ICCJ. Decizia nr. 1410/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1410/2014
Dosar nr. 7827/3/2009*
Şedinţa publică din 15 mai 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea din data de 27 februarie 2009, înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii P.M.C. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să stabilească cuantumul despăgubirii pentru exproprierea de către pârâtă a terenului proprietatea reclamanţilor în suprafaţă de 3408 mp situat în S.J., judeţul Ilfov, înscris în cartea funciară nr. F1 a localităţii S.J., la echivalentul în RON al sumei de 254.480 euro, întrucât reclamanţii contestă cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 noiembrie 2008. Prin aceeaşi cerere, reclamanţii au solicitat să fie obligată pârâta, în baza dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 33/1994, la plata despăgubirii stabilite de către instanţă în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Prin sentinţa civilă nr. 529 din 19 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis cererea, s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenului în suprafaţă de 3408 mp, situat în comuna S.J., judeţul Ilfov, înscris în cartea funciară nr. F1, s-a dispus trecerea imobilului în proprietatea pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.R. SA, care a fost obligat la plata către reclamanţi a sumei de 619.593 RON, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Prin decizia civilă nr. 716/A din 15 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.R. SA, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la suma de 370.753 RON şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin decizia civilă nr. 5268 din 13 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.R. SA împotriva deciziei civile nr. 716/A din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost casată decizia şi a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
În motivarea deciziei, se arată că instanţele de fond au validat concluziile unui raport de expertiză care exced în mod vădit norma legală şi jurisprudenţa constanţă a instanţelor.
Înalta Curte a constatat că la dosarul cauzei se aflau contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare, dar a considerat că nu există „certitudinea că aceste contracte vizează în mod efectiv terenuri similare celui expropriat”.
După casarea cu trimitere, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti care, dând curs celor stabilite cu putere obligatorie prin decizia de casare, a suplimentat probatoriul. În acest sens, au fost solicitate relaţii cu privire la contacte de vânzare-cumpărare a unor imobile similare de la Camera Notarilor Publici, Primăria unităţii administrativ teritoriale în a cărui circumscripţie se află terenul expropriat şi Oficiul de Carte Funciară şi s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, conform dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin decizia civilă nr. 312 A din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de pârât, s-a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la suma de 192.403 RON, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Rejudecarea apelului este limitată la stabilirea cuantumului despăgubirilor care, în opinia instanţei supreme, a fost stabilit în primul ciclu procesual cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pentru efectuarea expertizei, experţii au avut în vedere un număr de trei contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile similare care datează din anul 2011. Contractele de vânzare-cumpărare depuse de părţi, care priveau tranzacţii aferente anilor 2006, 2007, respectiv 2009 nu au fost avute în vedere de către experţi, dată fiind distanţa îndepărtată în timp faţă de data efectuării expertizei. În plus, ultimele contracte de vânzare au fost avute în vedere de către experţi în primul ciclu procesual, dar raportarea la respectivele contracte a fost considerată de către instanţa supremă ca excedând normei legale.
Având în vedere obiectivele fixate de către instanţă, comisia de experţi a stabilit, pe de o parte valoarea terenului expropriat la data evaluării şi efectuării expertizei, 20 mai 2013 (13 euro/mp), respectiv la data la care s-a efectuat expertiza în primul ciclu procesual, adică la nivelul anului 2011 (18 euro/mp). Evaluarea despăgubirilor inclusiv prin raportare la valoarea imobilului în anul 2011 a fost încuviinţată de către instanţă ca obiectiv urmare a tezei probatorii a intimaţilor reclamanţi, teză care nu putea fi refuzată la momentul respectiv decât cu riscul antepronunţării.
Faţă de practica instanţei supreme şi faţă de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd necesitatea evaluării la momentul efectuării expertizei, Curtea a constatat că se impune valorificarea în speţă a evaluării terenului expropriat la data de 20 mai 2013.
Susţinerile intimaţilor conform cărora data la care se impunea a fi făcută evaluarea era data aferentă judecării apelului în primul ciclu procesual, nu poate fi primită. Dacă s-ar proceda altfel, s-ar distinge după criterii arbitrare, acolo unde legea nu face şi implicit nu permite un astfel de raţionament logic, nesocotindu-se regula consacrată în adagiul latin ubi lex non distinquit, nec nos dinstinquere debemus.
În legătură cu ceea ce s-a dispus de către instanţa supremă prin decizia de casare, Curtea a observat, contrar susţinerilor intimaţilor, că nu se indică o dată la care urmează să se facă evaluarea, ci doar că evaluarea trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Or, nu se poate folosi ca dată de referinţă pentru evaluare momentul efectuării unei expertize neconforme cu legea dintr-un prim ciclu procesual.
Mai mult, Curtea a observat că instanţa supremă, raportându-se la hotărârea pronunţată în apel în primul ciclu procesual, a considerat că, deşi existau contracte de vânzare-cumpărare, nu exista „certitudinea că aceste contracte vizează în mod efectiv terenuri similare celui expropriat”. În legătură cu acest din urmă aspect, Curtea a observat că pentru acoperirea diferenţelor dintre imobilele similare, experţii au folosit indici de corecţie, pozitivi şi negativi, meniţi să aducă la un numitor comun imobilele comparate pentru a se stabili o valoare a despăgubirilor cât mai aproape de valoarea de piaţă.
Şi expertiza efectuată în primul ciclu procesual a avut la bază contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri din raza aceleiaşi unităţi administrative teritoriale. Aceste terenuri nu erau identice, dar pentru a putea fi considerate similare din perspectiva experţilor şi a evaluării s-au aplicat indicii de corecţie necesari, rezultaţi din vechimea tranzacţiei, amplasament, mărime, deschidere şi racordare la utilităţi.
Faţă de cele arătate, Curtea a reţinut că valoarea terenului expropriat, stabilită conform dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, la data de 20 mai 2013, este de 192.403 RON (13 euro/mp), astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit în rejudecarea apelului.
Având în vedere că această valoare este semnificativ mai mică, atât faţă de valoarea stabilită în apel, în primul ciclu procesual, cât şi faţă de valoarea stabilită în primă instanţă (aceasta interesând din punctul de vedere al controlului judiciar), Curtea a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la suma de 192.403 RON, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Curtea nu a reţinut susţinerile apelantului conform cărora diferenţa mică dintre valoarea despăgubirilor oferite de către expropriator (aproximativ 12 euro/mp) şi valoarea stabilită de către experţi în apel (aproximativ 13 euro/mp) ar dovedi corectitudinea evaluării efectuate de către expropriator şi ar impune soluţia de admitere a apelului şi respingere a contestaţiei. Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere faptul că plata despăgubirilor este o plată între rezidenţi şi, prin urmare, se face în RON, iar cursul euro RON s-a schimbat de la data evaluării efectuate de către expropriator şi până la evaluarea din apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, care a invocat pronunţarea deciziei recurate cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), formulând următoarele critici:
În mod greşit instanţa de apel a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât nu corespunde exigenţelor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sub aspectul modalităţii de evaluare a terenului expropriat şi al datei în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate.
Astfel, experţii au avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor contracte de vânzare-cumpărare încheiate la nivelul anului 2011, mult îndepărtate faţă de momentul efectuării expertizei în apel.
Deşi instanţa a dispus, aşa cum s-a stabilit prin decizia de casare, ca experţii să aibă în vedere şi grila notarilor publici, aceştia au apreciat că grila cuprinde valori orientative şi este întocmit doar pentru uzul birourilor notariale.
Mai susţine recurentul că, chiar dacă valoarea stabilită de experţi este mai mare decât cea oferită persoanei expropriate în procedura administrativă, instanţa nu este obligată să omologheze această valoare, ţinând seama şi de efectele crizei economice, care au determinat reducerea preţurilor de tranzacţionare.
Solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).
Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.
Legea nr. 33/1994 prevede care sunt criteriile în raport cu care instanţele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere.
Anume, dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Recurentul a susţinut încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale în materie, deoarece expertiza pe care şi-a fundamentat soluţia nu s-ar fi raportat la criteriile prevăzute de acest text de lege.
Contrar celor susţinute de recurent, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a indicaţiilor din decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual.
Astfel, este nefondată critica cu privire la momentul stabilirii despăgubirii, întrucât comisia de experţi stabilită de instanţa de apel a stabilit, pe de o parte valoarea terenului expropriat la data evaluării şi efectuării expertizei, 20 mai 2013, iar pe de altă parte, la data la care s-a efectuat expertiza în primul ciclu procesual, respectiv la nivelul anului 2011 şi, ţinând seama de practica instanţei supreme şi de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd necesitatea evaluării la momentul efectuării expertizei, a reţinut evaluarea terenului expropriat la data de 20 mai 2013.
Este de asemenea nefondată critica potrivit căreia experţii au avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor contracte de vânzare-cumpărare încheiate la nivelul anului 2011.
Este adevărat că instanţa de apel a reţinut că experţii au avut în vedere un număr de trei contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile similare care datează din anul 2011, dar aceasta întrucât, actele de vânzare-cumpărare depuse de părţi priveau tranzacţii aferente anilor 2006, 2007, respectiv 2009, care în mod corect nu au fost avute în vedere de către experţi, dată fiind distanţa îndepărtată în timp faţă de data efectuării expertizei.
Susţinând contrariul, îi revenea pârâtului sarcina probării afirmaţiei că valoarea terenului determinată de către experţi nu corespunde preţurilor de vânzare ale terenurilor de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială, la data efectuării expertizei.
Or, pârâtul nu a înţeles să probeze aceste susţineri, iar experţii au ţinut seama de înscrisurile depuse la dosar de părţi.
Pe acest temei, numai în măsura în care pârâtul ar fi înfăţişat contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada relevantă pentru imobile de acelaşi fel cu terenul în litigiu, instanţa ar fi putut cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză.
Ca atare, contrar celor susţinute de recurentul pârât, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii ţinând seama de preţul cu care s-au vândut, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În consecinţă, cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat şi respectat aceste criterii, stabilind o despăgubire proporţională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de reclamanţi, hotărârea astfel pronunţată satisface, în opinia instanţei de recurs, exigenţele art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale legislaţiei interne şi nu poate reprezenta o încălcare a normelor naţionale sau convenţionale.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 312 A din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1408/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1416/2014. Civil. Partaj judiciar.... → |
|---|
