ICCJ. Decizia nr. 5529/2013. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5529/2013
Dosar nr. 3963/89/2012
Şedinţa publică din 4 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 3963/89/2012 la data de 24 octombrie 2012, reclamantul U.C. a solicitat obligarea pârâtei SC E. SRL Negreşti la plata sumei totale de 6.892 RON, reprezentând drepturi salariale, precum şi la plata, către ITM, a asigurărilor sociale aferente perioadei 15 decembrie 2011 - 23 martie 2012; obligarea pârâtei să elibereze documente care să ateste vechimea în muncă, dobânzi şi cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 183 din 25 februarie 2013,Tribunalul Vaslui a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta SC E. SRL să plătească reclamantului suma de 1.264 RON, reprezentând diferenţe drepturi salariale aferente perioadei 3 mai 2011 - 27 martie 2012, sumă la care se va adăuga şi dobânda legală, calculată de la scadenţă la data plăţii efective; a respins capetele de cerere privind plata diurnei, a orelor suplimentare, eliberarea adeverinţei privind plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor de şomaj şi cel privind virarea către ITM Vaslui a contribuţiilor de asigurări de sănătate; a obligat pârâta SC E. SRL să plătească reclamantului suma de 63,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că plata unor sume mai mici decât cele evidenţiate ca datorate în statele de plată reprezintă o încălcare a obligaţiei angajatorului de plată a salariului, obligaţie a cărei executare ţine de esenţa contractului individual de muncă şi este expres legiferată în art. 10 C. muncii, sens în care a admis în parte capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale, obligând pârâta la plata sumei de 1.264 RON net, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumelor reţinute.
Referitor la plata orelor suplimentare, contrar susţinerilor reclamantului, tribunalul a reţinut că din statele de plată nu rezultă că s-ar fi prestat ore suplimentare.
Referitor la pretenţia vizând virarea, către ITM, a contribuţiilor de asigurări de sănătate, instanţa de fond a reţinut că acestea nu se achită către ITM, ci către Bugetul consolidat al statului, iar în urma controlului fiscal efectuat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la sesizarea reclamantului, s-a dispus constituirea de debite de către societate cu titlul de contribuţii de asigurări sociale, urmare fiind depunerea declaraţiilor rectificative D112.
Referitor la cheltuielile de judecată, a fost reţinută suma de 73,5 RON reprezentând contravaloarea biletelor de călătorie pentru zilele în care reclamantul s-a prezentat la şedinţele de judecată, precum şi cheltuielile cu expedierea corespondenţei către instanţă, fiind însă respinse pretenţiile vizând cheltuielile efectuate cu expedierea corespondenţei către alte instituţii ale statului, precum şi sumele solicitate cu titlul de diurnă şi salarii pentru zilele în care reclamantul s-a prezentat în faţa instanţei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul U.C., arătând că în mod nelegal nu i-a fost achitată suma de 560 RON reprezentând salariile aferente zilelor de sărbători religioase, în care angajatorul nu l-a primit la muncă. De asemenea nu i-au fost achitate orele suplimentare lucrate în zilele de sâmbătă, cât şi cele din celelalte zile, nici suma de 2.268 RON reprezentând diurna şi deplasarea la Huşi în perioada 1 iunie 2011 - 7 decembrie 2011. Recurentul a pretins şi suma de 1.762 RON, reprezentând plata orelor de transport, întrucât deplasarea i-a afectat sănătatea, precum şi suma de 1.362 RON, datorată pe perioada suspendării.
Prin Decizia civilă nr. 746 din 17 mai 2013, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondat, recursul reclamantului împotriva sentinţei anterior menţionate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a constatat că în perioada iunie - decembrie 2011 recurentul a fost pontat cu numărul maxim de zile (21 - 22), diferenţele apărând în perioada decembrie - 2011 - martie 2012, în care recunoaşte că nu a lucrat. Potrivit precizărilor de la dosar fond, aceste sărbători se încadrau în perioada 2 iunie 2011 - 6 decembrie 2011, motiv pentru care în mod corect a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor salariale întrucât nu există dovada încălcării de către angajator a obligaţiilor de plată a acestora, pentru perioada arătată, recurentul fiind pontat integral, iar diferenţele fiind calculate şi acordate de către prima instanţă pentru acest interval de timp.
Potrivit aceloraşi state de plată nu rezultă că recurentul ar fi prestat ore suplimentare de muncă pentru care să pretindă a fi remunerat şi nici că angajatorul i-ar fi cerut să le efectueze, neexistând nicio probă în acest sens, motiv pentru care în mod legal i s-a respins şi această cerere.
În ceea ce priveşte sumele solicitate cu titlu de diurnă şi pentru orele necesare deplasării în instanţă, instanţa de recurs a constatat că exced cadrului instituit de art. 274 alin. (2) C. proc. civ., întrucât textul vizează cheltuielile necesare care au fost efectuate în mod real şi pentru care se poate face dovada.
Referitor la suma de 1.362 RON reprezentând drepturi salariale datorate pe perioada suspendării contractului de muncă al recurentului, instanţa de recurs a constatat că această sumă nu-i este imputabilă angajatorului, în condiţiile în care l-a informat şi invitat pe reclamant să-şi ridice aceste drepturi prin Adresele nr. 231 din 30 octombrie 2012 şi nr. 33 din 23 ianuarie 2013, iar acesta, deşi a semnat de primire a corespondenţei, nu s-a prezentat pentru a-şi ridica suma solicitată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 483 din Noul Cod de Procedură Civilă, reclamantul U.C., arătând că instanţa de fond a încălcat art. 6, 7 şi 9 din NCPC, întrucât la nici un termen de judecată pârâta nu şi-a desemnat vreun reprezentant; că la dosarul cauzei nu s-a depus nici un act în apărare, ori întâmpinare, care este obligatorie; nu a administrat toate probatoriile necesare; a încălcat art. 64 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a pus la dispoziţia reclamantului copii după toate actele depuse la dosar; a favorizat pârâta, care nu s-a conformat obligaţiilor ce-i reveneau, conform legii, în depunerea anumitor documente şi efectuarea anumitor acte procedurale; a acordat eficienţă juridică unor adeverinţe false şi nu a ţinut cont că pârâta a încălcat mai multe articole din Codul muncii.
Recurentul-reclamant a mai arătat că hotărârea instanţei de recurs este nelegală, întrucât nu a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probatorii noi şi a acordat câştig de cauză pârâtei, deşi reclamantul este victima abuzurilor acesteia.
Referitor la temeiul de drept invocat de recurentul-reclamant în susţinerea căii de atac, având în vedere data introducerii acţiunii - 24 octombrie 2012, raportat la data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă - 15 februarie 2013, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale aplicabile în speţă sunt cele ale vechiului Cod de procedură civilă.
Examinând recursul în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii”.
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Decizia civilă nr. 746 din 17 mai 2013 a Curţii de Apel Iaşi, împotriva căreia s-a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluţionat recursul formulat de reclamant împotriva Sentinţei civile nr. 183 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Vaslui, fiind, astfel, o decizie irevocabilă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul U.C., împotriva Deciziei nr. 746 din 17 mai 2013 a Curţii de Apel Iaşi - secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5524/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5630/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
