ICCJ. Decizia nr. 79/2013. Civil

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 79/2013

Dosar nr. 1532/59/2011

Şedinţa publică din 17 ianuarie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2009, reclamanţii G.D.M., G.M.A. şi G.H.M.M. au chemat în judecată pârâtul Primarul Municipiului Reşiţa, solicitând instanţei să constate preluarea abuzivă tară titlu valabil de către statul român, a imobilului situat în Reşiţa, înscris în CF Reşiţa, precum şi inexistenţa unui titlu valabil al statului asupra imobilului menţionat.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt proprietari tabulari ai imobilului înscris în CF Reşiţa prin conversia pe hârtie a CF, iar în 1972 au fost expropriaţi prin Decretul nr. 3/1972, fără ca transferul proprietăţii să opereze şi în CF.

Au susţinut reclamanţii că imobilul a fost preluat tară titlu, deoarece în temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, Decretul de preluare nr. 3/1972 este contrar art. 12 din Constituţiei din 1965, tratatelor internaţionale la care România era parte şi legii în vigoare la momentul preluării, aceasta lacându-se cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 şi 481 C. civ..

Reclamanţii au considerat că despăgubirea acordată de statul român la momentul preluării, de 40.000 RON, era mult inferioară valorii reale a acestuia, motiv pentru care au fost încălcate dispoziţiile art. 17 din declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Prin sentinţa civilă nr. 563 din 01 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 3511/1152009, Tribunalul Caraş-Severin a admis acţiunea reclamanţilor şi a constatat nevalabilitatea exproprierii imobilului înscris în CF, provenită din conversia de pe hârtie a CF Reşiţa Română, cu teren tară suprafaţă, dispusă prin Decretul 3/1972.

Instanţa de fond a reţinut că imobilul a fost proprietatea tabulară a numiţilor G.I., G.M.M.C. şi G.H.M.M., expropriat în baza Decretului nr. 3/1972 rară ca statul român să fi fost intabulat asupra terenului, proprietari tabulari fiind şi în prezent reclamanţii. Prin H.G. nr. 532/2002 imobilul a trecut în Domeniul Public al Municipiului Reşiţa şi evidenţiat în intravilanul suprafeţelor gazonate, parte din acest teren fiind ocupat de Parcul Carăşana.

Instanţa de fond a calificat acţiunea reclamanţilor privind anularea deciziei de preluare a imobilului de către Statul Român, ca o acţiune în contestarea nelegalităţii titlului statului, întemeiată pe dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, apreciind că dispoziţiile legale ce dau posibilitatea instanţei de judecată de a constata valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, rămân aplicabile chiar şi după intrarea în vigoare a legii nr. 10/2001, mai ales în raport de prevederile art. 1 şi art. 2 din respectiva lege, distincţia dintre preluarea cu titlu şi fără titlu având relevanţă şi în economia Legii nr. 10/2001.

În raport de cele trei criterii de apreciere a valabilităţii titlului statului, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 213/1998, respectiv conformitatea preluării cu Constituţia, cu tratatele internaţionale, precum şi cu dispoziţiile legale în vigoare la data preluării, instanţa de fond a reţinut că Decretul nr. 3/1972 este neconstituţional în raport de art. 35, 36 şi 46 din Constituţia din 1965, contrar Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului adoptată la data de 10 decembrie 1948, şi la care România aderase, precum şi contrar art. 481 C. civ.. Decretul nr. 3/1972 nu a fost niciodată publicat, nu a produs efecte legale, şi, pe de altă parte, contravine Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului care statuează dreptul de proprietate şi faptul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa.

A mai apreciat instanţa de fond că reclamanţii au deschisă calea acţiunii în revendicare în cadrul căreia instanţele pot verifica valabilitatea titlului statului, având în vedere şi jurisprudenţa CEDO şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, mai ales că de la iniţierea procedurii administrative nu au obţinut încă vreo despăgubire.

Împotriva sentinţei nr. 563 din 01 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Caras-Severin a declarat apel Primarul Municipiului Reşiţa criticând-o pentru nelegalitate, întrucât s-a pronunţat cu privire la ceea ce nu s-a cerut, contrar dispoziţiilor art. 129-130 C. proc. civ..

Apelantul-pârât a apreciat că instanţa de fond s-a pronunţat în mod greşit asupra legalităţii exproprierii deşi reclamanţii au solicitat ca instanţa să constate preluarea abuzivă şi nelegalitatea titlului statului.

Pârâtul a arătat că urmare a petitului acţiunii, constatarea nevalabilităţii titlului statului, instanţa de fond trebuia să introducă în cauză Statul Român, Primarul Municipiului Reşiţa neavând calitate procesuală pasivă cu privire la respectivul petit.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii conform art. 137 C. proc. civ., şi nici asupra apărării că temeiul juridic al art. 6 din Legea nr. 213/1998 poate fi invocat numai în cadrul unei acţiuni în revendicare, iar nu în cadrul unei acţiuni în constatare, iar prin introducerea unei acţiuni în constatare au fost eludate dispoziţiile legii speciale.

Prin decizia civilă nr. 357/A din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 563 din 01 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosar nr. 3511/1152009, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraş-Severin.

Instanţa de apel a apreciat că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată şi precizată, precum şi de temeiul de drept invocat, se impunea stabilirea corectă şi exactă a cadrului procesual referitor la persoana care justifică calitatea procesuală pasivă, în acţiunea în care se tinde la obţinerea unei hotărâri care să constate preluarea abuzivă de către statul român, în condiţiile dreptului comun, conform precizării reclamanţilor. Calitatea procesuală pasivă a Primarului Municipiului Reşiţa este justificată numai în cadrul unei acţiuni întemeiată de dispoziţiile Legii speciale nr. 10/2001.

În rejudecare, conformându-se deciziei civile nr. 357/A din 14 octombrie 2010 reclamanţii G.D.M., G.M.A. şi G.H.M.M. au precizat cadrul procesual la data de 21 februarie 2011 şi au chemat în judecată în calitate de pârâţi, în temeiul art. 12 pct. 5 din Legea nr. 213/1998, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Reşiţa prin Consiliul Local Reşiţa.

Prin note de şedinţă din data de 21 martie 2011, pârâtul Municipiului Reşiţa, prin reprezentant, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiului Reşiţa prin Consiliul Local şi excepţia inădmisibilităţii acţiunii.

Ulterior, la termenul de judecată din 2 mai 2011, reclamanţii au precizat că înţeleg să cheme ca pârât în cauză doar Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, iar şi nu Municipiul Reşiţa reprezentat prin Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, precizare faţă de care instanţa a apreciat că nu se mai impune punerea în discuţie a lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Reşiţa prin Consiliul Local.

Prin sentinţa civilă nr. 644 din 06 iunie 2011, Tribunalul Caraş-Severin, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive aparatului Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, precum şi a inădmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.D.M., G.M.A. şi G.H.M.M. împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Local al Municipiului Reşiţa.

Instanţa de fond a constatat nevalabilitatea exproprierii dispuse prin Decretul 3/1972, cu privire la imobilul înscris în CF (provenită din conversia de pe hârtie a CF Reşiţa Română) şi faptul că reclamanţii sunt în continuare proprietari tabulari asupra imobilului în litigiu, fiind intabulaţi în cartea funciară în calitate de proprietari.

Instanţa de fond a considerat că există o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reclamanţii fiind lipsiţi de bunul lor, fără a fi încasat vreo despăgubire care să reflecte valoarea reală a acestuia şi că eforturile depuse pentru a-şi recupera proprietatea au fost până în prezent fără rezultat. Nu există un raport just între interesul general al comunităţii şi necesitatea protejării drepturilor omului, reclamanţii fiind obligaţi să suporte o sarcină exorbitantă.

A mai apreciat instanţa de fond că acţiunea reclamanţilor de contestare a valabilităţii titlului statului, este admisibilă în raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1999, fără ca prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 să fi fost suprimată competenţa instanţelor judecătoreşti de a se pronunţa asupra valabilităţii titlului statului, având în

vedere şi faptul că noţiunea de „preluare abuzivă" cu care operează Legea nr. 10/2001, include atât preluarea cu titlu valabil, cât şi preluarea fără titlu valabil, conform art. 2 alin. (1) lit g) şi h) din această lege, iar distincţia între preluările cu titlu şi cele fără titlu valabil are consecinţe în aplicarea Legii 10/2001 ce se întregeşte cu prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 în privinţa criteriilor de determinare a legalităţii titlului statului şi a autorităţii competente să decidă asupra acestei chestiuni.

Instanţele sunt competente să se pronunţe asupra nevalabilităţii legilor adoptate în sistemul constituţional existent anterior Constituţiei din 1991, fără ca în acest fel să fie încălcate competenţele Curţii Constituţionale.

În raport de cele trei criterii de apreciere a valabilităţii titlului statului, prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, instanţa de fond a considerat că Decretul nr. 3/1972, nu constituie un titlu valabil deoarece încalcă prevederile art. 35 din Constituţia din 1965, ca şi celelalte dispoziţii în vigoare la data emiterii deciziei, este contrar Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală ONU la 10 decembrie 1948 la care România era semnatară, precum şi dispoziţiilor art. 481 C. civ., ca lege organică.

Împotriva sentinţei civile nr. 644 din 06 iunie 2011 a Tribunalului Caraş-Severin au declarat apel, în termenul legal, atât Consiliul Local al Municipiului Reşiţa cât şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caras-Severin.

Consiliul Local al Municipiului Reşiţa a susţinut prin motivele de apel că au fost greşit soluţionate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi cea a inadmisibilităţii acţiunii reclamanţilor, invocate de pârât.

În privinţa soluţiei date asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Reşiţa, instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998 ce se referă la calitatea procesuală a consiliilor locale sau judeţene ca reprezentante ale unităţilor administrativ-teritoriale în litigiile privitoare la dreptul de administrare, iar nu în acţiuni cu un alt obiect, precum cea de faţă ce vizează caracterul nelegal al exproprierii. Consiliul Local Reşiţa nu are calitatea procesual pasivă având în vedere şi dispoziţiile art. 21, 23, 36 şi art. 63 din Legea nr. 213/1998, ce prevăd competenţele distincte ale Primarului faţă de cele ale Consiliului local, precum şi faptul că unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate în justiţie de Primar.

În ce priveşte admisibilitatea, apelantul-pârât a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum şi de decizia nr. XXXIII/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, măsurile reparatorii se acordă în conformitate cu prevederile legii speciale, iar nu pe calea dreptului comun. Reclamanţii au formulat notificare în conformitate cu prevederile legii speciale care a fost soluţionată prin dispoziţia Primarului Municipiului Reşiţa, această dispoziţie a fost contestată în instanţele de judecată, astfel încât au avut posibilitatea de a cere realizarea dreptului invocat pe calea legii speciale.

Apelantul-pârât a apreciat că soluţia respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, este cu atât mai criticabilă cu cât reclamanţii au formulat acţiune în constatare, iar nu în revendicare, motivând că au nevoie de existenţa unei hotărâri judecătoreşti de stabilire a preluării fără titlu valabil pentru justa încadrare în categoriile Legii nr. 10/2001, deşi potrivit normelor Legii nr. 10/2001 şi pct. 2.6 din Normele metodologice de aplicare aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 250/2007, este posibilă soluţionarea notificărilor de către entitatea investită fără a fi necesară o procedură anterioară şi o hotărâre judecătorească preexistentă, domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 cuprinzând atât imobilele preluate cu titlu cât şi cele preluate fără titlu.

Apelantul-pârât Consiliul Local al Municipiului Reşiţa a invocat şi încălcarea prevederilor art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea în constatare nu este admisibilă în cazul în care partea poate să ceară realizarea dreptului pe calea Legii nr. 10/2001.

În motivarea apelului său, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a criticat soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, invocând că bunurile preluate de stat fără titlu valabil, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, numai dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie, prin acţiuni în revendicare în care instanţele de judecată sunt competente să stabilească valabilitatea titlului şi nicidecum în cadrul unor procese în care se solicită să se constate valabilitatea titlului statului după epuizarea tuturor căilor legale prevăzute de legea specială, derogatorie de la dreptul comun. Soluţia instanţei de fond este contrară şi art. 111 teza a doua C. proc. civ., deoarece în sensul textului de lege instanţa de judecată este investită să constate un fapt, o situaţie deja existentă şi nu să stabilească valabilitatea unui titlu.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, republicată şi modificată, fac obiect al Legii nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv, respectiv atât cele preluate cu titlu cât şi cele preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la dat preluării, măsurile reparatorii pentru astfel de situaţii fiind acordate în conformitate cu prevederile legii speciale şi nu pot face obiectul unor acţiuni de drept comun.

Intimaţii G.D.M., G.M.A. şi G.H.M.M. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelurilor ca neîntemeiate şi menţinerea sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin.

Prin decizia nr. 76 din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă curtea de apel a respins apelurile ca nefondate.

Instanţa de apel a apreciat că motivele de apel formulate privesc chestiuni deja analizate de Curte prin decizia civilă nr. 357 din 14 octombrie 2010, rămasă definitivă prin nerecurare, prin care a fost admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Reşiţa, desfiinţată sentinţa civilă nr. 563 din 1 aprilie 2010 a Tribunalului Caraş-Severin şi trimisă spre rejudecare.

Curtea de Apel a reţinut că, în primul ciclu procesual, a fost tranşată irevocabil calitatea procesual pasivă a Consiliului Local al Municipiului Reşiţa, acesta fiind motivul pentru care instanţa de apel a decis trimiterea cauzei spre rejudecare pentru stabilirea corectă a cadrului juridic procesual în raport cu obiectul acţiunii civile. De asemenea, Curtea de apel a apreciat că prin decizia civilă nr. 357 din 14 octombrie 2010 a fost tranşată irevocabil şi excepţia admisibilităţii acţiunii reclamanţilor.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Reşiţa prin Primarul Municipiului Reşiţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Consiliul Local al Municipiului Reşiţa apreciază că decizia Curţii de Apel este nelegală deoarece nu au fost cercetate în totalitate excepţiile de procedură şi motivele invocate, pe considerentul că acestea ar fi fost analizate de Curte prin decizia civilă nr. 357 din 14 octombrie 2010. Prin decizia civilă nr. 357 din data de 14 octombrie 2010, instanţa de apel a desfiinţat hotărârea instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare pentru stabilirea corectă a cadrului juridic referitor la persoana ce are calitate procesuală pasivă, fără ca prin hotărâre să se fi analizat alte excepţii procedurale, de fond, sau critici ale hotărârii atacate.

Arată recurentul că, în rejudecare, a fost introdus în cauză Consiliul Local al Municipiului Reşiţa care a invocat pentru prima dată excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local, a inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamanţi, precum şi excepţia netimbrării acţiunii. Tribunalul Caraş-Severin a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Reşiţa şi a inadmisibilităţii şi s-a pronunţat pe fondul cauzei.

Recurentul a mai susţinut greşita soluţionare a excepţiei netimbrării, pe motivul că acţiunea formulată este una de drept comun căreia nu îi sunt aplicabile prevederile art. 51 din Legea nr. 10/2001, deoarece nu este o acţiune întemeiată pe această lege specială şi nici cele ale art. 15 lit. p) şi r) din Legea nr. 146/1997. Acţiunea de faţă nu este o cerere incidentală sau accesorie, raportată la prevederile Legii nr. 10/2001, aşa cum au susţinut reclamanţii când instanţa de fond a pus în discuţie excepţia netimbrării.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, recurentul a criticat hotărârea instanţei de apel susţinând că acţiunea în revendicare sau de constatare pe cale accesorie a nevalabilităţii titlului statului, poate fi realizată numai în situaţia în care imobilul revendicat nu face obiect al unei legi speciale de reparaţie. Pe de altă parte, acţiunea în constatare formulată de reclamanţi nu este admisibilă deoarece prin artificiul juridic al acţiunii în constatare se încearcă eludarea Legii nr. 10/2001 şi obţinerea pe altă cale a ceea ce nu a putut fi obţinut pe calea legii speciale, lege în baza căreia le-a fost recunoscut reclamanţilor numai dreptul la acordarea de despăgubiri. Prin demersul lor încearcă să obţină totodată ceea ce este prohibit de lege, deoarece imobilul se află în acest moment în domeniul public al Municipiului Reşiţa.

Pe fond, apreciază recurentul că, în speţă, este vorba despre o expropriere, iar nu de o naţionalizare, prima fiind recunoscută şi prevăzută inclusiv prin legislaţia europeană (art. 1 din Primul protocol la Convenţie) ca o măsură legală. Exproprierea s-a realizat cu plata unei despăgubiri, iar decretul de expropriere, deşi nu a fost publicat, a fost adus la cunoştinţa reclamanţilor, cărora li s-au şi acordat respectivele despăgubiri, nefîind încălcate prevederile art. 35 şi art. 36 din Constituţia adoptată în 1965. Chiar dacă ar fi un titlu abuziv de preluare, Decretul nr. 3/1972 intră în sfera de reglementare a art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 11 alin. (4) şi (7) din Legea nr. 10/2001 care impun ca în situaţia în care imobilul este ocupat funcţional în totalitate de lucrările pentru care a fost realizată exproprierea, măsurile reparatorii să se stabilească prin echivalent.

Recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice critică hotărârea pronunţată pe motivul că măsurile reparatorii se acordă în conformitate cu legea specială, reluând aceeaşi motivare susţinută în motivele de apel referitoare la soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Prin întâmpinările care au fost depuse atât faţă de recursul promovat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cât şi de Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, reclamanţii au solicitat respingerea lor ca neîntemeiate.

În privinţa recursului declarat de Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice reclamanţii au invocat excepţia nulităţii pe motivul că nu se încadrează în prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. invocând motive de netemeinicie ce nu se subsumează art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Reclamanţii invocă faptul că Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu a atacat în primul ciclu procesual decizia Curţii de Apel prin care instanţa de apel a dezlegat cu caracter irevocabil excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la obiectul său, calificat de instanţa de judecată în temeiul atribuţiilor prevăzute de art. 84 C. proc. civ.

În opinia intimaţilor-reclamanţi, respingerea se impune şi urmare a faptului că reclamanţii sunt proprietari tabulari prin efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară în temeiul Decretului-Lege nr. 115/1938 şi nimeni nu a solicitat rectificarea cărţii funciare.

Au mai susţinut reclamanţii că au un bun în sensul art. 1 din Primul protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi au deschisă calea acţiunii în justiţie în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 din Constituţia României. Legea nr. 10/2001 nu neagă posibilitatea de a promova acţiuni pentru a constata valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, în măsura în care forma de reparaţie instituită de Legea specială diferă după cum trecerea în proprietatea statului este cu titlu sau fără titlu.

În ce priveşte recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, intimaţii consideră că acest recurent susţine excepţii pe care nu le-a invocat în primul ciclu procesual. în ce priveşte excepţia netimbrării, arată că în faţa instanţei de apel nu s-a cerut darea în debit a reclamanţilor, în condiţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, hotărârea de trimitere spre rejudecare a instanţei de apel nu a fost recurată de Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, aşa încât nu se mai poate pune în discuţie chestiunea timbrării. Sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 deoarece se pune problema verificării valabilităţii titlului statului dobândit prin abuz.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate în motivele de recurs, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursurilor formulate, având în vedere următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 357/A din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 563 din 01 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosar nr. 3511/1152009, sentinţa apelată fiind desfiinţată şi cauza trimisă spre rejudecare.

În primul ciclu procesual, instanţa de apel a apreciat că Primarul Municipiului Reşiţa nu are calitate procesuală pasivă, deoarece cererea de chemare în judecată nu este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ci pe cele ale dreptului comun, aşa cum rezultă din formularea şi precizarea cererii de chemare în judecată.

Pentru acest motiv, instanţa de apel a apreciat că trebuie retrimisă cauza la instanţa de fond, pentru ca, în rejudecare, să fie chemată în judecată, în calitate de pârât, persoana care justifică calitatea procesuală pasivă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiul de drept invocat.

Decizia instanţei de apel, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a mărginit la a dispune desfiinţarea hotărârii atacate pentru motivul mai sus arătat şi a trimite cauza spre rejudecare, fără a analiza alte critici ale hotărârii apelate.

Consiliul local al Municipiului Reşiţa, prin Primar şi Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice au fost chemaţi în judecată, în calitate de pârâţi, în al doilea ciclu procesual, prin cereri precizatoare depuse de reclamanţi la data de 21 februarie 2011 şi respectiv de 2 mai 2011.

Cele două părţi chemate în cauză, în calitate de pârâţi, au contestat caracterul fondat al acţiunii promovate. Totodată ambele părţi au invocat inadmisibilitatea acţiunii, iar Consiliul local al Municipiului Reşiţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de fond pronunţându-se asupra acestor aspecte.

Ulterior, prin motivele de apel, cei doi apelanţi-pârâţi au criticat dezlegarea dată de instanţă asupra fondului, precum şi asupra celor două excepţii invocate, a calităţii procesuale pasive a Consiliului local al Municipiului Reşiţa, precum şi asupra inadmisibilitătii acţiunii, instanţa de apel respingând apelul pe motivul că în primul ciclu procesual instanţa de apel s-ar fi pronunţat cu caracter irevocabil asupra acestor aspecte.

Faţă de istoricul cauzei, mai sus-arătat, Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs invocat de recurentul Consiliul local al Municipiului Reşiţa care susţine că nu au fost cercetate în totalitate excepţiile de procedură şi motivele de apel invocate, pe considerentul că acestea ar fi fost analizate de

Curte prin decizia civilă nr. 357 din 14 octombrie 2010. Prin decizia recurată, instanţa de apel a respins apelul ca nefondat, fără să fi cercetat motivele apelului pe fondul lor, deşi trebuia să o facă

Contrar celor reţinute în decizia recurată, în primul ciclu procesual, instanţa de apel nu s-a pronunţat prin decizia civilă nr. 357/A din 14 octombrie 2010 decât asupra chestiunii calităţii procesuale a Primarului Municipiului Reşiţa în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de părţile reclamante, fără să fi luat în discuţie alte aspecte ale fondului sau excepţii invocate de partea Primarului Municipiului Reşiţa, apreciată ca neavând calitate procesuală pasiva în cauză. Instanţa de apel nici nu ar fi putut să procedeze altfel, devreme ce a apreciat că nu este corect stabilit cadrul procesual în raport de conţinutul cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, este greşit a susţine că aspectul caracterului admisibil al acţiunii a fost tranşat irevocabil de instanţa de apel în primul ciclu procesual devreme ce excepţia inadmisiblitaţh acţiunii a fost reiterată de Consiliul local al Municipiului Reşiţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în cel de-al doilea ciclu procesual şi trebuie soluţionată în contradictoriu cu aceste părţi.

Totodată, Înalta Curte reţine că atunci când a analizat problema lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Municipiului Reşiţa în primul ciclu procesual, instanţa de apel nu s-a pronunţat, implicit şi în abstract, asupra calităţii procesuale pasive a altei părţi, încă neintroduse în cauză.

Faţă de cele mai sus-aratate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respins apelurile declarate de apelanţii Consiliul local al Municipiului Reşiţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile fără să se fi pronunţat asupra fondului motivelor de apel, aspect ce afectează hotărârea sub aspectul legalităţii.

Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat principiul dubiului grad de jurisdicţie şi caracterul devolutiv al apelului, astfel cum este reglementat de art. 292 şi următoarele C. proc. civ., precum şi dreptul părţilor la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că nu poate lua spre analiză celelalte motive de recurs invocate în absenţa pronunţării instanţei de apel asupra fondului motivelor de apel, deoarece ar lipsi părţile de un grad de jurisdicţie şi ar încălca principiul care decurge din ierarhia căilor de atac, cel al neexercitării recursului omisso medio.

Pe de altă parte au fost încălcate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece hotărârea pronunţate nu cuprinde motivarea în raport cu fiecare dintre criticile formulate în apel. în aceste condiţii criticile formulate în recurs întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vătămarea procesuală produsă de recurent prin nesocotirea prevederilor legale mai sus-citate fiind prezumată.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs urmând să admită recursurile, să caseze decizia recurată şi să trimită cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, in vederea analizării pe fond a tuturor motivelor de apel invocate, cu observarea prevederilor legale care reglementează judecata in apel.

Cu prilejul rejudecării apelului urmează ca instanţa de apel să aibă în vedere şi excepţia netimbrarii acţiunii, invocată de Consiliul local al Municipiului Reşiţa prin motivele de recurs.

Pentru considerentele expuse, faţă de prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., instanţa va admite recursurile, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul local reprezentat prin Primarul Municipiului Reşiţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caras-Severin împotriva deciziei nr. 76 din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 8/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 75/2013. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 79/2013. Civil