ICCJ. Decizia nr. 587/2013. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a-ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 587/2013
Dosar nr. 2618/96/2010
Şedinţa publică de la 14 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4367 din 22 decembrie 2010 a Tribunalului Harghita s-a admis acţiunea formulată de reclamantul L.I., împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă:
A fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantului contravaloarea cantităţii de 21,671 kg de aur fin, în RON, la cotaţia Băncii Naţionale a României de la data plăţii, cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în baza actelor prezentate în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, reclamantul este îndreptăţit la acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative.
Tribunalul a apreciat că stabilirea despăgubirii în funcţie de preţul aurului est justă şi rezonabilă, având în vedere practica folosirii aurului ca etalon valoric.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, prin decizia nr. 23/A din 26 aprilie 2012 a admis apelul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita în reprezentarea intereselor Ministerului Finanţelor Publice, a admis cererea de intervenţie formulată în interesul pârâtei de intervenienţii B.I.A., L.I.A., V.M.K., L.A., L.L., A.P., P.M.T.
A schimbat în parte sentinţa civilă atacată în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului cota de 1/8 parte din contravaloarea cantităţii de 21,671 kg. aur fin la cotaţia Băncii Naţionale a României de la data plăţii, cu titlu de despăgubiri.
A fost respins apelul declarat de reclamantul L.I. împotriva aceleiaşi sentinţe civile.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în conformitate cu inventarierea şi evaluarea patrimoniului din 7 martie 1949, comunicate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Arhivele Naţionale, reclamantul a făcut dovada că autorul său L.S. senior avea în proprietate bunurile diverse şi inventarul viu şi mort, chiar dacă la data confiscării era decedat, bunurile aparţinând acestuia.
S-a constatat că la vremea respectivă aceste bunuri au fost evaluate la suma totală de 2.348.100 RON care era echivalentul a 21,671 kg. De aur fin, potrivit M. Of. nr. 40, partea 10 din 28 februarie 1949.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamant, s-a reţinut că acesta atât prin cererea introductivă cât şi în concluziile pe fond a solicitat despăgubiri constând din contravaloarea cantităţii de 21,671 kg. Aur fin, astfel că în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, pretenţia concretă în sensul solicitat de reclamant, conform art. 294 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii reclamantul L.I., pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita şi de intervenientii A.P., P.M.T., B.I.A., L.L., L.A., L.I.A., şi V.M.K. au declarat recursuri.
Prin recursul declarat reclamantul L.I. a solicitat menţinerea în totalitate a sentinţei civile nr. 4367 din 22 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Harghita, ca fiind justă şi legală.
Recursul pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii.
Recursul declarat de intervenientii A.P. loan şi P.M.T. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctele 7 şi 9 Cod procedură civilă motive pentru care au solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pentru a se pronunţa asupra cererii de intervenţie în interes propriu, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri aferente cotelor - corespunzătoare de câte 1/6 parte şi faţă de intervenientii A.P. şi P.M.T.
Recursul intervenienţilor B.I.A., L.L., L.A., L.I.A., şi V.M.K. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi în rejudecare să se constate că bunurile confiscate în cauză nu au aparţinut defunctului L.S. (sen.) ci fiului acestuia def. L.I.M. (L.S. jun .), tatăl intervenienţilor.
Înalta Curte, a luat în examinare motivul de ordine publică prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., şi a apreciat că recursurile sunt fondate pentru următoarele argumente:
Potrivit art. XIII din Legea nr. 202/2010, prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 se modifică, în sensul că hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) sunt supuse recursului, care este de competenţa curţii de apel, şi sunt puse în executare de Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Totodată conform art. XXVI al Legii nr. 202/2010, dispoziţiile [...] art. 4 alin. (6) şi art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decemorie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Înalta Curte constată că, prin sentinţa civilă nr. 4367 din 22 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Harghita, a fost soluţionată acţiunea în pretenţii a reclamantului întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Această hotărâre a fost pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi, prin urmare, devin incidente prevederile acesteia de modificare a Legii nr. 221/2009 vizând faptul că hotărârea primei instanţe este susceptibilă numai de exerciţiul căii de atac a recursului a cărui soluţionare este de competenţa curţii de apel [art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 modificat prin art. XXVI al Legii nr. 202/2010 începând cu data de 25 noiembrie 2010].
Cum legea specială derogă de la legea generală (specialia generalibus cerogant), Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar a dat o calificare greşită căii de atac promovate de reclamantă, raportându-se la obiectul litigiului, respectiv de valoarea pretenţiilor solicitate.
Prin urmare, în mod greşit, Curtea de Apel Târgu Mureş a judecat ca instanţă de apel, în compunerea de doi judecători prevăzută de lege pentru judecata apelului, şi nu ca instanţă de recurs, în compunerea de trei judecători, aşa cum impuneau normele imperative ale Legii nr. 221/2009, fapt ce determină incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Dând o calificare greşită căii de atac promovate, curtea de apel a nesocotit, totodată, şi o regulă cu valoare de principiu constituţional, cea a legalităţii căilor de atac potrivit căreia căile de atac sunt instituite prin lege, şi, prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele prevăzute expres de lege.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept anterior expuse, constatând că se confirmă motivul de nelegalitate, de ordine publică, reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce face de prisos examinarea motivelor de recurs invocate de recurenţi, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursurile, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare aceleiaşi curţi de apel, ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul L.I., pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, intervenienţii A.P., P.M.T., B.I.A., L.L., L.A., L.I.A., şi V.M.K. împotriva deciziei nr. 23/A din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Tg.Mureş, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ca recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 638/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 588/2013. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
