ICCJ. Decizia nr. 1695/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1695/2014
Dosar nr. 2855/290/2011
Şedinţa publică de la 15 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1158 din 08 octombrie 2012, Tribunalul Caraş-Severin a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local Reşiţa prin Serviciul Public - D.A.D.P.P. al Municipiului Reşiţa, în contradictoriu cu pârâta SC C.R.M.T. SA Bucureşti, prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 112.416 lei contravaloare prejudiciu creat de pârâtă, asupra sănătăţii funcţionarilor publici din cadrul acestei instituţii, prin amplasarea unei staţii de telefonie mobilă în imediata vecinătate a sediului reclamantului, respectiv din Reşiţa, pentru care a obţinut în prealabil avizele şi autorizaţiile necesare şi a sumei de 7.000 lei lunar, ce reprezintă cuantumul acordat de reclamant funcţionarilor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii vătămătoare.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, din referatul tehnic de interpretare a buletinului de măsurare a câmpurilor electromagnetice, din 28 noiembrie 2011, emis de către A.N.C.O.M. - Direcţia Regională Timiş, pentru verificarea conformităţii cu reglementările legale privind expunerea umană şi protejarea sănătăţii populaţiei generale, a rezultat că densitatea de putere a câmpului electromagnetic în benzile de frecvenţă şi în punctele în care s-au efectuat măsurări la adresa din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin reprezintă mai puţin de 0,14% şi sunt de peste 700 de ori mai mici decât nivelurile de referinţă prevăzute în Normele privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice, aprobate prin Ordinul M.S.P. din 29 septembrie 2006 şi publicate în M. Of. al României nr. 895 din 3 noiembrie 2006.
În consecinţă, s-a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., nici existenţa faptei ilicite a pârâtei pentru a se angaja răspunderea acesteia şi nici existenţa prejudiciului adus angajaţilor reclamantului prin amplasarea antenelor de telefonie mobilă în apropierea sediului acestuia.
Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, prin Decizia civilă nr. 65 din 26 aprilie 2013 a respins apelul declarat de reclamantul Consiliul Local Reşiţa prin Serviciul Public - D.A.D.P. al Municipiului Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 1158 din 08 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut că raportat la criticile reclamantului, fără a minimaliza posibilitatea ca un astfel de efect să se răsfrângă din punct de vedere al duratei expunerii, asupra sănătăţii angajaţilor reclamantului, cărora li se alătură şi susţinerile desprinse din opiniile exprimate de unii specialişti în domeniu, în raport de cadrul legislativ existent, pârâtei nu i se poate imputa o încălcare a acestor dispoziţii legale.
Că deşi instanţa de fond a administrat o probă de specialitate, referatul tehnic de interpretare a buletinului de măsurare a câmpurilor electromagnetice, din 28 noiembrie 2011, emis de către A.N.C.O.M. - Direcţia Regională Timiş, ale cărei concluzii au confirmat faptul că limitele impuse prin actele normative de referinţă nu au fost atinse, în cauză nu se poate reţine îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
În raport de cadrul legal cu care reclamantul a investit instanţa şi având în vedere susţinerile prezentate în apel, prin care chiar reclamantul a învederat faptul că funcţionarii publici beneficiază de un spor de până la 10 % din salariul de bază dacă activitatea acestora se desfăşoară în instituţii unde funcţionează instalaţii care generează câmpuri electromagnetice, stabilind cadrul legal şi limita în care acest spor se poate acorda, în condiţiile în care acţiunea face referire la efectele produse datorită funcţionării unui complex de antene amplasat în proximitatea imobilului în care funcţionează reclamantul, în atare situaţie s-a apreciat că, nici prejudiciul nu se poate raporta la cuantumul stabilit prin norme legale ca fiind cel generat de activitatea pârâtei. De altfel, acordarea sporului se raportează la funcţionarii publici a căror activitate se desfăşoară în instituţii unde funcţionează instalaţii care generează câmpuri electromagnetice, rezultând astfel că aceste instalaţii, din cadrul propriilor instituiţii produc condiţiile de muncă deosebite, fără a se putea face o corelare între starea de fapt rezultată din această împrejurare cu activitatea pârâtei.
Împotriva Deciziei civile nr. 65 din 26 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local Reşiţa prin Serviciul Public - D.A.D.P.P. al Municipiului Reşiţa, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
După o prezentare a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut în esenţă următoarele:
Că prin acţiunea formulată, reclamantul a arătat faptul că în conformitate cu legislaţia U.E. este interzisă instalarea complexelor de antene utilizate în telefonia mobilă sub limita a 250-500 metri faţă de şcoli, spitale, complexe de locuit, aşezăminte de cult şi cultură. în acest sens a considerat că se impunea administrarea probei cu o expertiză de specialitate, pentru a se stabili dacă sistemul de antene instalat la adresa menţionată cauzează prejudiciile invocate, respectiv dacă acesta a fost plasat la distanta legală fată de sediul său, probă cu care ar fi făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 998-999 C. civ., respectiv a existenţei faptei ilicite a pârâtei care să angajeze răspunderea civile delictuală a acesteia.
Mai mult decât atât, măsurătorile efectuate la solicitarea pârâtei au fost efectuate într-o altă bandă de frecventă decât cea efectuată de către S.N. R. SA, în banda de frecvenţă, care este irelevantă în cauză.
Or, în condiţiile în care nu a fost stabilit cu certitudine că antenele ar avea un efect periculos pe termen lung, autorităţile ar trebui să protejeze individul contra riscurilor potenţiale, avându-se în vedere că acţiunea sa nu se sprijină pe răspunderea delictuală clasică, care reclama existenţa unui prejudiciu cert, imediat, ci pe răspunderea preventivă care permite repararea şi a unui prejudiciu potenţial.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamantul Consiliul Local Reşiţa prin Serviciul Public - D.A.D.P.P. al Municipiului Reşiţa împotriva Deciziei civile nr. 65 din 26 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, din perspectiva criticilor indicate de parte, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ la punctele 1 - 9, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Criticile recurentului reclamant, prin care a susţinut că decizia instanţei de apel este greşită întrucât prin acţiunea formulată a arătat că în conformitate cu legislaţia U.E. este interzisă instalarea complexelor de antene utilizate în telefonia mobilă sub limita a 250-500 metri faţă de şcoli, spitale, complexe de locuit, aşezăminte de cult şi cultură, sens în care se impunea administrarea probei cu expertiza specialitate solicitată, pentru a se stabili dacă sistemul de antene instalat la adresa menţionată cauzează prejudiciile invocate, respectiv dacă acesta a fost plasat la distanta legală faţă de sediul său, că măsurătorile efectuate în cauză au fost făcute într-o altă bandă de frecventă decât cea efectuată de către SN R. SA, care este irelevantă în cauză, iar faptul că nu a fost stabilit cu certitudine dacă antenele ar avea un efect periculos pe termen lung, situaţie în care autorităţile ar trebui să protejeze individul contra riscurilor potenţiale, vizează aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situaţiei de fapt şi greşita interpretare a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.
Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, se constată că în cauză nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul reclamant nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul Consiliul Local Reşiţa prin Serviciul Public - D.A.D.P.P. al Municipiului Reşiţa împotriva Deciziei civile nr. 65 din 26 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 162/2014. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1697/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
