ICCJ. Decizia nr. 95/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 95/2013
Dosar nr. 7817/108/2010
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 563 din 23 martie 2011 Tribunalul Arad a respins acţiunea principală exercitată de reclamantul SC B.U. SRL în contradictoriu cu pârâţii M.M. şi M.A.C.; a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de reclamanţii reconvenţionali M.M. şi M.A.C. În contradictoriu cu pârâtul reconvenţional SC B.U. SRL; a dispus ca prezenta hotărâre să ţină loc de contract de vânzare cumpărare privind înstrăinarea imobilului situat în Arad, cartier RED 1, de către SC B.U. SRL către M.M. şi M.A.C., condiţionat de încheierea de către cumpărători a unei poliţe de asigurare a apartamentului împotriva tuturor riscurilor obişnuite ale proprietăţii şi cesionarea cu titlu de garanţie, în favoarea SC B.U. SRL a drepturilor de creanţă pentru toate despăgubirile cuvenite în baza poliţei de asigurare până la data achitării integrale a preţului.
A dispus constituirea în favoarea SC B.U. SRL a unui drept de ipotecă convenţională pentru suma de 72.151,35 euro + TVA cu toate accesorii sale (daune-interese moratorii, daune-interese compensatorii, etc. rezultând din contractul dintre părţi), precum şi o interdicţie corelativă de înstrăinare şi grevare a apartamentului până ia plata integrală a preţului şi a eventualelor debite accesorii.
De asemenea, a îndrumat Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad la efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că între părţi s-a încheiat promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare din 11 septembrie 2009 în baza căreia reclamanta s-a obligat să vândă pârâţilor imobilul situat în Arad, Cartierul RED 1, cu preţul total de 93.616,62 euro, din care s-a achitat la data semnării contractului suma de 16.798,87 euro, urmând ca diferenţa să fie achitată în rate, în echivalent lei.
Instanţa de fond a constatat că la data promovării acţiunii erau îndeplinite atât condiţiile art. 6.2.2 din contract ce conţine pactul comisoriu de gradul IV privind rezoluţiunea contractului, cât şi prevederile art. 3.2.6 din acelaşi contract, privind încheierea contratului autentic de vânzare-cumpărare, reclamantul solicitând rezoluţiunea contractului, iar pârâţii-reclamanţi reconvenţionali, încheierea contractului în formă autentică. Ţinând seama de interesul general al stabilităţii circuitului comercial şi de faptul că în promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare s-au prevăzut pentru vânzător garanţii asupra apartamentului privind plata preţului, instanţa de fond a acordat prioritate dispoziţiilor art. 3.2.6 şi 5.1.2 din contract, respingând acţiunea principală şi admiţând în parte acţiunea reconvenţională.
S-a mai reţinut că spre această soluţie conduce şi faptul că părţile au prevăzut anumite facilităţi pentru cumpărători în situaţia în care cumpărătorii sau unul dintre ei devin şomeri, ceea ce s-a întâmplat. Potrivit dispoziţiilor art. 1073 C. civ., care consacră principiul executării în natură a obligaţiilor şi a prevederilor art. 1077 C. civ. care prevăd posibilitatea creditorului de a fi autorizat să aducă la îndeplinire obligaţia de a face, dacă aceasta nu este executată de către debitor, creditorul obligaţiei de a încheia contractul în formă autentică poate obţine îndeplinirea exactă a acestei obligaţii printr-o hotărâre judecătorească ce va suplini lipsa manifestării de voinţă a debitorului ce refuză încheierea contractului autentic.
De asemenea art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 7/1996 prevede că „cel care s-a obligat să strămute sau să constituie în folosul altuia un drept real asupra unui imobil este dator să îi predea toate înscrisurile necesare pentru înscrierea acelui drept. în situaţia în care cel obligat nu predă înscrisurile, persoana interesată va putea solicita instanţei să dispună înscrierea în cartea funciară, hotărârea instanţei de judecată va suplini consimţământul la înscriere al părţii care are obligaţia de a preda înscrisurile necesare înscrierii."
Faţă de considerentele expuse şi de prevederile legale antemenţionate, instanţa de fond a dispus ca prezenta hotărâre să ţină loc de contract de vânzare cumpărare privind înstrăinarea imobilului situat în Arad, cartier RED 1, de către SC B.U. SRL către M.M. şi M.A.C., condiţionat de încheierea de către cumpărători a unei poliţe de asigurare a apartamentului împotriva tuturor riscurilor obişnuite ale proprietăţii şi cesionarea cu titlu de garanţie, în favoarea SC B.U. SRL a drepturilor de creanţă pentru toate despăgubirile cuvenite în baza poliţei de asigurare până la data achitării integrale a preţului.
În baza art. 3.2.6 din promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare încheiată între părţi, s-a dispus constituirea în favoarea SC B.U. SRL a unui drept de ipotecă convenţională pentru restul de preţ neachitat cu toate accesoriile sale (daune-interese moratorii, daune-interese compensatorii, etc.), precum şi o interdicţie corelativă de înstrăinare şi grevare a apartamentului până la plata integrală a preţului şi a eventualelor debite accesorii.
De asemenea, a îndrumat Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad la efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară.
Prima instanţă nu a admis solicitarea din acţiunea reconvenţională de a indica cuantumul sumei pentru care se înscrie ipoteca, deoarece instanţa nu a fost sesizată cu o cerere prin care să se stabilească diferenţa de preţ neplătită, ci s-a dispus înscrierea ipotecii pentru suma reprezentând diferenţa dintre preţul imobilului şi suma stabilită de părţi ca minim achitată pentru încheierea contractului autentic, adică suma de 93.616,62 - 21.465,27 = 72.151,35 euro + TVA.
Faţă de soluţia dată şi considerentele acesteia, ce nu a reţinut culpa reclamantului, instanţa de fond nu a obligat reclamantul la cheltuieli de judecată, pe care de altfel, nici pârâţii-reclamanţi reconvenţionali nu le-au solicitat.
Curtea de Apel Timişoara - secţia a ll-a civilă prin decizia civilă nr. 255/A din 21 noiembrie 2011 a admis apelul formulat de reclamanta pârâtă reconvenţional SC B.U. SRL Arad împotriva sentinţei comerciale nr. 563 din 23 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea principală formulată de reclamanta SC B.U. SRL şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţional M.M. şi M.A.C.
A fost constatată rezoluţiunea de drept a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare din 11 septembrie 2009 încheiată între părţi şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare, în sensul evacuării necondiţionate a pârâţilor reclamanţi reconvenţional din apartamentul situat în Arad, Cartier RED 1, proprietatea reclamantei.
Au fost obligaţi pârâţii reclamanţii pârâţi reconvenţional la restituirea parcării descoperite predată în baza promisiunii de vânzare-cumpărare.
Au fost obligaţi pârâţii la 5698 lei cheltuieli de judecată către reclamanta pârâtă reconvenţional.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, deoarece în cazul în care se constată îndeplinite cumulativ condiţiile pentru care se poate dispune rezoluţiunea unui contract, pe cale de consecinţă, aceasta exclude orice posibilitate de rămânere în fiinţă respectivul contract (în speţă, un antecontract de vânzare cumpărare) şi, cu atât mai mult, exclude posibilitatea ca, în baza respectivului antecontract să fie obligată reclamanta să încheie un contract autentic de vânzare - cumpărare asupra imobilului în litigiu.
S-a constatat că în speţă în art. 6.2.2 din contractul denumit „promisiune sinalagmatică de vânzare - cumpărare" din 11 septembrie 2009 încheiat între părţi, se prevede invocarea rezoluţiunii de plin drept a acestei promisiuni în condiţiile unui pact comisoriu de gradul IV (fără vreo formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei de judecată), promitentul vânzător nemaifiind ţinut de niciuna din obligaţiile asumate prin prezenta promisiune într-un astfel de caz.
De asemenea, s-a reţinut că acest articol prevede că părţile vor fi repuse de plin drept în situaţia anterioară încheierii promisiunii, promitentul vânzător fiind îndreptăţit să păstreze toate sumele achitate de către promitentul cumpărător în baza respectivei promisiuni, cu titlul de daune interese.
Instanţa de apel a constatat că intervenţia acestui pact comisoriu de gradul IV a operat datorită nerespectării obligaţiei de plată a preţului imobilului, obligaţie prevăzută la art. 6.2, potrivit căruia în situaţia în care promitentul cumpărător nu achită în tot sau în parte arvuna sau oricare dintre ratele aferente preţului de vânzare într-un termen de 30 de zile de la scadentă.
De asemenea, s-a constatat că tot potrivit promisiunii de vânzare cumpărare încheiată între părţi, reclamanta proprietară a bunurilor şi-a rezervat dreptul exclusiv de a apela în mod discreţionat la posibilitatea de a alege între invocarea pactului comisoriu de gradul IV sau la acordarea unui nou termen de graţie pentru plata ratelor aferente imobilului predat pârâţilor.
Tot potrivit promisiunii de vânzare cumpărare încheiată între părţi, reclamanta proprietară a bunurilor şi-a rezervat dreptul exclusiv de a apela în mod discreţionat la posibilitatea de a alege între invocarea pactului comisoriu de gradul IV sau la acordarea unui nou termen de graţie pentru plata ratelor aferente imobilului predat pârâţilor.
Faptul că pârâţii reclamanţi reconvenţional, nu au achitat la termen ratele scadente a fost dovedit atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel şi, mai mult, nici în intervalul cuprins între pronunţarea hotărârii apelate şi până la pronunţarea hotărârii de faţă, pârâţii nu au făcut dovada că şi-ar respectat obligaţiile de plată asumate.
S-a mai reţinut că deşi legal citaţi la interogatoriu în faţa instanţei de apel, astfel că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 225 C. proc. civ., conform căruia dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.
S-a constatat în consecinţă că fiind făcută dovada deplină a faptului că pârâţii reclamanţi reconvenţional nu au achitat în termen ratele scadente prevăzute în contractul încheiat între părţi, intitulat „promisiune sinalagmatică de vânzare - cumpărare" din 11 septembrie 2009, în speţă a intervenit pactul comisoriu de gradul IV inserat la art. 6.2.2 din contract, în sensul că intervine rezoluţiunea de drept a respectivei promisiuni.
S-a statuat că, între părţi se impune restabilirea situaţie anterioare, însă cu specificarea că, potrivit contractului, în caz de neplată la termen a ratelor scadente, sumele achitate deja de pârâţi, nu trebuie restituite de către aceştia, ci sunt reţinute de către reclamantă cu titlul de daune interese.
Împotriva acestei decizii pârâţii M.A.C. şi M.M. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs invocate, recurenţii au arătat, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit anumite clauze din contractul intitulat „Promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare" apreciind greşit asupra culpei recurenţilor în neexecutarea contractului şi nu au dat eficienţă prevederilor art. 977 şi art. 982 C. civ. anterior şi că ambele instanţe au interpretat greşit pactul comiscriu prevăzut la art. 6 din convenţia părţilor.
Recurenţii susţin că ambele instanţe trebuiau să analizeze incidenţa pactului comisoriu invocat cu privire la neplata sumei de 29.564,67 Euro + TVA, astfel cum s-a cerut în cererea introductivă.
Recurenţii consideră că interpretarea pactului comisoriu, deşi este intitulat ca fiind de gradul 4, trebuia făcuta potrivit şi celorlalte clauze contractuale, art. 982 C. civ. anterior stipulând că toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înţelesul ce revine din întregul act. De asemenea, susţin recurenţii, potrivit dispoziţiilor art. 977 din aceeaşi lege, interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante şi nu după înţelesul literal al termenilor, sau, cu alte cuvinte, voinţa reală a părţilor are prioritate faţă de cea aparentă.
În opinia recurenţilor pactul comisoriu invocat de a fi de gradul IV ar fi dintre cele mai împovărătoare şi instanţa are obligaţia să îl interpreteze restrictiv şi cu mai mare severitate, având în vedere consecinţele sale. Debitorul care nu şi-a executat obligaţiile nu are dreptul de a invoca rezolutiunea contractului chiar dacă în cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres de tipul cel mai sever.
Recurenţii apreciază că invocarea antecontractului depinde de îndeplinirea obligaţiilor de către partea care invocă şi trebuia stabilit care ar fi întinderea exactă a obligaţiilor de plată, eventual pe calea unei expertize tehnice.
Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a art. 225 C. proc. civ., susţin recurenţii, întrucât textul de lege menţionat nu consacră obligativitatea interpretării refuzului de a răspunde la interogatoriu într-unui din modurile arătat, ci conferă doar o posibilitate pentru instanţă ca, în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei să aprecieze asupra atitudinii procesuale a părţii chemate la interogatoriu. Or, având în vedere cele arătate în întâmpinare şi în cererea reconvenţionala, este clară poziţia procesuală a recurenţilor în faţa primelor două instanţe, de nerecunoaştere şi combatere a susţinerilor intimatei-reclamante, astfel că nu se justifică aprecierea neprezentării la interogatoriu ca o dovadă împotriva lor.
Pentru aceste motive recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului, apreciind că în cauză se impune administrarea de noi probe, respectiv expertiza tehnică.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă, răspunzând punctual criticilor recurentei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca temeinică şi legală.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. pe care recurenţii nu le-au citat şi nici nu au argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat. Nicio ipoteză a motivului invocat nu se desprinde din argumentele recursului.
Recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca instanţa sesizată să desprindă eventuale critici din susţinerile care au fost făcute în legătură cu acest motiv de nelegalitate.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greşită a actului dedus judecăţii şi schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Aceste dispoziţii vizează încălcarea principiului potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Din acest punct de vedere trebuie reţinut că natura raporturilor juridice a fost determinată ţinând seama promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare din 11 septembrie 2009 şi de clauzele acesteia şi că actului dedus judecăţii nu i-a fost dată o altă calificare.
Clauza contractuală expresa din contract privind rezoluţiunea contractului pentru neexecutare, respectiv art. 6.2.2 invocată de reclamantă în susţinerea şi dovedirea acţiunii, clauză denumită pact comisoriu de grad IV, care nu face necesară intervenţia instanţei în:
- declararea rezoluţiunii, a fost verificată de instanţa de apel în limita permisă de însăşi această clauză convenţională de rezoluţiune, limită dată de chiar art. 6.2.2.
Astfel că nu se poate reţine că această clauză a fost interpretată greşit, instanţa ţinând cont de regulile de interpretare stipulate de art. 970- 985 C. civ. şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 2.95 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că instanţa de apel a verificat situaţia de fapt precum şi aplicarea legii de către prima instanţă şi constatând că aceasta a săvârşit erori de judecată, a admis apelul, schimbând soluţia.
Cu privire la criticile formulate în temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., conform căruia hotărârea atacată poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, înalta Curte constată că nu sunt fondate faţă de următoarele considerente.
Prin art. 977 C. civ., legiuitorul a instituit una din regulile generale de interpretare a contractelor, aceea a voinţei reale a părţilor, textul precizând că - interpretarea contractului se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
În interdependenţă cu această regulă cu caracter general, art. 982 C. civ. reglementează o regulă specială, aceea a interpretării coordonate, în sensul că - toate clauzele convenţiei se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă clin actul întreg, plecându-se de la premisa că în cazul oricărui contract, clauzele acestuia alcătuiesc un întreg, neputând fi desprinse de contextul în care se încadrează.
În cauza dedusă judecăţii, clauza ce a generat discuţii şi, faţă de care se apreciază că ar fi fost aplicate greşit regulile de interpretare anterior enunţate este cea cuprinsă în art. 6.2.2 din contractul părţilor.
Astfel prin art. 6.2.2 din contractul denumit „promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare" din 11 septembrie 2009 - părţile au convenit că invocarea rezoluţiunii de prim drept a promisiunii în condiţiile unui pact comisoriu de gradul IV (fără vreo formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei de judecată) promitentul vânzător nemaifiind ţinut de nici una din obligaţiile asumate prin prezenta promisiune într-un astfel de caz.
Aplicând regulile de interpretare conţinute de art. 977 şi art. 982 C. civ. acestei clauze instanţa de apel a constatat că fiind făcută dovada deplină a faptului că pârâţii nu au achitat în termen ratele scadente prevăzute în contractul încheiat între părţi intitulat „promisiune de vânzare-cumpărare", în speţă a intervenit pactul comisoriu de gradul IV inserat la art. 6.2.2. din contract în sensul că intervine rezoluţiunea de drept a respectivei promisiuni.
Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 977 şi 982 C. civ., sub aspectul interpretării clauzelor stabilite de părţi dându-le înţelesul şi finalitatea urmărită la încheierea convenţiei supusă spre analiză instanţelor.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., se constată că în lumina dispoziţiilor acestui articol şi astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel, instanţa nu este obligată să considere refuzul părţii de a răspunde ca o mărturisire deplină, ci are facultatea de a stabili din acest fapt o prezumţie de recunoaştere tacită în favoarea celeilalte părţi.
Astfel încât instanţa de apel prin corelarea acestor dispoziţii şi cu administrarea altor probe a constatat în mod corect ca fiind făcută dovada faptului că pârâţii nu au achitat în termen ratele scadente.
Lipsa la interogatoriu trebuie socotită numai ca un început de dovadă care a fost completată cu-alte probe care au stabilit împrejurările reale ale cauzei ce au condus la soluţia pronunţată.
Prin celelalte critici recurenta se referă la conţinutul probator şi la aprecierea acestor probe de către instanţă, aspecte care se circumscriu aspectelor de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii atacate, încât nu pot face obiect de analiză în recurs.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. înalta Curte constată întemeiată cererea formulată de intimata-reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată, însă constatând că onorariul avocatului este nepotrivit de mare faţă de munca îndeplinită, având în vedere şi dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va admite cererea şi va obliga recurenţii-pârâţi la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii M.A.C. şi M.M. împotriva deciziei civile nr. 255/A din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara - secţia a ll-a civilă.
Obligă recurenţii pârâţi M.A.C. şi M.M. la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC B.U. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 989/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 97/2013. Civil → |
|---|
