ICCJ. Decizia nr. 723/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 723/2013
Dosar nr. 45099/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 21 februarie 2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj a data de 14 februarie 2011 sub nr. 7323/63/2011, contestatorul C.G.I., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a MInisterului Apărării Naţionale a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010 şi menţinerea pensiei stabilite anterior prin decizia de pensie emisă la 23 iulie 2007, plata diferenţelor de pensie cu dobânda legală aferentă.
Prin sentinţa civilă nr. 3074 din 5 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, motivând că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei, potrivit căruia competenţa teritorială revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtului.
Cum cererea reclamantului este îndreptată împotriva Casei de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, iar sediul pârâtei se află în Bucureşti, Tribunalul Dolj a declinat competenţa de soluţionare la Tribunalul Bucureşti.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată la data de 26 mai 2011, sub nr. 45099/3/2011.
La termenul stabilit instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 10848 din 6 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi în consecinţă s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Dolj.
Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
S-a reţinut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."
În conformitate cu acest text de lege, contestaţiile împotriva deciziilor de pensii emise de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I. erau de competenţa instanţei de la sediul pârâtului, adică al Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I. pentru că aceste case de pensii erau structuri în cadrul ministerelor sau SRI şi prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor din Legea nr. 19/2000, nr. 164/2001 şi nr. 179/2004, competenţa aparţinea Tribunalului Bucureşti, fiind dată de cea de-a II-a teză a art. 156.
În prezent Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011 conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. Astfel, potrivit art. 154 din Legea nr. 263/2010:
„(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."
La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor) a fost modificată, în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului. Art. 7 din Legea nr. 119/2000 arată că:
„(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare."
Decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, contestaţia fiind formulată la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 3 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului.
În hotărârea de declinare s-a invocat faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000.
Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, 1 ianuarie 2011, astfel că suntem în situaţia în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat şi se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competenţa teritorială absolută la sediul pârâtului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ.
Este adevărat că Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispoziţiile C. proc. civ., dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel că prin analogie se poate interpreta că şi în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competenţa fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar şi prevederile C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă statuează respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecăţii.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că reclamantul C.G.I. a învestit instanţa cu o cerere prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010 şi menţinerea pensiei stabilite anterior, plata diferenţelor de pensie cu dobânda legală aferentă.
Dispoziţiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care făcea trimitere prevederile Legii nr. 119/2010, în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.
Este de reţinut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I.), sunt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.
Totodată, în raport şi de prevederile art. 727 din acelaşi act normativ, este de reţinut, că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.
Astfel, având în vedere că în speţa de faţă competenţa teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află localitatea C., jud. Dolj, conform înscrisului aflat la dosarul Tribunalului Dolj, Înalta Curte constată că soluţionarea prezentei cauze îi revine Tribunalului Dolj.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalului Dolj, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 722/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 701/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
