ICCJ. Decizia nr. 154/2014. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 154/2014
Dosar nr. 6303/114/2012
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 30 octombrie 2012, reclamantul C.G. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să dispună potrivit art. 504 C. proc. pen., obligarea acestuia la repararea pagubei materiale şi morale ca urmare a condamnării pe nedrept sau a privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal.
Prin sentinţa civilă nr. 1604 din 28 noiembrie 2012, Tribunalul Buzău a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată de pârât şi, pe cale de consecinţă a respins, ca tardiv formulată acţiunea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, din hotărârea depusă la dosar de către reclamant, coroborată cu referatul întocmit de Judecătoria Buzău, rezultă că prin sentinţa penală nr. 1691 pronunţată de Judecătoria Buzău în şedinţa publică din 2 noiembrie 2001, reclamantul din prezenta cauză a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpa comisă în data de 4 noiembrie 2000, la 6 luni închisoare, instanţa dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni prevăzut de art. 82 C. pen.
Hotărârea astfel pronunţată a rămas definitivă prin decizia penală nr. 877 din 21 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, iar pedeapsa aplicată acestuia a fost graţiată pe cale administrativă conform Legii nr. 543/2002.
Prin sentinţa penală nr. 103 pronunţată de Judecătoria Buzău în şedinţa publică din 7 februarie 2008 a fost admisă cererea de reabilitare formulată de către petent-reclamantul din prezenta cauză.
Faţă de considerentele ce preced şi având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, tribunalul a constatat că cererea a fost formulată cu încălcarea termenului de 18 luni prevăzut de legiuitor, astfel că a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de pârât şi a respins ca tardiv formulată acţiunea.
Prin decizia nr. 1508 din 28 mai 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva sentinţei tribunalului.
Împotriva acestei decizii a declarat un nou recurs reclamantul C.G., susţinând că a depus probe, că şi-a cerut drepturile legale şi că a fost judecat nedrept, curtea de apel dispunând respingerea recursului său, deşi reclamantul a prezentat faptele.
La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2014, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Această excepţie se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Căile de atac, respectiv condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Ca atare, nici uneia dintre părţi nu îi este permis să formuleze şi nici instanţa judecătorească nu se poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.
Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una şi aceeaşi cale de atac.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională”.
Totodată, dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs, precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. Împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicităţii căii de atac.
Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României.
În speţă, prin decizia nr. 1508 din 28 mai 2013, irevocabilă, Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva sentinţei civile nr. 1604 din 28 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău.
Aşadar, în cauză, nu poate fi admisibil recursul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curţii de Apel Ploieşti, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual priveşte unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.
Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză de reclamantul C.G. este inadmisibil şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva deciziei nr. 1508 din data de 28 mai 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 153/2014. Civil. Rectificare carte funciară.... | ICCJ. Decizia nr. 155/2014. Civil → |
|---|
