ICCJ. Decizia nr. 153/2014. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 153/2014
Dosar nr. 6639/1/2002
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea în revendicare formulată în baza dispoziţiilor art. 480 C. civ., reclamanţii S.S. şi S.P.L. în contradictoriu cu pârâţii D.V., G.D.V., Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi R.A.G.C.L. Cluj-Napoca, au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în cartea funciară, situat în municipiul, Cluj-Napoca, str. A.F., constatarea nulităţii titlului de proprietate al Statul român asupra imobilului şi radierea dreptului de proprietate al statului, cu întabularea concomitentă, a dreptului reclamanţilor de proprietate asupra acestor imobile; constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 1997 încheiat între pârâţi cu privire la imobil, radierea dreptului de proprietate al pârâţilor persoane fizice şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra întregului imobil, cu titlu de moştenire.
Acţiunea a fost înregistrată la data de 28 februarie 2000 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca şi declinată în favoarea Tribunalului Cluj-Napoca prin sentinţa civilă nr. 5491 din 14 iulie 2000.
Tribunalul Cluj-Napoca, secţia civilă, prin sentinţa nr. 476 din 11 decembrie 2001, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor, motivat, de faptul că preluarea de către Statul român a celor trei apartamente în litigiu s-a făcut cu titlu, iar cu privire la imobil nu se conturează niciun motiv de nevalabilitate a contractului de vânzare-cumpârare contestat, raportat la momentul încheierii acestuia; prin urmare, reclamanţii pot uza exclusiv de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispoziţiile art. 9 şi art. 12 alin. (1) din această lege.
Prin decizia nr. 101 din 3 iulie 2002, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi, motivat de faptul că aspectul privind nulitatea absolută a actului juridic de trecere a celor trei apartamente în proprietatea statului a fost tranşată prin decizia civilă nr. 999/1999 a Curţii de Apel Cluj, ce a rezolvat irevocabil plângerile aceloraşi reclamanţi formulate în contra hotărârii nr. 309/1997 prin care Comisia Judeţeană Cluj pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 a refuzat restituirea în natură, acordând despăgubiri băneşti; prin urmare, preluarea apartamentelor de către Statul român s-a făcut cu titlu, reclamanţii beneficiind de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 112/1995, ale cărei dispoziţii au fost respectate inclusiv în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. X1.
Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei decizii a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data 29 august 2002.
Judecata recursului a fost suspendată iniţial la data de 9 aprilie 2003, în baza dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la solicitarea recurenţilor-reclamanţi, până la soluţionarea cererii de restituire în natură a imobilului litigios pe cale administrativă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Măsura suspendării cauzei a fost menţinută prin încheierea de şedinţă din 24 februarie 2006, faţă de împrejurarea că nu a fost finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, conform celor învederate în şedinţă publică de intimatul-pârât D.V., prezent personal.
Ulterior, prin memoriul înregistrat la data de 13 mai 2010, recurenta-reclamantă S.S. a arătat că subzistă temeiurile de suspendare a judecăţii recursului, întrucât Primăria municipiului Cluj-Napoca nu a soluţionat notificarea înregistrată de Biroul Executorului Judecătoresc P.N. din 12 februarie 2002.
Prin raportul privind verificările relative la cauza suspendării întocmit la data de 8 februarie 2013 s-a dispus citarea părţilor pentru termenul din 12 noiembrie 2013 în vederea verificării subzistenţei temeiurilor care au impus măsura suspendării.
Urmare solicitărilor instanţei prin adresele emise la data de 16 octombrie 2013, Primăria municipiului Cluj-Napoca a comunicat că notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc P.N. 12 februarie 2002 privind imobilul înscris în cartea funciară, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A.F., a fost soluţionată prin emiterea dispoziţiei primarului municipiului Cluj-Napoca din 13 februarie 2012 şi că din evidenţe nu rezultă că aceasta ar fi fost contestată în instanţă.
Cauza a rămas în nelucrare până la termenul din data de 12 noiembrie 2013, când s-a repus pe rol din oficiu, iar la termenul din 21 ianuarie 2014, instanţa a rămas în pronunţare cu privire la excepţia perimării recursului, faţă de conţinutul relaţiilor comunicate de Primăria municipiului Cluj-Napoca, precum şi de precizările făcute în şedinţă publică de către intimatul-pârât D.V., prezent personal.
Înalta Curte urmează să constate intervenită sancţiunea perimării, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.
Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Drept urmare, perimarea operează cu condiţia ca, timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă,
În speţă, după suspendarea cauzei nu s-au făcut demersuri pentru reluarea procedurii judiciare, deşi potrivit relaţiilor comunicate de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, procedura administrativă a fost definitivată prin emiterea dispoziţiei Primarului municipiului Cluj-Napoca din 13 februarie 2012, în baza Legii nr. 10/2001.
Rezultă că temeiul suspendării reprezentat de dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a încetat să mai justifice această măsură, de lăsare a pricinii în nelucrare, la data emiterii dispoziţiei administrative din 13 februarie 2012.
Or, de la acest moment şi până la repunerea cauzei pe rol din oficiu părţile nu au mai îndeplinit niciun act de procedură de natură să întrerupă cursul termenului de perimare.
În consecinţă, având în vedere că până la împlinirea termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părţi nu a solicitat continuarea judecăţii, Înalta Curte constată întrunirea în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi, raportat la aceste dispoziţii legale coroborate cu cele ale art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii S.S. şi S.P.L. împotriva deciziei nr. 101 din data de 3 iulie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 152/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 154/2014. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
