ICCJ. Decizia nr. 792/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 792/2013
Dosar nr. 5799/97/2009
Şedinţa publică din 19 februarie 2013
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Hunedoara la 26 noiembrie 2009, reclamantele R.A. şi B.A. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica" SA Bucureşti şi Sucursala „Hidrocentrale" Haţeg solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să constate că reclamantele sunt proprietarele terenului în suprafaţă de 9500 mp, ocupat de către pârâta SC Hidroelectrica SA din anul 1989 şi expropriat pentru cauză de utilitate publică prin H.G. nr. 392/2002, teren pentru care nu au primit despăgubiri;
- să fie obligat pârâtul Statul Român prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica" SA Bucureşti - Sucursala Hidrocentrale Haţeg să le plătească o despăgubire în sumă totală de 129.800 Euro, reprezentând valoarea reală a terenului şi prejudiciul cauzat prin lipsa de folosinţă a acestuia, întrucât a fost ocupat şi expropriat pentru perioada 1989-2009, respectiv contravaloarea produselor şi a recoltei care s-ar fi obţinut de pe acest teren;
- să fie obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994, art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 44 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Prin Sentinţa civilă nr. 325 din 7 noiembrie 2011, Tribunalul Hunedoara a admis excepţia tardivităţii cererii de chemare în garanţie şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie, Ministerul Finanţelor Publice invocate de acesta, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Sucursala Hidrocentrale Haţeg, excepţie invocată de aceasta din urmă.
Au fost respinse excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii reclamantelor R.A. şi B.A., excepţii invocate de pârâtul Statul Român prin SC „Hidroelectrica" SA Bucureşti.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele R.A. şi B.A. împotriva pârâtului Statul Român prin SC „Hidroelectrica" SA Bucureşti.
S-a constatat că reclamantele R.A. şi B.A. au calitatea de persoane expropriate, cu privire la terenul agricol în suprafaţă de 7.609 mp, identificat conform raportului de expertiză întocmit de experţii C.Ş., S.V., L.G.T. şi S.M..
S-a dispus obligarea pârâtului Statul Român prin SC Hidroelectrica SA să plătească reclamantelor suma de 254.509,5 RON cu titlu de despăgubiri, din care 194.029,5 RON contravaloare teren şi 60.480 RON folos de tras, în perioada anilor 2002-2010, precum şi suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată parţiale, în fond. A fost respinsă în rest acţiunea.
S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Statul Român prin SC Hidroelectrica SA Bucureşti - Sucursala Hidrocentrale Haţeg în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC Hidroelectrica SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 37 din 10 mai 2012, Curtea de Apel alba Iulia, secţia I civilă, a respins apelul declarat de pârâta SC Hidroelectrica SA împotriva Sentinţei civile nr. 325 din 7 noiembrie 2011 a Tribunalului Hunedoara.
A dispus obligarea apelantei-pârâte la plata către intimatele-reclamante R.A. şi B.A. a sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia lipsei de interes a apelantei-pârâte invocată de către reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a fost respinsă, întrucât Hidrocentrale Haţeg a formulat apel în numele şi pentru SC Hidroelectrica SA Bucureşti şi, nu în nume propriu.
A constatat instanţa de apel că, deşi apelanta a invocat în dezvoltarea motivelor de apel o serie de hotărâri judecătoreşti pronunţate în acţiuni similare, respectiv acordarea de despăgubiri pentru terenuri expropriate şi care, în prezent, formează amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe secţiunea Subcetate- Simeria - lacul de acumulare - există o singură hotărâre irevocabilă pronunţată în Dosarul nr. 848/97/2008 a Tribunalului Hunedoara, prin care s-a admis acţiunea reclamantei A.C. şi s-au stabilit despăgubiri (Sentinţa civilă nr. 356/2009 a Tribunalului Hunedoara rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 87/A/2010 a Curţii de Apel Alba lulia şi irevocabilă prin Decizia nr. 3383/ din 2 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (filele 54-66).
Cu referire la excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi pasive, instanţa de apel a constatat că acestea au primit rezolvări corecte prin sentinţa atacată.
Nefondată s-a reţinut a fi şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în condiţiile în care, prima instanţă a obligat la despăgubiri pe pârâta SC Hidroelectrica SA, în calitate de reprezentantă a expropriatorului Statul Român, conform H.G. nr. 392 din 18 aprilie 2002, neexistând astfel nicio contradicţie cu cele statuate în hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, la care face referire pârâta.
Având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cât şi faptul că din H.G. nr. 392/2002 rezultă că, în cauză, calitatea de expropriator o are Statul Român prin SC Hidroelectrica SA, iar Ministerul Finanţelor Publice1 nu are nicio calitate procesuală, susţinerea pârâtei referitoare la obligarea Statului Român la despăgubiri prin Ministerul Finanţelor Publice este lipsită de fundament legal.
S-a reţinut astfel, că statul nu poate sta în faţa instanţei în procedura de expropriere decât prin instituţia indicată în mod expres în actul de expropriere, prin care s-a şi realizat exproprierea şi căreia îi revin, în numele statului, toate drepturile şi obligaţiile aferente procedurii de expropriere.
Susţinerile pârâtei referitoare la interesul naţional al lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea şi la faptul că ar fi o societate comercială de drept privat, nu prezintă relevanţă în cauză, faţă de dispoziţiile H.G. nr. 392/2002.
Ca nefondate au fost apreciate şi criticile referitoare la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, faţă de H.G. nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea publica de interes naţional a lucrării „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate- Simeria" chiar dacă, în fapt, terenul a fost preluat anterior acestei Hotărâri de guvern.
Nici susţinerile apelantei-pârâte, în sensul că măsurile pentru realizarea obiectivului de investiţii au fost; aprobate prin Anexa 2 la Decretul nr. 40 din 21 februarie 1989 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, prin art. 5, nu au fost primite ca fondate.
În primul rând, aşa cum s-a arătat mai sus, terenurile în litigiu au fost expropriate prin H.G. nr. 392/2002.
În al doilea rând, prin Decretul nr. 40/1989 al Consiliului de Stat al RSR şi anexele la acest decret s-a aprobat începerea execuţiei lucrărilor în anul 1989, la obiectivele de investiţii prevăzute în anexe.
În anexa nr. 2 la acest decret, prin art. 1 s-a aprobat amplasarea obiectivului de investiţii „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate Simeria, prin art. 4 s-a aprobat începerea execuţiei lucrărilor pentru realizarea acestui obiectiv şi, prin art. 5 s-a aprobat ocuparea şi scoaterea din producţia agricolă (..), în limita unei suprafeţe de 685 ha situate în judeţul Hunedoara. Ocuparea acestor terenuri se va face eşalonat, pe baza planurilor întocmite de titularul investiţiei, prin decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular al jud. Hunedoara(. .) şi cu acordul deţinătorilor acestor terenuri".
Prin urmare, din cuprinsul acestei anexe la Decretul nr. 40/1989 nu rezultă că terenul în litigiu a fost expropriat, contrar susţinerilor apelantei, cu atât mai mult cu cât, chiar art. 5 al Anexei nr. 2 a dispus ca exproprierea suprafeţei de 685 ha să se facă eşalonat.
Astfel, s-a apreciat de instanţa de apel, că excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă, în mod corect de instanţa de fond.
De asemenea, susţinerile referitoare la prematuritatea acţiunii nu au fost primate, întrucât nu pot fi imputate reclamantelor lipsa procedurilor prealabile arătate de aceasta şi lipsa unei despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate în fapt şi ocupate de construcţiile hidroenergetice şi apele lacului de acumulare din zona Bucium - Subcetate, astfel s-ar încălca justul echilibru.
Susţinerile privitoare la Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 247/2005, precum şi a pretinsei recunoaşteri a dreptului de proprietate în persoana reclamantelor sau antecesorilor acestora, cât şi a recunoaşterii şi constatării calităţii de proprietare a reclamantelor prin hotărârea atacată nu au fost apreciate, ca fondate.;
Terenurile în litigiu, teren intravilan de 6534 mp şi extravilan de 1075 mp situate administrativ în intravilanul şi extravilanul satului Bucium Orlea, comuna Sântămărie Orlea sunt înscrise în CF 226 Subcetate, CF 8 Subcetate, CF 819, 435, 800, 950 Subcetate, proprietatea tabulară a antecesorilor reclamantelor, aspect ce rezultă din cuprinsul cărţilor funciare şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv raportul1 de contraexpertiză ( filele 354-381 dosar fond).
Reclamantele au calitatea de moştenitoare a proprietarilor tabulari, aspecte recunoscute şi necontestate de către apelantă.
Antecesorii reclamantelor au formulat cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 eliberându-se adeverinţa de proprietate ( fila 25 dosar fond).
Din conţinutul adeverinţei nr. 2397 din 7 septembrie 2011 emisă de către Primăria comunei Sântămărie Orlea (fila 405) a rezultă că antecesorului reclamantelor, C.I.I., i s-a emis titlu de proprietate pentru terenurile neocupate iar pentru terenurile în litigiu ocupate de lacul de acumulare „Amenajarea Hidroelectrică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria" cererea a fost respinsă, reţinându-se declararea utilităţii publice, conform Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică.
Antecesorii reclamantelor, foştii proprietari ai imobilelor în litigiu, B.G. şi C.I. au fost notificaţi de expropriator - SC Hidroelectrica SA ( f. 230 - 231) la data de 18 decembrie 2002, în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994, deci după declararea utilităţii publice în 2002, prin Hotărârea de Guvern arătată mai sus.
Nici critica adusă contraexpertizei efectuată în faţa instanţei de fond nu a putut fi reţinută ca fondată, întrucât, concluziile contraexpertizei nu au fost contestate de către apelantă şi nu s-au formulat obiecţiuni la primul termen după depunerea lucrării, în conformitate cu dispoziţiile art. 212 C. proc. civ (şi nici ulterior).
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirile se compun din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii şi instanţa trebuie să ţină seama de „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile" de acelaşi fel în unitatea administrativ- teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză precum şi de daunele aduse proprietarului.
Instanţa de apel a apreciat că au fost respectate în cauză dispoziţiile sus menţionate şi, în mod corect instanţa de fond a stabilit despăgubirile, conform primei variante a raportului de expertiză, respectiv 25,5 lei/mp întrucât, în prezent, în zona respectivă nu există o piaţă a terenurilor.
Constatând incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a dispus obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate şi justificate cu înscrisuri depuse la dosar, de către intimatele-reclamante.
Împotriva Deciziei nr. 37/A din 10 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a declarat recurs şi cerere de suspendare a executării Sentinţei civile nr. 325 din 7 noiembrie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, pârâta SC Hidroelectrica SA - Sucursala Hidrocentrale Haţeg prin lichidator E.I. SPRL, ambele însă, fără a fi motivate.
La termenul din 19 februarie 2013, Înalta Curte a invocat nulitatea recursului, faţă de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi a pus în discuţia părţilor această excepţie.
Recursul este nul.
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) din cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 din acelaşi cod, prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate de art. 304 pct. 1-9, iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din interpretarea textelor procedurale mai sus evocate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci se impune ca acesta să conţină critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat (aceasta fiind ipoteza din speţă), calea de atac va fi lovită de nulitate.
Fiind o cale extraordinară de atac, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei, controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, din punctul de vedere al examinării legalităţii hotărârii atacate, este evident că în lipsa criticilor, acest control nu poate fi exercitat, întrucât a motiva recursul în sensul legii, înseamnă a formula, detalia şi încadra criticile în conţinutul motivelor de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute de lege.
Ca atare este insuficientă formularea şi depunerea cererii de recurs, fără ca aceasta să cuprindă criticile de nelegalitate, iar în speţă pârâta nu a motivat recursul prin raportare punctuală la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, astfel că, lipsa motivării este sancţionată de legiuitor cu nulitatea căii de atac, în temeiul art. 303 alin. (1) şi art. 306 C. proc. civ.
Faţă de soluţionarea la acest termen a recursului cu privire la excepţia nulităţii, Înalta Curte constată şi că cererea de suspendare a executării rămâne fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta SC Hidroelectrica SA - Sucursala Hidrocentrale Haţeg prin lichidator E.I. SPRL împotriva Deciziei nr. 37 din 10 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1828/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 791/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
