ICCJ. Decizia nr. 1636/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1636/2014
Dosar nr. 3768/118/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2012 din 31 martie 2010, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei SC R. SA Constanţa, ca neîntemeiată, fiind admisă în parte acţiunea constatându-se degradarea structurii de rezistenţă a imobilului situat în municipiul Constanţa, str. G.M., judeţ Constanţa.
Prin aceeaşi hotărâre a fost obligată pârâta R.A. Constanţa la efectuarea lucrărilor de consolidare a imobilului situat în Constanţa str. G.M., judeţul Constanţa, la asigurarea spaţiului locativ pentru reclamantele N.I., E.L. şi G.M. pe perioada desfăşurării lucrărilor de consolidare şi suportarea cheltuielilor locative ale reclamantelor aferente acestei perioade.
A fost anulată cererea formulată de reclamantele N.I. şi G.M. având ca obiect obligarea pârâţilor la despăgubiri civile pentru daune materiale.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantele N.I. şi G.M. având ca obiect obligarea pârâţilor la despăgubiri civile pentru daune morale şi a fost obligată pârâta R.A. Constanţa la plata sumei de 1.950 RON, către reclamanta N.I., reprezentând cheltuieli judiciare, şi la plata către pârâta SC R. SA a sumei de 350 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R. SA Constanţa, prima instanţă a constatat excepţia neîntemeiată, întrucât atât din constatările Inspectoratului de Stat în Construcţii, cât şi din rapoartele de expertiză ulterioare a rezultat faptul că la intersecţia străzilor G.M. şi D. există amplasate conducte aparţinând SC R. SA, şi pe cale de consecinţă, susţinerile pârâtei în sensul că nu se face vinovată de degradarea imobilului constituie apărări ce vizează fondul cauzei, nefiind de natură a conduce la admiterea excepţiei.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a constatat că reclamantele N.I., E.L. şi G.M. sunt proprietare ale parterului şi a unei părţi din imobilul situat în municipiul Constanţa, str. G.M.
În noaptea de 13/14 mai 2003, urmare unei avarii produse în imediata vecinătate a imobilului s-a produs prăbuşirea fundaţiei imobilului, cu consecinţa apariţiei de fisuri şi crăpături în pereţi pe toată înălţimea acestuia.
Concluzia constatărilor efectuate de către Inspectoratul de Stat în Construcţii Constanţa a fost în sensul că se presupune că fenomenul de tasare în zonă are drept cauză existenţa unor pierderi de apă.
Faţă de probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că producerea surpării terenului s-a datorat lucrărilor efectuate de pârâta R.A. în imediata apropiere a imobilului aparţinând reclamantelor.
Pentru a reţine astfel, instanţa de fond a avut în vedere că producerea surpării terenului şi implicit cauzarea unor degradări majore imobilului aparţinând reclamantelor este cauzată exclusiv de pierderile de apă din reţeaua termică administrată de pârâta R.A. Constanţa, astfel încât a reţinut culpa exclusivă a acesteia în producerea prejudiciului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtă R.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 184 din 19 decembrie 2012, a respins apelul declarat de către apelanta-pârâtă R.A., reţinând în ceea ce priveşte răspunderea R., că fenomenul de degradare a structurii de rezistenţă a imobilului situat în Constanţa, str. G.M., a fost cauzat de exfiltraţiile din instalaţiile purtătoare de apă administrate de R.A. Constanţa amplasate în canalul termic din zona trotuarului, în imediata apropiere a imobilului, instalaţii la care s-au consemnat deprecieri atât la conducte, cât şi la canalul de protecţie al acestora.
A mai reţinut instanţa că expertizele efectuate în cauză au stabilit cu exactitate că degradarea structurii de rezistenţă a imobilului a fost cauzată de exfiltraţiile din instalaţiile purtătoare de apă caldă administrate de pârâta-apelantă R.A. Constanţa, amplasate în canalul termic din zona trotuarului, în imediata apropiere a imobilului, instalaţii la care s-au consemnat deprecieri atât la conducte, cât şi la canalul de protecţie al acestora.
Prin Decizia nr. 60 din 23 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 184 din 19 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în Dosarul nr. 3768/118/2009, dispunându-se completarea dispozitivul Deciziei civile nr. 184 din 19 decembrie 2012 în sensul că a fost obligată apelanta la plata către intimata SC R. SA a sumei de 300 RON reprezentând onorariu expert.
Împotriva acestor decizii, pârâta R.A. Constanţa a declarat recurs la data de 13 august 2013.
Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia tardivităţii declarării recursului, reţinând următoarele:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel.".
Din dispoziţiile citate mai sus rezultă că pentru exerciţiul căii extraordinare de atac a recursului s-a instituit un termen legal de 15 zile, care reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia partea îndreptăţită se poate adresa instanţei.
În speţă, a fost atacată cu recurs Decizia nr. 184 din 19 decembrie 2012, care a fost comunicată recurentei la data de 22 aprilie 2013, recursul fiind declarat la data de 13 august 2013, iar Decizia de completare nr. 60 din 23 mai 2013 a fost comunicată la data de 11 iunie 2013, recursul fiind declarat la data de 13 august 2013, în condiţiile în care, cele două decizii au fost comunicate de instanţă la adresa indicată de apelanta R.A. Constanţa atât prin motivele de apel, cât şi prin concluziile scrise depuse la data de 5 decembrie 2012, sens în care devin incidente dispoziţiile art. 93 C. proc. civ.
Revenind la prevederile art. 301 C. proc. civ. prin care se impune respectarea acestui termen pentru asigurarea disciplinei procesuale se observă că de la data comunicării deciziei stabilită ca moment de la care încep să curgă cele 15 zile stabilite, depunerea recursului s-a făcut cu depăşirea intervalului de timp prevăzut de lege.
În fine, având în vedere că termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, se va reţine că recursul astfel formulat de pârâta R.A. Constanţa încalcă prevederile art. 301 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta R.A. Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 184 din 19 decembrie 2012 şi a Deciziei nr. 60 din 23 mai 2013 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2503/2014. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 1637/2014. Civil → |
|---|
