ICCJ. Decizia nr. 608/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 608/2013

Dosar nr. 147/1/2012

Şedinţa publică din 8 februarie 2013

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul Primarul Municipiului Craiova şi de intervenienta S.C. CHR H.D. împotriva Deciziei nr. 117/Ap din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal, s-au prezentat recurentul pârât Primarul Municipiului Craiova, prin consilier juridic R.M., recurentul intervenient SC CHR H.D., reprezentat de avocat D.C. intimatele reclamante I.M., personal, şi P.S., prima asistată şi secunda reprezentată de avocat E.O., intimatul pârât Ministerul Finanţelor Publice, prin consilier juridic N.M., lipsă fiind intimaţii reclamanţi M.N.E., M.N., intimaţii pârâţi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Cancelaria Primului Ministru - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Consiliul Local Craiova şi Prefectura Dolj.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul asistent face referatul cauzei şi arată că acest termen s-a acordat în vederea discutării cererii de conexare a prezentei cauze la Dosarul nr. 1726/63/2008.

Înalta Curte acordă cuvântul părţilor prezente asupra cererii de conexare a Dosarului nr. 147/1/2012 la nr. 1726/63/2008 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ambele cu termen de judecată stabilit astăzi, 8 februarie 2013.

Consilier juridic R.M. solicită conexarea celor două dosare, întrucât prin cele două notificări, respectiv notificarea 423/2001 şi notificarea nr. 422/2001, se solicită acelaşi imobil de către aceleaşi persoane, considerând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ.

Avocat E.O., pentru intimatele reclamante P.S. şi I.M., pune concluzii de respingere a cererii de conexare, în raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, susţinând că între cele două dosare nu există nici o legătură, fiind vorba despre terenuri distincte, care se află în vecinătate, dar care au aparţinut aceluiaşi autor. Arată că terenul care face obiectul prezentului dosar se află în Moşia Prisaca, Hanul Doctorului, iar celălalt teren care formează obiectul Dosarului nr. 1726/63/2008 se află în zona Hanul Doctorului, însă pe un alt amplasament.

Avocat D.C., pentru recurenta intervenientă este de acord cu conexarea celor două dosare pentru o corectă soluţionare a acestora, arătând că există indicii temeinice pentru soluţionarea împreună a celor două cauze, fiind vorba de acelaşi imobil şi nu de două terenuri distincte.

Înalta Curte, având în vedere că între obiectul şi cauza celor două cauze există o strânsă legătură, constată că sunt întrunite condiţiile pentru a dispune conexarea celor două dosare, în raport cu dispoziţiile art. 164 C. proc. civ.,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Dispune conexarea prezentei cauze la Dosarul nr. 1726/63/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 608/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs