ICCJ. Decizia nr. 158/2014. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 158/2014
Dosar nr. 1963/1/2013
Ședinţa publică de la 22 ianuarie 2014
Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 442 din 7 februarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, s-a respins recursul declarat de reclamanta SC C.M.M. SRL Bucureşti prin administrator special D.C. şi prin lichidator judiciar C. Consult Sprl Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 126/ R din 4 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
S-a respins recursul declarat de pârâta C.A.S. Argeş împotriva aceleiaşi decizii ca tardiv formulat.
În motivarea recursului reclamantei, instanţa de recurs a reţinut următoarele considerente;
6.1. în conformitate cu prevederile art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ., pentru a exista lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, trebuie să existe tripla identitate cerută de textele legale: de persoane, de obiect şi de cauză. Este, însă, necesar ca prima hotărâre să fi rezolvat în fond procesul dintre părţi, or, în speţa dedusă judecăţii, se constată că dezlegarea dată în Dosarul nr. 2023/109/2009 prin sentinţa civilă nr. 254/2009 pronunţată de Tribunalul Argeş şi rămasă irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4830 din 6 iunie 2011 vizează un alt contract, cel încheiat la nivelul anului 2007 şi un alt temei juridic al dreptului valorificat prin acţiune, respectiv anularea măsurilor de reziliere dispuse de C.N.A.S. prin raportul de control din 24 aprilie 2007 şi a Notificării din 24 aprilie 2007 emisă de C.A.S. Argeş, nefiind, astfel, îndeplinită condiţia identităţii de obiect şi de cauză. In aceste condiţii, Înalta Curte a respins susţinerile reclamantei privind ignorarea prezumţiei lucrului judecat de către instanţa de apel.
6.2. Susţinerea potrivit căreia s-a ignorat faptul că acordul de voinţă s-a realizat cu luarea în calcul a obiecţiunilor formulate la momentul semnării contractului de furnizare de servicii medicale nu a fost primită, întrucât, potrivit art. 6 alin. (2) anexa 9 din Ordinul nr. 681/243/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului Cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale, numai numărul investigaţiilor este orientativ nu şi valoarea contractului, adică furnizorii de servicii medicale paraclinice pot efectua un număr mai mare de analize de un anumit tip în detrimentul unui altui tip de analize.
Furnizorii de servicii medicale cunosc care sunt acele servicii medicale care pot conduce la depăşirea valorii de contract într-o lună, fiind necesară întocmirea unei liste de aşteptare pentru serviciile medicale programabile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) teza ultimă anexa nr. 8 din Ordinul nr. 681/243/2006 şi art. 7 lit. r) din contractul încheiat între părţi. în acest sens, în cuprinsul biletului de trimitere există o rubrică specială care se completează de către medicul prescriptor privitor la nivelul de prioritate.
Obiecţiunile prevăzute prin adresa din 17 mai 2006 ca fiind formulate la contractul din 2006, nu au nicio legătură cu obiectul cauzei, din cuprinsul acesteia rezultând că reclamanta a afirmat că pârâta nu a răspuns la două contestaţii care nu au legătură cu litigiul, prima referindu-se la solicitarea de a nu intra în relaţii contractuale cu anumiţi furnizori, iar cea de a doua de a reanaliza dosarele de contractare din punct de vedere al echipamentelor tehnice ale furnizorilor de servicii medicale.
Singura modalitate de suplimentare a valorii contractului, aşa cum au stabilit părţile, se făcea exclusiv pe bază de act adiţional la contractul iniţial, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii.
6.3. Nu poate fi admisă nici susţinerea potrivit căreia bugetul anului 2007 era suficient pentru decontarea serviciilor efectuate de către intimata- reclamantă în afara cadrului contractual, deoarece angajamentele legale aferente lunii decembrie 2006 nu pot depăşi media lunară a 11 luni ale anului precedent decât cu maximum 5 %, iar bugetul anului 2007 cuprinde atât sumele decontate prin acte adiţionale aferente contractului încheiat între părţi, cât şi sumele ce urmează a fi contractate pentru anul 2007.
Refuzul la plată pentru diferenţa de sumă aferentă lunii ianuarie 2007 s-a făcut avându-se în vedere cuantumul valorii de contract stabilite prin actul adiţional din 2006 de prelungire a valorii de contract aferentă acestei luni încheiat în baza prevederile art. 119 din H.G. nr. 1842/2006 pentru aprobarea contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
6.4. În speţa dedusă judecăţii, prevederile art. 218 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 reprezintă cadrul legal şi general în materie, drepturile şi obligaţiile părţilor fiind stabilite distinct prin acte normative specifice şi conform acordului de voinţă subordonat acestora.
6.5. Necompletarea biletelor de trimitere în conformitate cu dispoziţiile prevăzute la lit. c), pct. 4, 5 şi 6 din Ordinul nr. 1288/489 din 24 octombrie 2006 şi la art. 7 din Anexa nr. 9 din Ordinul nr. 681/2006 are drept consecinţă refuzul pentru decontare, aceste obligaţii căzând în sarcina furnizorului de servicii medicale. Neîndeplinirea acestei obligaţii reprezintă culpă contractuală, situaţie care îndreptăţeşte pârâta să refuze plata acestora."
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC C.M.M. SRL prin lichidator judiciar Cris Consult Sprl, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În legătură cu prima ipoteză - dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, contestatoarea susţine că s-au comis două greşeli materiale care au fost de natură a determina pronunţarea unei hotărâri greşite.
În primul rând, în legătură cu prezumţia lucrului judecat a sentinţei civile nr. 254/2009 a Tribunalului Argeş, dintr-o greşeală materială s-a considerat că a invocat excepţia puterii lucrului judecat (care, într-adevăr, presupune tripla identitate de persoane, de obiect şi de cauză), în condiţiile în care recurenta a invocat, de fapt, aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (prezumţia lucrului judecat) care, nu presupune tripla identitate.
Contestatoarea a reprodus paragrafele sentinţei menţionate pentru a arăta că obiectul acţiunii a cuprins şi obligarea pârâtei C.A.S. Argeş de a plăti contravaloarea serviciilor medicale prestate peste valoarea iniţială de contract.
Arată că instanţa de fond a analizat chestiunea pe larg, luând în considerare obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat la termenul din 05 octombrie 2009. Numai dintr-o greşeală materială, determinată, probabil, de faptul că cererea de chemare în judecată a suferit mai multe modificări, instanţa de recurs nu a observat care a fost temeiul juridic al dreptului valorificat prin acţiune.
Susţine că problema referitoare la plata servicilor medicale prestate peste valoarea din contract a fost o problemă comună mai multor cauze, dar deciziile pronunţate au fost diametral opuse, ceea ce contravine art. 6 din C.E.D.O.
În al doilea rând, contestatoarea susţine că instanţa de recurs a citat în mod evident greşit H.G. nr. 1842/2006, dintr-o greşeală materială care a influenţat soluţia pronunţată.
Instanţa de recurs a aplicat în cauză pentru servicii prestate în decembrie 2006 şi care trebuiau plătite în ianuarie 2007, art. 5 lit. c) din H.G. nr. 1842/2006, astfel cum acest text a fost modificat prin H.G. nr. 1534 din 12 decembrie 2007 (publicată în M. Of. nr. 874 din 20 decembrie 2007 şi intrată în bvigoare la 20 decembrie 2007).
Aşadar, textul aplicat de către instanţa de recurs nu avea cum să se aplice în ianuarie 2007 câtă vreme a fost adoptat în decembrie 2007.
În legătură cu ce-a de-a doua ipoteză - instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare - contestatoarea consideră că instanţa de recurs a omis să se pronunţe cu privire la următoarele motive de modificare:
Instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs prevăzut la pct. 2 C) în sensul că nu a menâţionat nimic cu privire la soarta serviciilor medicale deja prestate până la 24 ianuarie 2007, data semnării actului adiţional şi nu s-a pronunţat sub nicio formă cu privire la obiecţiunile formulate şi cu care C.A.S. Argeş a semnat actul adiţional.
Contestatoarea susţine că la pct. 2 D) din recurs a criticat hotărârea instanţei de apel pentru că s-a pronunţat în mod reşit cu privire la problema de drept ce vizează obligaţia pârâtei de a plăti serviciile medicale efectiv prestate salariaţilor.
Prevalându-se de aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al Deciziei civile nr. 4830 din 06 iunie 2011 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, deşi a depus la termenul din 29 noiembrie 2012 practică judiciară, întreaga motivare a instanţei de recurs a fost că în speţa dedusă judecăţii, prevederile art. 218 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 reprezintă cadrul legal şi general în materie, drepturile şi obligaţiile părţilor fiind stabilite distinct prin acte normative specifice şi conform acordului de voinţă subordonat acestora.
Contestatoarea invocă şi faptul că în concepţia legiuitorului European şi a jurisprudenţei convenţionale, în considerarea art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., motivarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă o garanţie a unui process echitabil.
Evocând pricipiile expuse de instanţa de contencios european a drepturilor omului, susţine că, raportând aceste principii la speţa dedusă judecăţii, este evident că instanţa de recurs nu a respectat nici exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nici garanţiile procesuale impuse de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.
Contestaţia în anulare urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:
Conform dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare specială se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului: respingerea greşită a recursului ca tardiv declarat, anularea greşită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
În oricare dintre situaţii, pretinsa greşeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluţionat prin decizia a cărei retractare se solicită prin promovarea contestaţiei şi în raport de situaţia existentă în dosar la data pronunţării deciziei de către instanţa de recurs.
În plus, nu orice greşeală materială conduce la admiterea contestaţiei în anulare, ci numai acele erori materiale esenţiale, care au fost determinante pentru soluţia instanţei de recurs.
Susţinerea contestatoarei potrivit căreia instanţa de recurs s-a pronunţat ca urmare a unei greşeli materiale asupra excepţiei puterii de lucru judecat şi nu asupra aspectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 254/2009 a Tribunalului Argeş, nu poate fi primită, întrucât instanţa s-a pronunţat asupra acestui aspect la fila 6, reţinând că "Înalta Curte urmează a respinge susţinerile reclamantei privind ignorarea prezumţiei lucrului judecat de către instanţa de apel", având în vedere considerentele invocate în recurs de contestatoare.
În ceea ce priveşte susţăinerea contestatoarei că instanţa de recurs aplicat în mod greşit prevederile H.G. nr. 1842/2006, se constată că însăşi contestatoarea a solicitat pe calea recursului la fila 7 aplicarea prevederilor art. 5 din actul normativ precitat, iar instanţa de recurs s-a pronunţat şi asupra acestui motiv de recurs la fila 6 pct. 6.3 şi 6.4 din decizia atacată.
Întrucât eroarea materială avută în vedere de art. 318 C. proc. civ. se referă la aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt nefondate.
Contestatoarea a mai invocat şi dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ. în sensul omisiunii instanţei de recurs de a analiza două dintre motivele de modificare formulate.
Nici aceste prevederi legale nu-şi găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât sunt nefondate susţinerile contestatoarei potrivit cărora, instanţa de recurs nu a analizat motivul de recurs prin care a susţinut că un alt aspect neanalizat de către instanţa de apel se referă la serviciile efectuate în cursul lunii ianuarie, în contextul în care din factura aferentă lunii ianuarie 2007 în valoare de 376.468,70 lei, a fost decontată de C.A.S. Argeş doar suma de 226.899,72 lei în limita valorii din contract, precum şi asupra criticii privind hotărârea instanţei de apel pentru că s-a pronunţat greşit cu privire la problema de drept ce vizează obligaţia C.A.S. Argeş de a plăti în totalitate serviciile medicale efectiv prestate asiguraţilor.
Instanţa a răspuns acestor motive de recurs, grupând argumentele folosite se recurentă în susţinerea lor, la fila 7 la pct. 6.3 alin. (2) din decizia atacată, motivând că pentru suma aferentă lunii ianuarie 2007 decontarea s-a făcut având în vedere cuantumul valorii de contract stabilită prin actul adiţional din 2006.
Contrar susţinerilor contestatoarei, instanţa de recurs nu a lăsat necercetat nici unul dintre motivele de recurs formulate de aceasta, fiind lipsită de relevanţă în reţinerea omisiunii de cercetare la care se referă art. 318 teza a II -a C. proc. civ. neanalizarea tuturor argumentelor din cuprinsul cererii de recurs.
Argumentele de fapt şi de drept sunt afirmaţiile legate de situaţia de fapt şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, pe care partea le aduce în susţinerea motivelor de recurs şi, oricât de larg ar fi dezvoltate, ele sunt întotdeauna subsumate motivelor de recurs pe care le sprijină.
Acesta este motivul pentru care art. 318 teza a II -a C. proc. civ. sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin.
Este astfel suficient, pentru a considera că s-a răspuns motivului de recurs, ca instanţa să arate temeiul şi justificarea neprimirii acestuia, chiar dacă nu a răspuns separat la toate argumentele ce i se subsumează, pentru că instanţa este în drept să grupeze argumentele şi să le răspundă printr-un considerent comun, după cum s-a procedat şi în cauză.
În acest context, nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare să se transforme într-un „recurs la recurs", prin care partea nemulţumită să tindă a repune în discuţie aspectele de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar putând fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice, care protejează prezumţia de validitate a hotărârilor judecătoreşti irevocabile (cauza Mitrea contra Românei, hotărârea din 29 iulie 2008). S-a statuat că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res indicate, conform căruia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite o retractare a unei hotărâri definitive şi irevocabile obligatorii şi mai ales nu în scopul de a obţine o rejudecare şi o nouă analiză a cauzei. C.E.D.O. a arătat că promovarea contestaţiei în anulare în dreptul intern poate fi exercitată numai în mod strict pentru motivele reglementat de dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. şi în niciun caz nu se referă la greşeli de judecată pentru a proceda ulterior la o reformare a hotărârii judecătoreşti irevocabile.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC C.M. M. SRL prin lichidator judiciar Cris Consult Sprl împotriva Deciziei nr. 442 din 7 februarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC C.M.M. SRL prin lichidator Judiciar Cris Consult Sprl împotriva Deciziei nr. 442 din 7 februarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 156/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 162/2014. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
