ICCJ. Decizia nr. 1490/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1490/2014
Dosar nr. 8278/95/2010*
Şedinţa publică din 20 mai 2014
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. nr. 211 din data de 5 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţii-apelanţi B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. și M.A. împotriva sentinţei civile nr. 335 din 27 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Gorj în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E.O. SA Târgu-Jiu, Sucursala Divizia Minieră Târgu-Jiu, Exploatarea Minieră de Carieră B.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanța de apel a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 iulie 2011 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanţii au solicitat instanţei să se constate că pârâta a încălcat şi încalcă drepturile de proprietate industrială pe care le dețin asupra invenţiei denumită „Cupă poligonală pentru excavator”, protejată prin brevetul de invenţie din 30 decembrie 2005, iar aceasta să fie obligată la plata despăgubirilor reprezentând eficienţa economică pe perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2010, actualizate cu coeficientul de inflaţie, de la data când erau datorate până la data plăţii, cu plata dobânzilor legale de la data introducerii acţiunii până la data plăţii.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanţii sunt autorii invenţiei şi deţinătorii exclusivi ai drepturilor asupra acesteia, în temeiul contractului de cesiune încheiat cu SC U.R. SA, iar în perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2010 s-au utilizat la Exploatarea de Carieră B., în mod nelegal, dinţii de cupă excavator, ce fac obiectul invenţiei, montaţi pe alte tipuri de cupe, obţinându-se importante avantaje economice.
Prin sentinţa civilă nr. 335 din 27 septembrie 2011, Tribunalul Gorj a respins acţiunea cu motivarea că cesiunea s-a publicat în Buletinul oficial de proprietate intelectuală din 30 iulie 2009 și, ca atare, anterior acestei date reclamanţii nu erau titularii brevetului invocat. Eventuale despăgubiri se pot solicita pe perioada ulterioară, pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.
Prin decizia nr. 382 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanți.
Prin decizia nr. 6109 de la 9 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamanţi, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, reținând în motivare următoarele considerente:
Recurenţii au invocat încălcarea celor statuate în hotărârile pronunţate anterior între aceleaşi părţi în ceea ce priveşte calitatea lor de titulari ai brevetului de invenţie pe toată perioada pentru care s-a solicitat în prezenta cauză acordarea de despăgubiri, 1 iulie 2007-30 iunie 2010, critică ce este nefondată întrucât la data pronunţării deciziilor menţionate părţile nu au învederat instanţelor de judecată că brevetul de invenţie nu mai era protejat, urmare a neplăţii taxelor de validare.
Reţinerea instanţei superioare de fond că funcţia normativă şi efectul pozitiv al lucrului judecat nu au fost încălcate este corectă, în raport de situaţia de fapt stabilită în prezenta cauză sub aspectul menţionat.
Astfel, pentru brevetul din 30 decembrie 2005 s-a dispus decăderea din drepturi a titularului de brevet SC U.R. SA pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare începând cu data de 25 decembrie 2003.
Este fără relevanţă împrejurarea că a intervenit revalidarea brevetului cu începere de la 30 martie 2009, data publicării în Buletinul oficial de proprietate industrială, pentru perioada anterioară revalidării, câtă vreme, urmare a decăderii din drepturi, invenţia aparţine domeniului public, nefiind protejată juridic, putând fi folosită de terţi fără a se încălca dreptul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 64/1991.
Pentru aceleaşi argumente a fost respinsă şi critica referitoare la neobservarea calităţii de autor ai invenţiei, invocat drept temei al acţiunii.
Prima instanţă de fond a invocat drept temei al respingerii acţiunii reclamanţilor pentru pretenţiile aferente perioadei 30 iulie 2009-30 iunie 2010, dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.
Pârâta S.N.L.O., Exploatarea de Carieră B. a susţinut, astfel cum rezultă din întâmpinările formulate la prima instanţă, că invenţia reclamanţilor nu a fost şi nu este folosită la niciun excavator al său, că efectele contractului de cesiune se produc cu data publicării cesiunii în Buletinul oficial de proprietate intelectuală din 30 iulie 2009, precum şi faptul că dinţii de cupă sunt achiziţionaţi de la alţi furnizori care răspund pentru respectarea dreptului de proprietate intelectuală.
Instanţa a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, căci pârâtele nu au formulat apel, că invenţia a fost şi este aplicată de pârâtă, concluzionând însă, fără a pune în discuţia părţilor şi, drept consecinţă, fără administrarea de probe, că devin incidente dispoziţiile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.
Instanţa de apel, în loc să devolueze fondul sub acest aspect invocat şi argumentat prin motivele de apel, a reţinut că sunt nefondate criticile de apel, prima instanţă motivând în concret, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul citat. Dreptul la apărare al reclamanţilor a fost încălcat câtă vreme instanţa a aplicat o dispoziţie legală fără ca în prealabil să fie pusă în discuţia părţilor pentru a da posibilitatea administrării de dovezi în sensul arătat şi fără să analizeze apărările formulate în acest sens.
Totodată, s-a constatat că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită cât priveşte întrunirea cerinţelor art. 34 lit. f) din lege, câtă vreme părţile nu au administrat probe, iar instanţa nu a dispus în calea devolutivă de atac complinirea celor arătate.
În rejudecarea apelului s-a constatat caracterul nefondat al acestuia, în considerarea următoarelor argumente:
Limitele rejudecării au fost determinate, potrivit art. 315 C. proc. civ., prin decizia de casare, exclusiv la verificarea incidenţei dispoziţiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată.
Brevetul de invenţie, al cărui titular iniţial a fost SC U.R. SA, a fost decăzut din protecţie, ca urmare a neplăţii taxelor de menţinere în vigoare, la data de 25 decembrie 2003, hotărârea fiind publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială la data de 28 martie 2008 şi a fost ulterior revalidat la data de 24 februarie 2009, hotărârea fiind publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială la data de 30 iulie 2009.
La aceeaşi dată (30 iulie 2009) a fost publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială şi cesiunea brevetului de invenţie de la cedenta SC U.R. SA către autorii invenţiei, reclamanţii din prezenta cauză.
În perioada cuprinsă între data decăderii din drepturi a titularului de brevet (25 decembrie 2003) şi data revalidării (30 iulie 2009) invenţia a fost în domeniul public, putând fi folosită de terţi în mod liber, fără ca o astfel de acţiune să constituie o încălcare a dreptului de exploatare exclusivă recunoscut în favoarea titularului de brevet, care să deschidă calea unei acţiuni în despăgubiri.
Folosirea invenţiei de către terţi în perioada mai sus menţionată este prezumată a fi fost făcută cu bună credinţă, întrucât invenţia se afla în domeniul public şi nu beneficia de protecţie juridică, fiind irelevantă sub acest aspect împrejurarea susţinută de reclamanţi, în sensul că pârâta ar fi cunoscut că anterior decăderii a existat un drept de proprietate intelectuală al cărui titular este un terţ.
Reclamanţii au susţinut teza potrivit căreia pârâta ar fi fost de rea credinţă, întrucât a folosit invenţia şi anterior decăderii titularului din protecţie, aspect care face inoperante prevederile art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată.
Decăderea din protecţie a operat la data de 25 decembrie 2003 şi nu la data publicării acestei sancţiuni în Buletinul oficial de proprietate industrială, respectiv 28 martie 2008. În acest sens s-a pronunţat instanţa supremă în considerentele deciziilor civile nr. 3942 din 22 iunie 2010, nr. 4612 din 21 septembrie 2010 şi nr. 6561 din 3 decembrie 2010. Înşişi apelanţii reclamanţi, prin precizările depuse în rejudecare, au învederat instanţei că brevetul de invenţie a fost lipsit de protecţie în intervalul cuprins între 25 decembrie 2003-30 martie 2009, dar au susţinut că fosta C.N.L.O. a implementat invenţia în perioada anterioară 19 decembrie 2001-19 decembrie 2003, ceea ce exclude buna credinţă a pârâtei, potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată.
Facturile fiscale depuse la dosarul cauzei în rejudecare relevă faptul că în perioada cuprinsă între 2001 (data depozitului reglementar) şi 2003 (data decăderii titularului de brevet din protecţie) SC U.R. SA, titularul de brevet de la acel moment, a comercializat dinţii de cupă care constituie o componentă a invenţiei către B.A.T.S. Rovinari şi Motru, astfel că aceste înscrisuri sunt irelevante sub aspectul aprecierii atitudinii subiective a unităţii pârâte. Fostele componente ale C.N.L.O., antecesoarea S.N.L.O., nu au folosit dinţii de cupă care constituie obiectul invenţiei în mod nelegal, cu încălcarea dreptului prevăzut de art. 32 din Legea nr. 64/1991, ci au achiziţionat aceste componente industriale în schimbul unui preţ, de la însuşi titularul de brevet de la acea dată, SC U.R. SA. Prin urmare, nu se poate reţine în sarcina lor reaua credinţă, în sensul invocat de apelanţii reclamanţi.
La dosarul cauzei nu există dovezi din care să reiasă în mod lipsit de echivoc că pârâta ar fi utilizat fără drept invenţia care face obiectul brevetului în perioada anterioară pierderii protecţiei.
Adresa din 2010, invocată de apelanţii reclamanţi în susţinerea tezei relei credinţe a pârâtei, a fost înregistrată la sediul destinatarului la data de 1 martie 2010, adică ulterior publicării revalidării brevetului de invenţie (30 iulie 2009), prin urmare nu are semnificaţie juridică în ceea ce priveşte buna credinţă a utilizatorului invenţiei, întrucât nu se referă la perioada de referinţă avută în vedere de art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 republicată, şi anume perioada cuprinsă între data decăderii şi data publicării revalidării brevetului de invenţie în Buletinul oficial de proprietate industrială.
Intimata pârâtă a achiziţionat dinţii de cupă folosiţi în procesul de exploatare al carierei Exploatarea Minieră de Carieră B., prin licitaţie publică de la furnizorul SC M. SA Piteşti, în perioada în care brevetul de invenţie s-a aflat în domeniul public, aşa cum rezultă din contractul de furnizare din 31 martie 2008, încheiat în baza acordului cadru din 4 aprilie 2007 şi a raportului procedurii de atribuire din 19 martie 2007, aspect reţinut şi în cuprinsul raportului de expertiză întocmit la prima instanţă de exp. tehnic P.D.
În plus, proba ştiinţifică administrată la prima instanţă a evidenţiat şi faptul că dinţii de cupă care au făcut obiectul brevetului de invenţie din 30 decembrie 2005, ai cărui titulari sunt reclamanţii, au fost utilizaţi în limita existentă la momentul publicării menţiunii de revalidare, volumul fiind identic cu cel existent anterior revalidării.
Cum intimata pârâtă nu produce şi nu comercializează dinţii de cupă, pe care i-a achiziţionat prin licitaţie publică de la furnizori care şi-au asumat, conform dispoziţiilor din O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, obligaţia despăgubirii achizitorilor în eventualitatea unor litigii având ca obiect drepturi de proprietate intelectuală, Curtea a constatat că pârâta a luat măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei în intervalul de timp cuprins între data decăderii şi data publicării revalidării.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A., criticând-o pentru următoarele motive:
1. S-a făcut o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 32 şi art. 34 alin. (1) lit. f) Legea nr. 64/1991, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dispoziţiile legale protejează numai terţii care au folosit invenţia în perioada de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului, nu şi terţii care au utilizat invenţia în perioada anterioară decăderii din drepturi a titularului de brevet (în perioada când brevetul de invenţie era protejat).
Cu referire la probele care ar demonstra că pârâtele s-au aprovizionat, în perioada de protecţie a brevetului de invenţie (19 decembrie 2001-19 decembrie 2003) cu dinţii pentru cupă excavator ce fac obiectul brevetului de invenţie, se susţine că nu este îndeplinită prima condiţie impusă de aceste dispoziţii legale, respectiv aceea de a fi implementat şi folosit invenţia în perioada când era lipsită de protecţie.
2. Sunt străine de natura pricinii, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivările instanţei de apel prin care se încearcă a se demonstra buna-credinţă a societăţilor pârâte sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către aceste societăţi în perioada când brevetul de invenţie era lipsit de protecţie având în vedere faptul că, aşa cum au arătat la motivul 1 de recurs, dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 protejează numai terţii de bună credinţă sau pe aceia care au luat măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei în perioada decăderii din protecţie a brevetului de invenţie, nu şi terţii care au folosit invenţia anterior decăderii din protecţie.
3. Motivarea instanţei potrivit căreia la dosarul cauzei nu există dovezi din care să reiasă în mod lipsit de echivoc că pârâta ar fi utilizat fără drept invenţia care face obiectul brevetului în perioada anterioară pierderii protecţiei intră sub incidenţa dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece o asemenea dovadă nu incumbă reclamanţilor, în calitate de succesori în drepturi ai titularului de brevet, ci acelora care utilizează o invenţie protejată.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
1. Cererea ce face obiectul dosarului de față are ca obiect despăgubirile solicitate de reclamanți pentru utilizarea, la Exploatarea B., în perioada 1 iulie 2007-30 iunie 2010, a invenției „Cupă poligonală pentru excavator”, fără consimțământul lor, autori ai invenției și titulari ai drepturilor patrimoniale ce decurg din brevet.
S-a reținut în cauză, necontestat, că brevetul de invenție a fost acordat, în calitate de titular, SC U.R. SA, cu dată a depozitului reglementar 19 decembrie 2001, operând decăderea acestei societăți din drepturile conferite de brevet la data de 25 decembrie 2003 ca urmare a neplății taxelor de menținere în vigoare a acestuia decăderea fiind publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială din 28 martie 2008.
Brevetul de invenție a fost ulterior revalidat, operațiune publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială din 30 martie 2009.
Nu prezintă relevanţă revalidarea brevetului pentru perioada anterioară revalidării, câtă vreme, urmare a decăderii din drepturi, invenţia aparţine domeniului public, nefiind protejată juridic, putând fi folosită de terţi fără a se încălca drepturile prevăzute de art. 32 din Legea nr. 64/1991.
Oricum, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, cesiunea produce efecte față de terți numai de la data publicării în Buletinul oficial de proprietate industrială a mențiunii transmiterii înregistrate la O.S.I.M. şi, prin urmare, reclamanții, ca cesionari ai drepturilor patrimoniale decurgând din brevet, puteau pretinde despăgubiri de la terțul ce exploatează fără acordul lor invenția, numai după data publicării cesiunii, deci numai pe perioada 30 iulie 2009-30 iunie 2010 din cea dedusă judecății. Aceasta întrucât obligația de despăgubire ce îi incumbă terțului este determinată de fapta sa de exploatare a unei invenții fără consimțământul titularului, chestiune confirmată de altfel în primul ciclu procesual.
2. Potrivit art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 şi art. 33 folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului. În acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei.
Instanța anterioară de recurs a subliniat, sub protecția conferită de art. 315 C. proc. civ., că prima instanță a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, căci pârâtele nu au formulat apel, că invenţia a fost şi este aplicată de pârâtă.
Utilizarea invenției pe perioada anterioară decăderii titularului din drepturile decurgând din brevetul de invenție nu denotă reaua-credință a terțului și nu înlătură incidența normelor legale susmenționate.
Legiuitorul pretinde terțului, pentru ca acesta să beneficieze de dreptul de folosință asupra obiectului invenţiei, cu titlu gratuit, o atitudine subiectivă ce vizează doar perioada de timp dintre decădere și revalidarea brevetului, iar aceasta constă în convingerea că, printr-o astfel de utilizare, nu încalcă vreun drept patrimonial ce decurge dintr-un brevet de invenţie.
Această convingere este perfect justificată în speță atât timp cât pe perioada cuprinsă între data decăderii din drepturile conferite de brevet și revalidarea brevetului, invenția nu a beneficiat de protecție juridică, date fiind efectele decăderii.
Ca atare, sunt întrunite în speţă cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. f) (faţă de obligaţiile impuse de art. 32 din lege) până la revalidare, ceea ce înseamnă că pentru această perioadă buna-credință în folosirea invenției înlătură orice încălcare a drepturilor decurgând din brevet, aspect opozabil reclamanţilor şi relevant în aplicarea art. 34 alin. (1) lit. f) din lege în ceea ce îi priveşte.
Pentru perioadă ulterioară revalidării brevetului, terţul beneficiază de dreptul de a folosi în continuare invenția, fără ca prin aceasta să încalce în vreun fel drepturile titularului, conferite de brevet, datorită folosirii cu bună-credință a invenției în perioada dintre decădere și validare, sub protecţia art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.
Întrunirea cerințelor de aplicare a celei de-a doua teze a acestei norme legale a fost constată de instanța de apel, care a reținut că proba ştiinţifică administrată la prima instanţă a evidenţiat şi faptul că dinţii de cupă care au făcut obiectul brevetului de invenţie, ai cărui titulari sunt reclamanţii, au fost utilizaţi în limita existentă la momentul publicării menţiunii de revalidare, volumul fiind identic cu cel existent anterior revalidării, fără ca atare constatare să facă obiectul vreunei critici de recurs.
În considerarea acestor argumente, se constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., neputându-se contura elemente în analiza făcută care să atragă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de către reclamanții-recurenți.
3. Ultima critică de recurs, ce ar putea atrage incidenta în cauză a motivului de reurs prevazut de art. 304 pct. 5 și nu pct. 7 C. proc. civ., nu se mai impune a fi analizată față de cele arătate mai sus relativ la cadrul și limitele în care analizează incidența art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.
Constatându-se, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A. împotriva deciziei nr. 211 din data de 5 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1485/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1491/2014. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
