ICCJ. Decizia nr. 1378/2014. Civil. Prestaţie tabulară. Constatare nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1378/2014
Dosar nr. 2268/62/2012
Şedinţa publică din 14 mai 2014
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 13 aprilie 2011 pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamanta S.N.T.G.N.T. SA a chemat în judecată pe pârâţii S.G., A.M., T.I., T.V.M., SC N. SA, SC D. SRL, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Braşov, prin Primar, solicitând: a) să se constate că prin decizia 1568/2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie s-a recunoscut valabilitatea ordinului din 1993 emis de Prefectul Judeţului Braşov pentru terenul în suprafaţă de 13.471,5 mp înscris în CF F1 Braşov, T1 şi, ca urmare, să se constate nelegalitatea adresei din 1993 emisă de Consiliul Local al Municipiului Braşov şi nulitatea absolută parţială a cererii de întabulare din 1993; b) să se dispună întabularea în CF F2 Braşov a schiţei de dezmembrare efectuată de expertul B.N. în Dosarul 827/C/F, expertiză ce face parte din decizia 1568/2001; c) să se dispună radierea dreptului de proprietate al domnului F.S. asupra imobilului cu nr. top T2 şi să se dispună întabularea dreptului de proprietate a acestuia asupra terenului de 13.471,5 mp, pe imobilul cu T1 în CF F1 Braşov, să se dispună întabularea dreptului de proprietate în favoarea succesorilor defunctului F.S. asupra terenului cu T1; d) să se dispună întabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra celorlalte numere topografice rezultate din expertiză; e) să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 1998, încheiat între F.S. în calitate de vânzător şi SC N. SRL în calitate de cumpărător, având ca obiect cota parte de X din terenul cu nr. top T3 şi să se constate nulitatea absolută a încheierii de întabulare din 1998; f) să se constate nulitatea absolută a actului de dezmembrare şi partaj autentificat din 1999 încheiat între copartajanţii F.S. şi SC N. SRL prin reprezentanţi T.G. şi T.I.; g) să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor din 2009 cu privire la terenul de 6290 mp rezultat dintr-o dezmembrare ulterioară a terenului cu nr. top T4; h) să se constate nulitatea absolută a declaraţiei de autentificare din 2009 şi a documentaţiei cadastrale anexate acesteia precum şi a încheierii de întabulare din 2009; i) să se constate nulitatea absolută a actului de dezmembrare şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2009 încheiat între S.G. şi A.M. pe de o parte şi SC D. SRL pe de altă parte, precum şi a documentaţiei cadastrale de dezmembrare şi a încheierii de întabulare din 2009; j) să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2010 încheiat între pârâta A.M. şi pârâţii T.I. şi T.V.M., având ca obiect cota de ½ din imobilul cu nr. top T5.
Prin precizarea ulterioară adusă cererii sale de chemare în judecată, reclamanta a indicat că certificatul de moştenitor a cărui nulitate s-a cerut a fi constatată din 17 februarie 2009, fiind emis în dosarul succesoral din 2009 al Biroul Notarial Public Asociaţii P.R.E. şi P.I.
Prin cererea reconvenţională formulată de pârâţii S.G., T.I. şi T.V.M., s-a solicitat constatarea nevalabilităţii actului de preluare în favoarea statului a terenului situat în Braşov, înscris în CF F1 Braşov sub nr. top T6 şi să fie obligată reclamanta-pârâtă să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul înscris în CF F3, nr. top T5, arabil, în suprafaţă de 6.290 mp, ce provine din imobilul anterior indicat.
În drept, au fost indicate prevederile art. 480-art. 481 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 2808 din 28 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Braşov a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, reţinându-se că obiectul litigiului constă în nulitate acte juridice şi rectificare de carte funciară cu privire la suprafaţa de teren de 13.471,50 mp, ce a fost preţuit de reclamantă la valoarea de 838.857 RON, împrejurare ce atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 9 martie 2011, sub nr. 2268/62/2012.
Prin sentinţa civilă nr. 113 din 13 iunie 2013, Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Braşov şi a pârâtului Statul Român şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român. De asemenea, a respins atât acţiunea principală, formulată şi precizată de reclamanta S.N.T.G.N.T. SA, dar şi cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi S.G., T.I. şi T.V.M. Drept consecinţă, a fost obligată reclamanta să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 7.440 RON pârâtului Municipiul Braşov şi suma de 2.180 RON pârâtului SC N. SA, în timp ce cererile pârâţilor T.I., T.V.M., A.M. şi S.G., de acordare a cheltuielilor de judecată, au fost respinse ca neîntemeiate.
Considerentele avute în vedere de această instanţă au vizat împrejurarea că interesul reclamantei în introducerea cererii sale de chemare în judecată este justificat prin aceea că, după revenirea la situaţia de carte funciară anterioară înscrierii ordinului prefectului din 1993, reclamanta poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenului şi construcţiei pe care le foloseşte, în baza documentaţiei întocmită în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român a fost respinsă având în vedere că, în ipoteza admiterii cererii principale şi radierii dreptului de proprietate al defunctului F.S. din CF F1 Braşov, nr. top T3, dreptul ar fi înscris în favoarea Statului Român, astfel că sub acest aspect este justificată legitimitatea procesuală pasivă a acestuia.
În ceea ce priveşte calitatea de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român, obiectul material al actelor a căror nulitate se solicită este reprezentat de un imobil ce a fost preluat de stat, iar în astfel de litigii, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice raportat la prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiului Braşov a fost respinsă deoarece imobilul obiect al litigiului se află în intravilanul municipiului şi, deşi nu a participat la încheierea actelor a căror nulitate se solicită, anularea acestora îi poate aduce în proprietate parte din imobil.
În ceea ce priveşte fondul raporturilor juridice deduse judecăţii, s-a reţinut că, imobilul cu nr. top T3, descris în cartea funciară ca fiind teren arabil de 47.404,6 mp a fost preluat din proprietatea lui F.I. de către Statul Român, în baza Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966. Asupra acestui teren s-au edificat staţia de reglare şi măsurare gaze naturale şi sediul Exploatării Teritoriale Braşov.
Succesorul fostului proprietar, F.S., a solicitat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui imobil, iar prin ordinul prefectului din 1993, defunctului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra întregului imobil, iar apoi, prin ordinul din 14 septembrie 1993 a fost anulat în parte ordinul privitor la reconstituirea dreptului de proprietate al lui F.S.
Anterior emiterii ordinului din 14 septembrie 1993, respectiv la data de 12 aprilie 1993, s-a formulat cerere de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce fusese reconstituit în baza ordinului privitor la reconstituirea dreptului de proprietate al lui F.S.
Defunctul F.S. a contestat în instanţă ordinul din 14 septembrie 1993, iar prin decizia 15689/2001 a Curţii Supreme de Justiţie a fost anulat în parte ordinul prefectului din 14 septembrie 1993 cu privire la terenul în suprafaţă de 13.471,5 mp, înscris în CF F1 Braşov, T1, pentru care s-a specificat că se menţine ordinul nr. Y/1993. Niciunul dintre pârâţii prezentului litigiu nu au fost pârâţi în cauza în care s-a pronunţat decizia anterior menţionată.
Pe parcursul derulării procesului, F.S. a înstrăinat către SC N. SRL cota de X din teren, în baza contractului autentificat din 8 octombrie 1998, dreptul astfel transmis fiind înscris în cartea funciară.
Apoi, coproprietarii au dezmembrat imobilul în două loturi, lotul cu nr. top nou T4, teren în suprafaţă de 35.087,7 mp a rămas în proprietatea lui F.S., iar lotul cu nr. top T7, teren în suprafaţă de 12.316,9 mp a revenit pârâtei SC N. SRL, operaţiunile fiind efectuate în baza actului de dezmembrare şi partaj voluntar autentificat din 1999.
După decesul lui F.S., dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top T4 a fost transmis prin moştenire către pârâtele A.M. şi S.G., care au dezmembrat imobilul în 10 loturi, parte din acestea fiind vândute către pârâta SC D. SRL, iar cota de ½ din imobilul cu nr. top T5 a fost transmisă pârâţilor T.I. şi T.V.M.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că imobilul cu nr. top T1 nu a fost delimitat; există o propunere de dezmembrare cuprinsă în raportul de expertiză întocmit în cauza anterioară, însă acesta nu a fost operat în cartea funciară.
Cel dintâi capăt al cererii principale, prin care s-a solicitat să se constate că prin decizia nr. 1568/2001 a Curţii Supreme de Justiţie s-a recunoscut valabilitatea parţială a ordinului nr. Y/1993 pentru imobilul cu T1, în suprafaţă de 13.471,5 mp, şi, pe cale de consecinţă, să se constate nevalabilitatea adresei din 1993 emisă de Consiliul local Braşov şi nulitatea absolută parţială a cererii de întabulare din 14 aprilie 1993, a fost apreciat ca neîntemeiat deoarece ceea ce s-a dispus printr-o hotărâte judecătorească anterioară nu poate fi reanalizat într-un nou proces (cel pendinte).
Adresa emisă de Consiliul Local al Municipiului Braşov, din 7 aprilie 1993, prin care i s-a comunicat lui F.S. că prin ordinul nr. Y/1993 i s-a atribuit în proprietate terenul în suprafaţă de 47404,6 mp, înscris în CF F1 Braşov, nr. top T3, a fost emisă anterior ordinului din 14 septembrie 1993, de anulare a ordinului nr. Y/1993, motiv pentru care s-a apreciat că nu există nici un motiv de nelegalitate a adresei. Aceleaşi considerente s-au opus şi încuviinţării solicitării de anulare a cererii de intabulare a dreptului de proprietate dobândit în temeiul ordinului nr. Y/1993, care a fost formulată anterior anulării acestuia.
Al doilea petit, vizând intabularea schiţei de dezmembrare efectuate de expertul B.N., a fost apreciat ca nefondat deoarece aceasta face parte din decizia nr. 1568/2001, iar după întocmirea expertizei au fost efectuate alte operaţii în cartea funciară, dezmembrări şi înstrăinări de loturi.
În plus, din cuprinsul deciziei respective nu rezultă că expertiza face parte din aceasta, iar în litigiul pendinte nu se poate dispune operarea în cartea funciară a unei expertize întocmită într-un alt dosar, în condiţiile în care, după întocmirea expertizei, au fost efectuate alte operaţii în cartea funciară, dezmembrări şi înstrăinări de loturi.
Acest petit este subsecvent celor de constatare a nulităţii a actelor de dezmembrare şi de înstrăinare, iar soluţia sa depinde de soluţia ce se va da celor de constatare a nulităţii absolute.
Cererile de înscrierea a dreptului de proprietate al lui F.S. şi a Statului Român pe loturile determinate prin expertiza întocmită în litigiul anterior sunt subsecvente celui de înscriere în cartea funciară a acestei expertize, iar soluţia sa depinde de soluţia petitului anterior.
Petitele prin care s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a actelor de dezmembrare, a certificatului de moştenitor şi a încheierilor de intabulare a acestora în cartea funciară, pe motiv că părţile au contractat cu rea-credinţă, iar actele au cauză ilicită şi imorală, au fost considerate tot nefondate, arătându-se că nevalabilitatea cauzei actului juridic civil atrage nulitatea absolută numai atunci când lipseşte cauza din cauza absenţei scopului imediat ori când cauza este ilicită sau imorală. Dacă însă cauza lipseşte datorită lipsei discernământului sau cauza este falsă datorită erorii viciu de consimţământ asupra scopului mediat, actul juridic este lovit de nulitate relativă.
Scopul imediat la contractele de vânzare-cumpărare de imobile este dat de reprezentarea de către cumpărător a remiterii bunului şi de către vânzător a încasării preţului.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 1998 a fost încheiat înainte de stabilirea, în mod irevocabil, a limitelor reconstituirii dreptului de proprietate al lui F.S., iar vânzarea unui bun litigios nu este interzisă de lege, vânzătorul avea înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului obiect al contractului şi a făcut cunoscut cumpărătorului situaţia juridică reală a acestuia. Reaua-credinţă a cocontractanţilor nu a fost reţinută deoarece în contract s-a menţionat situaţia juridică a imobilului, împrejurare în care actul juridic civil nu e afectat de nulitate absolută. Dezmembrarea şi partajarea imobilului ca urmare a înstrăinării unei cote din acesta este o operaţiune permisă de lege, art. 728 C. civ., şi accesibilă coproprietarilor, calitate pe care F.S. şi pârâta SC N. SRL o aveau la data efectuării operaţiilor.
Certificatul de moştenitor a cărui nulitate absolută parţială se solicită a fost întocmit pe baza extrasului de carte funciară care atesta dreptul de proprietate al defunctului asupra imobilului în litigiu.
Nu există dovada că pârâtele moştenitoare aveau cunoştinţă de existenţa deciziei civile nr. 1568/2001 a Curţii Supreme de Justiţie. gradul de rudenie existent între defunct şi moştenitoare nu implică în mod necesar cunoaşterea de către pârâte a litigiului purtat asupra terenului şi a soluţiei acestuia, iar în litigiul anterior acestea nu au avut calitatea de parte.
După soluţionarea litigiului anterior prin decizia nr. 1568/2001, părţile interesate nu au solicitat aducerea înscrierilor din cartea funciară în conformitate cu hotărârea judecătorească, ceea ce a permis emiterea de noi acte translative de proprietate şi de dezmembrare a imobilului.
Prin Legea nr. 36/1995 nu se impune obligativitatea încheierii procesului-verbal de inventariere prevăzut de art. 70, iar lipsa acestuia nu atrage nulitatea absolută a certificatului de moştenitor.
Pârâtele A.M. şi S.G., în calitate de moştenitoare aparente, au dezmembrat şi înstrăinat imobilul, iar faptul că imobilul nu se afla în posesia vânzătoarelor nu constituie un motiv de nulitate a actului de înstrăinare a imobilului respectiv.
S-a arătat că niciunul din motivele invocate de reclamantă nu duce la concluzia că actele juridice au cauze ilicite şi imorale, care să atragă nulitatea absolută, cel mult, acestea putându-se încadra în categoria cauzelor de nulitate relativă, pe care însă reclamanta nu le poate invoca, dată fiind calitatea ei de terţ faţă de actele juridice contestate.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, s-a arătat că cererea de a se constata nevalabilitatea actului de preluare a imobilului de către stat nu se circumscrie condiţiilor impuse de art. 119 C. proc. civ. deoarece nu este în legătură cu cererea reclamanţilor, ci impune analiza unui act emis de alt pârât, respectiv Statul Român
În legătură cu acest imobil, despre care pârâţii-reclamanţi susţin că nu a fost preluat în mod valabil de către stat, antecesorul părţilor a formulat cerere de restituire în temeiul legilor speciale de reparaţie, iar după încheierea procedurii şi soluţionarea contestaţiilor, defunctului F.S. i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru o anumită suprafaţă de teren.
Succesorii acestuia nu mai au deschisă calea dreptului comun pentru a dobândi în proprietate mai mult decât s-a recunoscut autorului lor prin legea specială.
Terenul cu nr. top T5, în suprafaţă de 6290 mp, se află în prezent în folosinţa reclamantei-pârâte, iar în cartea funciară dreptul de proprietate este înscris în favoarea pârâţilor-reclamanţi, iar pentru acest teren dreptul de proprietate al defunctului nu a fost recunoscut.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta-pârâtă S.N.T.G.N.T. SA şi pârâţii-reclamanţi S.G., T.I. şi T.V.M.
Prin decizia civilă nr. 136 A din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de reclamanta-pârâtă împotriva hotărârii de primă instanţă, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în parte cererea principală astfel cum a fost precizată, s-a constatat nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor din 2009 cu privire la imobilul înscris în CF Braşov F3 nr. top. T5 în suprafaţă de 6290 mp, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2010 încheiat între pârâţii A.M. şi T.I. şi T.V.M., având ca obiect cota de ½ din imobilul înscris în CF Braşov F3 nr. top T5, în suprafaţă de 6.290 mp, s-a dispus radierea dreptului de proprietate aparţinând pârâţilor S.G., T.I. şi T.V.M. şi întabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului având coordonatele precizate anterior.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei privind respingerea excepţiilor invocate în faţa primei instanţe şi soluţionate prin hotărârea acesteia, ca şi dispoziţiile de respingere a restului petitelor acţiunii principale şi cererii reconvenţionale, de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.180 RON în favoarea pârâtei SC N. SA. A fost respinsă, ca lipsită de interes, acţiunea principală îndreptată împotriva acestei pârâte; a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii-reclamanţi împotriva hotărârii de primă instanţă.
Apelanţii-pârâţi S.G., T.I., T.V.M. şi A.M. au fost obligaţi să plătească apelantei-reclamante 18.868 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel, respingându-se totodată cererea apelanţilor-pârâţi şi cea a intimatului Municipiul Braşov, de obligarea a apelantei-reclamante la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de aceştia în apel, precizându-se că se compensează cheltuielile reprezentând onorariu de expert, suportate de părţi.
Considerentele care au stat la pronunţării acestei decizii au avut în vedere că obiectul litigiu îl constituie terenul cu care a fost împroprietărit defunctul F.S. în anul 1949, în suprafaţă de 47.404,6 mp ce a fost înscris în CF (având suprafaţa reală de 46.125,55 mp conform expertizei efectuate de expertul B.N. în Dosarul nr. 872/1993 al Curţii de Apel Braşov), teren ce a fost preluat din proprietatea lui F.I. de către Statul Român, în baza Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, dreptul de proprietate al statului fiind, de asemenea, întabulat în CF în anul 1974.
În baza Legii nr. 18/1991 numitului F.S. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 47.404,60 mp prin ordinul prefectului nr. Y/1993, ordin care a fost anulat ulterior prin ordinul prefectului din 14 septembrie 1993 care a fost, la rândul său, anulat parţial de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia 1568 din 25 aprilie 2001. În urma acestei judecăţi, suprafaţa rămasă ca fiind reconstituită lui F.S., a fost de 13.471,50 mp, ce se regăseşte în prezent înscrisă în CF F4 Braşov nr. top T7, intrată în proprietatea SC N. SA prin contractul de vânzare din 8 octombrie 1998, conform expertizei efectuate de expertul O.C.N.
Defunctul F.S. s-a întabulat în cartea funciară la 14 aprilie 1993, în baza ordinului prefectului nr. Y/1993, înainte de pronunţarea deciziei nr. 1568 din 25 aprilie 2001 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizie care nu a fost întabulată.
Pe baza acestor elemente, s-a stabilit că, ceea ce putea defunctul şi apoi succesoarele acestuia să înstrăineze era doar suprafaţa de 13.471,50 mp din CF F4 Braşov nr. top T7 şi nu toată suprafaţa de 47.404,6 mp din CF F4, provenită din conversia pe hârtie a CF F5, fost CF F1.
Faptul că nici decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici dezmembrarea terenului efectuată de expertul B.N. nu a fost întabulată în cartea funciară nu înseamnă că această decizie poate fi ignorată, ea fiind opozabilă defunctului şi moştenitoarelor acestuia.
În ceea ce o priveşte pe reclamantă, s-a reţinut că interesul său în promovarea prezentei acţiuni este dat de deţinerea unui drept de administrare, în baza deciziei nr. 1752/1963 emisă de Sfatul Popular al Regiunii Braşov, a suprafeţei de teren de 2.116 mp, atribuit în vederea construirii staţiei de reglare măsurare gaze naturale, S.R.M. Braşov, fiind menţionată în CF Braşov F6 sub nr. top T8 şi, în baza Ordinului Ministerului Agriculturii nr. 134/1990, a suprafeţei de 3850 mp, pentru construirea sediului Exploatării Teritoriale Braşov. Din expertiza tehnică efectuată de expertul O.C.N. rezultă că imobilul aflat în folosinţa reclamantei se suprapune cu nr. top T9 nr. cadastral C1 în suprafaţă de 6.290 mp, teren pe care s-au edificat staţia de reglare şi măsurare gaze naturale şi sediul Exploatării Teritoriale Braşov
Cu privire la suprafaţa de 2.116 mp din decizia din 1963 emisă de Sfatul Popular al Regiunii Braşov s-a reţinut că expertul a arătat că nu este însoţită de o schiţă care să indice cu claritate amplasamentul, că nr. T10 înscris în CF F6 Braşov nu a fost dezmembrat, este în proprietatea Municipiului Braşov, deci nr. top T8 indicat în decizia din 1963 nu există. În ceea ce priveşte suprafaţa de 3850 mp ce face obiectul Ordinului nr. 134/1990 a Departamentului Agriculturii de Stat, expertul a menţionat că actul de atribuire nu specifică un nr. top şi nu conţine nici el un plan de situaţie care să indice amplasamentul terenului la care referire, adăugând că un indiciu care ar duce la faptul că aceste ordin şi decizia din 1963 se referă la amplasamentul actual al S.N.T.G.N.T. SA este acela că au suprafeţele însumate ale celor două totalizează 5966 mp, suprafaţă apropriată de suprafaţa ocupată de S.N.T.G.N.T. SA de 6290 mp şi faptul că la acea dată terenul era neconstruit.
S-a apreciat, în raport de aceste elemente, că reclamanta are calitate procesuală activă şi interes pentru promovarea acţiunii sale, orice persoană interesată putând cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, conform dispoziţiilor art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
Prin persoană interesată se înţelege, potrivit art. 89 alin. (2) din Ordinul nr. 633/2006 de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, acea persoană care a avut sau are un drept referitor la imobilul înscris în cartea funciară, drept care a fost lezat prin înscrierile anterioare. Din acest text nu rezultă că dreptul pe care îl are persoana interesată trebuie să fi fost înscris în cartea funciară, reţinându-se că reclamanta a avut un drept de administrare extratabular.
S-a apreciat şi că intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală pasivă având în vedere că prin radierea dreptului de proprietate al defunctului F.S. din CF F1 nr. top T3, dreptul poate fi înscris în favoarea Statului Român, acest pârât fiind reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, instituţie care are ca atribuţie, printre altele, pe aceea de a reprezenta statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ. Capătul de cerere privind constatarea că prin decizia nr. 1568/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a recunoscut valabilitatea parţială a ordinului prefectului nr. Y/1993, pentru imobilul cu T1 în suprafaţă de 13471,5 mp, a fost apreciat ca inadmisibil, neputându-se constata încă o dată ceea ce s-a constat deja anterior printr-o hotărâre judecătorească.
Adresa emisă de Consiliul Local al Municipiului Braşov, din 7 aprilie 1993 este aceea prin care i s-a comunicat lui F.S. că prin ordinul nr. Y/1993 i s-a atribuit în proprietate terenul în suprafaţă de 47404,6 mp, înscris în CF F1 Braşov, nr. top T3 şi aceasta fiind valabilă întrucât a fost emisă în raport de situaţia juridică a terenului de la acea dată. Cererea de întabulare a dreptului de proprietate dobândit în temeiul ordinului nr. Y/1993 a fost corect respinsă de instanţa de fond, fiind formulată anterior anulării ordinului nr. Y/1993.
A fost apreciat drept corect şi considerentul primei instanţe care a arătat că intabularea dezmembrării terenului în baza expertizei efectuate de expertul B.N. nu se mai poate realiza întrucât, după întocmirea expertizei, au fost efectuate alte operaţii în cartea funciară, dezmembrări şi înstrăinări de loturi.
Cererile reclamantei privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 1998, încheiat între F.S. în calitate de vânzător şi SC N. SRL în calitate de cumpărător, având ca obiect cota parte de X din terenul cu nr. top T3, de constatare a nulităţii absolute a încheierii de întabulare din 1998, de constatare a nulităţii absolute a actului de dezmembrare şi partaj autentificat din 1999 încheiat între copartajanţii F.S. şi SC N. SRL, de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 1998, încheiat între F.S. în calitate de vânzător şi SC N. SRL în calitate de cumpărător, având ca obiect cota parte de X din terenul cu nr. top T3 şi de constatatare a nulităţii absolute a încheierii de întabulare din 1998, de constatare a nulităţii absolute a actului de dezmembrare şi partaj autentificat din 1999, încheiat între copartajanţii F.S. şi SC N. SRL, de constatare a nulităţii absolute a actului de dezmembrare şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2009, încheiat între S.G. şi A.M., pe de o parte, şi SC D. SRL, pe de altă parte, precum şi a documentaţiei cadastrale de dezmembrare şi a încheierii de întabulare, au fost considerate ca lipsite de interes întrucât privesc alte suprafeţe de teren decât cea care se află în posesia reclamantei.
Potrivit menţiunilor din certificatul de moştenitor din 17 februarie 2009, masa succesorală, rămasă după defunctul F.S. şi cuvenită moştenitoarelor S.G. şi A.M., se compune din imobil înscris în CF F7 Braşov, provenită din conversia de pe hârtie a CF F1, compus din casă şi teren în suprafaţă de 35.088 mp, acest teren fiind oferit spre vânzare reclamantei prin adresa din 26 martie 2010, de către succesoarele defunctului F.S. S-a apreciat că, în mod greşit au indicat moştenitoarele suprafaţa de 35.087,70 mp ca făcând parte din masa succesorală a autorului lor, în condiţiile în care această suprafaţă a fost pierdută de defunct ca efect al deciziei nr. 1568/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Fiind parţial în posesia reclamantei, certificatul de moştenitor apare ca fiind nul absolut, parţial, doar cu privire la suprafaţa de 6.290 mp înscris în CF F3, nr. top T5 nr. cadastral C1.
Este adevărat că certificatul de moştenitor a cărui nulitate absolută parţială se solicită a fost întocmit pe baza extrasului de carte funciară care atesta dreptul de proprietate al defunctului asupra imobilului în litigiu, însă pârâtelor moştenitoare, în calitate de avânzi-cauză, le este opozabilă decizia civilă nr. 1568/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă nu au fost parte în acest proces.
Dispoziţiile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 36/1995 nu impun obligativitatea încheierii procesului-verbal de inventariere, iar lipsa acestuia nu atrage nulitatea absolută a certificatului de moştenitor, însă potrivit art. 60, în cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menţionate datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele şi domiciliul moştenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu menţionarea valorii acestora, precum şi a pasivului succesoral
Contractul de vânzare-cumpărare din 17 iunie 2010 având ca obiect cota de ½ din suprafaţa de 6.290 mp înscris în CF F3, nr. top T5 nr. cadastral C1 încheiat între vânzătoarea A.M., moştenitoare a defunctului F.S. şi cumpărătorii T.I. şi T.V.M., cealaltă cotă de ½ rămânând în proprietatea moştenitoarei S.G. este, de asemenea, nul absolut pentru cauză ilicită şi fraudă la lege, fiind o vânzare a lucrului altuia în care atât vânzătoarea, cât şi cumpărătorii au fost de rea-credinţă, cunoscând situaţia juridică a terenului.
Vânzătoarei A.M. îi este opozabilă ca având-cauză decizia 1568 din 25 aprilie 2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar cumpărătorii T.I. şi soţia sa T.V.M., chiar dacă nu au fost parte a procesului finalizat prin pronunţarea acesteia, au avut cunoştinţă de existenţa lui, aspect ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din 8 octombrie 1998 încheiat între vânzătorul F.S. şi cumpărătoarea SC N. SRL, reprezentată de T.I. şi T.G.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul.
Or, prezumţia dreptului de proprietate al defunctului F.S. înscris în cartea funciară în anul 1993, este răsturnată de dispoziţiile deciziei civile nr. 1568 din 25 aprilie 2001 a instanţei supreme prin care se recunoaşte defunctului drept de proprietate doar asupra suprafeţei de 13.471,5.
Pentru dovedirea bunei lor credinţe, apelanţii-pârâţi au invocat răspunsul la notificarea din 25 octombrie 2001 formulată de defunctul F.S. în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat despăgubiri, notificare ce a fost respinsă prin dispoziţia din 29 martie 2007 a Primarului Municipiului Braşov. S-a apreciat însă că o dispoziţie de respingere a unei notificări în baza Legii nr. 10/2001, neatacată în instanţă, chiar cu motivarea că notificatorul este proprietarul tabular al imobilului nu poate constitui o recunoaştere a dreptului de proprietate invocat, chiar dacă motivarea respingerii notificării este în sensul recunoaşterii dreptului de proprietate.
În privinţa apelurilor pârâţilor-reclamanţi S.G., T.I. şi T.V.M., s-a reţinut că acestea deduc judecăţii dezlegarea dată de prima instanţă cererii lor reconvenţionale, prin care au solicitat să se constate caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat şi obligarea reclamantei să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul înscris în CF F3 nr. top T5 în suprafaţă de 6290 mp.
Potrivit deciziei în interesul Legii nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială, iar în cazul în care se constată neconcordanţe între Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile Convenţiei au prioritate în măsura în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate sau securităţi raporturilor juridice.
S-a arătat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu mai pot fi formulate, pe calea dreptului comun, cereri prin care se solicită constatarea nevalabilităţii titlului statului şi revendicarea imobilelor preluate de stat, mai ales în condiţiile în care antecesorul pârâtei S.G. a uzat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu şi nu a contestat în instanţă dispoziţia Primarului de respingere a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii sub formă de despăgubiri, neexistând neconcordanţe între Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că aceasta nu mai poate revendica ½ din imobilul înscris în CF F3 nr. top T5 în suprafaţă de 6.290 mp, pe calea dreptului comun.
În ceea ce priveşte cealaltă parte de ½ din imobilul acelaşi imobil, ce aparţine pârâţilor T.I. şi T.V.M., titlul acestora constând în contractul de vânzare-cumpărare din 17 iunie 2010 este nul absolut.
În baza art. 274 C. proc. civ., faţă de admiterea în parte a pretenţiilor, au fost obligaţi apelanţii T.I., T.V.M., S.G. şi A.M. să plătească apelantei S.N.T.G.N.T. SA suma de 18.868 RON cheltuieli de judecată în fond şi apel, reprezentând taxa judiciară de timbru calculată la valoarea imobilului din contractul de vânzare anulat, de 845.080 RON.
Faţă de soluţia pronunţată şi de nedovedirea cheltuielilor de judecată, cererea apelanţilor T.I., T.V.M., S.G., SC N. SA şi Municipiul Braşov, de obligare a reclamantei S.N.T.G.N.T. SA la suportarea cheltuielilor de judecată ale acestora în apel, a fost apreciată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâţii S.G., T.I. şi T.V.M., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice (prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov) şi Municipiul Braşov prin Primar.
1. Prin recursul declarat de recurenţii-pârâţi T.I., T.V.M. şi S.G., a fost criticată pentru nelegalitate decizia instanţei de apel, invocându-se motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia) şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii).
În dezvoltarea motivelor de recurs, au fost invocate următoarele critici:
- În mod eronat instanţa de apel a reţinut că ordinul prefectului nr. Y/1993 ar fi fost anulat prin ordinul prefectului judeţului Braşov din 14 septembrie 1993 şi, de asemenea, că acelaşi ordin nr. Y/1993 ar fi fost anulat parţial prin decizia nr. 1568 din 25 aprilie 2009 a Curţii Supreme de Justiţie.
Aceasta concluzie este eronată, recurenţii-pârâţi susţinând că, prin hotărârea sa, Curtea Supremă de Justiţie, învestită cu judecarea recursului formulat de antecesorul F.S., a anulat parţial Ordinul din 14 septembrie 1993 emis de Prefectul Judeţului Braşov, iar nu ordinul nr. Y/1993, în baza căruia, F.S. şi-a redobândit dreptul de proprietate asupra întregului teren de 44.850 mp.
Analizând comparativ forţa celor doua titluri/drepturi exhibate de către părţile opozante, reclamanta-pârâtă şi pârâţii-reclamanţi, recurenţii au susţinut că titlul lor de proprietate este ordinul nr. Y/1993, ce a fost înscris în evidenţele de carte funciară şi care nu a fost atacat niciodată. „Anularea” acestuia printr-un alt ordin, ordinul prefectului judeţului Braşov din 14 septembrie 1993, după înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate este, pe de o parte, inadmisibilă din punct de vedere al raporturilor specifice dreptului administrativ, iar pe de altă parte, este caducă şi nu poate produce efecte juridice, atâta timp cât a intrat în circuitul civil şi a produs consecinţe juridice.
Ordinul din 14 septembrie 1993 a fost atacat de către F.S., iar hotărârile pronunţate se referă la acesta ca fiind parţial anulat, iar nu la ordinul prefectului judeţului Braşov nr. Y/1993 care este şi astăzi un act valid.
Reclamanta s-a întemeiat acţiunea sa pe decizia nr. 1568 din 25 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie şi nu pe un titlu real de dobândire a vreunui drept asupra unei porţiuni de teren din suprafaţa deţinută de F.S., devenind evident că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurenţii afirmă, în acest context, că efectele ordinului nr. Y/1993, în virtutea căruia antecesorul F.S. şi-a înscris dreptul de proprietate în evidentele cadastrale, s-au produs şi se produc şi la acest moment, în schimb, efectele actului „modificator”, ordinul din 14 septembrie 1993, nu se puteau produce, întrucât acesta constituie un act administrativ nelegal, iar anularea sa parţială nu poate să conducă la concluzia revigorării unor efecte produse de către acest ordin.
Referindu-se la titlurile înfăţişate de intimata-reclamantă, decizia din 1963 emisă de Sfatul Popular al Regiunii Braşov, prin care s-a transmis în administrarea întreprinderii pentru Exploatarea Conductelor Magistrale de Gaz Metan o suprafaţă de 2116 mp pentru construirea staţiei de reglare-măsurare gaze naturale cu menţiunea, CF F6 Braşov nr. top. T8 (imobilul proprietatea antecesorului lor găsindu-se la o distanţă de câteva zeci de metri de acesta, cu nr. top T3 şi înscris în CF F1 Braşov) şi Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 134/1990, pentru suprafaţa de 3850 mp, recurenţii au susţinut că, de fapt, aceasta a construit pe un alt amplasament decât cel atribuit, expertiza administrată în cauză concluzionând că nu este specificat în aceste acte un număr topografic al parcelelor şi că acestea nu sunt însoţite planuri de situaţie.
- În mod eronat instanţa de apel îşi sprijină consideraţiile pe expertiza efectuată de către expertul B.N. în procedura anterioara, finalizata prin decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 1568 din 25 aprilie 2001, ignorând împrejurarea că în acel litigiu expertiza întocmită în cele din urmă a fost cea realizată de către expertul M.E., iar nu cea efectuata de către expertul B.N.
Aprecierea eronată asupra concluziilor raportului de expertiza amintit, reprezintă un act de nelegalitate, încadrat de recurenţi în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
- Instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşita a legii atunci când a reţinut, în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, că „după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi formulate pe calea dreptului comun cereri prin care se solicită constatarea nevalabilităţii titlului statului şi revendicarea imobilelor preluate de stat” şi că antecesorul nu a contestat în instanţă dispoziţia Primarului de respingere a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Susţinând contrariul, recurenţii afirmă că antecesorul a formulat, în termen, contestaţie împotriva dispoziţiei din 29 martie 2007 (Dosar nr. 4241/62/2007 al Tribunalului Braşov), iar în întâmpinarea depusă, Municipiul Braşov a refuzată acordarea de terenuri la schimb sau restituirea în natură pe considerentul că petentul era titular al dreptului de proprietate înscris în cartea funciară.
Prin soluţia sa, instanţa de apel a încălcat flagrant dreptul de proprietate al antecesorului şi principiile statuate de Constituţie, C.E.D.O. şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultând că dreptul acestuia de proprietate a fost negat în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001 (la acel moment în mod just), iar la acest moment, în procedura de drept comun.
2. Prin recursul declarat de pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a criticat faptul că instanţa de apel a dispus în mod neîntemeiat admiterea doar în parte a apelului declarat de S.N.T.G.N.T. SA, prin admiterea acţiunii reclamantei numai pentru o suprafaţa de teren de 6.290 mp pentru care reclamanta ar fi justificat că o are în posesie, solicitându-se ca, în urma rejudecării cauzei, să fie admisă în totalitate cererea de apel formulată de reclamantă.
În motivarea recursului declarat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut nelegalitatea deciziei sub aspectul respingerii restului petitelor acţiuni civile principale, invocându-se că aceasta ar fi fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi cu nesocotirea întregii situaţii de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat.
Admiterea cererii de chemare în judecată în întregime se impunea, având în vedere motivele de nelegalitate ale actelor a căror anulare s-a solicitat şi pentru a fie recunoscute efectele deciziei nr. 1568/2001 a Curţii Supreme de Justiţie. Interesul reclamantei a fost justificat prin raportare la dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii.
Interesul reclamantei era justificat de faptul ca toate topograficele indicate în acţiune au rezultat din dezmembrarea topograficului iniţial T3, dezmembrare atacată în cauză deoarece s-au făcut de către defunctul F.S. şi de către succesorii acestuia, ulterior emiterii ordinului din 14 septembrie 1993 de către Prefectul judeţului Braşov prin care se anulează poziţia din anexa nr. 3 la ordinul nr. Y/1993 în baza căruia se înscrisese F.S. în CF F1 Braşov sub nr. top T3.
Reclamanta a invocat motive de nelegalitate de ordine publică cu privire la imobilul pe care se înscrisese dreptul de proprietate al domnului F.S. în CF F1 Braşov T11, cu privire la operaţiunile efectuate cu privire la imobilul respectiv care se impuneau a fi analizate de instanţa de judecată nu numai prin raportare la interesul direct urmărit de reclamantă cu privire la suprafaţa pe care o deţinea în posesie. Până la data introducerii acţiunii de faţă, efectele decizie nr. 1568/2011 au fost ignorate şi menţinute implicit operaţiunile efectuate cu privire la imobilele pentru care se înscrisese dreptul de proprietate la defunctului F.S.
În temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ., recurentul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
3. Prin recursul declarat de recurentul Municipiul Braşov, prin Primar, a fost criticată decizia instanţei de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., exclusiv sub aspectul soluţiei dată cererii acestei părţi privitoare la acordarea cheltuielile de judecată efectuate în faza procesuală a apelului şi a fondului.
Soluţia a fost criticată pentru nelegalitate, susţinându-se că reprezentantul convenţional al Municipiului Braşov a depus la dosarul cauzei, atât în fond, cât şi la instanţa de apel, dovada efectuării cheltuielilor de judecată, respectiv ordinele de plată emise pentru cele două stadii procesuale.
De asemenea, s-a susţinut că cererea Municipiului Braşov de acordare a cheltuielilor de judecată trebuia soluţionată în raport de soluţia pronunţată pe fondul cauzei, arătându-se că acţiunea formulată de S.N.T.G.N.T. SA a generat o serie cheltuieli în sarcina Municipiului Braşov reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli pe care partea care a căzut şi pretenţii, reclamanta S.N.T.G.N.T. SA, are obligaţia să le acopere.
La data de 20 mai 2014, intimata SC D. SRL a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi, în raport cu care a invocat excepţiile de inadmisibilitate, întrucât recursul solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinţei de către o altă parte, respectiv reclamanta, în condiţiile în care acest pârât nu a fost titularul vreunui apel, şi de lipsă de interes, deoarece această parte nu a dovedit existenţa unui interes procesual în litigiul pendinte.
La data de 8 mai 2014, s-a formulat întâmpinare din partea intimatei-reclamante la recursurile declarate, prin care s-a solicitat, respingerea recursurilor pârâţilor Municipiul Braşov, S.G., T.I. şi T.V.M. şi admiterea recursului declarat de pârâtul Statul Român.
La aceeaşi dată s-a depus întâmpinare din partea pârâtului Statul Român la recursul declarat de pârâţii-reclamanţi S.G., T.I. şi T.V.M.
La 9 mai 2014 s-a formulat întâmpinare de către recurentul Municipiul Braşov la recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitându-se respingerea acestuia şi menţinerea soluţiei instanţei de apel adoptată cu privire la celelalte capete de cerere din acţiune principală.
La data de 12 mai 2014, recurenta-pârâtă S.G. a formulat întâmpinare la recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, invocând faptul că acesta a fost formulat omisso medio şi că titularul său nu justifică un interes procesual în declanşarea acestei căi de atac.
La termenul de judecată din 14 mai 2014, Înalta Cute a încuviinţat recurentului-pârât depunerea la dosar a înscrisurilor doveditoare privitoare la cheltuielile de judecată efectuate în apel.
La acelaşi termen, recurenţii T.I. şi T.V.M., prin avocat, şi-au suplimentat motivele de recurs formulate în termen legal prin invocarea unuia nou, calificat de părţi ca fiind de ordine publică, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. „când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti”, motiv de nelegalitate legat de aprecierea instanţei de apel în sensul că transmiterea unei creanţe sau a unui drept litigios ar fi interzisă de lege.
Tot la acelaşi termen, instanţa a pus în discuţia părţilor, cu prioritate, excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes în ceea ce priveşte recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, excepţii invocate prin întâmpinarea intimatei-pârâte SC D. SRL, ce au fost reluate şi prin întâmpinarea recurentei-pârâte S.G.
Analizând, cu prioritate, în virtutea art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile invocate şi apreciind că analiza existenţei interesului procesual al unei părţi în exercitarea unei căi de atac determinate este subsecventă aceleia a admisibilităţii căii de atac în raport de respectarea regulilor de procedură în exercitarea sa, Înalta Curte stabileşte că excepţia inadmisibilităţii are prioritate în analiză.
1. Soluţionând cu precădere această excepţie, Înalta Curte reţine că prezentul litigiu a fost declanşat din iniţiativa intimatei-reclamante, care a invocat existenţa unui drept de administrare propriu asupra unei suprafeţe de 6.290 mp teren situat pe raza administrativă a Municipiului Braşov, drept ce i-a fost conferit prin acte administrative de autoritate ale Statului, datând din 1963 şi 1990, şi ale cărui exerciţiu şi existenţă au fost ameninţate prin mai multe acte juridice încheiate de succesorii în drepturi ai numitului F.S., care figurează ca proprietari tabulari ai aceleiaşi suprafeţe de teren. Întrucât această situaţie constituie şi un impediment pentru reclamantă în obţinerea atestării dreptului de proprietate în procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991, aceasta a solicitat constatarea nulităţii absolute a respectivelor acte juridice şi rectificarea corespunzătoare a situaţiei de carte funciară a imobilului-teren, în contradictoriu cu părţile acestor acte juridice şi, pentru opozabilitate, cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Municipiul Braşov.
Prin hotărârea de primă instanţă acţiunea reclamantei a fost respinsă, o soluţie similară fiind pronunţată şi în privinţa cererii reconvenţionale formulate în proces de către pârâţii S.G., T.I. şi T.V.M., vizând constatarea nevalabilităţii preluării de către stat a imobilului din Braşov, înscris în CF F1 Braşov sub nr. T6 şi obligarea reclamantei să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul înscris în CF F3 Braşov, arabil, în suprafaţă de 6.290 mp.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel doar reclamanta-pârâtă şi pârâţii-reclamanţi, iar în urma judecăţii de apel, soluţia primei instanţe a fost schimbată în parte, prin admiterea cererii principale de chemare în judecată şi recunoaşterea pretenţiilor reclamantei în limita actelor juridice şi înscrierilor de carte funciară în privinţa cărora s-a stabilit că au afectat sau încălcat dreptul său de administrare, restul capetelor de cerere fiind respinse, în principal, pentru lipsa interesului deoarece s-a reţinut că privesc alte suprafeţe de teren decât cea aflată în posesia reclamantei.
Declarând recurs împotriva deciziei instanţei de apel, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a susţinut, în esenţă, nelegalitatea acestei hotărâri pentru motivul neadmiterii integrale a cererii principale de chemare în judecată formulată de S.N.T.G.N.T. SA, solicitând, în urma judecării recursului, modificarea deciziei prin „admiterea în totalitate a cererii de apel formulate de reclamantă”.
Înalta Curte apreciază că recursul declarat de această parte, în conjunctura procesuală anterioară evocată, este inadmisibil, sub un prim aspect, întrucât se dovedeşte că titularul său urmăreşte în această etapă procesuală nu valorificarea propriului act de procedură pentru atingerea rezultatului urmărit (admiterea integrală a cererii principale de chemare în judecată), respectiv apelul, pe care acesta nu l-a declarat împotriva hotărârii de primă instanţă, ci a unui act de procedură al altei părţi, respectiv apelul reclamantei, faţă de care nu se află în raporturi de coparticipare procesuală şi care nu a formulat ea însăşi un recurs spre a tinde la acest obiectiv.
Sub un al doilea aspect, inadmisibilitatea recursului declarat de acest pârât decurge din nerespectarea regulii procesuale de declanşare a controlului judiciar, care se efectuează din treaptă în treaptă, dovedindu-se că recursul Statului Român a fost exercitat omisso medio, aşadar în condiţiile în care, aceeaşi parte, faţă de aceeaşi rezolvare dată raporturilor judiciare prin hotărârea de primă instanţă (în limitele ce nu au fost validate în urma judecăţii de apel), nu a exercitat şi calea de atac a apelului, criticând direct în recurs rezolvarea nefavorabilă a pretenţiilor reclamantei care s-au dovedit că exced actelor juridice şi operaţiunilor de carte funciară care au vizat partea de teren asupra căreia aceasta exercită un drept de administrare.
Găsind întemeiată această primă excepţie procesuală invocată în legătură cu recursul exercitat de Statul Român, Înalta Curte apreciază că nu se mai justifică analiza excepţiei subsecvente a lipsei interesului procesual al pârâtului în declanşarea aceste căi de atac, urmând ca recursul în discuţie să fie respins ca inadmisibil.
2. Analizând criticile de recurs invocate prin recursul pârâţilor-reclamanţi S.G., T.I. şi T.V.M., se apreciază că acestea sunt nefondate în considerarea următoarelor aspecte.
Cea dintâi critică a acestui recurs a invocat greşita interpretare dată de instanţa de apel actului juridic dedus judecăţii, schimbându-i natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, critică ce a fost susţinută atât în legătură cu interpretarea dată efectelor ordinului nr. Y/1993, ordinului din 14 septembrie 1993, ambele emise de Prefectul Municipiului Braşov, deciziei civilă nr. 1568 din 25 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, cât şi a concluziilor expertizei întocmite de expert B.N. în dosarul finalizat prin pronunţarea acestei decizii.
Este adevărat că, în economia cauzei, atât ordinele nr. Y/1993 şi din 14 septembrie 1993, cât şi decizia civilă nr. 1568 din 25 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, au valoarea unor acte juridice în înţelesul de instrumentum probationem (înscrisuri doveditoare), însă motivul de recurs consacrat prin dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere o ipoteză de greşită interpretare dată de instanţa judecătorească actului juridic dedus judecăţii ca negotium iuris (raport juridic existent între părţi), motiv pentru care se apreciază că incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută, conjunctura factuală ce a generat litigiul pendinte situând mai degrabă raporturile juridice dintre părţi pe tărâm delictual, în nici un caz aceasta neputând fi plasată pe tărâmul unor raporturi contractuale, de orice fel, care să presupună existenţa între acestea a unui negotium iuris.
Făcând însă aplicare dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza consecinţele deduse de instanţa de apel pe baza celor trei acte juridice indicate de reclamanţi, care au stat la baza atât a creării situaţiei litigioase a cauzei dar, în egală măsură, şi a dezlegării jurisdicţionale date acesteia, în lumina dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Verificând în acest cadru legal critica de recurs, se apreciază că aceasta este nefondată, dovedindu-se că cea dintâi cauză a invocării sale rezidă în înţelegerea eronată pe care înşişi aceşti recurenţi o au în legătură cu considerentele instanţei de apel.
Contrar susţinerilor acestora, instanţa de apel nu a reţinut că ordinul nr. Y/1993 ar fi fost anulat atât prin ordinul din 14 septembrie 1993, cât şi prin decizia nr. 1538 din 25 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, ci a stabilit corect că „Ordinul nr. Y/1993, (…) a fost anulat prin ordinul Prefectului din 14 septembrie 1993, care a fost la rândul său anulat parţial de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1538 din 25 aprilie 2001, reclamantului revenindu-i doar suprafaţa liberă de construcţii de 13.471,50 mp, înscrisă în CF F1 Braşov, nr. top T12”.
Doar consecinţa pronunţării deciziei nr. 1568 din 25 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie a fost aceea a anulării parţiale a ordinului nr. Y/1993 care, aşa cum corect s-a stabilit de către instanţa de apel, iniţial reconstituise dreptul lui F.S. asupra întregii suprafeţe de teren de 47.404,60 mp ce-i fusese preluată de stat, dar ale cărui efecte s-au menţinut, în urma judecăţii finalizate prin pronunţarea acestei hotărâri irevocabile, în limita suprafeţei de 13.471,50 mp.
Este real că ordinul nr. Y/1993 nu a fost niciodată contestat, dar este la fel de real că efectele sale, cu privire la poziţia din anexa nr. 3, la care figura înscris autorul F.S., cu drept de reconstituire asupra terenului în suprafaţă de 47.404,60 mp, au fost anulate integral ca urmare a emiterii ordinului din 14 septembrie 1993 şi apoi, doar parţial, în limitele ce exced suprafeţei de teren de 13.471,50 mp (la cât s-a restrâns dreptul de reconstituire recunoscut în favoarea lui F.S.) în urma soluţionării litigiului iniţiat de acesta prin decizia nr. 1568 din 25 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie.
Prin urmare, este nefondată susţinerea recurenţilor care, invocând această critică, susţin că ordinul nr. Y/1993 este în continuare un act valid, care a stat la baza înscrierii legale în cartea funciară a dreptului de proprietate al antecesorului F.S., şi care şi-a produs şi îşi produce în continuare efectele.
De altfel, această susţinere, alături de acelea prin care recurenţii au invocat că anularea ordinului nr. Y/1993 prin ordinul din 14 septembrie 1993 nu mai putea avea loc după înscrierea dreptului autorului F.S. în cartea funciară, fiind inadmisibilă „din punct de vedere al raporturilor specifice dreptului administrativ”, caducă şi lipsită de efecte, dovedesc şi cea de-a doua cauză a invocării acestei critici, respectiv nerecunoaşterea şi negarea de către aceste părţi a autorităţii de lucru judecat de care se bucură decizia civilă nr. 1568 din 25 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie şi a efectelor pe care aceasta le-a produs în planul drepturilor subiective ale părţilor litigante din acel proces.
Ca hotărâre irevocabilă, decizia civilă nr. 1568/2001 a Curţii Supreme de Justiţie se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., cu referire la art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât, dezlegarea dată problemei de drept referitoare la stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului, în temeiul Legii nr. 18/1991, în favoarea autorului recurenţilor, se impune prezentei cauze, nemaiputând fi contrazisă de către cei trei recurenţi-pârâţi.
Este adevărat că soluţionând litigiul pe baza celor dezlegate irevocabil prin această hotărâre judecătorească, instanţa de apel a dat eficienţă efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, care se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze, până la proba contrară, cum au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, dată fiind lipsa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigiul pendinte şi cel finalizat prin decizia menţionată.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, însemnând că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu se opune părţilor acestuia şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea lor, într-un proces ulterior, ce are legătură cu chestiunea de drept sau raportul juridic deja soluţionat, în mod corect instanţa de apel a reţinut că dezlegarea jurisdicţională dată prin decizia nr. 1568/2001 a Curţii Supreme de Justiţie se opune cu forţă obligatorie succesorilor în drepturi ai lui F.S., în calitatea lor de avânzi-cauză, chiar dacă aceştia nu au fost părţi în acel proces.
Aşadar, întrucât prezumţia lucrului judecat izvorâtă din această hotărâre judecătorească are caracter absolut faţă de părţi şi succesori, în drepturi ai acestora, celor trei recurenţi-pârâţi (S.G., ca succesoare cu titlu universal a defunctului F.S., iar T.I. şi T.V.M., ca succesori cu titlu particular ai celei dintâi) nu le este permis să pretindă în prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte faţă de autorul lor în litigiul anterior, cu privire la suprafaţa de teren şi întinderea dreptului stabilit în baza dispoziţiilor Legii nr. 18/1991.
De asemenea, recurenţilor-pârâţi nu le este permis să ignore ori să nege existenţa şi efectele deciziei civile nr. 1568/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, aceleaşi raţiuni opunându-se ca aceştia să invoce mai departe, aşa cum au făcut-o prin critica lor de recurs, motive de nelegalitate sau orice alte apărări în raport de existenţa ordinului din 14 septembrie 1993, ce a făcut deja obiectul cenzurii instanţelor judecătoreşti în acea procedură.
Cât priveşte analiza comparativă a titlurilor înfăţişate, pe de o parte, de către recurenţii-pârâţi, pe de altă parte, de către intimata-reclamantă asupra terenului în litigiu, se constată, în primul rând, că aceasta excede unor critici de recurs susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ. şi, în al doilea rând, că nu interesează obiectul judecăţii, astfel cum a fost dezlegat prin hotărârile instanţelor de fond, ce a constat, pe cererea principală, în constatarea nulităţii mai multor acte juridice şi rectificare de carte funciară, iar pe cererea reconvenţională, în constatarea nevalabilităţii preluării de către stat a întregului teren ce a aparţinut autorului F.S. şi revendicare (cerere respinsă pentru motivul imposibilităţii accesării dreptului comun în urma epuizării căilor oferite de două legi reparatorii speciale, Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 10/2001).
Întrucât cea de-a doua critică subsumată de recurenţi motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a invocat referirea eronată pe care instanţa de apel o face la expertiza B.N. administrată în litigiul finalizat prin decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 1568/2001, Înalta Curte constată că, în realitate, ceea ce se critică este concluzia dedusă de instanţa de apel pe baza interpretării probelor, aspect neîncadrabil în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ.
Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat de recurenţi pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut nelegala dezlegare dată de instanţa de apel pretenţiilor acestor părţi din cererea reconvenţională, pretinzându-se că, prin soluţia adoptată, instanţa de apel a încălcat flagrant dreptul de proprietate al antecesorului lor, F.S., şi principiile de drept relative la proprietate, întrucât acestuia i-a fost negat dreptul de proprietate atât în procedura legilor speciale, cât şi în calea dreptului comun.
Nici această critică de nelegalitate nu este întemeiată întrucât, independent de aspectul contestării sau nu al dispoziţiei din 29 martie 2007 (aspect ce a rămas nelămurit cauzei), ce a respins notificarea lui F.S., formulată în baza Legii nr. 10/2001, privitoare la diferenţa de teren de 33.932,50 mp ce nu a fost reconstituită în procedura Legii nr. 18/1991, cu motivarea că notificatorul este proprietar tabular, se reţine că cel care, prin actele şi faptele sale a concurat la realizarea acestui rezultat negativ în procedura acestei legi speciale a fost chiar autorul F.S. care, ulterior judecăţii finalizate prin decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie nr. 1568 din 25 aprilie 2001 (litigiu pornit la iniţiativa sa) s-a comportat mai departe ignorând rezultatul acestui proces şi consecinţele produse în planul dreptului său de proprietate, păstrând neschimbată înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 47.404,60 mp, în CF F1, ce a fost dispusă în baza ordinului prefectului municipiului Bucureşti nr. Y/1993, deşi efectele acestuia au fost păstrate doar în limita suprafeţei de 13.471,50 mp.
Prin urmare, recurenţii-pârâţi nu pot invoca propria culpă a autorului lor (în care şi ei au persistat prin aceea că s-au manifestat ca proprietari ai întregului teren de 47.404, 60 mp, încheind acte juridice asupra acestuia, deşi decizia civilă nr. 1568 din 25 aprilie 2001 producea efecte obligatorii în privinţa succesorilor cu titlu universal ai lui F.S., iar existenţa litigiului a fost adus la cunoştinţa cumpărătorilor T.) pentru a-şi deschide calea dreptului comun în restabilirea dreptului de proprietate ce a aparţinut lui autorului lor, spre a-l revendica de la intimata-reclamantă, cu ignorarea rezultatului procedurilor speciale demarate anterior, privitor la acelaşi teren, atât în baza Legii nr. 18/1991, dar şi a Legii nr. 10/2001.
Cât priveşte motivul de ordine publică invocat de recurenţii T. la termenul de judecată din 14 mai 2014, Înalta Curte reţine că ceea ce s-a invocat a fi drept dovadă a depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.) de către instanţa de apel, aprecierea că transmiterea unei creanţe, respectiv a unui drept litigios, este interzisă de lege, se poate circumscrie, cel mult, motivului legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care, pentru a fi luat spre analiză de către instanţa de recurs, trebuie să respecte exigenţa legală prevăzută de art. 303 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., de a fi invocat în termenul legal de recurs, întrucât acest motiv de recurs nu este unul de ordine publică şi nu poate fi, deci, invocat în afara termenului de recurs nici de către instanţă şi nici de către părţi.
În considerarea acestor argumente, recursul pârâţilor-reclamanţi va fi respins ca nefondat.
3. Recursul declarat de pârâtul Municipiul Braşov împotriva deciziei instanţei de apel este întemeiat atât sus aspectul criticilor ce au invocat greşita respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, pentru motivul nedovedirii acestora, cât şi al acelora ce au susţinut că acordarea cheltuielilor în fond şi apel efectuate de această parte se impunea faţă de soluţia dată fondului cauzei.
A rezultat în urma judecăţii efectuate în prezenta cauză că reclamanta a introdus acţiune principală, în constatarea nulităţii absolute a mai multor acte juridice şi în rectificare de carte funciară, în calitatea sa de terţ interesat, titular al unui drept de administrare asupra terenului în suprafaţă de 6.290 mp, însă prin petitele cererii formulate se înţelege că aceasta a urmărit restabilirea situaţiei juridice şi tabulare a întregului teren de 35.087,70 mp, rezultată în urma judecăţii finalizate prin decizia irevocabilă nr. 1568 din 25 aprilie 2001, deşi nu justifica niciun drept sau interes pentru restul de teren, aflat, de altfel, într-o situaţie identică cu cel deţinut în administrarea sa.
Cererea de chemare în judecată (principală) a fost respinsă ca neîntemeiată în întregul său în urma judecăţii de primă instanţă, reclamanta fiind obligată, potrivit principiului instituit prin dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să plătească pârâtului Municipiul Braşov cheltuieli de judecată în sumă de 7.440 RON.
În urma judecăţii de apel, soluţia primei instanţe a fost schimbată în parte, prin admiterea în parte a cererii de chemare în judecată şi a încuviinţării pretenţiilor reclamantei, în limitele juridice date de afectarea dreptului său de administrare, constatându-se nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor din 2009 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2010 şi dispunându-se rectificarea corespunzătoare a CF F3. Restul dispoziţiilor hotărârii de primă instanţă a fost păstrat, considerentele deciziei de apel menţionând că toate celelalte cereri ale reclamantei vor fi respinse ca lipsite de interes întrucât privesc alte suprafeţe de teren decât cea care se află în posesia acesteia.
Prin urmare, este culpa reclamantei în introducerea unei cereri de chemare în judecată prin care s-a tins la a obţine mai mult decât protejarea dreptului propriu de administrare şi în conturarea cadrului procesual al litigiului prin atragerea în proces a unor părţi în raport cu care pretenţiile afirmate nu au fost încuviinţate.
Întrucât în raport cu pârâtul chemat în judecată Municipiul Braşov, care s-a situat în proces pe o poziţie diametral opusă reclamantei, pledând pentru respingerea cererii acesteia, S.N.T.G.N.T. SA apare ca fiind partea căzută în pretenţii atât în urma judecăţii de fond, cât şi a celei de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., se cuvine obligarea sa la suportarea cheltuielilor de judecată provocate acestei părţi, neexistând nici un motiv al schimbării dispoziţiilor hotărârii de primă instanţă pe acest aspect.
De altfel, se constată că deşi instanţa de apel păstrează din dispoziţiile sentinţei pe aceea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată solicitate de pârâta SC N. SA, în privinţa dispoziţiilor similare ale acesteia vizând cheltuielile de judecată acordate pârâtului Municipiului Braşov nu dispune în nici un fel, deşi raţiunile expuse mai sus reclamau tratarea lor similară.
De asemenea, se constată că, în pofida depunerii la dosar a înscrisurilor doveditoare ale cheltuielilor de judecată efectuate în apel de către Municipiul Braşov, instanţa de apel a respins cererea acestuia de acordare a sumelor solicitate pentru motivul nedovedirii lor.
Astfel fiind şi în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va stabili că păstrarea dispoziţiilor sentinţei nr. 113 din 13 iunie 2013 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, vizează şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.440 RON în favoarea pârâtului Municipiul Braşov, prin Primar; totodată, în raport de aceleaşi dispoziţii legale, va admite cererea de cheltuieli de judecată a intimatului-pârât şi o va obliga pe apelanta-reclamantă să plătească aceleiaşi părţi suma de 1.860 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu de avocat, pentru faza procesuală a apelului, urmând să menţină celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii S.G., T.I. şi T.V.M. împotriva deciziei nr. 136/Ap din 20 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva aceleiaşi decizii.
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Braşov prin Primar împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte decizia atacată, în sensul că:
Păstrarea dispoziţiilor sentinţei nr. 113/S din 13 iunie 2013 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, vizează şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.440 RON în favoarea pârâtului Municipiul Braşov prin Primar.
Admite cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimatul-pârât Municipiul Braşov prin Primar şi obligă pe apelanta-reclamantă să plătească acestuia suma de 1.860 RON cheltuieli pentru faza procesuală a apelului.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1376/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1379/2014. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
