ICCJ. Decizia nr. 81/2013. Civil. Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Prestaţie tabulară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 81/2013
Dosar nr. 2855/252/2009
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Lugoj la data de 16 octombrie 2009 reclamanţi Ţ.P. şi Ţ.V. au chemat în judecată pârâţii K.E., T.S. şi T.K.V. solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de teren de 40 de mp, înscrisă în C.F. Lugojul Român, teren fără construcţii precum şi întabularea lor în cartea funciară, în temeiul art. 1310, 971 şi 1295 C. civ..
Prin sentinţa civilă nr. 1612 din 31 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 285/1252/2009 , a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei K.E. şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea reclamanţilor formulată împotriva acesteia, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii Ţ.P. şi Ţ.V. în contradictoriu cu pârâţii T.K.V. şi T.S., sentinţă urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamanţi, în calitate de cumpărători, şi pârâta T.K.V., în calitate de vânzător, având ca obiectiv din terenul, fără construcţii, în suprafaţă de 40 m.p., înscris în CF Lugoj situată în Lugoj, şi s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor, în cotă de Vi din terenul în litigiu, dobândit cu titlu de cumpărare.
Totodată, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce o priveşte pe K.E., ca reclamant în cererea reconvenţională, şi a respins acţiunea reconvenţională a acesteia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Pârâta T.K.V. a fost obligată la plata către reclamanţi a unei părţi din suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 385 RON.
La data de 22 septembrie 2011, pârâta K.E. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1612 din data de 31 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara, criticând soluţia dată cu privire la cheltuielile de judecată.
Totodată, împotriva aceleiaşi sentinţe civile au declarat apel, la data de 26 octombrie 2011, recalificat ulterior ca recurs, pârâţii T.S. şi T.K.V., solicitând schimbarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
Prin decizia civilă nr. 1110 din 01 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş au fost admise excepţiile nulităţii recursului declarat de K.E. şi tardivităţii recursurilor declarate de recurenţii Tîru Pavel şi Tîru Viorica şi au fost obligaţi recurenţii K.E., T.S., T.K.V. la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimaţii-reclamanţi Ţ.P. şi Ţ.V..
La data de 15 noiembrie 2011, pârâţii K.E., T.S. şi T.K.V. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1110/R din 01 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 5 şi art. 2821 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş, în apel.
Recurenţii au susţinut că obiectul litigiului de faţă nu este patrimonial, deoarece obiectul procesului se referă la transformarea unui antecontract în contract de vânzare-cumpărare, motiv pentru care hotărârea primei instanţei este susceptibilă de atac cu apel şi apoi, cu recurs.
Recurenţii au mai susţinut că, prin soluţionarea de către Tribunalul Timiş a apelului declarat la 26 octombrie 2001, în recurs, au fost încălcate dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ. şi prevederile art. 6 parag. 1, art. 13 şi art. 35 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Prin decizia civilă nr. 441 din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, instanţa a respins recursul ca fiind inadmisibil.
Curtea a apreciat că obiectul litigiului îl constituie o acţiune în prestaţie tabulară, respectiv pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la un teren în suprafaţă de 40 mp.
În susţinerea acestei acţiuni, reclamanţii au invocat înscrisul sub semnătură privată denumit „convenţie", în care s-a consemnat că preţul vânzării este de 2.000 RON.
Având în vedere obiectul cauzei şi dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., potrivit căruia „(...) nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard RON inclusiv", Curtea a reţinut că, în mod corect tribunalul a recalificat ca fiind recurs calea de atac declarată de pârâţii T.S. şi T.K.V., procedând la soluţionarea acestuia în complet legal constituit.
A mai reţinut instanţa că litigiul soluţionat pe fond, în Dosarul nr. 2855/252/2009 al Judecătoriei Lugoj, are un obiect evaluabil în bani, iar valoarea obiectului pricinii este sub 1 miliard, plafonul valorii prevăzut de art. 2811 C. proc. civ., motiv pentru care calea de atac ce se putea exercita împotriva hotărârii instanţei de fond este numai recursul.
Totodată Curtea de Apel Timişoara a reţinut că decizia civilă pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 2855/252/2009 este irevocabilă, ceea ce înseamnă că ea nu mai pate fi atacată, din nou, cu recurs, în caz contrar acesta fiind inadmisibil.
Din cuprinsul art. 299 şi următoarele C. proc. civ., rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara, de către partea nemulţumită, un singur recurs. Această prevedere legală este raţională şi în concordanţă cu principiul de lucru judecat prevăzut în art. 166 C. proc. civ.. Prin urmare, un al doilea recurs în aceeaşi cauză este inadmisibil având în vedere şi prevederile art. 299 şi 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ..
Împotriva deciziei civile nr. 441 din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii K.E., T.S. şi T.K.V. solicitând, în baza art. 304 pct. 1, 2, 5, 8 şi 9 precum şi art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., admiterea recursului, admiterea celor trei excepţii invocate, casarea deciziei nr. 1110/2011 a Tribunalului Lugoj ca fiind ilegală şi a deciziei civile nr. 441/2012 a Curţii de Apel Timişoara.
Recurenţii au susţinut că au posibilitatea de a promova o cale de atac având ca bază soluţionarea unor excepţii. Arată că excepţia inadmisibilitătii nu a fost pusă în discuţia părţilor, deşi instanţa de judecată a fost compusă din doi judecători. În plus, recursurile nu sunt nici nule, nici tardive, iar K.E. are procură de reprezentare pentru ceilalţi doi pârâţi apelanţi. De asemenea, deşi prima instanţa a dat dreptul la apel, acesta a fost recalificat ca recurs, fără să fi fost pus în discuţia părţilor.
Recurenţii apreciază că deoarece apelul fost considerat recurs, trebuiau aplicate art. 3041 C. proc. civ., în sensul de a judeca cauza sub toate aspectele ca şi motive de apel. A fost invocată prescripţia de 3 ani, iar tribunalul şi Curtea de Apel nu s-au pronunţat. Acţiunea reclamanţilor era tardivă şi nu putea fi salvată decât prin cerere de repunere în termen care să fi fost acceptată de instanţă.
Mai susţin recurenţii că au fost atacate elemente motivaţionale şi de formă şi nu se poate considera în acest caz că a fost promovat un recurs la recurs. Decizia este un act juridic, aşa încât acţiunea poate fi calificată ca fiind una în anulare.
Întemeiat de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenţii susţin că deşi completul a fost alcătuit din doi judecători, la redactare a semnat un al treilea, motiv pentru care părţile nu au avut posibilitatea de a recuza cea de-a treia judecătoare, ce nu a făcut parte din complet.
Apreciază recurenţii că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să aibă posibilitatea să caseze cele două hotărâri, deoarece cele două instanţe inferioare nu au interesul să caseze şi să trimită spre rejudecare pentru a fi puse în discuţia părţilor excepţiile care, potrivit directivei CEDO, trebuie să aibă cel puţin o cale de atac pentru ca procesul să fie echitabil.
Înalta Curte, în temeiul art. 137 C. proc. civ., ia spre examinare cu prioritate excepţia inadmisiblităţii recursului declarat de către recurenţii-pârâţi T.S., T.K.V. şi K.E. împotriva deciziei nr. 441 din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă constatând că aceasta este fondată având în vedere următoarele considerente:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Înalta Curte constată astfel ca hotărârea atacată cu recurs nu poate fi încadrată în niciuna din ipotezele prescrise de lege.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, in conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat pârâţii T.S., T.K.V. şi K.E. împotriva deciziei nr. 441 din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 82/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
