ICCJ. Decizia nr. 1366/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1366/2014
Dosar nr. 4057/1/2013/a1
Şedinţa publică din 13 mai 2014
La data de 12 martie 2014, petentul U.G.G. a formulat o cerere de „îndreptare, lămurire şi completare” a deciziei nr. 259 din 28 ianuarie 2014 pronunţată de instanţa supremă, în Dosarul nr. 4057/1/2013.
În motivarea cererii sale, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 2811 şi art. 2812 C. proc. civ., petentul a arătat că prin decizia sus menţionată, instanţa nu s-a pronunţat asupra aplicabilităţii art. 286 C. muncii, asupra competenţei Curţii de Apel Ploieşti de a soluţiona pricina la data de 13 iunie 2012 prin încălcarea dispoziţiilor art. 24-art. 27 C. proc. civ., asupra „valabilităţii C. proc. civ.”: art. 30 alin. (2), art. 33 şi art. 84. Petentul solicită ca prin prezenta cerere să se dispună completarea deciziei menţionate „prin reanalizarea probelor administrate la dosarului cauzei”.
Cererea de „îndreptare, lămurire şi completare a decizei nr. 259 din 28 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, astfel cum a fost formulată de petent urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:
Prin decizia nr. 259 din 28 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul U.G.G. împotriva deciziei nr. 1558 din 21 martie 2013 a aceleiaşi instanţe.
Criticile formulate de contestator, în temeiul art. 318 C. proc. civ. au avut în vedere următoarele:
În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că decizia pronunţată în recurs este rezultatul unei erori întrucât instanţa „nu a reţinut încălcarea C. proc. civ. cu articolele invocate în cererea de recurs”, fiind o „decizie arbitrară în lipsa judecării pe fond a pricinii”.
De asemenea, contestatorul a invocat drept critici, nemulţumirile sale legate de modul de soluţionare a cauzei, atât în recurs, cu referire la respingerea cererii de preschimbare a termenului de judecată, cât şi în contestaţia în anulare soluţionată de Curtea de Apel Ploieşti.
Totodată, contestatorul a solicitat „poziţia instanţei faţă de prevederile din vechiul C. proc. civ., art. 84 şi noul C. proc. civ. în privinţa inadmisibilităţii”.
Soluţia de respingere a contestaţiei în anulare, a fost motivată astfel:
Faţă de solicitarea contestatorului de a se preciza de către instanţă, poziţia acesteia faţă de incidenţa în cauză a dispoziţiilor noului C. proc. civ. în privinţa inadmisibilităţii, instanţa supremă a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză. Potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 26 mai 2011, instanţa a reţinut corect că dispoziţiile noului C. proc. civ. nu sunt aplicabile cererii de faţă.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere a contestaţiei în anulare, în esenţă, instanţa a reţinut că, deşi a fost indicat ca temei de drept al contestaţie în anulare art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., în realitate, contestatorul a susţinut că este nemulţumit de modul în care a fost soluţionată cererea sa de recurs, respectiv de faptul că acesta a fost respins, ca inadmisibil.
S-a constatat astfel că, pe calea contestaţiei în anulare, nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
Referitor la sintagma „greşeală materială” s-a menţionat că legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă şi să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii.
S-a reţinut că, greşeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa ar fi înţeles să interpreteze un text de lege sau o probă.
Or, tocmai acest aspect a fost invocat de contestator, în sensul că greşeala materială a instanţei constă în faptul că a respins cererea sa recurs ca inadmisibilă, fără a intra în cercetarea fondului, pronunţând astfel o decizie arbitrară.
Potrivit art. 2811 C. proc. civ. de la 1865, indicat ca prim temei al cererii formulată de petentul U.G.G. „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice”.
Faţă de soluţia pronunţată prin decizia nr. 259 din 28 ianuarie 2014, aceea a respingerii contestaţiei în anulare este evident că acest dispozitiv este clar, neechivoc şi, ca atare, nesusceptibil de a face obiectul unei lămuriri cu privire la înţelesul sau aplicarea lui, fiind nefondată cererea formulată de petentul-contestator cu privire la „îndreptarea sau lămurirea acestuia”.
Conform art. 2812 C. proc. civ. de la 1865, invocat ca cel de-al doilea temei de drept al cererii, prin care se solicită „completarea hotărârii”, nici acesta nu este fondat.
Astfel, în accepţiunea textului procedural mai sus evocat (art. 2812) „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare”.
În speţă, cererea de completare vizează o decizie dată de Înalta Curte prin care a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul U.G.G. împotriva deciziei nr. 1558 din 21 martie 2013 a aceleiaşi instanţe.
Or, fiind reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, pentru motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., dezlegare dată este rezultatul unei greşeli materiale, contestaţia în anulare nu poate forma obiectul unei cereri de completare.
Dispoziţiile art. 2812 alin. (1) din acelaşi cod se aplică în cazul judecăţii în primă instanţă, când instanţa are a se pronunţa asupra cererilor principale, accesorii, conexe sau incidentale cu care a fost învestită, precum şi în cazul judecăţii în fond, după casarea cu reţinere şi nu într-o cale extraordinară de atac de retractare, cum este contestaţia în anulare.
Astfel, dispozitivul deciziei nr. 259 din 28 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, este clar şi nesusceptibil de a fi lămurit, fiind nefondată cererea de „îndreptare, lămurire şi completare” formulată de petentul U.G.G.
De altfel, deşi prin prezenta cerere s-a solicitat „îndreptarea, lămurirea şi completarea” deciziei nr. 259 din 28 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în realitate, petentul cere, de fapt, o rejudecare a căii extraordinare de atac, o reevaluare a probatoriilor, chestiuni care exced cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 2811 şi art. 2812 C. proc. civ. de la 1865.
PENTU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de îndreptare, lămurire şi completare a deciziei nr. 259 din 28 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă formulată de petentul U.G.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1365/2014. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 1373/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
