ICCJ. Decizia nr. 728/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 728/2013

Dosar nr. 10976/2/2011

Şedinţa publică din 14 februarie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 1822/122 din 25 septembrie 2007 reclamanţii D.M.M. şi V.A.R. au formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 11733 din 14 august 2007 emisă de Primarul municipiului Giurgiu.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în baza Legii nr. 10/2001, autoarea lor C.D., în prezent decedată, a notificat la data de 03 mai 2001 Primăria municipiului Giurgiu cu privire la imobilul situat în municipiul Giurgiu, B-dul CFR, compus din casă de locuit şi terenul aferent, imobil care a fost expropriat în baza Decretului nr. 116/1985 al fostului Consiliu de Stat al Republicii Socialiste România, la data formulării notificării, susnumita solicitând restituirea în natură a terenului neafectat de construcţii şi acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate şi terenul ocupat de blocul de locuinţe al SC D. SA

Au mai arătat reclamanţii că terenul solicitat a fost de 500 mp, însă ulterior au intrat în posesia documentaţiei întocmite la momentul exproprierii, documentaţie din care rezultă că autorii lor au fost expropriaţi de pe terenul în suprafaţă de 620 mp şi construcţie de 220,11 mp, imobil situat în Giurgiu, B-dul. CFR.

S-a mai învederat că prin Dispoziţia contestată s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor băneşti, fără însă a se arăta motivul pentru care nu se restituie în natură o suprafaţă de aproximativ 300 mp din proprietatea revendicată, suprafaţă ce nu a fost afectată de construirea blocului SC D. SA şi pe care în prezent locuitorii blocului şi-au amplasat construcţii cu caracter provizoriu, respectiv garaje, fără ca adevăraţii proprietari să poată beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, referitoare la restituirea în natură a unor imobile, acolo unde este posibil, prin aceeaşi Dispoziţie propunându-se acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale şi înaintarea dosarului la AVAS pentru soluţionarea dosarului.

La termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2007 instanţa, faţă de faptul că terenul în litigiu se află în proprietatea SC D. SA în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la 20 decembrie 1993 de Ministerul Transporturilor, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a SC D. SA, iar la termenul de judecată din 7 februarie 2008, instanţa a dispus introducerea în cauză a AVAS Bucureşti.

La data de 19 august 2008 reclamanţii au depus la dosar o cerere precizatoare prin care au arătat că înţeleg să solicite să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la 20 decembrie 1993 de Ministerul Transporturilor pentru suprafaţa de 620 mp teren intravilan situat în mun. Giurgiu, bd. CFR, dat în administrarea SC D. SA.

La termenul de judecată din 04 septembrie 2008 reclamantul D.M. a învederat instanţei că înţelege să invoce excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 decembrie 1993 emis de către Ministerul Transporturilor, întrucât actul este invocat de pârâta SC D. SA ca fiind titlul său de proprietate pentru terenul ce face obiectul cauzei de faţă.

La acelaşi termen, instanţa în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 10 alin. (1) din aceeaşi lege şi la art. 3 pct. 1 C. proc. civ. a sesizat Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios Administrativ şi Fiscal ca şi instanţă competentă să judece excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la 20 decembrie 1993 de către Ministerul Transporturilor, excepţie invocată de reclamantul D.M.M. şi a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.

Prin sentinţa civilă nr. 2000 din 13 mai 2009 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamanţi, reţinând că certificatul anterior menţionat are caracterul unui act administrativ individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel că în raport de data emiterii – anul 1993 – acest act nu mai poate fi analizat în baza unei norme intrate în vigoare după emiterea sa, fără a se încălca dreptul la un proces echitabil şi fără a se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice.

Prin sentinţa civilă nr. 175 din 28 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Giurgiu s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Municipiul Giurgiu prin Primar, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi SC D. SA, invocate de aceştia prin întâmpinările formulate în cauză. S-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii D.M. şi V.A.R., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Giurgiu prin Primar şi SC D. SA şi s-a respins ca prematur introdusă acţiunea formulată de reclamanţii D.M. şi V.A.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, luându-se act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în conformitate cu Dispoziţia Primarului Municipiului Giurgiu nr. 11733 din 07 august 2007 s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor băneşti formulate de notificatorii D.M.M. şi V.A.R. (reclamanţii din cauză), s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul-construcţie în suprafaţă desfăşurată de 220,11 mp, situat în Municipiul Giurgiu, bd. CFR, dispunându-se totodată comunicarea dispoziţiei şi a dosarului aferent la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru soluţionarea notificării privind imobilul-teren situat la aceeaşi adresă.

Prin contestaţia formulată, reclamanţii au solicitat, iniţial, în contradictoriu doar cu Municipiul Giurgiu prin Primar restituirea în natură a terenului expropriat de la autorii lor, D.N. şi D.C., potrivit Decretului de expropriere nr. 116/1985, cel puţin a părţii neafectate de construcţii în prezent, apreciată ca fiind de 300 mp, în totalitatea lui, terenul expropriat având o suprafaţă de 620 mp.

Tribunalul a reţinut că potrivit susţinerilor pârâtului Municipiul Giurgiu prin Primar şi probatoriului administrat, a rezultat că în prezent terenul în litigiu se află în proprietatea SC D. SA conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate a terenurilor emis la 20 decembrie 1993 de către Ministerul Transporturilor motiv pentru care la solicitarea reclamantului, a fost citată în cauză în calitate de pârâtă şi această societate, precum şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, dat fiind că SC D. SA este o societate integral privatizată, conform Statutului şi contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 30 septembrie 1998.

Faţă de situaţia juridică a terenului, instanţa a pus în discuţia reclamanţilor dacă înţeleg eventual să-şi precizeze acţiunea raportat la aceasta, însă la termenul din 29 mai 2008 reclamantul D.M.M., personal, a învederat că nu înţelege să facă acest lucru, solicitând judecarea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată iniţial.

Cu toate acestea, la 19 august 2008 acelaşi reclamant a depus la dosar o cerere prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru suprafaţa de 620 mp în litigiu, cerere pe care tribunalul a înaintat-o spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, care prin sentinţa civilă nr. 2000 din 13 mai 2009 a respins excepţia de nelegalitate, pentru motivele arătate în cele preced.

Raportat la situaţia de fapt reţinută, la obiectul cererii reclamanţilor (contestare Dispoziţie Primar), dar în special la dreptul pe care aceştia doresc în final să şi-l valorifice, anume restituirea în natură a terenului de care au fost deposedaţi autorii lor prin Decretul de expropriere nr. 116/1985, tribunalul a considerat că au calitate procesuală pasivă în cauză toţi cei trei pârâţi chemaţi în judecată, dat fiind că Municipiul Giurgiu prin Primar, pe de o parte, este cel care a emis Dispoziţia contestată, iar pe de altă parte că SC D. SA şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sunt: prima, actualul dobânditor al terenului, care cel puţin pentru opozabilitate este necesar să stea în proces, câtă vreme se solicită restituirea în natură a unui teren ce în prezent îi aparţine, iar cea de-a doua, instituţia publică care a efectuat privatizarea, urmare căreia terenul în litigiu a ajuns în patrimoniul SC D. SA, aceasta (A.V.A.S.) fiind în fapt, cea căreia îi revine potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 obligaţia de a soluţiona notificarea în ceea ce priveşte terenul în litigiu de 620 mp, având în vedere situaţia lui juridică actuală.

Cât priveşte fondul cauzei deduse judecăţii şi ţinând cont că reclamanţii, deşi li s-a pus în vedere de către instanţă, nu au înţeles să-şi precizeze, să-şi modifice acţiunea, insistând în judecarea ei în forma iniţială, instanţa neputându-se substitui voinţei acestora dat fiind principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, cu atât mai mult cu cât până în final au beneficiat de asistenţă juridică calificată prin avocat, prima instanţă a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) raportat la art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.

Aşa cum s-a arătat anterior, a rezultat din probele dosarului, în special din Statutul SC D. SA, adresa acesteia nr. 261 din 29 ianuarie 2002 şi din fişa de informaţii de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Giurgiu că aceasta este o societate cu capital integral privat, la care statul nu mai are nicio cotă de participare încă de la apariţia Legii nr. 10/2001, astfel că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, privatizarea în acest caz făcându-se de către fostul F.P.S. (Fondul Proprietăţii de Stat) al cărui succesor în drepturi este A.V.A.S. (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului).

Or, în atare situaţie, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia contestată cu nr. 11733 din 07 august 2007, în mod corect Primarul Municipiului Giurgiu, având în vedere situaţia juridică actuală a terenului în litigiu, aflat în patrimoniul SC D. SA, a transmis notificarea cu privire la acesta către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, entitatea care a efectuat privatizarea şi căreia îi revine obligaţia de a emite o decizie referitor la suprafaţa respectivă.

Astfel, Municipiul Giurgiu prin Primar în ceea ce-l priveşte, a acţionat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, atunci când s-a pronunţat prin Dispoziţia contestată doar asupra imobilului construcţie, care nu mai există fizic, în prezent fiind demolat, pentru teren această atribuţie nerevenindu-i, ci ea căzând în sarcina A.V.A.S., căruia în mod corect i-a transmis notificarea, motiv pentru care acţiunea reclamanţilor îndreptată împotriva sa este nefondată, ca de altfel şi împotriva pârâtei SC D. SA, câtă vreme nu numai că acesteia nu-i incumbă obligaţia conform legii de a emite vreo dispoziţie în acest sens, dar reclamanţii nici nu au înţeles să conteste în cadrul prezentului litigiu valabilitatea actelor de înstrăinare efectuate în cursul privatizării, proces încheiat, aşa cum am arătat, anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, aceştia nefăcând dovada că au solicitat imobilul anterior notificării depuse odată cu apariţia Legii nr. 10/2001 şi înregistrată la Primăria mun. Giurgiu sub nr. 434 din 09 mai 2001, acţiunea lor neavând nici caracterul unei acţiuni în revendicare.

Cât priveşte pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului aceasta, aşa cum s-a arătat prin întâmpinare, până în prezent nu a emis nicio decizie, întrucât chiar reclamantul D.M.M. a solicitat, aşa cum reiese din înscrisul aflat la fila 228 din dosar, „amânarea soluţionării notificării nr. 434 din 09 mai 2001 trimisă de Primăria Municipiului Giurgiu, deoarece a înaintat acţiune în instanţă la Tribunalul Giurgiu, contestând Dispoziţia nr. 11733 din 14 august 2007 emisă de Primarul mun. Giurgiu”.

Prin urmare, faţă de cele arătate anterior, tribunalul a considerat că în ceea ce priveşte pe pârâta A.V.A.S. acţiunea reclamanţilor este prematur introdusă, în condiţiile în care această instituţie nu a soluţionat notificarea reclamanţilor vizând terenul în litigiu, tocmai datorită cererii acestora de amânare a soluţionării până la soluţionarea contestaţiei împotriva Dispoziţiei Primarului nr. 11733 din 14 august 2007, astfel că acţiunea sa nu poate fi în nici un caz interpretată ca un refuz de soluţionare, urmând ca reclamanţii să se adreseze instanţei, eventual, în situaţia în care vor fi nemulţumiţi de respectiva decizie ce urmează a fi emisă.

Prin decizia nr. 202A din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii - reclamanţi D.M.M. şi V.A.R. împotriva sentinţei civile nr. 175 din 28 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Giurgiu – Secţia Civilă, fiind obligaţi apelanţii la 700 lei cheltuieli de judecată către intimata SC D. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că autoarea reclamantului D.M.M. a notificat la data de 03 mai 2001 Primăria municipiului Giurgiu, solicitând restituirea în natură a imobilului expropriat prin Decretul nr. 116/1985 al fostului Consiliu de Stat al Republicii Socialiste România.

Reclamanţii au învederat instanţei de fond că autoarea lor a fost expropriată pentru o suprafaţă de 620 mp şi construcţie de 220,20 mp, imobil situat în Giurgiu, B-dul CFR.

Primăria municipiului Giurgiu s-a pronunţat asupra notificării şi a emis dispoziţia nr. 11733 din 14 august 2007, prin care s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor băneşti formulată de notificatorii D.M.M. şi V.A.R., propunându-se acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale şi dispunându-se totodată comunicarea dispoziţiei şi a dosarului aferent la A.V.A.S pentru soluţionarea notificării privind imobilul teren situat în Giurgiu, B-dul CFR.

Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa nr. 4120 din 10 octombrie 2002 emisă de SC A.T. SA Giurgiu, rezultă că imobilul expropriat conform Decretului nr. 116/1985, poz. 67, a fost demolat şi a fost acordată o despăgubire în valoare de 80.315 lei pentru imobilul preluat de stat.

În raport de situaţia imobilului compus din construcţie demolată şi teren expropriat, Primăria municipiului Giurgiu este competentă să propună despăgubiri numai pentru imobilul construcţie demolat, având suprafaţa desfăşurată de 220,11 mp, situat în Giurgiu B-dul CFR potrivit dispoziţiilor art. 10.8 din H.G. nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Acest aspect este reţinut în art. 2 din dispoziţia nr. 11733 din 14 august 2007 a unităţii deţinătoare, respectiv cea care a primit notificarea autoarei reclamanţilor.

Din documentele depuse la dosarul cauzei, rezultă că imobilul teren este proprietatea SC D. SA Giurgiu, societate privatizată care a dobândit în patrimoniul său terenul expropriat şi situat în Giurgiu B-dul CFR.

În favoarea intimatei pârâte s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO nr. 00228 din 20 decembrie 1993 emis de Ministerul Transporturilor, ceea ce dovedeşte legalitatea deţinerii imobilului ce face obiectul litigiului.

Din adresa nr. 261 din 29 ianuarie 2002 şi din informaţiile oferite de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Giurgiu SC D. SA Giurgiu rezultă că aceasta este o societate cu capital integral privat, la care statul nu mai are nicio cotă de participare încă de la apariţia Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.

În consecinţă, chiar dacă pe teren se află în prezent o serie de garaje ce constituie construcţii provizorii, acest aspect reprezintă o situaţie de fapt, în cauză existând un impediment juridic pentru restituirea în natură a imobilului.

Aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 permite numai acordarea de despăgubiri în situaţia unor societăţi integral privatizate, împiedicând restituirea în natură a imobilelor, astfel încât susţinerile apelantului sunt nefondate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, în cauza de faţă acesta fiind A.V.A.S –ul, aşa cum corect s-a statuat şi în dispoziţia emisă de Primăria municipiului Giurgiu.

S-a reţinut şi că este nefondată susţinerea apelanţilor cu privire la modificarea de acţiune depusă în faţa instanţei de fond. Este adevărat că la fila 260 din dosarul instanţei de fond se găseşte o copie a acţiunii în constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în favoarea SC D. SA Giurgiu, însă aceasta poarta ştampila Registraturii Tribunalului Giurgiu.

Pe de altă parte, prin încheierea din data de 04 septembrie 2008, instanţa a luat act de solicitarea reclamanţilor, care arată că înţeleg să formuleze o acţiune pe cale separată, şi că în prezentul litigiu, înţeleg să ridice excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în favoarea SC D. SA Giurgiu, în conformitate cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare a excepţiei de nelegalitate invocate de reclamantul D.M., instanţa de fond, Tribunalul Giurgiu a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal şi a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal prin sentinţa civilă nr. 2000 din 13 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 1822/122/2007 a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamanţii D.M.M. şi V.A.R. în contradictoriu cu SC D. SA Giurgiu şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii .

După soluţionarea excepţiei de nelegalitate, Tribunalul Giurgiu a reluat judecarea cauzei în cadrul procesual stabilit de reclamanţi, respectiv cel al contestaţiei prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Cadrul procesual stabilit prin sesizarea instanţei de fond nu a fost schimbat pe parcursul judecării cauzei, instanţa pronunţându-se în limitele investirii sale, în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii şi de dispoziţiile legale incidente în cauză.

Faţă de caracterul acţiunii formulate de reclamanţi, în raport de legea specială, ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, instanţa nu era ţinută să analizeze titlurile părţilor, astfel încât curtea de apel a constatat că susţinerea apelanţilor este nefondată şi sub acest aspect.

Astfel, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor deciziei menţionate, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială, ceea ce înseamnă că, stabilindu-se cadrul procesual ca fiind o contestaţie formulată în baza Legii nr. 10/2001, instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile actului normativ menţionat şi să analizeze susţinerile părţilor în raport de legea specială.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a SC D. SA Giurgiu, instanţa de apel a apreciat că Tribunalul Giurgiu în mod corect a menţinut-o în cauză, deoarece a fost investită cu o acţiune privind restituirea în natură de la unitatea deţinătoare.

Astfel, s-a reţinut că acţiunea este nefondată faţă de această pârâtă ca urmare a aplicaţiunii dispoziţiilor art. 29 alin. (1) raportat la art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, iar pronunţarea instanţei faţă de aceasta nu o vatămă sub nici un aspect, în situaţia în care acţiunea a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii D.M.M. şi V.A.R., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii au arătat că instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra celui de-al doilea motiv de apel, referitor la nepronunţarea instanţei de fond cu privire la contestaţia împotriva deciziei primarului municipiului Giurgiu.

Recurenţii - reclamanţi au susţinut că instanţa de fond nu a stabilit cadrul procesual al litigiului, respectiv dacă în cauză se impune citarea Municipiului Giurgiu, a Primarului mun. Giurgiu sau a ambilor. Este evident că nu a fost introdus în cauză şi emitentul dispoziţiei, ci doar Municipiul Giurgiu.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestui motiv, mulţumindu-se să reţină faptul că instanţa de fond s-ar fi pronunţat în limitele învestirii sale.

Recurenţii - reclamanţi au mai susţinut că în mod greşit instanţa de apel a respins calea de atac exercitată pe considerentul că instanţa de fond a respectat dispoziţiile deciziei în interesul legii nr. 33/2008 şi că acţiunea ar fi nefondată ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 29 alin. (1) raportat la art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.

Au considerat recurenţii că s-au încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ., având în vedere că, chiar instanţa de judecată a reţinut faptul că la 19 august 2008 aceştia au solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului pârâtei.

Recurenţii au arătat că, în condiţiile în care la introducerea contestaţiei nu au avut cunoştinţă de faptul că s-a emis titlu pentru pârâta SC D. SA, când aceasta şi AVAS au fost introduse în cauză ulterior, a fost completată şi precizată acţiunea în raport de momentul la care au aflat situaţia juridică a imobilului.

Instanţa de judecată a dispus introducerea în cauză a pârâtelor SC D. SA şi AVAS, recurenţii arătând că în tot cursul procesului şi-au manifestat în mod clar poziţia procesuală în sensul solicitării restituirii în natură a imobilului.

În momentul în care pârâta SC D. SA a invocat un drept, reclamanţii au solicitat obligarea acesteia la restituirea bunului, cu atât mai mult cu cât terenul este liber, fiind primit abuziv deoarece nu avea legătură cu obiectul de activitate al societăţii.

Recurenţii - reclamanţi au susţinut că au înţeles să atace actul de privatizare, prin ridicarea excepţiei de nelegalitate a titlului pârâtei SC D. SA, excepţie respinsă în mod corect de Curtea de Apel Bucureşti, deoarece actul administrativ era unul individual şi existent anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Însă, aşa cum a arătat Curtea de Apel Bucureşti cu ocazia respingerii excepţiei de nelegalitate, nu este afectat dreptul reclamanţilor din prezenta cauză de a solicita restituirea bunului.

Recurenţii - reclamanţi au mai arătat că instanţa de apel a făcut trimitere la art. 29 şi la art. 21 din Legea nr. 10/2001, pe considerentul că SC D. SA este o societate cu capital integral privat, făcându-se chiar menţiunea că societatea avea capital integral privat la apariţia Legii nr. 10/2001 şi au susţinut că acest aspect este nereal în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care rezultă faptul că actul de privatizare s-a realizat la 09 octombrie 2001 ( act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni ) şi finalizat la 10 septembrie 2003 odată cu desfiinţarea PAS.

Or, raportat la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, au susţinut recurenţii că este evident faptul că valoarea bunului a cărui restituire se solicită în prezenta cauză este foarte redusă în raport de valoarea acţiunilor pe care le deţinea Statul la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001.

O altă critică formulată de recurenţii - reclamanţi se referă la respingerea cererii de analizare a titlurilor părţilor.

Astfel, recurenţii au susţinut că, în condiţiile în care au solicitat restituirea în natură a imobilului, instanţa era datoare să analizeze titlurile invocate de părţi şi să se pronunţe cu privire la caracterizarea acestora, nu în sensul în care impune o acţiune în revendicare în baza dreptului comun, ci în sensul legalităţii titlurilor.

Faţă de înscrisurile depuse de recurenţii - reclamanţi şi de intimata - pârâtă SC D. SA în dovedirea dreptului de proprietate, recurenţii au susţinut că sunt îndreptăţiţi să îşi redobândească proprietatea garantată constituţional, având un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că titlul pârâtei este emis de o autoritate care nu era proprietarul bunului, în condiţiile în care bunul nu a servit activităţii societăţii, nu este folosit pentru desfăşurarea activităţii, ci este ocupat parţial de unele garaje montate abuziv, fără autorizaţie, iar restul este liber.

Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Susţinerile recurenţilor - reclamanţi referitoare la nepronunţarea instanţei de fond asupra contestaţiei împotriva deciziei Primarului municipiului Giurgiu şi neanalizarea de către instanţa de apel a motivului de apel invocat pe acest aspect sunt neîntemeiate, atâta timp cât, aşa cum rezultă din considerentele hotărârilor pronunţate în cauză, instanţele anterioare au soluţionat contestaţia prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi s-au pronunţat asupra tuturor motivelor de fapt şi de drept invocate de părţi.

Faptul că prin prezentul demers judiciar, reclamanţii nu au obţinut restituirea în natură a imobilului solicitat nu echivalează cu nepronunţarea instanţei asupra contestaţiei formulate de aceştia.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la împrejurarea că instanţa nu a stabilit cadrul procesual al litigiului, prin aceea că nu a fost introdus în cauză şi emitentul dispoziţiei, ci doar Municipiul Giurgiu.

Referitor la acest aspect, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor se face prin dispoziţia motivată a primarilor. Deşi în forma iniţială a Legii nr. 10/2001 legiuitorul a înţeles că unitatea deţinătoare era primăria (art. 20. alin. (3) în redactarea iniţială), după modificarea prin Legea nr. 247/2005, unitatea deţinătoare a fost considerată ca fiind unitatea administrativ teritorială, în speţă Municipiul Giurgiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, sunt persoane juridice de drept public comunele, oraşele, municipiile, judeţele, adică unităţile administrativ teritoriale.

Aceste persoane juridice pot sta în justiţie prin reprezentanţii lor legali, primarii şi prefecţii, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 87 pct. 2 C. proc. civ.

În raport de aceste dispoziţii, Legea nr. 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (3) al legii stipulează că în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor.

În redactarea acestui text, legiuitorul a înţeles să folosească denumirea de unitate administrativ teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deţinătoare a imobilului, respectiv comuna, oraşul sau municipiul, care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosinţă şi un patrimoniu în care se pot afla bunuri ce cad sub incidenţa acestui act normativ.

De asemenea, din cuprinsul întregului text al Legii nr. 247/2005 rezultă fără putinţă de tăgadă că în procedura de restituire a imobilelor, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul fiind abilitat să emită dispoziţia motivată.

Prin urmare, în mod corect a fost citat ca parte în procesul pendinte Municipiul Giurgiu, prin primar.

Totodată, se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că tribunalul a soluţionat cauza în limitele investirii, făcându-se o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, în raport de situaţia de fapt stabilită.

Astfel, prin dispoziţia contestată de reclamanţi, a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor băneşti, a fost propusă acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul - construcţie în prezent demolat şi s-a dispus comunicarea dispoziţiei şi a dosarului aferent la AVAS pentru soluţionarea notificării privind imobilul-teren.

În mod corect şi legal instanţele anterioare au menţinut această dispoziţie, constatându-se că terenul în litigiu se află în proprietatea intimatei SC D. SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate a terenurilor emis la 20 decembrie 1993, iar faţă de împrejurarea că această societate era integral privatizată la apariţia Legii nr. 10/2001, s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi existenţa unui impediment juridic la restituirea în natură a terenului.

Totodată, se reţine că instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., iar în exercitarea rolului său activ, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din 29 mai 2008 ( fila 246 dosar fond), i-a pus în vedere reclamantului necesitatea precizării acţiunii, în raport de situaţia juridică a terenului în litigiu rezultată din probele administrate în cauză, şi anume că terenul se află în proprietatea SC D. SA, iar reclamantul a arătat că nu înţelege să-şi precizeze acţiunea introductivă, solicitând să se judece cererea de chemare în judecată aşa cum a fost formulată iniţial.

Cât priveşte cererea formulată de reclamant la 19 august 2008, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor deţinut de intimata SC D. SA, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, referitor la această cerere, prin încheierea din 4 septembrie 2008 a Tribunalului Giurgiu, instanţa de fond a luat act de poziţia reclamanţilor în sensul că, în prezenta cauză, înţeleg de fapt ca prin cererea depusă să invoce excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, excepţie ce a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 2000 din 13 mai 2009.

Prin urmare, instanţa a acţionat în concordanţă cu solicitările şi conduita procesuală a reclamanţilor, cu respectarea principiului disponibilităţii, neputându-se substitui voinţei părţilor.

În ceea ce priveşte criticile formulate direct în recurs referitoare la momentul privatizării şi la structura acţionariatului SC D. SA la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, se constată că aceste aspecte nu au fost invocate în apel, fiind omisso medio, astfel că sancţiunea este aceea a neanalizării lor de către instanţa de recurs.

Nici susţinerile recurenţilor - reclamanţi referitoare la obligaţia instanţei de a proceda la analizarea titlurilor de proprietate invocate de părţi prin prisma legalităţii acestora nu sunt întemeiate.

Aşa cum în mod just a reţinut şi instanţa de apel, în cadrul prezentului dosar, obiectul judecăţii l-a constituit contestaţia formulată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 împotriva dispoziţiei prin care s-a soluţionat notificarea formulată potrivit prevederilor aceluiaşi act normativ.

Or, în acest cadru procesual determinat prin acţiunea introductivă, instanţa avea obligaţia să soluţioneze cauza în raport de dispoziţiile legii speciale incidente în materie, aşa cum s-a şi procedat.

Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanţii D.M.M. şi V.A.R.

Având în vedere că recurenţii au căzut în pretenţii, vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de intimata SC D. SA, reprezentând onorariul de avocat ( fila 24 dosar recurs), în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii D.M.M. şi V.A.R. împotriva deciziei nr. 202A din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenţii D.M.M. şi V.A.R. la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata SC D. SA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 682/2013. Civil  ICCJ. Decizia nr. 733/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 728/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs