ICCJ. Decizia nr. 853/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a-ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 853/2013
Dosar nr. 4131/1/2012
Şedinţa publică de la 28 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1616 din 28 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC E.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.F. România Film, a obligat pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spaţiul din activul denumit „Cinematograful I.", situat în S., jud. Ialomiţa şi a respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta deţine şi exploatează imobilul situat în Municipiul S., jud. Ialomiţa, în temeiul contractului de închiriere din 22 octombrie 2003 încheiat cu pârâta.
A mai constatat că reclamanta, care face parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, a solicitat cumpărarea activelor şi urmare a raporturilor contractuale, oferta privind vânzarea spaţiului a fost emisă de pârâtă prin adresa din 19 noiembrie 2004, dar încheierea contractului a fost sistată temporar.
În considerarea acestor argumente, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Tribunalul a subliniat că raporturile juridice dintre părţi s-au derulat în temeiul Legii nr. 346/2004 şi O.U.G. nr. 88/1997.
În continuare, instanţa de fond a notat că spaţiul în dispută este nominalizat din lista activelor aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A.D.E.F. România Film propuse spre a fi vândute prin negociere directă.
Totodată, a mai constatat că la data la care pârâta a comunicat sistarea derulării procedurii ordinul nr. 2461/2004 al Ministrului Culturii şi cultelor era în vigoare, acesta neprevăzând dreptul pârâtei de a dispune asemenea măsuri. În acest context, prima instanţă a notat că în conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, vânzarea se face în baza hotărârilor adoptate de Consiliul de Administraţie al pârâtei, iar nu pe baza strategiei emise de Ministerul Culturii şi Cultelor, acesta urmând să fie informat cu privire la decizie.
De asemenea, Tribunalul a constatat că imobilul în litigiu este activ disponibil şi nu este utilizat de către pârâtă din data de 22 octombrie 2003.
Prima instanţă a înlăturat susţinerile pârâtei potrivit cărora sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 39/2005, reţinând că operaţiunea privind procedura de vânzare s-a declanşat şi a continuat în temeiul Legii nr. 346/2004, O.U.G. nr. 88/1997 şi ordinului nr. 2461/2004 al Ministrului Culturii şi Cultelor, dar şi că este aplicabil principiul neretroactivităţii legii.
De aceea, văzând dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 12 din Legea nr. 346/2004, art. 969, art. 970, art. 1073 şi urm. C. civ., a admis în parte acţiunea şi a obligai: pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spaţiul din activul denumit „Cinematograful I.", situat în S., jud. Ialomiţa.
A respins capătul de cerere de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiat, apreciind că probele nu relevă momentul la care pârâta ar fi trebuit să-şi îndeplinească obligaţia, iar apărările sale nu pot fi considerate ca exprimând rea-credinţă la încheierea actului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentinţe, R.A.D.E.F. România Film a declarat apel, solicitând schimbarea sa în parte, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spaţiul din activul denumit „Cinematograful I.", situat în S., jud. Ialomiţa.
În şedinţă publică, a fost invocată din oficiu excepţia de perimare a judecăţii apelului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1), cu aplicarea art. 298 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Prin încheierea de la 27 mai 2010, a fost încuviinţată în principiu o cerere de intervenţie în interesul apelantei, formulată de Municipiul Slobozia.
Ulterior la data de 17 iunie 2010, judecata apelului a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Atât R.A.D.E.F. România Film, cât şi Municipiul Slobozia au formulat cereri de repunere pe rol, care au fost admise la termenul de la 13 ianuarie 2011, când Curtea a dispus redeschiderea judecăţii.
La acelaşi termen însă, părţile au solicitat din nou ca judecata să fie suspendată, aşa încât, dând deplină eficienţă art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa a dispus judecata apelului.
Ulterior, apelanta şi intervenienta în interesul apelantei au formulat două cereri de repunere pe rol, dar apelanta a renunţat la judecata propriei sale cereri de redeschidere a judecăţii.
Luând act de această manifestare de voinţă, Curtea a pronunţat încheierea de la data de 1 septembrie 2011, prin care a luat act de renunţarea apelantei la judecata cererii sale de repunere pe rol; pe de altă parte, a respins cererea intervenientului de repunere pe rol, constatând că atât timp cât partea în folosul căreia s-a formulat cererea de intervenţie a renunţat la judecata propriei cereri de repunere pe rol, actul promovat de intervenientul accesoriu, vizând redeschiderea judecăţii, apare ca fiind potrivnic intereselor apelantei, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 54 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri, Municipiul S. a declarat recurs, care a fost respins, ca neavenit, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, prin decizia nr. 3649 din 16 noiembrie 2011.
Rezultă, aşadar, că ultima suspendare a judecăţii a fost dispusă prin încheierea de la data de 13 ianuarie 2011, dar şi că cele două cereri de redeschidere a judecăţii nu au produs efectul de întrerupere a cursului perimării, cât timp la judecata primei dintre ele, autorul său a renunţat, iar a doua a fost respinsă, printr-o încheiere devenită irevocabilă.
Cum de la data suspendării au trecut mai mult de 6 luni, iar în acest interval dosarul a rămas în nelucrare din vina apelantei, Curtea a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 248 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
În acest context, Curtea a precizat că deşi a fost abrogat prin art. 219 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod Civil, art. 248 alin. (3) C. proc. civ., care consacră termenul de perimare de 6 luni în materie comercială, este aplicabil speţei, deoarece în conformitate cu art. 223 din Legea nr. 71/2011, „dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite".
Ca o consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 166 din 5 aprilie 2012, a admis excepţia perimării şi a constatat perimat apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. România Film; a respjns cererea de intervenţie în interesul pârâtei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta Municipiul S. prin primar, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea formelor de procedură, întrucât prin citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 5 aprilie 2012, părţile au fost citate pentru repunerea pe rol şi nu pentru constatarea perimării apelului.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că cererea de repunere pe rol nu contravine interesului pârâtei, iar pe de altă parte excepţia perimării apelului a fost soluţionată în mod greşit.
Intimata reclamantă SC E.I. SRL a formulat întâmpinare faţă de recursul intervenientei prin care a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil şi în subsidiar ca neîntemeiat.
În esenţă, intimata a arătat că faţă de dispoziţiile art. 56 coroborate cu art. 49 alin. (3) şi art. 54 C. proc. civ., recursul declarat de recurentă este neavenit. În situaţia în care se va trece peste această excepţie, intimata a susţinut că instanţa de apel nu a pronunţat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură prevăzute imperativ de lege.
Recursul este neavenit.
În faţa instanţei de apel, recurenta Municipiul S. a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei R.A.D.E.F. România Film Bucureşti, încuviinţată în principiu în temeiul art. 52 alin. (1) raportat la art. 51, prin încheierea de şedinţă din data de 27 mai 2010.
Potrivit art. 56 apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs.
Textul consacră o situaţie particulară, respectiv o accentuare a limitării procesuale a intervenientului în interesul uneia dintre părţi, în cazul exercitării căii de atac a apelului şi recursului.
Întrucât pârâta R.A.D.E.F. Romania Film nu a declarat recurs, nu poate fi continuată o continuare a activităţii procesuale în faţa instanţei de control judiciar de către intervenientă.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că intervenientă Municipiul S. nu putea declara recurs împotriva deciziei instanţei de apel, în condiţiile în care pârâta în sprijinul căreia a intervenit nu şi-a exercitat ea însăşi dreptul la recurs, recursul urmând a fi socotit ca neavenit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de intervenientul în numele altei persoane Municipiul S. prin primar împotriva deciziei civile nr. 166 din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca neavenit.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 933/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 845/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
