ICCJ. Decizia nr. 1456/2014. Civil. Acţiune în constatare. Cerere de ajutor public judiciar, cerere reexaminare ajutor public judiciar, pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1456/2014
Dosar nr. 48158/3/2010
Şedinţa publică de la 10 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, sub nr. 48158/3/2010, reclamanta S.M.C. a chemat în judecată paratele Banca C.R. SA Bucureşti şi Banca C.R. SA Bucureşti, Sucursala P. Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună constatarea încetării valabilităţii contractului de credit bancar din 14 iunie 2007 la data de 4 august 2008, avându-se în vedere rambursarea integrala a creditului, potrivit cererii sale de rambursare anticipată prin refinanţare, respectiv alimentarea, implicit stingerea datoriei restante aferente creditului contractat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 7879 din 1 iunie 2012, a respins acţiunea reclamantei S.M.C. formulată în contradictoriu cu pârâtele Banca C.R. SA Bucureşti şi Banca C.R. SA Bucureşti, Sucursala P. Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar în data de 14 iunie 2007, reclamanta a încheiat cu Banca C.R. SA Bucureşti, Sucursala P. Bucureşti două contracte de credit bancar, pentru sumele de 32.000 RON şi 800 euro.
Reclamanta a susţinut, atât în acţiune cât şi în sesizarea înregistrată la data de 9 iulie 2010, că ar fi adresat Băncii C.R. SA o cerere de rambursare anticipată a creditelor prin refinanţare, în luna iulie 2007, care nu a fost depusă la dosar, ci doar adresa din 27 iulie 2008 prin care se solicita Sucursalei P. a băncii comunicarea sumelor ramase de plată din creditele acordate în baza celor două contracte menţionate, în vederea unei refinanţări viitoare, la Banca A. despre care nu s-a făcut nici o dovada pe parcursul procesului.
Instanţa a reţinut că, Banca C.R. SA i-a răspuns reclamantei prin adresa din 30 iulie 2008, condiţiile în care se va face refinanţarea şi care sunt obligaţiile acesteia faţă de bancă, rezultate din cele două contracte de credit la acea dată, precum şi care sunt comisioanele în caz de rambursare anticipată şi conturile de plată, iar din extrasele de cont depuse la dosar au rezultat operaţiunile sumele achitate şi sumele retrase în această perioadă de reclamantă şi că în absenţa unei cereri scrise a reclamantei, a neachitării ultimelor dobânzi şi comisioane, contractele nu pot fi considerate încheiate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 9 din 16 ianuarie 2013, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta S.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 7879 din 1 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte Banca C.R. SA Bucureşti şi Banca C.R. SA, Sucursala P. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
Că adresa înregistrată la Banca C.R. SA, Sucursala P. Bucureşti din 27 iulie 2008, prin care reclamanta a solicitat eliberarea unei adrese din care să rezulte sumele rămase din creditele contractate şi IBAN-ul conturilor pentru refinanţarea la Banca A. nu constituie o cerere de rambursare anticipată a creditelor întrucât nu cuprinde manifestarea de voinţă neîndoielnică în acest sens şi că obţinerea de informaţii în vederea refinanţării creditelor reprezintă numai o procedură premergătoare operaţiunii de rambursare, dar care nu are valoarea juridică pretinsă de aceasta.
S-a reţinut că, în cauză nu au fost îndeplinite nici cerinţele contractuale menţionate la art. 4.6 şi art. 4.8 din condiţiile generale de creditare, anexa la contractele de credit din 14 iunie 2007, în sensul că reclamanta nu a a comunicat şi nu a făcut dovada sumei plătite în avans, în raport de care urma a se întocmi un act adiţional la contract şi un nou grafic de rambursare a creditului, astfel că nu s-a realizat acordul de voinţa al părţilor.
Totodată s-a reţinut că operaţiunea de refinanţare aprobată de Banca A. este lipsită de relevanţă în cauză, avându-se în vedere că obţinerea fondurilor băneşti de la o altă instituţie bancară reprezintă un act juridic ce produce efecte numai între părţile contractante, iar depunerea sumelor de 31.405,86 RON şi 7.814,77 euro în conturile curente ale reclamantei nu a produs efectele juridice ale rambursării anticipate, în condiţiile în care instituţia bancară nu a fost înştiinţată cu privire la acest aspect şi nu i s-a acordat permisiunea expresă de a efectua retragerea sumelor din conturile respective.
În calitate de titular al dreptului de proprietate asupra sumelor de bani aflate în contul curent, reclamanta îşi exercita exclusiv dreptul de dispoziţie asupra acestora, orice operaţiune de plata efectuându-se numai la ordinul clientului şi că potrivit art. 4.3 din condiţiile generale de creditare, banca era autorizată să debiteze automat contul curent numai pentru sumele scadente, datorate în baza contractelor de credit.
Împotriva deciziei civile nr. 9 din 16 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.M.C., întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi acţiunii sale astfel cum a fost formulată şi motivată în scris.
În criticile formulate, recurenta reclamantă după o prezentare a situaţiei de fapt a susţinut în esenţă următoarele:
Că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că nu a depus în cauză cerere de rambursare anticipată, în condiţiile în care aceasta nu a luat în considerare probele administrate în cauză, respectiv nici cererea sa care a fost făcută cu respectarea cerinţelor impuse de ofiţerul de credite de la instituţia bancară şi nici răspunsul băncii din 30 iulie 2008, în cuprinsul căruia au fost calculate toate sumele pe care trebuia să le achite în cazul rambursării anticipate.
Mai mult, că din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei rezultă fără niciun dubiu că refinanţarea a fost făcută de către Banca A., precum şi faptul că banii au fost viraţi cu destinaţia rambursare anticipată, situaţie în care instanţa trebuia să constate că datoria s-a stins, cât şi încetarea valabilităţii prin rambursare integrală şi anticipată a contractelor de credit bancar nr. 252 şi nr. 255 din 14 iunie 2007, începând cu 4 august 2008 şi respectiv 6 august 2008.
Recurenta a mai susţinut că, instanţa a interpretat în mod greşit şi prevederile art. 4.6 din condiţiile generale de creditare pentru rambursarea anticipată a creditelor, fără să aibă în vedere că în speţă fiind vorba de o rambursare integrală, iar sumele au fost virate integral în contul băncii, nu se mai punea problema emiterii unui nou grafic de rambursare.
Mai mult, a arătat că faţă de această situaţie, instanţa nu a analizat culpa băncii care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, care nu a solicitat completarea niciunei cereri de rambursare şi care în toată această perioadă, iulie 2008-iulie 2010, nu i-a adus la cunoştinţă situaţia reală.
Înalta Curte, analizând decizia civilă nr. 9 din 16 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile aplicabile în cauză, constată că recursul declarat de reclamanta S.M.C. este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Este de observat că în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta vizează greşita reţinere a situaţiei de fapt de către instanţa de apel, în contradicţie cu întreg probatoriul administrat în cauză, în sensul că din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei ar rezulta fără niciun dubiu că refinanţarea a fost făcută de către Banca A., precum şi faptul că banii au fost viraţi cu destinaţia rambursare anticipată, situaţie în care instanţa trebuia să constate că datoria s-a stins, cât şi încetarea valabilităţii prin rambursare integrală şi anticipată a contractelor de credit bancar din 14 iunie 2007, începând cu 4 august 2008 şi respectiv 6 august 2008, dar greşita reţinere a situaţiei de fapt în raport de greşita interpretare a probelor constituie o chestiune de fapt care nu vizează nelegalitatea hotărârii recurate.
Altfel spus, critica recurentei pentru stabilirea situaţiei de fapt nu se converteşte în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanţe şi-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.
Reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanţa de apel nu mai este posibilă, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc .civ.
Astfel, rambursarea anticipată a creditelor acordate putea fi realizată strict după îndeplinirea în mod cumulativ a conduitelor prevăzute de legea părţilor.
În temeiul clauzelor contractuale, precum şi în lipsa înregistrării la bancă, a unei cereri scrise prin care debitorul împrumutat să îşi manifeste în mod expres, fără echivoc, voinţa juridică de a rambursa anticipat creditul acordat, Banca C.R. SA nu avea dreptul şi nici obligaţia de a efectua operaţiuni bancare de natura celor sesizate, astfel că în mod corect a reţinut instanţa de apel că adresa menţionată nu îndeplineşte cerere de rambursare anticipată a creditelor.
De altfel, argumentele aduse în sprijinul criticilor formulate demonstrează nu numai faptul că nu sunt în concordanţă cu cerinţele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidenţiază nemulţumirea recurentei sub aspectul în care instanţa a înţeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenţei instanţei de recurs, respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate.
În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că recurenta prin argumentele aduse a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia instanţei de apel în ce priceşte modul de aplicare al legii.
Or, faţă de această situaţie criticile recurentei prin care a susţinut că instanţa a interpretat în mod greşit prevederile art. 4.6 din condiţiile generale de creditare pentru rambursarea anticipată a creditelor, fără să aibă în vedere probele administrate în cauză nu se mai justifică.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, cum instanţa de apel a pronunţat o decizie legală, context în care motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.M.C. împotriva deciziei civile nr. 9 din 16 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1247/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1457/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
