vânzător să-l apere pe cumpărător, iar dacă nu reuşeşte, să suporte consecinţele evicţiunii, indiferent că a fost de bună sau de rea-credinţă, în condiţiile art. 1337 C. civ.
Astfel fiind, chemata în garanţie, SC V.A. SRL nu se poate apăra contra evicţiunii, pe considerentul că a cumpărat terenul în litigiu de la Comuna Bulbucata în urma unei licitaţii public şi, deci, a fost de bună-credinţă.
Pentru a fi antrenată răspunderea pentru evicţiune, trebuie să existe o tulburare de drept din partea terţului.
În speţă, pârâţii, respectiv Statul Român şi Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Argeş Vedea pretind un drept real asupra terenului din litigiu, respectiv dreptul de proprietate publică şi invocă legislaţia în vigoare, includerea bunului în inventarul domeniului public al statului şi înscrierea dreptului în cartea funciară. Astfel fiind, evident, operează o tulburare de drept din partea terţului evingător.
Vânzătorul este garant numai dacă tulburarea din partea terţului are o cauză anterioară vânzării.
În mod evident, suntem în prezenţa unei cauze de tulburare anterioare vânzării, constând în exproprierea terenului din litigiu din anul 1979, darea în folosinţă a obiectivului "Acumulări în sistemul Ilfovăţ", recepţionarea acestei lucrări în anul 1983 şi declararea sa de utilitate publică prin afectaţiune şi amplitudine, prin art. 3 din Legea apelor nr. 107/1996. Or, vânzarea invocată de reclamant datează din anul 2006.
Din actele dosarului nu rezultă că reclamantul ar fi cunoscut cauza evicţiunii, pentru ca vânzătorul să poată fi dispensat de răspunderea pentru evicţiune, acesta pretinzând că a aflat despre pretenţia pârâţilor după încheierea contractului de prestări servicii din 2008.
Faptul că evicţiunea nu ar fi totală, în sensul că reclamantul ar fi revendicat suprafaţa de 124.935 mp teren, iar prin raportul de expertiză s-a constatat o suprapunere evidentă de numai 20.601,65 mp teren, nu o dispensează pe chemata în garanţie de plata diferenţei de preţ, atâta vreme cât acţiunea în revendicare a fost respinsă în totalitate şi scopul cumpărării, constând în edificarea unui Ansamblu rezidenţial la Bulbucata nu a fost realizată.
Astfel fiind, evicţiunea este totală şi nu parţială, cum pretinde apelanta, aşa încât, şi răspunderea operează pentru tot.
Reclamantul a făcut dovada, cu contractul de prestări de servicii, facturile, chitanţele şi ordinele de plată, a efectuării cheltuielilor pentru obţinerea autorizaţiilor necesare edificării proiectului său şi a spezelor vânzării.
Dată fiind complexitatea cauzei şi valoarea litigiului, suma de 5.000 RON onorariu de avocat nu putea fi redusă de judecător în temeiul art. 272 alin. (3) C. proc. civ., cum pretinde chemata în garanţie.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au formulat recurs reclamantul P.I. şi chemata în garanţie SC V.A. SRL.
Recurentul-reclamant a invocat cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele:
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Constituţiei din anul 1965, sub imperiul căreia a fost adoptat Decretul prezidenţial nr. 69/1979, întrucât decretul în discuţie este unul cu caracter normativ a cărui publicare în Buletinul Oficial era obligatorie întrucât dispoziţiile sale aveau un caracter general obligatoriu şi aveau ca finalitate un scop obştesc.
Că suntem în prezenţa unui decret prezidenţial rezultă nu numai din chiar textul şi denumirea acestuia dar şi din faptul că sub acelaşi număr, 69/1979, Consiliul de Stat a adoptat un alt decret privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii, act normativ publicat în Buletinul Oficial nr. 18 din 2 martie 1979.
Instanţa de apel a greşit şi atunci când a apreciat că, neprecizarea în mod expres, în Constituţia de la acea vreme, a momentului în care un act normativ intra în vigoare ar echivala cu faptul că intrarea în vigoare nu este condiţionată de publicarea în Buletinul Oficial.
Ca să justifice, o dată în plus, opinia conform căreia decretul în discuţie nici nu ar fi trebuit publicat, Curtea în mod greşit a reţinut că acest decret ar fi avut un caracter secret, întrucât Constituţia din anul 1965 nu făcea o astfel de referire.
Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi pct. 18 al Anexei nr. 1 la această lege, a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 şi art. 136 alin. (3) din Constituţia din 2003, întrucât nu ne aflăm în situaţia în care să putem discuta despre apele cu potenţial energetic valorificabil şi de interes naţional şi nici în situaţia în care să se pună problema despre lacul de acumulare şi barajul acestuia, cu activităţi de producere a energiei electrice racordată la sistemul energetic naţional.
A mai susţinut recurentul-reclamant, că cele arătate mai sus sunt confirmate de autorizaţia din 18 martie 2005 emisă de Administraţia Naţională Apele Române, aflată la dosarul instanţei de apel.
A mai arătat recurentul-reclamant că motivarea instanţei de apel, de la pagina 10 a deciziei recurate, întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 213/1998, în sensul că nu există dovada unei hotărâri de guvern prin care să se dispună trecerea terenului în litigiu din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, este rezultatul aplicării greşite a legii şi, în acelaşi timp, străină pricinii, întrucât nu a susţinut că terenul ar fi trecut din domeniul public al statului, în domeniul public al entităţii administrativ-teritoriale, ceea ce ar fi condus la respectarea art. 9 din Legea nr. 213/1998.
Recurentul-reclamant a criticat hotărârea atacată ca nelegală şi pentru că instanţa, fără a analiza în întregime primul motiv de apel, îl respinge ca nefondat, reţinând în mod direct că ne-am afla în faţa unui decret de expropriere.
Aceasta fără a răspunde criticilor aduse sentinţei primei instanţe cu o motivare în totală contradicţie, cu concluzii la care însăşi instanţa ajunge în fondul unui raţionament de neînţeles şi schimbând natura şi înţelesul Decretului nr. 69/1979 dedus judecăţii.
Sub acest aspect, recurentul-reclamant a arătat pe larg considerentele pentru care nu se poate reţine că am fi în faţa unui decret de expropriere, ci a unui decret care sub aspectul terenurilor ce interesează cauza pendinte, prevede numai scoaterea unor terenuri din producţia agricolă.
Că, în finalul paginii 7 din decizia recurată, instanţa reţine în mod clar că prin Decretul nr. 69/1979, s-a aprobat scoaterea din producţia agricolă a suprafeţei de 19,3 ha teren agricol de la comuna Bulbucata, pentru ca în continuarea aceleiaşi idei, în primul paragraf al paginii 8, instanţa să respingă primul motiv de apel, ca şi când singura critică formulată prin aceasta se referă la scoaterea definitivă sau provizorie din producţia agricolă.
Or, dacă instanţa de apel reţine că ne aflăm în situaţia în care terenurile CAP Bulbucata nu au făcut obiectul unei exproprieri, ci au fost doar scoase din producţia agricolă, atunci soluţia legală ar fi fost de admitere a apelului.
Continuând critica deciziei atacate cu privire la acest motiv, recurentul-reclamant a analizat adresa nr. x/1997, "aviz favorabil" pentru ocuparea şi scoaterea din producţia agricolă; avizul din 29 iunie 1978, pentru scoaterea din producţia agricolă vegetală a unei suprafeţe de 206 ha, din care 186,93 ha pentru acumulările de pe Valea Ilfovăţ; un memoriu aflat la dosar, prin care se arată suprafeţele ce se scot definitiv din circuitul agricol, cu precizarea că pentru acumularea Făcău se prevedea suprafaţa de 31,64 ha; proces-verbal încheiat la data de 8 noiembrie 1977 la C.A.P. Bulbucata, din care se scoate temporar din producţia agricolă suprafaţa de 193.000 m.p., acte neanalizate de către instanţa de apel.
O altă critică adusă hotărârii recurate se referă la faptul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile art. 26 din Legea cadastrului nr. 7/1996, întrucât legea civilă nu retroactivează.
Aplicând greşit legea pe întreaga structură a raţionamentului juridic şi interpretând greşit Decretul nr. 69/1979, instanţa de apel a concluzionat în mod greşit că titlul statului fiind cel mai vechi, este preferabil, întrucât Decretul nr. 69/1971 nu a fost un decret de expropriere, ceea ce înseamnă că el nu poate constitui un titlu valabil de trecere a terenului în proprietatea statului.
A mai arătat recurentul că instanţa trebuia să aibă în vedere şi să aplice toate principiile şi prezumţiile stabilite de lege, inclusiv principiul arătării drepturilor subdobânditorului de bună credinţă şi cu titlu oneros şi principiul aparenţei în drept.
În consecinţă, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului şi rejudecând cauza admiterea acţiunii în revendicare.
Chemata în garanţie SC V.A. SRL nu şi-a motivat recursul formulat şi nici nu l-a timbrat.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-reclamant P.D., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Criticile recurentului vor fi analizate din perspectiva cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., neputând fi încadrate în raport de conţinutul lor, în cazurile descrise de la pct. 7 şi 8 al aceluiaşi art. 304. La data de 3 iulie 2009 reclamantul P.D. a chemat în judecată pârâta Administraţia Naţională "Apele Române" - Direcţia Apelor Argeş Vedea, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., să se constate existenţa dreptului său de proprietate asupra terenului extravilan în suprafaţă de 88.757 mp (intabulată în cartea funciară a localităţii Bulbucata) şi a luciului de apă "teren extravilan - boltă" în suprafaţă de 36.181 mp (intabulată în cartea funciară a localităţii Bulbucata).
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat în esenţă, că terenul în litigiu a aparţinut comunei Bulbucata care, prin Hotărârea Consiliului Local din 28 septembrie 2009 a trecut 15,01 ha teren neproductiv, impropriu agriculturii, în domeniul privat al comunei, cu destinaţia de a fi concesionat, închiriat sau vândut.
Scos la licitaţie, acest teren, potrivit procesului-verbal de adjudecare din 10 decembrie 2003 a fost câştigat de SC "V.A." SRL, aceasta din urmă înstrăinându-l reclamantului prin contractul de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 2006.
La data de 28 aprilie 2011 reclamantul a formulat o cerere precizatoare a acţiunii introductive prin care a arătat că, obiectul acţiunii deduse judecăţii este o acţiune în revendicare formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Argeş Vedea şi chematul în garanţie SC "V.A." SRL. În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 480 C. civ.
În raport de obiectul cererii deduse judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., atât instanţa de fond cât şi cea de apel au făcut o corectă aplicare a regulilor de drept ce guvernează această acţiune, în situaţia în care ambele părţi invocă un titlu de proprietate.
Reclamantul are calitatea de proprietar a terenului în litigiu, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu chemata în garanţie SC "V.A." SRL, contract autentificat în 13 decembrie 2006 de către B.N.P. S.F.
La baza acestui titlu, invocat de reclamant a stat un alt contract încheiat între chemata în garanţie SC "V.A." SRL şi comuna Bulbucata, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 17 decembrie 2003, prin care aceasta din urmă a înstrăinat terenul pe care anterior a dispus a-l trece în proprietatea privată a comunei Bulbucata, aşa cum rezultă din Hotărârea Consiliului Local Bulbucata din 28 octombrie 2003.
În procedura comparării titlurilor de proprietate în mod corect ambele instanţe au reţinut că nu există nicio dovadă din care să rezulte dreptul de proprietate al comunei Bulbucata asupra terenului în litigiu, cu excepţia unei hotărâri a Consiliului Local dată în afara cadrului legal, ce nu constituie un titlu preferabil celui al statului.
Nu poate fi primită critica referitoare la faptul că instanţele au acordat în mod greşit preferabilitate titlului de proprietate al pârâtului Statul Român.
Prioritatea titlului pârâtului Statul Român a fost corect stabilită, întrucât imobilul în litigiu a trecut în proprietate publică prin expropriere, pentru realizarea obiectivului de investiţii "Acumulare în sistemul Ilfovăţ", potrivit Decretului prezidenţial de expropriere nr. 69 din 20 februarie 1979.
Acumularea Făcău face parte integrantă din obiectivul de investiţii mai sus menţionat, fiind amplasată pe teritoriul comunelor Bulbucata şi Buturugeni, judeţul Giurgiu, având o suprafaţă totală de 83,1 ha.
Aşa cum rezultă din actele dosarului această lucrare de investiţii a rămas în patrimoniul public al statului, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 (anexa 1, pct. 18).
Acumularea Făcău este nominalizată în mai multe Hotărâri de Guvern şi în autorizaţiile nr. 147 din 29 noiembrie 2004 de funcţionare în condiţii de siguranţă a barajului Făcău, a lacului de acumulare, a construcţiilor şi instalaţiilor anexă, nr. 1141 din 18 martie 2005 emisă de A.N.A.R. şi nr. 72 din 17 august 2005, emisă de Agenţia Protecţia Mediului Giurgiu.
Conform Legii nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, Statul Român deţine monopolul asupra resurselor de apă, acestea fiind date în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române.
În aceste condiţii, este nefondată critică potrivit căreia, Statul Român nu ar avea un titlu valabil întrucât dreptul de expropriere nu ar fi fost publicat în Buletinul Oficial de la acea vreme.
În conformitate cu prevederile constituţionale, principalele acte normative erau legile adoptate de Marea Adunare Naţională şi decretele emise de Prezidiul Marii Adunări Naţionale.
Prin urmare, exproprierea s-a realizat prin punerea în aplicare a Decretului nr. 69 din 20 februarie 1979.
Nefondată este şi critica recurentului-reclamant referitoare la reţinerea greşită a dispoziţiilor art. 26 din Legea cadastrului nr. 7/1996, întrucât dreptul de proprietate al Statului Român este opozabil faţă de terţi fără înscriere în cartea funciară când provine printre altele şi din exproprieri (art. 26).
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată.
Hotărârea instanţei de apel este amplu motivată în fapt şi în drept şi cuprinde argumentele pe baza cărora judecătorii au pronunţat soluţia recurată.
Deşi recurentul-reclamant a invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, întrucât nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la modul de aplicare a legii, după cum s-a arătat în cele de mai sus.
Faţă de obiectul acţiunii şi de dispoziţiile Legii nr. 146/1997, instanţa de recurs a dispus ca recurenta chemată în garanţie, SC "V.A." SRL să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 7.444 RON şi 5 RON timbru judiciar.
Citată, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, recurenta nu s-a conformat acestor dispoziţii.
Aşa fiind, în temeiul art. 1 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea ca netimbrat a recursului formulat de chemata în garanţie SC "V.A." SRL.
Potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul P.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.D. împotriva Deciziei civile 405 A din 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de chemata în garanţie SC V.A. SRL împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5383/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5436/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
