ICCJ. Decizia nr. 704/2013. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 704/2013
Dosar nr. 5178/1/2012
Şedinţa publică din 13 februarie 2013
Prin Decizia civilă nr. 4889 din 27 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.S. împotriva Deciziei nr. 888 din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara.
S-a respins, ca inadmisibil recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva aceleiaşi decizii.
În motivarea deciziei s-a reţinut că recursul declarat de Statul Român este inadmisibil, motivat de faptul că acesta a fost exercitat omisso medio, întrucât nu s-a declarat apel împotriva sentinţei.
Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut şi de art. 129 din Constituţie, care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.
Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii cailor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa investită cu calea extraordinară de atac.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, invocând în drept dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de contestaţie în anulare s-a invocat că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, urmarea faptului că nu s-a observat că Decizia nr. 888/2011 nu a fost comunicată Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant legal al Statului Român, fiind comunicată Direcţiei Generale a Finanţelor Publice - Timiş.
Contestaţia în anulare este nefondată.
În sensul art. 318 C. proc. civ., „greşeală materială" înseamnă greşeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite.
Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunţarea unei soluţii eronate.
În această categorie intră greşeli comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.
Prin urmare, greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt, şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
Greşeala materială poate consta în neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.
Când însă instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greşeală materială în sensul legii, ci eventual de o greşeală de judecată, care nu se poate îndrepta pe calea contestaţiei în anulare.
în cauză, instanţa de recurs a reţinut că pârâtul nu a declarat apel împotriva sentinţei, recursul fiind formulat omisso medio,statuare legală şi temeinică în raport de lucrările cauzei, contestatoarea nefăcând dovada că s-a declarat apel împotriva sentinţei.
Necomunicarea legală a deciziei pronunţate în apel, nu constituie greşeală materială, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, în condiţiile în care instanţa de recurs a reţinut că recursul a fost declarat în termen însă a fost exercitat omisso medio.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 320 C. proc. civ. a se respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva Deciziei nr. 4889 din 27 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 1856/30/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 703/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 705/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
