ICCJ. Decizia nr. 933/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 933/2013
Dosar nr. 5529/62/2010
Şedinţa publică de la 7 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 5529/62/2010, reclamanta SC D. SA a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige la plata sumei de 209.985 RON, echivalentul a 50.000 euro, la un curs de referinţă al Băncii Naţionale a României de 4,19997 RON/euro aplicabil la data de 19 mai 2010, suma reprezentând obligaţia de plată asumată de către pârâtă, faţă de reclamantă, în calitate de terţ-beneficiar, prin art. 4.4 lit. j) din contactul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 31 martie 2006 autentificat de către Biroul Notarial Public P.M. din Sf.Gheorghe; să fie autorizat executorul judecătoresc desemnat, să actualizeze suma de plată cu dobânzile comerciale legale, corespunzătoare perioadei dintre data scadenţei şi data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1121/C/27 mai 2011, Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii cererii, invocate de pârâta SC B. SRL.
A admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC D. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 209.985 RON, echivalentul a 50.000 euro la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României aplicabil la data de 19 mai 2010, cu titlu de aport în numerar la majorarea capitalului social, în conformitate cu hotărârea Adunării Generale Extraordinoare a Acţionarilor SC D. SA din data de 3 iunie 2010, în cotele procentuale şi la termenele stabilite prin pct. 3 al hotărârii menţionate.
A autorizat administratorul unic al reclamantei să ceară înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov a menţiunii privind decizia de finalizare a majorării de capital, hotărâte de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din data de 3 iunie 2010 a SC D. SA, potrivit pct. 3, 4 şi 5 din respectiva hotărâre.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 15.640,55 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii se arată că, la data de 31 martie 2006 s-a încheiat între numiţii E.W.J. şi K.L., în calitate de vânzători şi pârâta, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare acţiuni autentificat, având ca obiect vânzarea-cum para rea a 1.262 acţiuni ale societăţii reclamante, cu o valoare nominală totală de 151.440 RON.
Conform art. 4.4 lit. j) din contract, în cazul în care pentru exerciţiul economico-financiar 2006 societatea reclamantă va înregistra un profit net ce depăşeşte 110.000 euro, cumpărătorul va achita fiecărui vânzător câte 50.000 euro. Acest preţ suplimentar va fi utilizat de vânzători numai pentru majorarea capitalului social. La această majorare de capital social va participa şi cumpărătorul cu parte egală de 50.000 euro.
Prin hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor SC D. SA din data de 28 mai 2007, s-au aprobat rezultatele şi situaţiile financiare aferente anului 2006, reţinându-se, între altele, că profitul net, aferent anului 2006, a fost de 380.205 RON, echivalentul a 112.430 euro.
Prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC D. SA nr. 39 din 3 iunie 2010 s-au decis următoarele:
1. majorarea capitalului social al societăţii cu 621.000 lei, echivalentul a 150.000 euro.
2. capitalul social se va majora prin emisiunea unui număr de 5.175 de acţiuni noi, cu o valoare de 120 RON/acţiune, cu respectarea dreptului de preferinţă al acţionarilor societăţii la subscrierea de noi acţiuni, în mod proporţional cu cotele de capital social deţinute de fiecare din aceştia, adică câte 1.725 de acţiuni pentru fiecare acţionar. Dreptul de preferinţă la subscriere poate fi exercitat într-un termen de 1 lună de la data publicării în M. Of. al României a prezentei hotărâri. Subscrierea se va face de către fiecare acţionar.
3. acţiunile subscrise vor fi achitate astfel:
- o cotă de 30% din aportul fiecărui acţionar va fi vărsată de către acţionarul SC B. SRL în termen de 15 zile de la data expirării termenului de subscriere.
- diferenţa de 70% pentru fiecare acţionar va fi vărsată de acelaşi acţionar SC B. SRL pentru toţi acţionarii, până la data de 31 decembrie 2011, conform art. 4 pct. 4 lit. j) din contractul de vânzare-cumpărare din data de 31 martie 2006 autentificat din 31 martie 2006 de notar Public P.M.
4. se deleagă administratorului societăţii atribuţia privind majorarea capitalului social al societăţii, şi anume:
- să determine numărul acţiunilor noi care au fost subscrise şi care vor fi emise;
- să stabilească, în concret, suma cu care capitalul social a fost majorat;
- să anuleze acţiunile care nu au fost subscrise de către acţionari în cadrul perioadei de preferinţă;
- să aprobe şi să semneze o decizie prin care să majoreze capitalul social şi să semneze orice alte documente necesare pentru înregistrarea majorării capitalului social în limitele aprobate a Adunarea Generală a Asociaţilor.
5. se împuterniceşte administratorul societăţii pentru modificarea actului constitutiv al societăţii în ceea ce priveşte capitalul social şi numărul de acţiuni, cu valoarea acţiunilor subscrise, conform sumelor vărsate integral la finele perioadei de subscriere/plată a acţiunilor noi emise.
Excepţia lipsei de interes invocată de societatea pârâtă a fost respinsă, ca nefondată, reţinându-se că în prezent există o hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor, respectiv hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 39 din 3 iunie 2010 prin care s-a stabilit majorarea capitalului social al societăţii reclamante, cuantumul cu care se majorează capitalul social şi modul de realizare a majorării.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate, de asemenea, de către pârâtă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere că a fost adoptată hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 39 din 3 iunie 2010 privind majorarea capitalului social şi condiţiile de majorare. Ca atare, susţinerile pârâtei referitoare la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, în lipsa unei hotărâri a adunării acţionarilor privind majorarea capitalului social, nu pot fi primite.
Potrivit dispoziţiilor art. 969 şi art. 970 C. civ. convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, acestea trebuind să le execute cu bună credinţă, în condiţiile şi la termenele prevăzute şi stabilite de părţi.
În speţă, prima instanţă a reţinut că, deşi condiţia suspensivă, prevăzută la art. 4.4 lit. j) din contract, constând în obţinerea de către reclamantă, la finele anului 2006, a unui profit net ce depăşeşte 110.000 euro, s-a împlinit, pârâta refuză, în mod nejustificat, să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale referitoare la plata sumei de 209.985 RON, echivalentul a 50.000 euro, la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României, aplicabil la data de 19 mai 2010, cu titlu de aport în numerar la majorarea capitalului social.
Susţinerile pârâtei privind inexistenţa unei hotărâri a acţionarilor societăţii reclamantă, de majorare a capitalului social, nu pot fi reţinute, deoarece la data de 3 iunie 2010 a fost adoptată hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 39 prin care s-a decis majorarea capitalului social al SC D. SA.
Susţinerile pârâtei referitoare la neîndeplinirea obligaţiei stipulate la art. 4.4 lit. j) din contractul din 31 martie 2006, cu motivarea că declaraţiile financiare pentru anul 2006 sunt eronate, nu au fost primite, deoarece s-a stabilit, în mod irevocabil, prin sentinţa civilă nr. 15/CC/3 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Covasna, legalitatea hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor din data de 28 mai 2007 privind aprobarea rezultatelor şi situaţiilor financiare aferente anului 2006.
împotriva hotărârii a declarat apel pârâta SC B. SRL Braşov invocând greşita aplicare a legii şi interpretarea eronată a probelor. Apelanta pârâtă a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune fată de data încheierii contractului la 31 martie 2006 şi data introducerii acţiunii la 26 mai 2010 şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în condiţiile în care la data formulării acţiunii nu fusese adoptată o hotărâre a acţionarilor privind majorarea capitalului. Pe fondul cererii se arată că suma la care a fost obligată excede cotei de 1/3 din suma de 621.000 lei cu care s-a hotărât majorarea capitalului social al societăţii. Obligaţia contractuală privind obţinerea de profit nu a fost îndeplinită, suma declarată de administratori fiind nelegală.
Intimata-reclamantă SC D. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat. Se arată că dreptul material la acţiune curge de la data îndeplinirii condiţiei suspensive, iar cu privire la hotărârea de majorare a capitalului social, contractul de cumpărare de acţiuni nu prevede termenul la care trebuie decisă această majorare. Pe fondul cauzei se menţionează că situaţiile financiare ale societăţii au fost validate în mod irevocabil de instanţele de judecată.
Prin nota de şedinţă depusă la 30 noiembrie 2011, apelanta reclamantă a invocat excepţia de prematuritate a formulării cererii de chemare în judecată, faţă de lipsa hotărârii de majorare a capitalului social şi excepţia de nulitate a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 3 iunie 2010 faţă de scăderea numărului de acţionari sub limita prevăzută de lege.
Prin nota de şedinţă depusă la 7 decembrie 2011 apelanta reclamantă a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni şi nu are vocaţia să solicite contravaloarea aportului la capitalul social, această vocaţie aparţinând acţionarilor şi excepţia lipsei de interes, întrucât legea nu prevede posibilitatea unei societăţi de a participa la majorarea capitalului social al respectivei societăţi.
În probaţiune s-au depus înscrisuri.
Prin decizia civilă nr. 3/Ap/18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă excepţia prematuritaţii acţiunii, excepţia nulităţii hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 39 din 3 iunie 2010, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei de interes, invocate de apelanta-pârâtă, a fost admis, în parte, apelul declarat de pârâta SC B. SRL Braşov împotriva sentinţei civile nr. 1121/C/27 mai 2011 a Tribunalului Braşov, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, pe care a modificat-o, în parte, în sensul diminuării obligaţiei de plată stabilite în sarcina pârâtei, de la suma de 209.985 RON la suma de 207.000 RON cu titlu de aport în numerar la majorarea capitalului social al SC D. SA. Au fost respinse restul pretenţiilor şi sau menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reiterată de apelanta-pârâtă, a fost corect soluţionată de prima instanţă prin încheierea din 9 februarie 2011. Apelanta-pârâtă, deşi nu a declarat apel împotriva acestei încheieri, în mod greşit susţine excepţia prescripţiei, raportând momentul curgerii dreptului la acţiune la data încheierii contractului şi nu de la data aprobării situaţiilor financiare pe 2006, respectiv la 28 mai 2007. Obligaţia prevăzută de art. 4 pct. 4 lit. j) din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni este prevăzută sub condiţia înregistrării unui profit în exerciţiul economico-financiar pe anul 2006, situaţie ce are scadenţa după încheierea anului, la data aprobării situaţiilor financiare, potrivit art. 194 lit. a) din Legea nr. 31/1990, astfel încât nu se poate avea în vedere momentul încheierii contractului, cum greşit apreciază societatea apelantă.
Excepţia inadmisibilitătii acţiunii, motivată pe lipsa unei hotărâri Adunării Generale a Asociaţilor de majorare a capitalului social, a fost, de asemenea, corect respinsă de prima instanţă, faţă de adoptarea hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor din 3 iunie 2010. Obligaţia contractuală prevăzută la art. 4.4 lit. j) nu era condiţionată de adoptarea hotărârii de majorare a capitalului social, ci viza obligaţia de participare a cumpărătoarei la majorarea de capital, obligaţie ce era anterioară operaţiunii de majorarea de capital, prin urmare nu era necesară adoptarea hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor anterior formulării acţiunii. Din actele dosarului rezultă că apelanta a refuzat să participe la adoptarea hotărârii de majorare a capitalului social şi, implicit, la operaţiunea de majorare de capital sau de subscriere, deşi şi-a sumat obligaţia prin art. 4.4 lit. j) din contract. Excepţia prematurităţii acţiunii, invocate în apel, se bazează pe aceeaşi motivare formulată în susţinerea excepţiei inadmisibilitătii acţiunii, astfel încât pentru aceleaşi considerente a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Excepţia nulităţii hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 39 din 3 iunie 2010, invocată în apel, a fost găsită neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 441/2006, potrivit cărora numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de 2. Or, potrivit menţiunilor înregistrate la O.R.C. Braşov, societatea reclamantă are 3 asociaţi, astfel încât îndeplineşte numărul minim prevăzut de lege pentru funcţionarea legală a societăţii. Faptul că la data scăderii numărului de acţionari erau în vigoare prevederile nemodificate ale Legii nr. 31/1990, ce impuneau un număr de 5 acţionari, nu afectează funcţionalitatea societăţii, în condiţiile în care noua prevedere legală permite funcţionarea unei societăţi pe acţiuni cu un număr minim de 2 acţionari, iar legea nouă este de imediată aplicare.
Excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, invocate în apel, a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta este beneficiara clauzei prevăzute de art. 4.4 lit. j), iar terţul beneficiar, deşi nu este parte contractantă, are o acţiune directă împotriva promitentului, pentru satisfacerea dreptului său.
Excepţia lipsei de interes, invocate şi în apel, dar cu o altă motivare, a fost respinsă, ca neîntemeiată. Prevederile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 obligă toţi acţionarii să respecte hotărârile Adunării Generale a Asociaţilor, prin urmare, legea prevede obligaţia acţionarilor de a participa la majorarea capitalului social, astfel încât, în mod greşit, a susţinut apelanta că un astfel de temei nu există. Apelanta pârâtă este acţionar la societatea reclamantă, astfel încât trebuie să respecte hotărârea de majorare a capitalului social, cât şi obligaţia pe care şi-a asumat-o în calitate de cumpărător prin clauza prevăzută de art. 4.4 lit. j) din convenţie.
Pe fondul cauzei, susţinerile apelantei legate de imposibilitatea invocării clauzei contractuale, faţă de acţiunea în rezoluţiune existentă pe rolul instanţelor, au fost respinse, ca nefondate, întrucât clauza a fost validată, în mod irevocabil, de instanţa supremă prin decizia nr. 3565 din 10 noiembrie 2011. De asemenea, criticile apelantei legate de nerealitatea situaţiilor financiare ale societăţii reclamante au fost respinse, ca nefondate, în condiţiile în care hotărârea Adunării Generale a Asociaţililor din 28 mai 2007, de aprobare a acestor situaţii financiare, a fost menţinută, în mod irevocabil, de instanţa supremă, prin decizia nr. 1114 din 2 aprilie 2009.
Cu referire la cuantumul sumei la care a fost obligată, s-a constatat că susţinerile apelantei-pârâte sunt fondate, având în vedere că prin hotărârea de majorare a capitalului social, din 3 iunie 2010, s-a stabilit valoarea participaţiei la un alt nivel al monedei euro (de 4,14 RON) decât cel avut în vedere la data formulării acţiunii (de 4,19 RON). Cum obligaţia de aport la majorarea capitalului social nu a fost determinată în moneda euro, s-a avut în vedere obligaţia de participaţie la nivelul sumei în RON, potrivit art. 3 din cuprinsul hotărârii de majorare a capitalului social, astfel încât suma la care a fost obligată pârâta este de 207.000 RON (reprezentând cota de 1/3 din 621.000 RON) şi nu de 209.985 RON cum greşit a dispus prima instanţă.
Celelalte critici, privind fondul cauzei, formulate de apelanta pârâtă prin nota de şedinţă din 30 noiembrie 2011, nu au fost avute în vedere, fiind invocate tardiv, faţă de termenul legal de motivare a apelului (art. 284 C. proc. civ.).
împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-pârâtă SC B. SRL BRAŞOV, aducându-i următoarele critici:
1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, trecându-se peste voinţa reală a părţilor.
Astfel, instanţa de apel a pornit, în interpretarea actului dedus judecăţii, de la premisa că art. 4.4 lit. j) din contract, reprezintă o veritabilă stipulaţie pentru altul, astfel încât a fost respinsă excepţia lipsei competenţei materiale a instanţelor de judecată în soluţionarea cauzei, precum şi a altor excepţii invocate de către recurentă.
În acest sens, recurenta a susţinut că trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10.2 din contract, în care se stipulează că „orice dispută, controversă sau pretenţie născută din sau în legătură cu prezentul contract.... va fi soluţionată prin arbitraj....".
Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a arătat faptul că instanţa de apel, în mod greşit, a stabilit aplicabilitatea, în speţă, a dispoziţiilor C. civ., înlăturând prevederile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 31/1990, în sensul că majorarea capitalului social al unei societăţi, în speţă al unei societăţi pe acţiuni, se face, potrivit legii speciale, în două etape, respectiv, într-o primă fază, adunarea generală aprobă, de principiu, majorarea capitalului social cu o anumită valoare, acordându-se acţionarilor un termen pentru exercitarea dreptului de referinţă, după care, adunarea va fi convocată din nou, pentru a se constata opţiunile exprimate de acţionarii existenţi, apoi acţiunile vor putea fi oferite publicului.
Prin urmare, singura sancţiune prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, în cazul în care un acţionar nu participă la majorarea capitalului social, este diminuarea participaţiei acestuia în cadrul capitalului societăţii.
Prin urmare, instanţa de apel trebuia să constate că litigiul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, ci de competenţa instanţei arbitrale.
Chiar şi în situaţia în care instanţa de apel ar fi constatat că există stipulaţie pentru altul, în cadrul mecanismului reglementat de această instituţie, terţul beneficiar nu putea dobândi un drept decât în conformitate cu proiecţia stipulantului şi promitentului, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a disputelor, respectiv prin intermediul arbitrajului.
S-a concluzionat că, prin soluţionarea de către instanţele de judecată a litigiului de faţă, a avut loc o încălcare a principiului obligativităţii, între părţi, a clauzelor din contractele legal încheiate între ele.
2. Hotărârea instanţei de apel nu a fost motivată corespunzător, instanţa de apel analizând doar probele propuse de către reclamanţi.
Din modul în care este motivată soluţia instanţei de apel, nu rezultă care este punctul de vedere al acesteia faţă de argumentele pârâtei, soluţia instanţei de apel fiind fundamentată pe părţi din probe sau prin probe care se contrazic.
3. Hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal.
a) Astfel, din modul în care este redactată această hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
De altfel, soluţia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi interpretarea eronată a normelor juridice aplicabile.
Prin cererea introductivă s-a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent RON, în temeiul art. 4.4 lit. j) din contract.
Această obligaţie naşte un drept de creanţă care este prescriptibil în termenul general de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Fiind un drept născut sub condiţie, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia, adică după încheierea exerciţiului financiar pe anul 2006, aceasta însemnând că data de la care începe să curgă termenul este 1 ianuarie 2007, adică ziua imediat următoare celei în care s-a încheiat exerciţiul financiar al anului 2006.
Totuşi, recurenta arată că în speţa de faţă termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 15 februarie 2007, dată la care SC D. SA a înregistrat la D.G.F.P. Covasna declaraţia privind impozitul pe profit aferent anului 2006.
De altfel, potrivit prevederilor C. fisc., declaraţia privind impozitul pe profit se completează şi se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit, până la data de 15 aprilie, inclusiv a anului următor, însă SC D. SA a înţeles să depună această declaraţie la data de 15 februarie 2007, astfel încât termenul de prescripţie începea să curgă de la această dată, iar nu de la data aprobării de către adunarea generală a acţionarilor SC D. SA a situaţiilor financiare aferente anului 2006, aşa cum, în mod greşit, a reţinut instanţa de apel.
Tot în acest sens, recurenta-pârâtă a invocat şi înscrisul intitulat răspunsul din 21 mai 2007, emis de către SC D. SA din care rezultă că la această dată, adică anterior date de 28 mai 2007, care este data aprobării situaţiilor financiare aferente anului 2006, reclamanta a considerat că obligaţia de plată a preţului suplimentar era de strictă actualitate şi că această sumă era datorată încă de la data de 20 martie 2007, data înregistrării situaţiilor financiare la D.G.F.P. Covasna.
b) De asemenea, recurenta a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a respins excepţia de prematuritate a formulării cererii de chemare în judecată, deoarece, o astfel de solicitare din partea reclamantei putea fi formulată, cel mai devreme, numai după adoptarea unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor reclamantei, cu privire la majorarea capitalului social.
În acest sens, recurenta-pârâtă a invocat prevederile Legii nr. 31/1990 republicată şi modificată, susţinând că procedura de majorare a capitalului social al unei societăţi pe acţiuni prevede două etape, prima etapă fiind reprezentată de adoptarea unei hotărâri a acţionarilor, în acest sens, or, în speţa de faţă, o astfel de adunare a acţionarilor a avut loc la data de 3 iunie 2010, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, care a avut loc la data de 26 mai 2010.
c) în altă ordine de idei recurenta-pârâtă a invocat excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, arătând faptul că aceasta nu are vocaţia să solicite contravaloarea aportului la capitalul social, această vocaţie aparţinând numai acţionarilor.
Această concluzie eronată a instanţei de apel, s-a bazat pe faptul că această instanţă a interpretat clauza de la art. 4.4 lit. j) din contract, ca fiind o stipulaţie pentru altul, interpretare care este nelegală.
d) în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată.
Pentru ca o acţiune în justiţie să justifice un interes, trebuie îndeplinite anumite condiţii, respectiv interesul să fie legitim şi, totodată, să fie personal şi direct, adică folosul practic urmărit să aparţină celui care recurge la acţiune, însă în speţa de faţă, nefiind în ipoteza existenţei unei stipulaţii pentru altul, legea nu prevede posibilitatea ca o societate comercială să participe la majorarea propriului capital social, folosul practic neaparţinând reclamantei, ci doar părţilor semnatare ale contractului.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel a interpretat în mod legal actul juridic dedus judecăţii, în sensul că în clauza ce face obiectul art. 4.4 lit. j) din contract, s-a prevăzut o veritabilă stipulaţie pentru altul, reclamanta fiind terţul beneficiar al acesteia, astfel încât acesteia nu îi sunt aplicabile prevederile art. 10.2 din contract, în patrimoniul terţului beneficiar nenăscându-se obligaţii, ci doar drepturi, clauza compromisorie prevăzută în contract nefiindu-i opozabilă reclamantei, aceasta având dreptul de a se adresa instanţelor de drept comun pentru realizarea drepturilor sale.
Nu poate fi reţinută nici critica cu privire la faptul că instanţa de apel a procedat în mod nelegal atunci când nu a aplicat dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicată şi modificată, deoarece, în speţa de faţă, nu analizăm, pur şi simplu o procedură de majorare a capitalului social al unei societăţi, ci ne aflăm în situaţia analizării unei convenţii în virtutea căreia s-a născut un drept de creanţă calificat, în patrimoniul reclamantei, deoarece părţile contractante au convenit ca suma respectivă de bani să se achite sub condiţie suspensivă, dar, totodată au stabilit şi o afectaţiune specială, aceea de a se utiliza în cadrul procedurii de majorare a capitalului social.
Or, în speţa de faţă, reclamanta a realizat tocmai ceea ce părţile contractante au convenit, solicitând achitarea sumei respective de bani, predeterminând şi destinaţia acesteia, efectuând şi formalităţile de convocare a unei adunări generale, care a avut ca finalitate majorarea capitalului social cu aport în numerar, în cuantumul stabilit prin convenţia părţilor.
Prin urmare, instanţa de apel a stabilit, în mod legal, faptul că în speţă avem de-a face cu o stipulaţie pentru altul şi că reclamanta, în calitate de terţ beneficiar, are dreptul la acţiune în justiţie, în faţa instanţelor de drept comun, pentru realizarea drepturilor sale, acesteia nefiindu-i opozabilă clauza compromisorie prevăzută de art. 10.2 din contract, care ar fi atras competenţa instanţei arbitrale.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Pe de o parte, recurenta pârâtă nu arată în ce constă fundamentarea pe părţi din probe sau care sunt probele care se contrazic, pentru ca instanţa de recurs să poată face o analiză efectivă a acestei critici, iar pe de altă parte, din considerentele deciziei recurate, rezultă, fără dubiu, faptul că instanţa de apel a analizat toate criticile aduse de către pârâta-apelantă sentinţei pronunţate de către prima instanţă.
3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reţinută.
a) Deşi recurenta-pârâtă îşi începe această critică susţinând că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, continuă prin a arăta că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi interpretarea eronată a unor norme juridice aplicabile.
Astfel, în ce priveşte termenul de prescripţie, recurenta-pârâtă a formulat mai multe ipoteze, în sensul că termenul de prescripţie ar curge de la 1 ianuarie 2007, care este data următoarei celei în care s-a încheiat exerciţiul financiar pe anul 2006, s-a invocat şi data de 15 februarie 2007, care este data la care SC D. SA a înregistrat la D.G.F.P. Covasna declaraţia privind impozitul pe profit aferent anului 2006, data de 15 aprilie 2007, care este data, prevăzută de C. fisc., până la care plătitorii de impozit pe profit trebuie să depună declaraţia privind impozitul pe profit şi data de 21 mai 2007, care este data la care SC D. SA a întocmit răspunsul, prin care a considerat că obligaţia de plată a preţului suplimentar era de actualitate.
Aşa după cum a arătat şi instanţa de apel, obligaţia prevăzută de art. 4.4 lit. j) din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, era o obligaţie prevăzută sub condiţia înregistrării unui profit în exerciţiul economico financiar aferent anului 2006, or, potrivit art. 194 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată, situaţia financiară anuală şi repartizarea profitului net se face, în mod obligatoriu, printr-o hotărârea a adunării generale a asociaţilor, or, în speţa de faţă această adunare a avut loc la data de 28 mai 2007, aceasta fiind data de la care a început să curgă termenul de prescripţie, iar cum cererea introductivă a fost formulată la data de 26 mai 2010, rezultă că aceasta a fost introdusă în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
De altfel, această excepţia a fost respinsă de către prima instanţă prin încheierea din 9 februarie 2011, iar pârâta nu a declarat apel împotriva acestei încheieri, astfel încât nici numai putea să o atace odată cu fondul.
b) Nici critica privind prematuritatea cererii de chemare în judecată nu poate fi reţinută.
De fapt această critică a fost formulată de către pârâta-recurentă tocmai în legătură cu criticile privind greşita reţinere a instanţei de apel cu privire la existenţa unei stipulaţii pentru altul, cuprinse în art. 4.4 lit. j) din contract, reclamanta-intimată fiind terţ beneficiar, or, câtă vreme aceste critici nu au putut fi reţinute, nu poate fi reţinută nici critica cu privire la faptul că majorarea capitalului social trebuia făcută în două etape, iar prima etapă trebuia să corespundă cu adoptarea unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor în sensul majorării capitalului social.
Aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţă avem de-a face cu un drept de creanţă calificat, părţile convenind ca suma de bani să se achite sub condiţie suspensivă, dar şi cu o afectatiune specială, or, cât timp pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, deşi condiţia suspensivă s-a împlinit, reclamanta, în calitate de terţ beneficiar, nu a făcut altceva decât să ceară realizarea dreptului său, iar în ce priveşte afectaţiunea specială, s-a convocat o adunare generală a asociaţilor la data de 3 iunie 2010, tocmai pentru a aduce la îndeplinire clauza prevăzută de art. 4.4 lit. j) din contract.
c) Nici critica cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active nu poate fi reţinută, câtă vreme reclamanta-intimată este terţul beneficiar al clauzei înscrise în art. 4.4 lit. j) din contract, aceasta având dreptul la o acţiune directă împotriva debitorului obligaţiei, atât în temeiul art. 4.4 lit. j) din contract, cât şi în temeiul art. 65 din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată, potrivit cărora societatea comercială dobândeşte un drept de proprietate asupra bunurilor aduse, ca aport, de către acţionari.
Cum societatea a dobândit dreptul de proprietate asupra aportului în numerar, constituit de către acţionari, ea are dreptul de a urmări realizarea dreptului împotriva pârâtei-recurente.
d) Nici critica cu privire la excepţia lipsei de interes nu poate fi reţinută, câtă vreme folosul practic există în persoana pârâtei, aceasta fiind cea care dobândeşte aportul subscris de acţionari în cadrul procedurii de majorare a capitalului social.
Este adevărat că un acţionar nu poate fi obligat, în mod normal, să participe la majorarea capitalului social, însă pârâta şi-a asumat această obligaţie prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, or, în temeiul convenţiei aceasta poate fi obligată să-şi îndeplinească obligaţia asumată.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 4650 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL Braşov împotriva deciziei civile nr. 3/Ap din 18 ianuarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta să plătească intimatei reclamante SC D. SA Sf. Gheorghe suma de 4.650 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 870/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 853/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
