ICCJ. Decizia nr. 74/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 74 /2013
Dosar nr. 713/96/2009
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 668 din 17 martie 2010 a Tribunalului Harghita, pronunţată în Dosarul nr. 713/96/2009, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică „S.C." împotriva pârâtei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Miercurea Ciuc şi în consecinţă s-a dispus anularea Deciziei de respingere a notificării emisă de pârâtă la data de 27 martie 2009, restituirea în natură pe seama reclamantei a imobilului compus din clădire cu două apartamente şi terenul aferent de 2.465 m.p., situat în Miercurea Ciuc, înscris în CF Topliţa Ciuc. Totodată, s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Miercurea Ciuc.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că defunctul C.L. a fost proprietarul imobilului compus din clădire cu două apartamente şi teren aferent de 2465 m.p., situat în Miercurea-Ciuc, înscris în CF Topliţa Ciuc.
Tribunalul a mai reţinut că, pentru dovedirea calităţii de moştenitor al defunctului C.L., reclamanta a depus un testament şi certificatul de calitate de moştenitor din 2005 emis de B.N.P. T.E..
Pârâta a contestat testamentul depus de reclamantă, susţinând că nu există dovada că acesta a fost scris, datat şi semnat de defunctul C.L. şi că la deschiderea lui nu s-au respectat prevederile art 76 alin. (2) din Legea nr. 36/1995. Tribunalul a dispus verificarea de scripte, constatând că textul testamentului a fost redactat şi semnat de testator. De asemenea, prima instanţă a apreciat că nerespectarea dispoziţiilor art. 892 C. civ. nu atrage nici un fel de sancţiune, nici în privinţa validităţii testamentului, nici în privinţa drepturilor legatarilor.
Constatând că nu este incident nici un motiv de nulitate a testamentului, instanţa a constatat că bunul în litigiu a intrat în patrimoniul moştenitorilor de la data deschiderii succesiunii, astfel că nu se mai pune problema vacanţei succesorale.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, prin decizia nr. 21/A din 17 aprilie 2012, a respins excepţia nulităţii cererii de apel şi a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Harghita, reţinând, în esenţă, următoarele:
Referitor la excepţia nulităţii apelului, pentru neindicarea numărului de înregistrare la registrul comerţului a codului fiscal şi a contului bancar al apelantei, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 287 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde, pentru persoane juridice, denumirea, sediul şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului, sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, C. fisc. şi codul bancar. Neindicarea acestor menţiuni, însă, nu atrage nici o sancţiune, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., numai cerinţele de la pct. 2 şi 5 de la acelaşi articol sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la pct. 3 şi 4 sub sancţiunea decăderii. Aşadar, pentru lipsa menţiunilor de la pct. 1 legea nu prevede nici o sancţiune, pentru că elementele menţionate se regăsesc deja în dosarul primei instanţe. Dacă intimata a solicitat anularea cererii de apel pentru lipsa acestor menţiuni, ea trebuia să facă dovada vătămării suferite, precum şi a faptului că vătămarea nu poate fi înlăturată altfel, dovadă pe care aceasta nu a facut-o în cauză. Pentru aceste considerente, instanţa a respins excepţia nulităţii apelului ca neîntemeiată.
Instanţa a înlăturat şi apărările intimatei referitoare la lipsa de interes a apelantei în a solicita constatarea nulităţii testamentului olograf şi a certificatului de calitate de moştenitor, întrucât imobilul în litigiu se află în patrimoniul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva din anul 1990, în baza Legii nr. 15/1990.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, instanţa a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, sunt persoane juridice şi părţile componente ale cultelor, aşa cum sunt menţionate în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în acestea. În speţă, reclamanta îndeplineşte aceste criterii, având personalitate juridică, astfel cum rezultă din certificatul de înregistrare fiscală şi adeverinţa eliberată de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia. Din această perspectivă, Curtea a constatat că prima instanţă a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale menţionate, constatând că reclamanta are legitimare procesuală activă în cauză.
Pe fond, instanţa a constatat că, prin notificarea din 03 august 2001, Parohia Romano Castolică „S.C." Miercurea Ciuc a solicitat, în calitate de moştenitor al defunctului C.L., restituirea în natură a imobilului situat în Miercurea-Ciuc, compus din construcţie cu două apartamente şi teren în suprafaţă de 2.465 m.p., înscris în CF Topliţa Ciuc.
Conform copiei fidele a cărţii funciare Topliţa Ciuc, imobilul menţionat anterior s-a aflat în proprietatea defunctului C.L., fiind naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, conform anexei la acest decret.
Prin testamentul olograf scris la data de 20 iulie 1953, defunctul C.L. a lăsat întreaga avere, respectiv toate bunurile sale mobile şi imobile, comunităţii bisericeşti romano-catolice din Miercurea-Ciuc.
C.L. a decedat în 1960, conform certificatului de deces aflat în copie la dosarul de fond.
La data de 14 iunie 2005, B.N.P. T.E. a emis certificatul de calitate de moştenitor, din care rezultă că singurul succesor al defunctului C.L. este Parohia Romano-Catolică din Miercurea-Ciuc.
Pârâta apelantă a contestat testamentul şi certificatul de calitate de moştenitor, solicitând constatarea nulităţii absolute a acestora, precum şi constatarea vacanţei succesorale a moştenirii defunctului C.L. şi emiterea unui certificat de moştenitor în favoarea Statului Român.
În acest sens, s-a contestat faptul că testamentul depus de reclamantă ar fi redactat, semnat şi datat de către testator şi că ar fi fost scris în anul 1953.
Conform raportului de expertiză criminalistică întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, testamentul olograf datat la 20 iulie 1953 a fost scris, datat şi semnat de defunctul C.L., şi prezintă indicii, în ceea ce priveşte hârtia suport şi materialul de scriere utilizat, că ar fi fost întocmit în perioada respectivă.
Instanţa s-a raportat la această expertiză, întrucât faţă de expertiza criminalistică efectuată de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov, a avut la bază mai multe documente de comparaţie de la Direcţia Judeţeană Harghita a Arhivelor Naţionale.
Prin urmare, argumentele apelantei referitoare la nulitatea testamentului din perspectiva dispoziţiilor art. 859 C. civ. şi implicit a certificatului de calitate de moştenitor au fost înlăturate.
În aceeaşi ordine de idei, instanţa a înlăturat şi argumentele apelantei referitoare la nesocotirea dispoziţiilor art. 892 C. civ., respectiv ale art. 76 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 (forma anterior republicării), potrivit cărora, în cazul existenţei unui testament găsit la inventar sau prezentat de partea interesată, notarul public procedează la deschiderea lui, iar dacă testamentul este olograf sau mistic se constată starea lui materială şi se întocmeşte un proces-verbal, întrucât notarul public a respectat aceste dispoziţii, întocmind procesul - verbal corespunzător.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia imobilul naţionalizat nu a intrat în masa succesorală a defunctului C.L., iar reclamanta nu poate avea calitatea de persoană îndreptăţită, întrucât nici la data întocmirii testamentului, nici la data decesului defunctului acesta nu se afla în patrimoniul său, fiind naţionalizat, instanţa a constatat că, într-adevăr, la data scrierii testamentului imobilul era deja naţionalizat şi
la data decesului defunctului C.L. bunul era în proprietatea Statului Român, ca urmare a naţionalizării.
Prin testamentul menţionat, defunctul a lăsat întreaga sa avere Parohiei Romano-Catolice din Miercurea Ciuc, aceasta având calitatea de legatar universal. Prin urmare, în patrimoniul acesteia s-au transmis toate drepturile şi obligaţiile autorului său, printre care inclusiv acela de a solicita restituirea bunului naţionalizat.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care după data de 4 martie 1945 nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii, iar cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii.
Această prevedere legală are caracter special faţă de dispoziţiile Codului civil invocate de apelantă şi are în vedere tocmai situaţia în care la momentul decesului fostului proprietar bunul imobil fusese naţionalizat şi nu se mai afla în proprietatea sa, iar legea specială de retrocedare le permite să solicite restituirea lui, în calitate de moştenitori ai persoanei fizice îndreptăţite.
Reclamanta este succesor al defunctului C.L., în calitate de legatar universal, fiind aşadar persoană îndreptăţită în înţelesul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la restituirea imobilului naţionalizat de la autorul său.
Împotriva acestei deciziei a declarat recurs pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Harghita, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
În primul rând, s-a arătat că respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei este netemeinică şi nu este dată în spiritul şi litera legii.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au respins excepţia invocată având în vedere doar prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, fără a corobora aceste prevederi cu restul dispoziţiile actului normativ mai sus amintit şi cu modul de organizare şi funcţionare a bisericii romano-catolice.
Ori, aşa cum s-a arătat pe parcursul judecării fondului şi apelului cauzei, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei rezultă din analizarea coroborată a prevederilor art. 5 alin. (2). art. 8 alin. (1) şi (2). art. 14 alin. (1) şi (2) şi următoarele din Legea nr. 489/2006, potrivit cărora personalitatea juridică este atribuită cultului - respectiv Bisericii Romano-Catolice şi părţilor componente ale acestuia - unităţi de cult - respectiv Arhiepiscopiilor şi Episcopiilor. Însă nu şi parohiilor, acestea din urmă având statut de filiale ale unităţilor de cult fără personalitate juridică (art. 14 alin. (2) din Legea nr. 489/2006).
Prin urmare, calitatea procesuală activă în prezenta cauză nu o poate avea reclamanta, întrucât aceasta are statut de filială fără personalitate juridică a Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia, for superior de organizare şi funcţionare care deţine personalitatea juridică potrivit Legii nr. 489/2006 şi care nu i-a dat nici un mandat de reprezentare în acest sens reclamantei, mandat care să respecte condiţiile de fond şi formă impuse de lege.
Justificarea îndeplinirii condiţiilor de persoană juridică şi deci a calităţii procesuale active a reclamantei cu copia după certificatul de înregistrare fiscală nu poate fi acceptată atâta timp cât sunt supuse înregistrării fiscale şi entităţile fără personalitate juridică, potrivit art. 63 din C. proc. fisc..
Cu privire la valabilitatea testamentului olograf contestat de pârâtă, s-a arătat că greşit instanţa de apel a avut vedere raportul de expertiză criminalistică întocmit de ÎNEC Bucureşti, deşi raportul de expertiză criminalistică întocmit de LIEC Braşov a concluzionat contrariul referitor la identitatea persoanei ce a scris, datat şi semnat testamentul olograf, precum şi a celei care a semnat înscrisurile depuse spre comparaţie.
Prin urmare, instanţa de apel a aplicat greşit legea când a concluzionat că persoana titulară a testamentului olograf este identică cu persoana care a scris şi semnat înscrisurile prezentate spre comparaţie de către Direcţia Judeţeană Harghita a Arhivelor Naţionale, când de fapt identitatea scrierii şi semnăturii testamentului olograf - înscris hotărâtor pentru soluţionarea cererii de restituire - aparţine persoanei care a scris şi semnat dedicaţiile de pe cărţile poştale şi cărţile prezentate de reclamantă spre comparaţie şi contestate de către pârâtă, întrucât nu au calitatea de înscrisuri oficiale.
S-a conchis, că raportarea instanţei de apel doar la una dintre aceste expertize şi anume la cea favorabilă intimatei-reclamante a fost făcută cu aplicarea greşită a legii; că reclamanta - intimată nu şi-a dovedit cererea formulată în anul 2001 în ceea ce priveşte calitatea sa de persoană îndreptăţită; că, potrivit probelor administrate în apel, nu rezultă fără dubiu faptul că testamentul olograf a fot scris, datat şi semnat de către defunctul Cspak Lajos, astfel că decizia nr. 2217/2009 a Directorului Direcţiei Silvice Harghita este temeinică şi egală, fiind dată cu aplicarea şi respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, şi că instanţa de apel în mod greşit a făcut aplicarea în prezenta cauză a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât, nefiind în situaţia unei moşteniri legale, ci a uneia testamentare care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 651, art. 887, art. 888 C. civ. vechi, defunctul Csipak Lajos nu a putut testa în mod legal asupra unor bunuri care nu făceau parte din patrimoniul său, fiind naţionalizate şi care nu au făcut parte nici din masa succesorală la data deschiderii succesiunii acestuia, la 28 iulie 1960, neputând astfel fi dobândite pe cale testamentară de către intimata-reclamantă.
Examinând decizia în limita criticilor formulate de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Harghita, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Critica potrivit căreia greşit instanţele de fond şi apel au respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, având în vedere doar prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, fără a corobora aceste prevederi cu restul dispoziţiilor acestui act normativ, respectiv art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) şi (2), potrivit cărora are calitate procesuală activă numai cel care justifică îndeplinirea condiţiilor de persoană juridică nu şi reclamanta, care are statut de filială fără personalitate juridică, este nefondată.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 „Structurile religioase cu personalitate juridica reglementate de prezenta lege sunt cultele şi asociaţiile religioase, iar structurile fără personalitate juridica sunt grupările religioase".
Potrivit art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ „Fiecare cult trebuie să aibă un organism naţional de conducere sau de reprezentare" şi (2)„Unităţile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înfiinţează şi se organizează de către culte potrivit propriilor statute, regulamente şi coduri canonice", iar potrivit art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ „Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice".
Dacă din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că au personalitate juridică cultele şi asociaţiile religioase, însă, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, sunt persoane juridice şi părţile componente ale cultelor, aşa cum sunt menţionate în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerinţe prevăzute de acestea.
Or, reclamanta, în calitate de filială a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, îndeplineşte aceste cerinţe, având personalitate juridică, potrivit certificatului de înregistrare fiscală şi adeverinţei eliberate de Arhiepiscopia Romano-Catolice din Alba Iulia.
Câtă vreme aceasta din urmă confirmă că reclamanta, ca parte componentă a sa, are personalitate juridică, se constată că implicit s-a recunoscut că reclamanta îndeplineşte condiţiile menţionate în statutele şi codurile canonice proprii cultului greco- catolic, iar din această perspectivă instanţele de fond şi apel au dat o interpretare corectă dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, constatând că reclamanta are legitimare procesuală activă în raportul juridic dedus judecăţii.
Recurenta pârâtă, în dezvoltarea criticilor formulate şi în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a făcut trimitere şi la art. 63 din C. proc. fisc., care reglementează „Colaborarea interstatală dintre autorităţile publice", text de lege care este străin de natura pricinii şi care nu este incident în speţă, sancţiunea fiind aceea că această critică nu va fi primită şi analizată.
Reclamanta, având personalitate juridică, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, în calitate de legatar universal al defunctului C.L., proprietar tabular al imobilul în litigiu, chiar dacă la data încheierii testamentului imobilul era naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, iar la data deschiderii succesiunii defunctului acesta se afla în proprietatea statului, a dobândit toate drepturile şi obligaţiile autorului său, printre care şi aceea de a solicita restituirea bunului în litigiu, în temeiul art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că şi critica formulată de pârâtă în sensul că instanţa de apel a aplicat în mod greşit în prezenta cauză prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este nefondată, urmând a fi respins în consecinţă.
Celelalte critici formulate de recurenta pârâtă referitor la modul apreciere a concluziilor rapoartelor de expertize întocmite în cauză, precum şi a înscrisurilor depuse de reclamantă pentru comparaţie, vizând validitatea testamentului olograf contestat de pârâtă, de către instanţa de apel, privesc netemeinicia deciziei recurate, respectiv modul de apreciere a probatoriul administrat în cauză, ceea ce nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Harghita împotriva deciziei nr. 21/A din 17 aprilie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3407/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2587/2013. Civil → |
|---|
