ICCJ. Decizia nr. 5630/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5630/2013
Dosar nr. 3567/1/2013
Şedinţa publică din 4 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 699 din 28 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosar nr. 27400/3/2009, a fost admisă cererea formulată de reclamantul G.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, fiind obligat pârâtul să emită dispoziţie motivată de restituire în natură către reclamant a imobilului situat în Bucureşti, str. P.H. nr. X, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 96 mp şi construcţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Notificarea nr. 1756/2001, ce face obiectul Dosarului nr. 36573/2001, nesoluţionată, defunctul A.A., tatăl reclamantului, a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul teren şi construcţii situat în Bucureşti, str. P.H. nr. X, sector 1. Imobilul a fost dobândit de către autorii reclamantului aşa cum rezultă din Contractul de vânzare nr. 40649 din 13 august 1945, fiind preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 223/1974.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul G.A. criticând-o întrucât în mod greşit prima instanţă nu a dispus obligarea pârâtului să restituie în natură imobilul teren şi construcţie, în condiţiile în care la dosarul cauzei au fost depuse acte privind calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii dar şi cu privire la situaţia juridică a imobilului din litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 197/A din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general să restituie în natură reclamantului terenul de 96,075 mp şi construcţiile (casa de locuit şi anexele gospodăreşti), imobil situat în Bucureşti, str. P.H. nr. X, sector 1, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert B.N.; a obligat recurentul să restituie pârâtului suma de 28.912 RON actualizată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, aria de aplicabilitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost lărgită şi la cazul în care unitatea deţinătoare nu a soluţionat notificarea.
Reclamantul a achiesat ca, în ipoteza admiterii acţiunii sale, să restituie pârâtului suma de 28.912 RON reprezentând despăgubirile primite în anul 1978 pentru construcţie.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, arătând că hotărârea este nelegală întrucât reclamantul nu a depus la notificare şi actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi cele privind calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
A mai susţinut că imobilul în litigiu nu a fost preluat abuziv şi nici nu s-au făcut dovezi că reclamantul a primit despăgubiri pentru imobilul construcţiei.
Prin Decizia civilă nr. 5483 din 20 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins ca nefondat, recursul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut că nu există niciun temei legal pentru care, considerând că actele depuse de persoana îndreptăţită nu sunt adecvate sau insuficiente, unitatea deţinătoare să refuze soluţionarea notificării.
În cazul în care unitatea deţinătoare nu soluţionează notificarea, instanţa învestită poate să evoce fondul şi să aprecieze asupra temeiniciei cererii de restituire în natură, potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii.
Instanţa de recurs a mai constatat că este nefondată şi critica potrivit căreia, în speţă, nu a fost o preluare abuzivă a imobilului în condiţiile aplicării Decretului nr. 223/1974, întrucât cei cărora li se aplicau aceste dispoziţii erau obligaţi să înstrăineze bunul în schimbul unei sume de bani stabilită în mod discreţionar.
Împotriva acestei decizii, la data de 18 iunie 2013, a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., numitul E.G.N.
În susţinerea cererii, contestatorul a arătat că nu a fost citat în Dosarul nr. 27400/3/2009, cu toate că el şi familia lui locuiesc, în calitate de chiriaşi, în imobilul al cărui drept de proprietate s-a pus în discuţie, împrejurare faţă de care a fost pus în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare.
Examinând contestaţia în anulare în raport de excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.
Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare „când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii” (alin. (1) pct. 1)), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol contestaţia mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunţate au fost invocate prin cererea de recurs, „dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Aşadar, pentru a exista motiv de contestaţie în anulare în sensul reglementat de art. 317 alin. (1) C. proc. civ., este necesar ca procedura de citare pentru termenul când a avut loc judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită faţă de partea care ulterior a uzat de această cale extraordinară de atac, deoarece nerespectarea dispoziţiilor referitoare la procedura de citare este sancţionată cu nulitatea relativă (având în vedere interesul particular protejat prin norma legală), care poate fi invocată numai de către partea lezată.
Prin „parte” se înţelege persoana care a formulat cererea de chemare în judecată, cea împotriva căreia s-a acţionat, cea care a intervenit sau a fost introdusă în cauză, deci persoana care, având una din calităţile procesuale arătate, a participat la judecarea cauzei. De nelegala citare se poate prevala numai partea care, din acest motiv, nu a fost prezentă în instanţă pentru a-şi formula apărările, iar nu terţele persoane în legătură cu care instanţa de judecată nu a fost sesizată, întrucât acestea nu au calitatea de parte în proces, chiar dacă ar fi avut dreptul şi interesul să participe la judecată.
În cadrul procesual al prezentei cauze au figurat, în calitate de reclamant, numitul G.A., iar în calitate de pârât, Municipiul Bucureşti, prin primar general, astfel încât numai aceste părţi pot uza de calea extraordinară a contestaţiei în anulare.
Deşi susţine că aspectele dezbătute în acest dosar îl interesau în mod direct, contestatorul nu figurează ca parte în niciuna din formele prevăzute de lege, pentru ca legea procesual civilă să îi confere calitate procesuală activă în a solicita anularea Deciziei civile nr. 5483 din 20 septembrie 2013 a acestei instanţe.
Pentru aceste considerente, va respinge contestaţia, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga contestatorul la plata, către intimatul G.A., a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.000 RON, diminuate în considerarea complexităţii şi volumului de activitate reduse, depuse în vederea soluţionării prezentei contestaţii în anulare, care s-a realizat la primul termen de judecată acordat, prin reţinerea unei excepţii procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de E.G.N. împotriva Deciziei nr. 5483 din 20 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Obligă contestatorul la plata, către intimatul G.A., a sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5529/2013. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5631/2013. Civil → |
|---|
