ICCJ. Decizia nr. 791/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 791/2013
Dosar nr. 42718/3/2009
Şedinţa publică din 19 februarie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 28 octombrie 2009, reclamanţii Z.D.B. şi B.A.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anularea parţială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 362 din 22 iulie 2009, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate pentru exproprierea suprafeţei de 4262 m.p., teren situat în comuna Moara Vlăsiei, tarlaua 134, parcela A 546, judeţul Ilfov, cu număr cadastral 2887/2 şi obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri, care se reflecte valoarea reală de piaţă a imobilului.
Au mai solicitat reclamanţii obligarea pârâtului la plata sumei de 358.000 RON, echivalentul a 85.240 Euro, calculată la valoarea de 20 euro/mp pentru suprafaţa de 4262 m.p., precum şi la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit de aceştia, ca urmare a faptului că, prin exproprierea terenului în suprafaţă de 4262 m.p., restul suprafeţei de teren a rămas fără drum de acces.
Reclamanţii au cerut şi obligarea pârâtului la preluarea suprafeţei de 867 m.p. (rest de proprietate), la acelaşi preţ pe care reclamanţi îl solicită pentru terenul expropriat.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că reclamanţii sunt coproprietari ai terenului în suprafaţă de 17.900 m.p. situat pe raza localităţii Căciulaţi, comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 3569 din 30 iunie 2008, pronunţată de Judecătoria Buftea, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Suprafaţa de teren de 4262 m.p. a fost expropriată pentru executarea lucrărilor la obiectivul „Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Bucureşti - Ploieşti".
În drept s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 33/1994, Constituţiei României şi Legii nr. 198/2004.
Acţiunea reclamanţilor a fost precizată, după depunerea raportului de expertiză tehnică de evaluare, aceştia solicitând acordarea despăgubirilor în cuantum de 521.763 RON, respectiv 128.084 Euro (fila 85 dosar fond).
Prin Sentinţa nr. 955 pronunţată la 4 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a admis în parte contestaţia precizată formulată de reclamanţii Z.D.B. şi B.A.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
A dispus anularea parţială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 362 din 22 iulie 2009 cu privire la cuantumul acestora.
A stabilit în sarcina pârâtului expropriator o despăgubire în valoare totală de 363.898 RON, echivalentul a 89.330,8 Euro, la data efectuării raportului de expertiză, ce va fi plătită reclamanţilor expropriaţi.
A dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 4.100 RON, cheltuieli de judecată către reclamanţi, reprezentând onorariu de expertiză şi onorariu de avocat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că prin Hotărârea nr. 362 din 22 iulie 2009 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea şi acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 4262 m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, tarlaua 134, parcela A 546, judeţul Ilfov, cu număr cadastral 2887/2, teren ce aparţine reclamanţilor expropriaţi Z.D.B. şi B.A.D., despăgubirea fiind stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2004, în cuantum total de 81.087,73 RON, conform raportului de evaluare, urmând a fi consemnată, în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii, în contul deschis de expropriator, la CRC pe numele persoanelor expropriate.
Referitor la expertiza efectuată în cauză, aceasta a avut ca obiective: stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamanţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, ţinându-se seama de preţul cu care se vând obişnuit imobilele de acelaşi fel în zonă la data întocmirii raportului de expertiză şi, în funcţie de toate capetele de cerere formulate de reclamanţi, să se stabilească dacă în urma exproprierii, reclamanţii sunt lipsiţi de drumul de acces pentru partea de teren rămasă neexpropriată, cu calcularea daunelor aduse reclamanţilor; lămurirea împrejurării dacă partea de teren rămasă neexpropriată îşi mai poate menţine categoria de folosinţă, respectiv teren extravilan arabil, cu stabilirea despăgubirilor ce se cuvin pentru acoperirea prejudiciului, dar şi cu indicarea sporului de valoare, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, pentru partea de teren rămasă neexpropriată.
Instanţa de fond a reţinut că acţiunea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Aşadar, în raport de aceste dispoziţii legale, tribunalul a reţinut că valoarea totală a despăgubirii a fost stabilită în funcţie şi de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, în unitatea administrativ- teritorială, dar, la data întocmirii raportului de expertiză, aşa încât, solicitarea pârâtului de a se fi stabilit valoarea terenului expropriat ţinând cont de contractele de vânzare- cumpărare autentificate de notar, a fost respinsă de instanţă ca neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, nu a fost susţinută de nicio probă din partea pârâtului, iar comisia de experţii a răspuns acestui obiectiv.
Referitor la lipsirea reclamanţilor de drumul de acces, pentru partea de teren rămasă neexpropriată, tribunalul a reţinut că, experţii au lămurit şi această chestiune, arătând că, prin exproprierea lotului de teren de 4262 m.p., restul de proprietate al reclamanţilor în suprafaţă totală de 13638 m.p. este compus din două loturi despărţite de lotul de teren expropriat - parcela nr. 2, în suprafaţă de 12:771 m.p., lipsită de acces şi parcela nr. 3, în suprafaţă de 867 m.p.
Lipsirea reclamanţilor de drumul de acces, rezultă şi din schiţa anexată raportului de expertiză, tribunalul reţinând că suprafaţa de 12.771 m.p. se învecinează la nord cu un canal de irigaţii, la vest şi est cu terenuri proprietatea altor persoane, iar până la expropriere, întregul teren aparţinând reclamanţilor, în suprafaţă totală de 17900 m.p., avea deschiderea la calea publică - DE 546/1, în prezent, acest acces fiind blocat în totalitate.
Faptul că pe o latură, reclamanţii au ieşire la un hidrocanal de irigaţii, cu adâncimea de aproximativ 2 m, nu poate fi apreciat ca fiind un drum de acces.
Cu privire la cealaltă suprafaţă mai mică, rămasă neexpropriată, aceasta are într-adevăr acces la calea publică, însă, se află de cealaltă parte a viitoarei autostrăzi, aşa încât, astfel cum au arătat şi experţii prin raportul de expertiză, reclamanţii nu pot avea acces direct pe o perioadă de cel puţin 3 ani, durata estimată a realizării autostrăzii şi a drumului de acces paralel cu autostrada, prin care se va face accesul la terenurile alăturate autostrăzii.
În ceea ce priveşte prejudiciul invocat de reclamanţi ca urmare a faptului că vor fi lipsiţi de folosinţa părţii de teren rămasă neexpropriată, tribunalul a constatat că experţii au estimat acest prejudiciu având în vedere împrejurarea că, aşa cum s-a arătat mai sus, reclamanţii nu vor dispune de acces direct pe o perioadă de aproximativ 3 ani şi, reţine că la calcularea cuantumului despăgubirilor, prin lege se prevede că se au în vedere şi daunele aduse proprietarului, ca urmare a exproprierii.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că este improprie noţiunea ce reflectă contravaloarea lipsei de folosinţă, în sensul obişnuit al acesteia, în realitate, fiind vorba despre prejudiciul cauzat proprietarului, prin expropriere, rezultat din divizarea proprietăţii, de afectarea restului de teren de activitatea şantierului autostrăzii, din lipsa drumului de acces pe o perioadă de 3 ani, estimată pentru realizarea autostrăzii, până când se vor construi şi drumurile de acces paralele cu autostrada şi de ieşire şi intrare pe autostradă.
Referitor la cuantumul stabilirii despăgubirilor de către experţi, tribunalul a constatat că aceştia au apreciat că, în conformitate cu art. 16 din 0.G. nr. 43/1997, se vor prevedea zone de siguranţă destinate exclusiv autostrăzii, pe o lăţime de 50 m, de o parte şi de alta a amprizei drumului, calculând o suprafaţă a zonelor de siguranţă de 2892 m.p. rezultată din următoarea operaţiune aritmetică: 40,50 m x 50 m + 867 m.p. (aceasta fiind restul suprafeţei de teren aflată de cealaltă parte a autostrăzii). Astfel, experţii au apreciat că suprafaţa rămasă de care reclamanţi vor fi lipsiţi de acces direct este de 10.746 m.p., scăzând zonele de siguranţă şi suprafaţa expropriată.
Potrivit art. 14 din Ordonanţă, zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranţă şi zonele de protecţie.
Ampriza drumului este suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru ciclişti, acostamente, şanţuri, rigole, taluzuri, şanţuri de gardă, ziduri de sprijin şi alte lucrări de artă.
Dispoziţiile art. 16 din O.G. nr. 43/1997 reglementează zonele de siguranţă şi sunt definite, ca fiind suprafeţele de teren situate de o parte şi de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantaţiei rutiere sau altor scopuri legate de întreţinerea şi exploatarea drumului, siguranţei circulaţiei ori protecţiei proprietăţilor situate în vecinătatea drumului.
Din zonele de siguranţă fac parte şi suprafeţele de teren destinate asigurării vizibilităţii în curbe şi intersecţii, precum şi suprafeţele ocupate de lucrări de consolidare a terenului drumului şi altele asemenea. Limitele zonelor de siguranţă a drumurilor, podurilor şi viaductelor, în cale curentă şi aliniament, sunt prevăzute în anexa nr. 1. Realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranţă este interzisă.
În conformitate cu prevederile art 17 din Ordonanţă, zonele de protecţie sunt suprafeţele de teren situate de o parte şi de alta a zonelor de siguranţă, necesare protecţiei şi dezvoltării viitoare a drumului. Limitele zonelor de protecţie sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Zonele de siguranţă ale drumurilor sunt cuprinse de la limita exterioară a amprizei drumului până la: - 1,50 m de la marginea exterioară a şanţurilor, pentru drumurile situate la nivelul terenului; - 2,00 m de la piciorul taluzului, pentru drumurile în rambleu; - 3,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu cu înălţimea până la 5,00 m inclusiv; - 5,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu cu înălţimea mai mare de 5,00 m.
Zonele de protecţie sunt cuprinse între marginile exterioare ale zonelor de siguranţă şi marginile zonei drumului, delimitate conform tabelului din anexa nr. 1 la Ordonanţă: pentru categoria autostrăzi distanţa de la axul drumului până la marginea exterioară a zonei drumului este de 50 m.
După cum se poate observa, experţii au făcut o confuzie referitoare la noţiunile de zonă de siguranţă şi zonă de protecţie a autostrăzii şi, în raport de definiţiile acestor zone, aşa cum rezultă din actul normativ invocat, tribunalul a constatat că lucrarea de utilitate publică „Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Bucureşti - Ploieşti" nu se putea efectua decât cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 43/1997, modificată şi completată.
Prin urmare, instanţa de fond a considerat că propunerile efectuate de experţi nu se justifică, nici cu privire la suprafaţa zonelor de siguranţă şi, nici cu privire la restul proprietăţii ce va fi lipsită de acces direct, în raport de dispoziţiile legale menţionate mai sus, neputându-se aprecia că suprafaţa de 867 m.p. va face parte din zona de siguranţă a viitoarei autostrăzi.
În orice caz, în măsura în care pe parcursul efectuării lucrărilor se va constata necesitatea exproprierii unor suprafeţe de teren suplimentare, eventual pentru realizarea zonelor de siguranţă şi de protecţie, dacă acestea nu au fost avute în vedere în momentul realizării proiectului autostrăzii, tribunalul constată că această măsură nu se poate face decât, în acord cu procedura reglementată de Legea nr. 198/2004, modificată şi completată.
Aşa fiind, tribunalul a constatat că experţii au depăşit cadrul legal în temeiul căruia trebuiau să efectueze expertiza şi să stabilească valoarea reală a despăgubirilor, la soluţionarea cauzei urmând a avea în vedere faptul că reclamanţii au mai rămas cu o suprafaţă de teren lipsită de acces direct prin scăderea suprafeţei expropriate de 4262 m.p., din suprafaţa totală de 17900 m.p., iar aceasta va fi avută în vedere la stabilirea prejudiciului cauzat reclamanţilor conform calcului aritmetic efectuat de experţi, rezultând o sumă de 24.548,4 Euro, la data efectuării expertizei, la care se adaugă preţul unitar corectat pentru suprafaţa expropriată de 4262 m.p., în cuantum de 64.782,4 Euro, la data efectuării expertizei.
Astfel, tribunalul a conchis că au fost respectate dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, aceasta ridicându-se la suma de 89.330,8 Euro la data efectuării expertizei, respectiv 363.898 RON.
Faţă de considerentele expuse şi în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 44 din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul nr. 1, potrivit cărora exproprierea de imobile se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, şi constatând că despăgubirea propusă de expropriator nu corespunde exigenţelor legale, fiind net inferioară valorii reale a acesteia, conform probelor administrate în prezenta cauză, tribunalul a admis în parte contestaţia precizată (reclamanţii solicitând despăgubirile conform raportului de expertiză) şi a dispus anularea parţială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 362 din 22 iulie 2009, cu privire la cuantumul acestora.
Pe cale de consecinţă, a stabilit în sarcina pârâtului expropriator o despăgubire în valoare totală de 363.898 RON, echivalentul a 89.330,8 Euro, la data efectuării raportului de expertiză, ce va fi plătită reclamanţilor - persoane expropriate.
În baza art. 274 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, modificată şi completată, tribunalul a obligat pârâtul la plata sumei de 4100 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi, reprezentând onorariu de expertiză şi onorariu de avocat.
Împotriva Sentinţei civile nr. 955 din 4 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, au declarat apel reclamanţii şi pârâtul.
Reclamanţii Z.D.B. şi B.A.D. au criticat sentinţa tribunalului, susţinând că în temeiul Legii nr. 33/1994 şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului, exproprierea se poate face numai pentru cauză de ordine publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
În vederea stabilirii valorii de circulaţie a terenului expropriat s-a dispus efectuarea unei expertize de evaluare, în condiţiile art. 25 şi 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Cei trei experţi au concluzionat în unanimitate că valoarea terenului în litigiu este de 15,20 Euro/m.p., la care se adaugă prejudiciul pentru lipsa drumului de acces şi pentru zona de siguranţă a autostrăzii, care va avea o lungime de 50 m, de o parte şi de alta a amprizei drumului, ce va afecta o suprafaţă de teren de 2.892 m.p. din restul proprietăţii.
Deşi s-a omologat raportul de expertiză, prin respingerea obiecţiunilor formulate verbal de intimatul - pârât, instanţa a diminuat suma totală calculată de cei trei experţi, apreciind că aceştia au făcut o confuzie referitoare la noţiunile de zonă de siguranţă şi zonă de protecţie a autostrăzii, precum şi faptul că experţii au depăşit cadrul legal în temeiul căruia trebuiau să efectueze expertiza.
Potrivit art. 211-212 C. proc. civ., instanţa trebuia să ceară lămuriri suplimentare comisiei de experţi, dacă a constatat grave erori în stabilirea prejudiciului, sau dacă nu au fost respectate obiectivele dispuse de instanţă.
În ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii, referitor la suprafaţa de teren de 867 m.p., ce se află situată în partea opusă a viitoarei autostrăzi, fapt ce face imposibil accesul şi utilizarea acestui teren în viitor, deoarece are o geometrie improprie unei utilizări normale şi nici nu are drum de acces, s-a solicitat preluarea în proprietate şi a acestui rest de suprafaţă, la acelaşi preţ pentru restul terenului expropriat.
Ca atare, deşi instanţa a reţinut că terenul are un drum de acces, din schiţa anexată expertizei rezultă situaţia contrară, vechiul drum de acces fiind întrerupt de autostradă.
De asemenea, potrivit criticilor reclamanţilor, sentinţa tribunalului este nelegală şi în ceea ce priveşte înlăturarea obligaţiei expropriatorului de plată a sumei de 38.753,2 Euro cu titlu de despăgubiri, motivat de faptul că zona de siguranţă a autostrăzii, care va avea o lăţime de 50 m, de o parte şi de alta a amprizei drumului, va afecta o suprafaţă de teren de 2.892 m.p. din restul proprietăţii.
Sub acest aspect, apelanţii-reclamanţi au arătat că instanţa de fond a dat o interpretare proprie dispoziţiilor Ordonanţei nr. 43/1997.
Construirea autostrăzii; nu aduce niciun beneficiu proprietarilor din zonă, deoarece zgomotul şi noxele din atmosferă vor fi mult mai mari şi în timp se va produce o slăbire a structurii de rezistenţă a clădirilor.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea cuvenită persoanelor expropriate se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, la calculul cuantumului acesteia, experţii şi instanţa urmând a ţine seama de preţul la care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din zonă.
Totodată se aduc şi critici potrivit cărora, preţul acordat iniţial reclamanţilor era discriminatoriu, prin raportare la valoarea acordată proprietarilor învecinaţi, care au fost expropriaţi pentru aceeaşi cauză de utilitate publică, în acelaşi timp, de către acelaşi expropriator, cu referire la aceeaşi categorie de teren.
În apelul său, pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a criticat sentinţa sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, susţinând că valoarea de 15,20 euro/m.p. nu s-a raportat la preţurile obişnuite de tranzacţionare ale altor imobile de acelaşi fel, cu cel supus exproprierii, încălcându-se astfel, dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, experţii au avut în vedere doar oferta de vânzare, ignorând în totalitate cererea de cumpărare, deoarece preţul real de tranzacţionare este rezultatul confruntării cererii cu oferta, preţ consemnat în contractele de vânzare - cumpărare autentice.
În consecinţă, valoarea certă şi conformă preţului de piaţă şi a voinţei expropriaţilor era de 2,5 euro/m.p., motivat de faptul că această valoare rezultă din Sentinţa civilă nr. 3569 din 30 iunie 2008, ce ţine loc de act autentic de vânzare - cumpărare, potrivit căreia, expropriaţii au plătit efectiv suma de 44.750 Euro pentru 17.900 m.p.
Anexat cererii de apel au fost depuse cu titlu de practică judiciară mai multe hotărâri judecătoreşti, precum şi contracte de vânzare - cumpărare încheiate în anul 2006, 2008, pentru terenuri din aceeaşi zonă.
Reclamanţii au depus în cadrul probei cu acte mai multe contracte de vânzare - cumpărare încheiate în anul 2008, iar Primăria comunei Moara Vlăsiei a comunicat instanţei la 5 decembrie 2011 mai multe contracte de vânzare - cumpărare încheiate în perioada 2010 - 2011 pentru terenuri situate în tarlalele afectate de autostrada Bucureşti - Ploieşti.
Prin Decizia nr. 244/A din 11 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi.
A admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva Sentinţei nr. 955 din 4 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
A schimbat în parte sentinţa menţionată, în sensul că a stabilit în sarcina pârâtului o despăgubire în valoare în valoare de 69.299 Euro, contravaloarea în lei la data efectuării plăţii. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în urma completării probatoriilor că, potrivit răspunsului la obiecţiuni, experţii au stabilit că preţul unitar al terenului expropriat, stabilit ca urmare a evaluării terenului expropriat pe baza unor contracte de vânzare -cumpărare transmise de Primăria comunei Moara Vlăsiei este de 10,50 Euro/m.p., în timp ce în primă instanţă s-a stabilit o valoare de 11,80 Euro/m.p., în condiţiile în care experţii nu au avut în vedere decât ofertele de vânzare, nu şi preţul efectiv la care s-au vândut şi cumpărat terenuri similare în aceeaşi zonă.
Astfel, sub aspectele invocate în motivele de apel referitoare la greşita stabilire a valorii despăgubirilor conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa de control judiciar a apreciat ca fondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 362 din 22 iulie 2009 s-au expropriat efectiv din proprietatea reclamanţilor de 17.900 m.p., suprafaţa de 4.262 m.p.
Urmare a acestei exproprieri reclamanţii au rămas cu suprafaţa totală de 13.638 m.p., compusă din două loturi, respectiv parcela 2 nr. cadastral 2887/1, în suprafaţă de 12.771 m.p., arătând experţii că este lipsită de acces şi parcela nr. 3 nr. cadastral 2887/3, în suprafaţă de 867 m.p.
Iniţial, experţii au arătat că ambele loturi de teren care alcătuiesc restul de proprietate al apelanţilor-reclamanţi se află în zona de siguranţă (de la limita exterioară a amprizei drumului până la 2 m de la piciorul taluzului, de flecare parte a autostrăzii) şi în zona de protecţie a viitoarei autostrăzi (50 m măsuraţi din axul autostrăzii până la marginea exterioară a drumului) însumând suprafaţa de 2.025 m.p. din parcela 2 şi parcela 3 integral (867 m.p. - nr. cadastral 2287/3 - fila 91 dosar fond).
Experţii au mai concluzionat, luând în considerare faptul că autostrada va fi realizată în rambleu, suprafaţa zonelor de siguranţă şi protecţie a autostrăzii se calculează astfel: 84,00 m x 24,00 m + 867 m = 2.883 m.p.
Restul proprietăţii a fost calculat astfel: 17.900 m.p. - 4.262 m.p. -2.883 m.p. = 10.755 m.p., calculul lipsei de folosinţă a suprafeţei de teren care nu va dispune de acces direct pe o perioadă de 3 ani, durată estimată a realizării autostrăzii şi a drumului de acces paralel cu acesta este de 0,05 Euro/m.p./lună x 36 de luni x 10.755 m.p. - 19.359 Euro.
Tot prin raportul de expertiză realizat iniţial în cauză la data de 23 august 2011 s-a reţinut un preţ unitar/m.p. de 11,80 Euro.
Ca urmare a repunerii cauzei pe rol şi a suplimentării obiectivelor raportului de expertiză, experţii au arătat că dimensiunilor laturilor şi suprafaţa terenului expropriat, precum şi dimensiunilor laturilor şi suprafeţelor celor două terenuri ale restului proprietăţii au fost calculate pe baza coordonatelor cadastrale şi sunt prezentate în anexa 1 plan de amplasament şi delimitare a numărului cadastral 2287, dezmembrat ulterior în numerele cadastrale 2287/1 (S de 12.771 m.p.), 2287/2 (S de 4.262 m.p. - teren expropriat) şi 2287/3 (S de 867 m.p.).
De asemenea, s-a mai arătat că din anexa 2 - plan de amplasament şi delimitare a suprafeţei ocupate de zona de protecţie (50 m.p. din axul autostrăzii proiectate, conform anexei 1 la O.G. nr. 43/1997) rezultă cu claritate că suprafaţa de teren expropriat cuprinde şi zona de siguranţă a autostrăzii, iar zona de protecţie acoperă două loturi de teren din restul proprietăţii şi anume S1 de 2.290 m.p. şi respectiv S2 de 860 m.p..
Întrucât S3 - liberă de 7 m.p. din restul proprietăţii cu nr. cadastral 2287/3 nu este practic utilizabilă, suprafaţa totală de teren ocupată de zona de protecţie este de: 2290 m.p. + 867 m.p. = 3.157 m.p.
S-a reţinut că potrivit art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, terenul ocupat de zona de protecţie a autostrăzii va fi permanent afectat. Restul proprietăţii care va fi lipsită de acces direct pe o perioadă de 3 ani este 10.481 m.p., rezultaţi în urma următorului calcul: 17.900 m.p. (teren iniţial în proprietatea reclamanţilor) - 4.262 m.p. (teren efectiv expropriat) - 3.157 m.p. (suprafaţă totală de teren ocupată de zona de protecţie).
Prin urmare, calculul lipsei de folosinţă a restului proprietăţii pe o perioadă de 3 ani este de: 0,05 Euro/m.p./lună x 36 luni x 10.481 m.p. = 18.866 Euro.
În consecinţă, experţii au stabilit că valoarea despăgubirilor cuvenite apelanţilor - reclamanţi pentru terenul expropriat se compune din (4.262 m.p. + 3.157 m.p.) x 11,80 Euro/m.p. + 18.866 Euro = 106.410 Euro.
La 3 aprilie 2012, comisia de experţi a depus la dosar un supliment la raportul de expertiză, prin care se face o rectificare la lucrarea din 2 aprilie 2012, arătând că valoarea corectă a despăgubirilor cuvenite apelanţilor- reclamanţi pentru terenul expropriat este de 96.766 Euro, valoarea metrului pătrat fiind de 10,50 Euro/m.p. şi nu de 11,80 Euro/m.p., cum s-a calculat iniţial.
Prin urmare, în suprafaţa de teren expropriată de 4.262 m.p. conform Hotărârii nr. 362/2009 este inclusă zona de siguranţă a autostrăzii, zonă astfel determinată potrivit art. 16 din O.G. nr. 43/1997.
Zona de protecţie calculată de experţi din suprafaţa S1 = 2.290 m.p. şi S2 = 860 m.p. + S3 = 7 m.p. face parte din zona de protecţie, aşa cum este determinată de art. 17 din acelaşi act normativ şi rămâne în proprietatea apelanţilor - reclamanţi conform alin. (2) al aceluiaşi act normativ.
În consecinţă, suprafaţa de 3.157 m.p. rămâne în proprietatea reclamanţilor, pentru ea, aceştia fiind îndreptăţiţi a obţine contravaloarea lipsei de folosinţă de 0,05 Euro/m.p. şi nu contravaloarea metrului pătrat pentru teren expropriat de 10,50 Euro. În situaţia în care s-ar da eficienţă modalităţii de calcul efectuată de experţi ar însemna ca suprafaţa de 3.156 m.p. să figureze ca şi expropriată, în lipsa unei hotărâri.
S-a mai reţinut de instanţa de apel că pentru aceleaşi considerente nu se justifică nici exproprierea suprafeţei de 867 m.p., cât au solicitat reclamanţii prin cererea principală.
De asemenea, reclamanţii nu au produs nici un fel de dovadă privind modalitatea de exploatare a terenului anterior exproprierii, ori alte asemenea, care nu s-au mai putut realiza, în afara lipsei temporare unei căii de acces.
Conform art. 18 din O.G. nr. 43/1997 instalarea unor panouri de apărare a drumului contra înzăpezirii, se va face fără perceperea unei chirii, însă numai cu condiţia de a nu împiedica lucrările agricole şi să nu producă degradări culturilor pe aceste terenuri, această situaţie fiind însă viitoare şi incertă. Modalitatea de apreciere a reparării unui eventual prejudiciu, urmând a se face în funcţie de circumstanţe concrete şi nu ipotetice.
Prin urmare, suma reprezentând despăgubiri va fi compusă din contravaloarea terenului expropriat, calculată astfel :4.262 m.p. x 10,50 Euro/m.p. = 44.751 Euro, la care se adaugă lipsa de folosinţă, pentru restul terenului lipsit de cale de acces, determinat de experţi şi reţinut de instanţa de fond, în cuantum de 24.548,4 Euro, rezultând în final suma de 69.299 Euro, sau contravaloarea acesteia în lei, la data plăţii efective.
Împotriva deciziei nr. 244 A din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamanţii Z.D.B. şi B.A., criticând-o pentru nelegalitate, pentru motivele structurate de aceştia, ca fiind încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prima critică subsumată motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanţa de apel, în mod eronat a înlăturat despăgubirile calculate de către experţi în raportul de expertiză din apel, dând o interpretare proprie dispoziţiilor legale cu privire la zona de siguranţă şi zona de protecţie.
Se susţine astfel, că valoarea de 10,50 Euro/m.p. a fost acordată fără a se raporta la valoarea stabilită în cazul unor proprietari învecinaţi, care au fost expropriaţi pentru aceeaşi cauză de utilitate publică, în acelaşi timp, de către acelaşi expropriator, pentru aceeaşi categorie de teren reţinându-se un caracter discriminator, în speţă.
Se evidenţiază că experţii au stabilit în unanimitate că valoarea terenului în litigiu este de 15,20 Euro/m.p., la care se adaugă prejudiciul pentru lipsa drumului de acces şi pentru zona de siguranţă, care va avea o lăţime de 50 m, de o parte şi de alta a amprizei drumului, ce va afecta o suprafaţă de teren de 2892 m.p. din restul proprietăţii.
Cu toate acestea, în cea de-a doua expertiză, noua comisie de experţi a concluzionat faptul că valoarea despăgubirilor este de 96.766 Euro, compusă din 44.751 Euro (4.262 m.p. x 10,50 Euro) pentru terenul ce formează zona de protecţie în suprafaţă de 3.157 m.p., valoarea despăgubirilor este de 33.149 Euro (3.157 m.p. x 10,50 Euro/m.p.) pentru terenul ce formează lipsa de folosinţă în suprafaţă de 10.481 m.p., valoarea despăgubirilor este de 18.866 Euro, dar a acordat numai 69.299 Euro, această din urmă sumă fiind alcătuită din 44.751 Euro şi 24.548 Euro.
O altă critică a reclamanţilor se referă la existenţa unor motive contradictorii cu privire la suprafaţa de 867 m.p., rezultată ca urmare a dezmembrării terenului expropriat, ce se află situată în partea opusă a viitoarei autostrăzi, care, datorită formei triunghiulare este imposibil de amenajat, fiind un lot lipsit de utilitate, instanţa de apel motivând cererea de respingere cu privire la această suprafaţă, faţă de împrejurarea că acest teren are un drum de acces, deşi din schiţa anexată rezultă că vechiul drum de acces este întrerupt de autostradă.
În recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România SA sunt dezvoltate critici încadrate de acesta, găsind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a realizat o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză”.
Se arată că, şi în cazul în care valoarea despăgubirii constatată de experţi este mai mare decât cea oferită de expropriator, instanţa nu este obligată să acorde automat această despăgubire.
Preţul real de 2,5 Euro/m.p. cu care a fost achiziţionat terenul din care face parte suprafaţa expropriată (localitatea Moara Vlăsiei), conform Sentinţei civile nr. 3569 din 30 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Butea (sentinţă ce ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare) este cel ce ar fi trebuit calculate despăgubirile, fiind de notorietate că, în prezent, datorită crizei economice, piaţa imobiliară a scăzut mult, influenţând direct preţurile de vânzare ale imobilelor, preţuri care, în raport cu sfârşitul anului 2008 s-au înjumătăţit, sau sunt chiar mai mici.
În privinţa prejudiciului de 24.584,4 Euro calculat de însăşi instanţa de apel şi acordat pentru aşa-zisa „lipsă de folosinţă" a restului de teren rămas, pentru o perioadă de 3 ani, acesta nu are nici acoperire legală şi nici acoperire cu privire la situaţia de fapt, fiind acordat în lipsa oricărei dovezi produse de reclamanţi şi în lipsa vreunui criteriu de stabilire a acestuia.
Recurentul-pârât solicită admiterea recursului, modificarea deciziei curţii de apel şi pe fond respingerea cererii reclamanţilor, iar în ipoteza în care acţiunea acestora nu va fi respinsă s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru refacerea sau suplimentarea probatoriilor.
Cât priveşte fondul recursurilor declarate în cauză se reţin următoarele considerente pentru care, ambele recursuri vor fi respinse;
Reclamanţii au criticat decizia instanţei de apel, invocând faptul că suma acordată acestora, cu titlu de despăgubiri a fost stabilită într-un cuantum de 10,50 Euro/m.p., „cu aplicarea greşită a legii şi cu ignorarea materialului probator", în loc de 15,20 Euro/m.p. şi, totodată, că suma nu le-a acoperit integral prejudiciul suferit, respectiv beneficiul nerealizat, decurgând, pe de o parte din îngrădirea drumului de acces, iar pe de altă parte, dintr-o apreciere greşită a instanţei de apel, în sensul că suprafaţa de 867 m.p., rezultată ca urmare a dezmembrării terenului expropriat, ce se află situată în partea opusă a viitoarei autostrăzi, care, datorită formei triunghiulare este imposibil de amenajat, ar avea un drum de acces, deşi din schiţa anexată, rezultă că vechiul drum de acces este întrerupt de autostradă.
În primul rând este de reţinut că, în motivarea recursului lor, reclamanţii au formulat susţineri privind greşita apreciere de către instanţa de apel a raportului de expertiză efectuat în apel.
Aşadar, recurenţii-reclamanţi critică modul de stabilire, pe baza probelor administrate, a situaţiei de fapt în prezenta pricină.
Or, asemenea critici nu se încadrează în niciunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute, expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăresc în realitate reclamanţii, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
De aceea, susţinerile formulate pe aspectul situaţiei de fapt nu pot forma obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate.
Ca urmare, vor fi analizate criticile recurenţilor-reclamanţi privind greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte respectarea criteriilor pentru stabilirea despăgubirilor.
Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarilor sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Conform dispoziţiilor legale enunţate, pentru stabilirea despăgubirii, experţii se vor raporta la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
Pe cale de consecinţă, nu au putut fi validate de către instanţa de apel, concluziile unui raport de expertiză (ca cel efectuat la fond) în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experţii folosesc la stabilirea despăgubirii, alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-şi concluziile şi raportându-se la date şi elemente, ce sunt în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege menţionat.
Or, în speţă, din constatările completărilor la raportul de expertiză dispus şi efectuat în apel, ca urmare a caracterului devolutiv al acestei căi de atac, s-a reţinut că potrivit răspunsului la obiecţiuni, experţii au stabilit că preţul unitar al terenului expropriat, stabilit ca urmare a evaluării terenului expropriat pe baza unor contracte de vânzare - cumpărare transmise de Primăria comunei Moara Vlăsiei este de 10,50 Euro/m.p., în "timp ce în primă instanţă s-a stabilit o valoare de 11,80 Euro/m.p., în condiţiile în care experţii nu au avut în vedere decât ofertele de vânzare, nu şi preţul efectiv la care s-au vândut şi cumpărat terenuri similare în aceeaşi zonă.
Referitor la criticile recurenţilor-reclamanţi privind neacordarea de către instanţa de apel a prejudiciul cauzat prin exproprierea parţială a terenului, pentru partea de imobil rămasă neexpropriată, textul art. 26 din lege prevede a fi luate în considerare şi dovezile prezentate de proprietari, iar, sub acest aspect, în mod corect s-a reţinut de instanţa de apel, că nu s-au produs dovezi de către reclamanţi din care să rezulte un astfel de prejudiciu.
Reclamanţii nu au depus la dosar, pentru a fi avute în vedere de către instanţe şi experţi, planuri urbanistice zonale din care să rezulte că terenurile reclamanţilor vor fi incluse în intravilanul localităţilor limitrofe şi nici proiecte de dezvoltare întocmite de aceştia, pentru zona respectivă.
Nu sunt fondate nici criticile ce evocă o contradictorialitate a considerentelor deciziei din apel, precum şi existenţa unui prejudiciul ca urmare a imposibilităţii folosirii suprafeţei de 867 m.p., faţă de împrejurarea că acest teren are un drum de acces.
Astfel cum s-a arătat, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
În aplicarea acestui text, la stabilirea daunelor-interese cuvenite proprietarilor sau altor persoane îndreptăţite se poate ţine seama şi de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe. Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei „şanse" ar putea fi reparat numai în măsura probabilităţii sale de realizare.
În speţă, însă, nu sunt îndeplinite cerinţele acordării beneficiului nerealizat, instanţa de apel apreciind corect raportul juridic dedus judecăţii sub acest aspect.
Aşa fiind, pentru ca pârâtul să poată fi obligat la plata unei sume de bani care să reprezinte valoarea cu care ar fi sporit patrimoniul reclamanţilor este necesar să se fi probat caracterul cert al acestui prejudiciu.
Totodată este de reţinut că se impune înlăturarea pretenţiilor pentru cea de-a doua componentă a despăgubirii, prejudiciul cauzat proprietarului, definit conform aceleiaşi opinii majoritare a experţilor ca echivalent cu „diferenţa dintre valoarea totală de circulaţie a terenului aferent întregului imobil şi valoarea de circulaţie a imobilului expropriat, la care s-ar adăuga şi valoarea de circulaţie a terenului rămas neexpropriat".
Astfel cum s-a stabilit şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Lallement c. Franţei, 2002), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunităţii şi cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe, de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil şi pot fi dovedite prin situaţii (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.
Or, în speţă, prejudiciul produs reclamanţilor a fost calculat ca o ecuaţie valorică între terenul expropriat şi suprafaţa rămasă la dispoziţia titularului dreptului, fără nici o legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs şi în viitor şi care ar justifica creşterea valorii acestuia pe criteriul imposibilităţii continuării, în condiţii de rentabilitate, a activităţii pe suprafaţa de teren rămasă şi pe raţiuni de pierdere a unor foloase economice.
Din acest punct de vedere, astfel cum a statuat constant şi Curtea Europeană, pretenţiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ şi incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (Cauza Buzescu c. României, 2005, Cauza Isar c. României, 2007).
Faţă de toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamanţilor fiind nefondat, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.
Analizând recursul declarat de pârât din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul-pârât a susţinut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza efectuată în cauză şi însuşită de instanţa de apel nu s-a raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Contrar celor susţinute de recurentul-pârât, instanţa a dispus, ca obiectiv al expertizei, stabilirea preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, raportul de expertiză răspunzând acestui obiectiv.
Ca atare, sunt lipsite de temei criticile recurentului-pârât cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza dispusă de instanţa de apel s-a raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
La raportul de expertiză din faza de apel, completat cu răspunsul la obiecţiuni şi apoi, cu precizări la suplimentul raportului de expertiză tehnică (filele 216-222 dosar apel), la stabilirea criteriului sus menţionat, prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994 au fost avute în vedere contractele de vânzare-cumpărare din anii 2010 şi 2011 (filele 154-169 dosar), aşadar, de la o dată mai apropiată de aceea a întocmirii raportului de expertiză.
Instanţa de apel a apreciat că valoarea corectă, care urmează să fie luată în considerare la stabilirea cuantumului despăgubirilor este cea determinată şi stabilită conform art. 26 din actul normativ menţionat, respectiv valoarea reală a terenului, zona în care se află acesta, poziţia imobilului, existenţa utilităţilor, precum şi preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii lucrării.
Totodată, s-a arătat că experţii au indicat metoda folosită pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, precum şi faptul că la stabilirea corecţiei de depreciere s-a avut în vedere preţul tranzacţiilor în zona analizată.
Or, prin soluţia adoptată, instanţa de apel a respectat dispoziţiile legale menţionate, suma acordată şi stabilită conform expertizei, la data întocmirii raportului, cu luarea în considerare, inclusiv a coeficientului de corecţie determinat de tranzacţiile imobiliare din anii 2010-2011, această sumă fiind sub nivelul pretenţiilor reclamanţilor, dar mai mare decât cea oferită de expropriator.
Cât priveşte critica pârâtului, referitoare la prejudiciul acordat de instanţa de apel pentru „lipsa de folosinţă" a restului de teren rămas pentru o perioadă de trei ani, aceasta este nefondată, urmând a fi avute în vedere considerentele anterioare din decizie, în care s-a răspuns la aceste critici, în analiza recursului declarat de reclamanţi.
Este totodată de evidenţiat ca, în mod corect instanţa de apel a reţinut că în suprafaţa de teren expropriată de 4.262 m.p. conform Hotărârii nr. 362/2009 este inclusă zona de siguranţă a autostrăzii, zonă astfel determinată potrivit art. 16 din O.G. nr. 43/1997.
Zona de protecţie calculată de experţi din suprafaţa S1 = 2.290 m.p. şi S2 - 860 m.p. + S3 = 7 m.p. face parte din zona de protecţie, aşa cum este determinată de art. 17 din acelaşi act normativ şi rămâne în proprietatea apelanţilor - reclamanţi, conform alin. (2) al aceluiaşi act normativ.
În consecinţă, suprafaţa de 3.157 m.p. rămâne în proprietatea reclamanţilor, pentru ea, aceştia fiind îndreptăţiţi a obţine contravaloarea lipsei de folosinţă de 0,05 Euro/m.p. şi nu contravaloarea metrului pătrat pentru teren expropriat de 10,50 Euro. În situaţia în care s-ar da eficienţă modalităţii de calcul efectuată de experţi ar însemna ca suprafaţa de 3.156 m.p. să figureze ca şi expropriată, în lipsa unei hotărâri.
Ca atare, suma reprezentând despăgubiri va fi compusă din contravaloarea terenului expropriat, calculată astfel :4.262 m.p. x 10,50 Euro/m.p. = 44.751 Euro, la care se adaugă lipsa de folosinţă, pentru restul terenului lipsit de cale de acces, determinat de experţi şi reţinut de instanţa de fond, în cuantum de 24.548,4 Euro, rezultând în final suma de 69.299 Euro, sau contravaloarea acesteia în lei, la data plăţii efective,
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii Z.D.B., B.A.D. şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva Deciziei nr. 244/A din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 792/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 786/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
