ICCJ. Decizia nr. 121/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Obligaţie de a face. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 121/2014

Dosar nr. 2043/121/2009

Şedinţa publică din 17 ianuarie 2014

Asupra recursului de faţă constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, la data de 9 aprilie 2009, reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Galaţi, prin primar şi Consiliul Local Galaţi, restituirea în natură a imobilului situat în Galaţi, str. G.A., în suprafaţă de 440 mp, iar pentru ipoteza în care imobilul nu mai poate fi restituit în natură, obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri reprezentând valoarea de circulaţie a terenului şi a imobilului demolat, actualizată până la momentul plăţii efective. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 150.000 euro reprezentând lipsa folosinţei imobilului şi daune morale în valoare de 50.000 euro.

Prin sentinţa nr. 595 din 29 martie 2011 Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Galaţi şi a respins acţiunea în contradictoriu cu acest pârât a fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeaşi sentinţă, a respins ca nefondată acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada că este titulară dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia nr. 8/A din 30 ianuarie 2012, a confirmat sentinţa tribunalului prin respingerea, ca nefondat, a apelului reclamantei.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta a declarat recurs.

Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea de şedinţă din 2 noiembrie 2012, suspendarea judecăţii în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părţilor legal citate,

Cauza a stat în nelucrare până la 20 noiembrie 2013, când instanţa a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 17 ianuarie 2013.

La acest termen, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţei de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, de la momentul suspendării şi până în prezent, pe o perioadă mai mare de un an, recurenta reclamantă nu a făcut vreun demers pentru repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea judecăţii şi nici nu a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării.

Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părţii în intervalul prevăzut de lege, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva deciziei nr. 8/A din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 121/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Obligaţie de a face. Recurs