ICCJ. Decizia nr. 705/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 705/2013
Dosar nr. 738/33/2012
Şedinţa publică din 13 februarie 2013
Prin cererea de revizuire formulată la data de 30 mai 2012, revizuentul V.L. a solicitat, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. coroborat cu art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., anularea deciziei pronunţată în recurs în Dosarul nr. 1506/117/2011 de Curtea de Apel Cluj, având în vedere că acesta contravine celor dispuse prin Sentinţa civilă nr. 15237/2009 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosar nr. 8356/211/2009, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 632/R/2010 a Tribunalului Cluj.
În motivarea cererii, a arătat că este fiul defunctei V.I., decedată la data de 30 aprilie 2001, care, la data de 10 iunie 1991 sub nr. 15550/302 a cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului situat în Cluj-Napoca str. L. f.n., teren în suprafaţă de 100 mp înscris în CF 2648 Cluj nr. top.3605, în prezent CF nr. 108175 Cluj.
În ianuarie 2009, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj a comunicat că autoarea cererii, V.I., a fost propusă pentru restituire în natură.
Prin Hotărârea nr. 350 din 11 martie 2009 se stabileşte însă de către Comisia Judeţeană din cadrul Instituţiei Prefectului Cluj faptul că terenul solicitat a intrat în proprietatea Statului Român în urma exproprierii, neintrând astfel sub incidenţa legilor de fond funciar.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestaţie, soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 15237/2009, pronunţată în Dosar nr. 8356/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă irevocabilă, prin respingerea recursului, prin Decizia civilă nr. 632/R/2010 a Tribunalului Cluj.
Atât instanţa de fond cât şi cea de recurs care s-au pronunţat în acel dosar au apreciat că se impune transmiterea cererii formulate de V.I. în vederea soluţionării în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Ca urmare a rămânerii irevocabile a acestei hotărâri, a formulat cerere la Comisia de fond funciar, în vederea transpunerii dosarului către Comisia de Legea nr. 10/2001. La cererea revizuentului, înregistrată sub nr. 142911 /3/2010, s-a emis Dispoziţia nr. 222 din 27 ianuarie 2011, prin care a fost respinsă solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate pe motiv că nu îndeplineşte condiţiile stabilite de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, a fost respinsă cererea formulată în baza Legii nr. 169/1997, pe motiv că ar fi fost formulată înainte de apariţia Legii nr. 10/2001, iar această lege nu retroactivează.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin care a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 222 din 27 ianuarie 2011 şi obligarea pârâtului, în baza art. 2, art. 4 alin. (4) şi a art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, precum şi în baza Sentinţei civile nr. 15237/2009 pronunţată în Dosar nr. 8356/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 632/R/2010 a Tribunalului Cluj, la soluţionarea cererii formulată de antecesoarea reclamantului şi de acesta personal sub nr. 15550/302/1991 şi nr. 2227/1998, în sensul obligării acestora la restituirea în natură a imobilului.
Prin Sentinţa civilă nr. 131/2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, în Dosar nr. 1506/117/2011, a fost admisă în parte plângerea împotriva dispoziţiei emise de Primarul mun. Cluj-Napoca, fiind stabilit dreptul antecesoarei la despăgubiri pentru cota de-1/8 parte din teren,
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât reclamantul cu privire la cota cu privire la care s-a dispus acordarea de despăgubiri, cât şi cu privire la respingerea cererii de restituire în natură, cât şi intimatul Primarul mun. Cluj-Napoca.
Curtea de apel a admis recursul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca, a respins recursul reclamantului şi, în consecinţă, a respins în întregime plângerea reclamantului-revizuent împotriva Dispoziţiei nr. 222 din 27 ianuarie 2011.
Revizuentul a solicitat anularea deciziei pronunţate în recurs de Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. 1506/117/2011, având în vedere că aceasta contravine dispozitivului Sentinţei civile nr. 15237/2009, pronunţată în Dosar nr. 8356/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi Deciziei civile nr. 632/R/2010 a Tribunalului Cluj.
Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 15237/2009, pronunţată în Dosar nr. 8356/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, analizând actele depuse şi situaţia juridică a cererilor, instanţa a considerat că soluţia Comisiei judeţene Cluj este nelegală şi în contradicţie cu respectarea drepturilor cetăţeneşti. De asemenea, a considerat că, având în vedere faptul că antecesoarea revizuentului nu putea fi în niciun caz acuzată de pasivitate şi având în vedere obligaţia asumată de către autorităţi în 1991 de a rezolva în viitor cererea favorabil, comisia avea cel puţin obligaţia de a aduce la cunoştinţa antecesoarei revizuentului sau revizuentului, dreptul de a se adresa Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termenul stabilit de această lege.
Această hotărâre a instanţei de fond a fost păstrată şi de către Tribunalul Cluj prin Decizia nr. 632/R/2010, care a respins recursurile Comisiei locale şi Comisiei Judeţene Cluj.
Pe lângă motivarea instanţei de fond, instanţa a mai invocat, în soluţionarea recursurilor, şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, referitor la considerarea notificărilor ca fiind făcute în termen, indiferent dacă au fost adresate altei unităţi decât cea care deţine imobilul. Astfel, a considerat instanţa de recurs că aceste dispoziţii sunt aplicabile şi cererilor antecesoarei revizuentului, înregistrate înainte de apariţia Legii nr. 10/2001 şi nesoluţionate până la acea dată.
Respingând recursul şi, în consecinţă, plângerea revizuentului în Dosarul nr. 1506/117/2011, rămâne în vigoare dispoziţia nr. 222 din 27 ianuarie 2011, prin care se respinge solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate pe motiv că nu îndeplineşte condiţiile stabilite de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, se respinge cererea formulată în baza Legii nr. 169/1997, pe motiv că ar fi fost formulată înainte de apariţia Legii nr. 10/2001, iar această lege nu retroactivează.
În consecinţă, faţă de toate cele expuse mai sus, a susţinut că reiese cu evidenţă faptul că ne aflăm în situaţia coexistentei a două hotărâri potrivnice, pronunţate cu privire la acelaşi imobil, între aceleaşi părţi (revizuentul pe de-o parte iar e de altă parte Comisia locală şi judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi Primarul municipiului Cluj-Napoca - ambii ca reprezentanţi ai statului român). Astfel, Sentinţa civilă nr. 15237/2009, pronunţată în Dosar nr. 8356/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi decizia pronunţată în acelaşi dosar în recurs, consideră că cererile antecesoarei revizuentului şi ale revizuentului sunt formulate în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, pe de altă parte decizia pronunţată în recurs în dosar nr. 1506/117/2011 menţine Dispoziţia nr. 222/27 ianuarie 2011 şi reţine că cererile nu îndeplinesc condiţiile stabilite de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, decizia a cărei anulare o solicită încalcă drepturile obţinute prin Sentinţa civilă nr. 15237/2009, fiind vidat de conţinut şi efecte dispozitivul acestei sentinţe.
Intimatul Primarul Municipiului Cluj-Napoca prin întâmpinare (f.l 1-13) a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire.
Prin Decizia civilă nr. 50/RR din 29 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cauzei şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul V.L., în contradictoriu cu intimaţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, având ca obiect revizuirea Deciziei civile nr. 1720/R din 20 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj.
Referitor la cererea de revizuire dedusă judecăţii, cu privire la care, din oficiu, a fost invocată admisibilitatea, se constată următoarele:
Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat şi conduce în final la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Însă, alăturat îndeplinirii cerinţei existenţei triplei identităţi prevăzute de art. 1201 C. civ., posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca în cadrul celui de al doilea proces să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra obiecţiilor în legătură cu existenţa acelei hotărâri. Dacă s-ar admite interpretarea contrară şi s-ar considera că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă în orice situaţie, ar însemna să se nesocotească puterea lucrului judecat rezultând din cea de a doua hotărâre, ceea ce ar fi împotriva finalităţii urmărite de lege, adică ocrotirea principiului puterii lucrului judecat.
Or, în speţă, astfel cum rezultă din însăşi considerentele hotărârii atacate, instanţa de recurs a analizat incidenţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primul litigiu declanşat cu privire la imobilul înscris în CF 2648 Cluj sub nr. top 3605 situat în Cluj-Napoca, str. L. f.n. arătând că „ceea ce s-a stabilit prin cele două hotărâri judecătoreşti [..]a fost chestiunea legii speciale incidente solicitării reclamantului şi antecesoarei acestuia, instanţele stabilind că reglementarea specială cu caracter reparator incidenţă în cauză este Legea nr. 10/2001.
În niciun moment, prin cele două hotărâri judecătoreşti anterior invocate (s.n. pronunţate în primul litigiu), respectiv, prin dispozitivul acestora - ştiut fiind că dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti este susceptibil de executare, iar nu considerentele -, nu s-a impus pentru unitatea deţinătoare a imobilului obligativitatea soluţionării favorabile, pe fond, a cererii reclamantului şi a antecesoarei sale".
Ca urmare, constatându-se, pe de o parte, că hotărârile pronunţate în primul litigiu purtat cu privire la acelaşi bun (teren de 100 m.p.) au constituit obiectul verificărilor instanţei de recurs care a conchis în sensul menţionat, dar şi în raport de faptul că nu există identitatea de obiect (hotărârile atacate fiind distincte) şi de părţi (în persoana pârâtului, care deşi sunt autorităţi ale statului sunt entităţi diferite, cu atribuţiuni şi competenţe diferite, inclusiv în materia analizată), urmează a se respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul V.L. împotriva Deciziei nr. 1720/R din 20 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în Dosarul nr. 1506/117/2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 704/2013. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 706/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
