ICCJ. Decizia nr. 1387/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1387/2014
Dosar nr. 5797/1/2013
Şedinţa publică din 14 mai 2014
Asupra cererii de revizuire de faţă constată următoarele:
Prin decizia nr. 2561 din 7 noiembrie 2013 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.G.G. împotriva sentinţei civile nr. 5967 din 25 iunie 2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 2206/232/2006.
Împotriva deciziei a formulat cerere de revizuire S.G.G., întemeiată pe prevederile pct. 7 al art. 322 C. proc. civ.
Revizuenta a arătat că hotărârea atacată este nulă deoarece este contrară încheierii nr. 8358 din 11 decembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte în Dosarul nr. 7688/1/2007.
A mai precizat că decizia Tribunalului Argeş este nulă, nefiind dată de o instanţă competentă şi într-un complet legal constituit.
A menţionat că al doilea motiv constă în faptul că decizia atacată nesocoteşte puterea de lucru judecat a încheierii nr. 8358 din 11 decembrie 2007, prin care s-a strămutat judecata pricinii ce formează obiectul Dosarului nr. 2206/232/2006 al Judecătoriei Găeşti de la această instanţă la Judecătoria Piteşti, cu păstrarea tuturor actelor de procedură îndeplinite înainte de strămutare. A solicitat astfel a se constata că a intrat în puterea lucrului judecat, printre altele, timbrajul cererii de servitute, cu taxa de 19 RON, contrar deciziei Tribunalului Argeş în care s-a apreciat că taxa de timbru este de 20% din valoarea terenului.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei de drept al cererii, stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.
Prin urmare, textul cuprinde precizarea, în ceea ce priveşte hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai dacă se atacă o hotărâre dată de o instanţă de recurs atunci când a evocat fondul şi numai dacă hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Se constată că în speţă, ipoteza reglementată de textul de lege nu este respectată sub dublu aspect, şi anume prin decizia atacată s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentă şi, prin urmare, nu s-a evocat fondul. Aceasta întrucât instanţa de control judiciar nici nu a stabilit o altă situaţie de fapt a cauzei (recursul fiind exercitat în condiţiile art. 3041 C. proc. civ.), dar nici nu a reevaluat, din punct de vedere legal, situaţia litigioasă a dosarului, fie pe baza normei legale invocată ca incidentă cazului, fie stabilind că alte dispoziţii legale ar fi fost aplicabile acestuia, dând astfel o altă rezolvare în drept raporturilor juridice litigioase deduse judecăţii.
Se observă totodată că în cauză nu se regăseşte situaţia premisă a textului de lege invocat ca temei juridic al exercitării căii extraordinare de atac nici în ceea ce priveşte existenţa triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi între decizia civilă nr. 2561 din 7 noiembrie 2013 a Tribunalului Argeş şi încheierea nr. 8358 din 11 decembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte în Dosarul nr. 7688/1/2007 în soluţionarea unei cereri de strămutare.
Se reţine astfel că prin reglementarea cuprinsă la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situaţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri, ceea ce nu este cazul în speţă.
Or, în cauza de faţă, o astfel de ipoteză este cu totul exclusă a fi produsă prin dezlegările jurisdicţionale regăsite în decizia nr. 2561/2013 a Tribunalului Argeş şi în încheierea nr. 8358/2007 a Înaltei Curţi, în condiţiile în care aceasta din urmă a avut ca obiect rezolvarea doar a unui incident procedural, cel al strămutării, legat de judecarea dosarului finalizat prin cea dintâi decizie menţionată, nefiind întrunită teza triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză la care se referă textul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
Prin urmare, raportând cererea de revizuire formulată, la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, pentru a fi operant motivul de revizuire reglementat de acest text de lege.
Pentru cele ce preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de S.G.G. împotriva deciziei nr. 2561 din 7 noiembrie 2013 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1386/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1389/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
