ICCJ. Decizia nr. 1012/2014. SECŢIA l CIVILĂ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA l CIVILĂ
Decizia nr. 1012/2014
Dosar nr. 4838/95/2012
Şedinţa publică din 26 martie 2014
Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 27 aprilie 2012, sub nr. 4838/95/2012, reclamanţii P.E., R.V. şi R.I. (decedat pe parcursul procesului, acţiunea fiind continuată de moştenitorii R.V., R.A.A. şi R.A.l.) au chemat în judecată pe pârâţii SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră TgJiu şi Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să se verifice dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru expropriere, să fie stabilite despăgubirile pentru terenul în suprafaţă de 26.718 mp situat în punctul „Bohorehi Cureaua cu Casa Bătrânească" şi să fie obligate pârâtele îa plata despăgubirilor şi la plata uzufructului pe ultimii 3 ani.
În motivare, reclamanţii au arătat că prin sentinţa civilă nr. 527/2001 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1062 din 22 aprilie 2011 a Tribunalului Gorj, fiecare dintre ei au primit în lot teren în suprafaţă de câte 13.860 mp situat în punctul „B." categorie arabil şi teren în suprafaţă de 0,29 ha cu vegetaţie forestieră pentru care pârâta nu a acordat despăgubiri cu motivarea că respectivele suprafeţe se află localizate sub halta de steril a unităţii şi au fost expropriate anterior prin mai multe decrete.
Au mai arătat reclamanţii că au fost partajate toate terenurile ce au aparţinut autorilor R.E. şi R.P., respectiv atât terenurile pentru care s-au eliberat titluri de proprietate cât şi cele pentru care aceste titluri nu au fost eliberate.
Pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive cu motivarea că simpla reţinere a scopului exproprierii în favoarea Statului Român reprezentat prin M.F.P., a terenului nu îi. conferă acestuia şi legitimarea procesuală pentru a figura ca. parte în litigiu.
Pârâta SC C.E.O. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului ia acţiune al reclamanţilor cu motivarea că termenul scurs între data exproprierii şi data introducerii cererii de chemare în judecată este mai mare de 3 ani fiind invocată totodată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor cu motivarea că această calitate aparţine numai expropriatorului şi nicidecum expropriatului conform dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. din 27 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a s-au respins excepţiile invocate de pârâta SC C.E.T. SA, jud. Gorj.
S-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii P.E., R.V., R.l. - decedat şi continuată de moştenitorii R.V., R.A.A. şi R.A.l., jud. Mehedinţi împotriva pârâţilor SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră TgJiu, Statul Român prin M.F.P.
Tribunalul a apreciat, ca nefondate, excepţiile invocate de pârâta SC C.E.O. SA, reţinând că termenul de 3 ani invocat în susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune nu a început să curgă de la data decretelor de expropriere raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, terenurile afiându-se şi în prezent în ocupaţiunea pârâtei, astfel că termenul de prescripţie nu s-a împlinit.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a apreciat că nu poate fi primită întrucât reclamanţii, prin acţiunea dedusă judecăţii, nu îşi întemeiază pretenţiile pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ci solicită acordarea de despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 26.718 mp.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamanţii au investit instanţa cu o acţiune având ca obiect verificarea întrunirii condiţiilor cerute de lege pentru expropriere, acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 26.718 mp situat în punctul „Bohorelu" cu stabilirea termenului plăţii acestora, precum şi obligarea pârâtelor la plata uzufructului pe ultimii 3 ani.
Din raportul de expertiză întocmit de ing. M.M. a rezultat că din suprafaţa totală aflată în litigiu, suprafaţa de 14.832 mp se regăseşte „în conturul" Decretului de expropriere nr. 21/1975, persoană expropriată fiind R.P., suprafaţa de 5.367 mp se regăseşte „în conturul" Decretului de expropriere nr. 28/1978, persoana expropriată fiind R.P., suprafaţa de 4.511 mp se regăseşte „în conturul" Decretului de expropriere nr. 7/1984, persoană expropriată R.P. iar suprafaţa de 2008 mp reprezintă teren liber neexpropriat şi neafectat de lucrări miniere,
Raportat la primul capăt de cerere prin care se solicită instanţei să verifice daca sunt îndeplinite condiţiile legale de expropriere, tribunalul a apreciat că, în speţă, nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 33/1994 care prevede că instanţa este competentă să verifice dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi să stabilească despăgubirile întrucât o parte din terenurile din litigiu au fost deja expropriate prin Decretele nr. 21/1975, nr. 28/1978, nr. 7/1984, iar diferenţa de 2008 mp reprezintă teren neafectat de lucrări miniere pentru care, în aceste condiţii, nu se pune problema unei eventuale exproprieri.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere referitor la despăgubirile solicitate pentru imobilele expropriate de la autoarea reclamanţilor pentru exploatările miniere din zonă, instanţa a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 33/1994 întrucât Legea nr. 10/2001 este legea specială de reparaţie aplicabilă imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv în cazul imobilelor expropriate astfel încât reclamanţii le puteau solicita în procedura specială prevăzută de această lege.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii P.E., R.V. şi moştenitorii reclamanţi R.V., R.A.A., R.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeimcie.
Prin Decizia nr. 48 din 02 iulie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia a l-a civilă, a respins, ca nefondaţ apelul declarat de reclamantele P.E., R.V., R.V., R.A.A. şi R.A.l.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 33/1994, ci ale legii speciale reparatorii, în condiţiile în care suprafeţele de teren în litigiu au făcut obiectul exproprierii prin Decretele nr. 21/1975, nr. 28/1978 și nr. 7/1984, iar una dintre acestea se află în folosinţa pârâtei, tară a li expropriată si afectată de lucrări miniere.
În virtutea principiului neretroactivităţii Legii civile consacrat la art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 1 C. civ. de la 1864 ( art. 6 alin. (1), Legea nr. 33/1994 nu se poate aplica decât cu privire la exproprierile începute după intrarea în vigoare a acestui act normativ.
În privinţa imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aplicabile sunt dispoziţiile art. 11 și următoarele din Legea nr. 10/2001, lege specială care reglementează acordarea măsurilor reparatorii pentru toate imobilele preluate abuziv în perioada menţionata, inclusiv cele care au făcut obiectul exproprierii.
Prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu-şi găsesc aplicabilitatea în cauza dedusă judecăţii, inclusiv în ceea ce priveşte disp. art. 21-29 care reglementează procedura exproprierii şi stabilirii despăgubirilor în raport de Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în recursul în interesul legii cu privire ia inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, decizie prin care s-a statuat că „ Aceste dispoziţii nu se aplică in cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea in vigoare a Legii nr, 10/200."
Deşi decizia nr. 53/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie se referă la situaţia acţiunilor în retrocedarea imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, din considerentele acesteia se desprinde concluzia inapiicabilîtăţu prevederilor Legii nr. 33/1994 și în cazul celorlalte acţiuni vizând imobilele expropriate în perioada de referinţă menţionată inclusiv cele prin care se solicită acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, cum este cazul de fată.
Prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu-şi găsesc aplicabilitatea în cauza dedusă judecăţii, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21-29 care reglementează procedura exproprierii şi stabilirii despăgubirilor în raport de cele statuate
Cu atât,mai puţin îşi găseşte aplicare Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte suprafaţa de 2008 m.p, identificată de expert ca fiind liberă, suprafaţă despre care reclamanţii înşişi recunosc că reprezintă teren neexpropriat şi neafectat de lucrări miniere.
Cu privire la acest teren, reclamanţii aveau la dispoziţie fie procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, în cazul în care terenul a fost preluat abuziv, în lipsa unui decret de expropriere care să constituie titlu pentru stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fie acţiunea în revendicare, în condiţiile în care acesta a fost ocupat abuziv şi folosit de către pârâtă, în îipsa afectării acestei suprafeţe unor lucrări de utilitate publică.
Instanţa de apel nu a primit critica reclamanţilor în sensul că tribunalul nu a analizat corect înscrisurile depuse si probatoriilor administrate, de vreme ce, în urma examinării coroborate a probelor de la dosar, a stabilit, pe baza expertizei de specialitate şi a înscrisurilor depuse, situaţia juridică a suprafeţelor cu privire la care s-a solicitat parcurgerea procedurii exproprierii şi, în raport de aceasta, a apreciat asupra incidenţei dispoziţiilor legale pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea.
Instanţa de apel a apreciat că este nefondată şi critica conform căreia tribunalul nu a motivat respingerea acţiunii în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor art. 23 din Legea nr. 33/1994 întrucât tribunalul a statuat că Legea nr. 10/2001 este legea specială de reparaţie aplicabilă imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv în cazul imobilelor expropriate, nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 33/1994, aşadar în cuprinsul hotărârii fiind expuse argumentele de fapt si de drept în baza cărora au fost înlăturate susţinerile reclamanţilor, astfel că sentinţa răspunde exigentelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Împotriva deciziei instanţe de apel au declarat recurs reclamanţii P.E., R.V., R.V., R.A.A. şi R.A.I.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, următoarele:
Instanţa de ape! nu a analizat toate temeiurile legale prevăzute de Legea nr. 33/1994, respectivt art. 23, 24, 26, 28, 30 şi chiar dacă terenurile au fost expropriate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994, acestea se află sub halda de steril aflată sub administraţia pârâtei aşa cum însăşi aceasta recunoaşte prin înscrisul aflat la dosar (adresa din 26 martie 2012) şi câtă vreme nu au primit despăgubiri aşa cum prevede art. 44 din Constituţie, prevederile Legii nr. 33/1994 trebuie să-şi producă efectele şi în ceea ce îi priveşte.
Cu privire la suprafaţa de teren de 2008 mp recurenţi i-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel greşit a reţinut că s-ar afla în folosinţa lor, acest teren fiind ocupat de pârâtă, astfel cum reiese din expertiza întocmită de expert M.M.
Recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că întinderea competenţei materiale a tribunalului, în cazul exproprierii, este circumscrisă dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din iege potrivit cărora instanţa verifică numai dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi stabileşte despăgubirile, Iară a examina chestiunile de fond privind exproprierea.
Recurenţii-reclamanţi au redat în conţinutul motivelor de recurs procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994 în cazul stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite în cazul exproprierii şi, făcând referiri la momentul transferului dreptului de proprietate de la expropriat ia expropriator şi la termenul plăţii despăgubirilor astfel cum sunt reglementate de lege, au susţinut că terenurile ce au aparţinut autoarei lor nu trebuiau să fie trecute în posesia pârâtei, întrucât aceasta nu ie-a achitat despăgubirile cuvenite.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţele de fond şi apel nu au analizat aspectele învederate prin cererea de chemare în judecată şi n-au soluţionat cauza In raport de Legea nr. 33/1994 deşi exista posibilitatea obligării pârâtei la plata despăgubiri în temeiul acestui act normativ şi nu al Legii nr. 10/2001, cum greşit au reţinut tribunalul şi curtea de apei.
Recurenţii-reclamanţi au solicitat „admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, în vederea parcurgerii tuturor etapelor prevăzute de lege pentru stabilirea şi acordarea despăgubirilor sau admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul obligării la plata despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză".
În drept, recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate^ care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
În speţă, prin acţiunea formulată la data de 27 aprilie 2012, reclamanţii au solicitat verificarea întrunirii condiţiilor cerute de lege pentru expropriere, acordarea despăgubirilor şi stabilirea termenului pentru plata despăgubirilor pentru terenuri care au aparţinut autoarei lor, expropriate prin decrete de expropriere ernîse în timpul regimului comunist, înainte de 1989, precum şi obligarea pârâtelor Ia plata uzufructului pe ultimii 3 ani.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
În cadrul procesual astfel configurat instanţele, care au avut de analizat dispoziţiile legale incidente în soluţionarea raportului juridic dedus judecăţii, corect au statuat că regimul juridic al suprafeţelor de teren care au făcut obiectul exproprierii prin decretele de expropriere emise înainte de anul 1989 este reglementat de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001 şi nu de prevederile Legii nr. 33/1994.
Astfel, prin Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care a intrat în vigoare pe data de 2 iunie 1994, s-a prevăzut, printre altele, posibilitatea retrocedării către foştii proprietari a bunurilor imobile expropriate care nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute şi dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Urmare însă a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a pronunţat decizia în interesul Legii nr. 54 din 4 iunie 2007, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acţiunilor şi cererilor, având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Dezlegările date problemelor de drept prin deciziile pronunţate în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., sunt obligatorii pentru toate instanţele judecătoreşti.
Cum reclamanţii au învestit instanţa cu soluţionarea acţiunii lor la data de 27 aprilie 2012, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în speţa dedusă judecăţii este pe deplin aplicabilă decizia în interesul Legii nr. 54 din 4 iunie 2007.
Chiar dacă Legea nr. l 0/2001 nu a abrogat în mod expres dispoziţiile de principiu din art. 35 din Legea nr. 33/1994, a prevăzut o procedură specială obligatorie pentru orice persoană care se consideră îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute pentru imobilele care intra în sfera de reglementare a acestei legi, nelăsând la latitudinea acesteia posibilitatea de a opta între calea acţiunii în expropriere si cea a procedurii din legea speciala.
Valorificarea dreptului persoanei îndreptăţite, cu privire la imobilele expropriate înainte de anul 1989, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, se poate face numai în condiţiile şi termenele prevăzute de acest act normativ şi nu în condiţiile prevederilor art. 35 al Legii nr. 33/1994, care, pentru considerentele arătate, nu-şi găsesc aplicare în cazul acţiunilor introduse după intrarea în vigoare Legii nr. 10/2001, având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare Legii nr. 10/2001.
Aşa fiind, nu poate fi primită critica recurenţilor-reclamanţi în sensul că instanţele de fond şi apel nu au analizat aspectele învederate prin cererea de chemare în judecată şi n-au soluţionat cauza în raport de Legea nr. 33/1994 deşi exista posibilitatea obligării pârâtei la plata despăgubiri în temeiul acestui act normativ şi nu al Legii nr. 10/2001.
Din perspectiva aceloraşi considerente, susţinerile recurenţilor-reclamanţi conform cărora instanţa trebuia să verifice doar dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi să stabilească despăgubirile, iară a examina chestiunile de fond privind exproprierea, sunt fără suport legal, deoarece, prioritar, instanţa trebuia să analizeze care este legea aplicabilă în soluţionarea acţiunii cu care a fost învestită iar câtă vreme corect a statuat că pentru imobilele expropriate înaintate de 1989 nu prevederile Legii nr. 33/1994 sunt incidente ci cele ale Legii nr. 10/2001, este evident că nu putea păşi mai departe şi nu putea tace verificări şi stabili despăgubiri prevăzute de o lege care nu se aplica în speţă, cum fără temei îi reproşează recurenţii-reclamanţi că n-ar fi procedat.
De altfel, într-o altă cauză, având ca obiect acţiunea formulată la 2 aprilie 2004, precizată şi modificată, reclamanţii R.E.B., R.E.E., R.l., R.V. şi P.E. au chemat în judecată pe pârâţii E.M.C. Jilţ, Complexul Energetic Turceni şi Statul Român prin M.F.P., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate dreptul reclamanţilor la despăgubiri pentru suprafaţa de teren expropriată prin Decretul nr. 467/1969, iar cu privire Ia diferenţa de 1 ha rămasă din suprafaţa de 2,66 ha, ocupată de către pârâtă, să fie obligată aceasta Ia parcurgerea procedurii legale privind exproprierea conform art. 6 teza a II-a din Legea nr. 33/1994 ; totodată, au solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor şi uzufructului pe ultimii 3 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 78 din 23 martie 2009, Tribunalul Gorj, secţia civilă, (rejudecând cauza în fond după casare), a respins acţiunea reclamanţilor. Sentinţa a rămas definitivă prin decizia nr. 240 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei şi irevocabilă prin decizia nr. 5490 din 22 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În acea cauză, soluţionată definitiv şi irevocabil, instanţele au reţinut, în esenţă, referitor la exproprierea unor suprafeţe de teren de la autoarea reclamanţilor R.P., anterioară anului 1990, că pentru obţinerea de măsuri reparatorii reclamanţii erau obligaţi să parcurgă procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 iar cu privire la neaplicarea în speţă a dispoziţiilor din Legea nr. 33/1994 că, chiar dacă s-ar fi dovedit în speţă că pârâta E.MC. Jilț. ocupă fără drept o suprafaţă de teren de 1 ha proprietatea reclamanţilor, nu există temei legal pentru obligarea acesteia ia declararea utilităţii publice în vederea exproprierii întrucât intervenţia instanţei în cadrul acestei proceduri este limitată la măsurile pe care le poate dispune în temeiul Legii nr. 33/1994, printre care nu se regăseşte aceea de a obliga pe deţinătorul pretins abuziv al unui imobil să ceară declararea acestuia ca fiind de utilitate publică.
În cauza pendinte, în care sunt supuse examinării aspecte care au fost dezlegate în litigiul evocat (valorificarea dreptului cu privire ia imobilele expropriate înainte de anul 1989 în temeiul Legii nr. 33/1994, prin acordarea de despăgubiri; aplicarea procedurii prevăzute de acest act normativ referitor la imobilele expropriate înainte de anul 1989) nu se poate ignora efectul pozitiv al lucrului judecat, care se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, puterea de lucru judecat în forma prezumţiei fiind menită să asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridică, evitarea situaţiei contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.
Înalta Curte constată că, deşi recurenţi i-reclamanţi şi-au întemeiat în drept cererea de recurs şi pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., acestea au fost invocate doar formal întrucât nu au formulat critici care să se subsumeze ipotezelor reglementate de textele de lege evocate.
Înalta Curte, având în vedere temeiurile arătate, în raport de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.E., R.V., R.V., R.A.A. şi R.A.l. împotriva Deciziei nr. 48 din 02 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1876/2014. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1014/2014. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
