ICCJ. Decizia nr. 2503/2014. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2503/2014
Dosar nr. 593/62/2012
Şedinţa publică de la 2 iulie 2014
Asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 ianuarie 2012, sub nr. 593/62/2012, reclamanta S.H. Austria GmbH a chemat în judecată pe pârâtele SC S.H. RO SRL şi SC I.C. SRL, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 23 decembrie 2008 de către notarul public H.M. din Braşov, să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere din 05 ianuarie 2009, să se repună părţile în situaţia anterioară, să fie obligată SC I.C. SRL să elibereze imobilul şi să returneze către SC S.H. RO SRL suma de 66.000 euro plus TVA, reprezentând chiria per o perioadă de 33 de luni, plus dobânda legală în cuantum de 6%.
Prin sentinţa civilă nr. 113/C din 08 aprilie 2013 Tribunalul Braşov a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.H. Austria GmbH în contradictoriu cu pârâtele SC S.H. RO SRL şi SC I.C. SRL şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte, autentificat din 23 decembrie 2008 de către BNP H.M. şi a contractului de închiriere din 05 ianuarie 2009 încheiat de pârâte, a dispus repunerea părţilor pârâte în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în sensul eliberării imobilului, obiect al contractelor, de către pârâta SC I.C. SRL şi a respins cererea reclamantei S.H. Austria GmbH de obligare a pârâtei SC I.C. SRL la restituirea către pârâta SC S.H. RO SRL a sumei de 348.172 RON reprezentând chirie achitată pentru perioada ianuarie 2009 - decembrie 2011, precum şi la plata dobânzii legale aferente. A obligat pârâtele SC S.H. RO SRL şi SC I.C. SRL la plata către reclamantă a sumei de 10.633,45 RON pentru fiecare reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, S.H. GmbH (fostă S.H.R. GesmbH) este asociatul unic la S.H. Austria GmbH, reclamantă în litigiul de faţă.
Ca administratori ai societăţii S.H. GmbH figurează, W.W.T., P.S. şi R.H.
Reclamanta S.H. Austria GmbH este, la rândul său, asociat unic al pârâtei S.H. Ro SRL, fosta S.T. Ro SRL.
Obiectul de activitate principal al acestei societăţi pârâte, S.H. Ro SRL este comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule.
Administratori ai pârâtei S.H. Ro SRL au fost, până la data de 19 august 2011, numiţii B.R.H. şi C.I., de la data de 19 august 2011 fiind numiţi noii administratori H.S.H. şi C.A.S.
Pârâta S.H. Ro SRL figurează ca fiind înfiinţată în anul 1998.
Sediul acestei societăţi este în Oraşul Ghimbav, strada Ş., judeţul Braşov, având punct de lucru în Ghimbav, str. F., judeţul Braşov.
Pârâta SC I.C. SRL figurează ca fiind înfiinţată la sfârşitul anului 2007.
Obiectul principal al acestei societăţi este identic cu cel al pârâtei S.H. Ro SRL, respectiv comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule.
Asociaţii pârâtei SC I. SRL - sunt C.M. - 60% şi B.Z. – 40%, care sunt şi administratori ai societăţii, numiţi pe perioadă nelimitată.
Sediul pârâtei SC I.C. SRL este în Braşov, str. M., jud. Braşov, adică la aceeaşi adresă unde domiciliază şi numitul C.I., într-un apartament de bloc.
Pârâta SC I.C. SRL a deschis puncte de lucru la adresele din Ghimbav, strada Ş.M., judeţul Braşov, (etaj) şi Ghimbav, str. F., judeţul Braşov, adică exact în imobilul din Ghimbav, strada Ş.M., judeţul Braşov, aparţinând pârâtei S.H. RO SRL şi, respectiv, pe aceeaşi stradă F., din Oraşul Ghimbav, unde se află şi punctul de lucru al pârâtei S.H. Ro SRL, punctele de lucru de pe str. F. fiind situate la doar câteva numere administrative unul de celălalt (pentru pârâta S.H. Ro SRL şi pentru pârâta SC I.C. SRL).
Aşadar, obiectul de activitate al pârâtelor S.H. Ro SRL şi SC I.C. SRL este acelaşi, comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule, primul punct de lucru al pârâtei SC I.C. SRL este la adresa unde este sediul pârâtei SC S.H. Ro SRL, iar cel de-al doilea punct de lucru al pârâtei SC I.C. SRL se află pe aceeaşi stradă din Oraşul Ghimbav (F.) cu punctul de lucru al pârâtei S.H. Ro SRL, la doar câteva numere administrative distanţă unul de celălalt, soţiile C.M. şi B.Z., ale administratorilor C.I. şi B.R.H., ai pârâtei S.H. Ro SRL, fiind asociaţi şi administratorii pârâtei SC I.C. SRL.
S-a reţinut că numiţii C.I. şi B.R.H. administrau o afacere, din anul 1998, a unei societăţi la care nu deţineau capital social (societatea pârâtă S.H. Ro SRL), respectiv comerţ cu ridicata de pise şi accesorii pentru autovehicule, iar soţiile acestora au înfiinţat, în anul 2007, o afacere identică, derulată prin pârâta SC I.C. SRL, în aceeaşi locaţie, ori într-o locaţie foarte apropiată de cea unde funcţiona şi pârâta S.H. Ro SRL, societate ale cărei interese trebuiau să le reprezinte cei doi administratori de mai sus.
Reclamanta S.H. Austria GmbH, a motivat în acţiune faptul că pârâta SC I.C. SRL, având doar un singur angajat şi desfăşurându-şi activitatea în mediul de afaceri şi vadul comercial al pârâtei S.H. Ro SRL, a reuşit să atingă în primul său an de activitate o cifră de afaceri de cca. 300.000 euro, aspect necontestat de pârâta SC I.C. SRL.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că, din probele dosarului, nu rezultă că asociaţii pârâtei S.H. Ro SRL, respectiv ai reclamantei S.H. Austria GmbH şi ai S.H. GmbH din Germania, ori administratorii ultimelor două societăţi ar fi avut cunoştinţă, respectiv că li s-ar fi adus la cunoştinţă de către administratorii pârâtei S.H. Ro SRL, C.I. şi B.R.H., despre înfiinţarea, de către soţiile acestora, a pârâtei SC I.C. SRL, având obiect de activitate identic cu al pârâtei S.H. Ro SRL, puncte de lucru la sediul acestei din urmă societăţi şi, respectiv, în apropierea punctului de lucru al pârâtei S.H. Ro SRL.
În perioada 20 octombrie 2008-11 decembrie 2008 între reprezentanţii societăţii S.H. GmbH, T.W. şi R.H. şi reprezentantul pârâtei S.H. RO SRL, C.I., a avut loc o corespondenţă, având ca subiect vinderea imobilului din Ghimbav, str. Ş.M., jud. Braşov aparţinând acestei pârâte.
Anterior, la data de 17 noiembrie 2008, la cererea pârâtei S.H. RO SRL, a fost întocmit, în scopul transferului de proprietate cu privire la imobilul de mai sus, raportul de evaluare de la dosar, în care se indică o valoare a imobilului în discuţie de 117.690 euro sau 440.161 RON fără TVA.
Pârâta S.H. RO SRL, care a cerut evaluarea, a fost reprezentată prin administrator C.I.
Din cuprinsul corespondenţei de la filele menţionate purtată între reprezentanţii S.H. GmbH din Germania (societatea mamă) şi C.I., ca reprezentant al pârâtei S.H. RO SRL, nu rezultă că acesta i-ar fi informat pe primii despre preţul indicat în raportul de evaluare din 17 noiembrie 2008.
Dimpotrivă, în e-mailul din data de 29 octombrie 2008, cu privire la preţul de vânzare al imobilului în discuţie, numitul C.I. a arătat că ar fi avut discuţii cu agenţii imobiliari referitor la vânzare şi că acesta iar fi spus că, în ultimele trei luni piaţa a fost blocată, că la momentul respectiv, nimeni nu era interesat să cumpere şi sunt mulţi cei care vând, că preţurile sunt mici, datorită situaţiei economice, care nu se arată promiţătoare, că, pe aceeaşi stradă, în apropierea firmei, mai sunt trei case de vânzare, care nu s-au vândut în ultimele trei luni şi că este foarte greu să vorbească despre o anumită valoare a imobilului în acel moment.
S-a reţinut că numitul C.I. a evitat să spună preţul indicat în raportul de evaluare şi nici nu a comunicat despre vreo intenţie a pârâtei SC I.C. SRL, deţinută de soţia sa şi de soţia celuilalt administrator al pârâtei S.H. RO SRL, de a cumpăra respectivul imobil.
Din cuprinsul corespondenţei de la dosar purtată la data de 29 octombrie 2008, rezultă cum numitul C.I., evitând să comunice preţul din raportul de evaluare şi eventuala intenţie de cumpărare avută de SC I.C. SRL, a încearcat să inducă şi să sugereze care ar fi valoarea imobilului în discuţie după anumiţi parametri indicaţi de el, în raport de care preţul de 80.000 euro ar fi putut părea real şi favorabil.
Astfel, numitul C.I., a aratat că, „tot ce poate spune” (formulă menită să denote sinceritatea şi dezinteresul), este că: 1. Au cumpărat casa la preţul de 25.000 euro; 2. Au investit 40.000 euro în ridicarea depozitului; 3. Au făcut unele lucrări în valoare de 15.000 euro.
Adunând sumele indicate de C.I. rezultă chiar suma de 80.000 euro sugerată de acesta (25.000 + 40.000 + 15.000 = 80.000 euro).
Ulterior indicării acestor sume, numitul C.I. a precizat că, în plus, au şi folosit, începând cu anul 1999, investiţia făcută.
Toate aceste informaţii legate de preţul imobilului, neconforme cu realitatea, modul lor de prezentare, precum şi ascunderea viitorului cumpărător şi a asociaţilor acestuia, au fost de natură a determina în persoana reprezentantului societăţii din Germania, credinţa că preţul de vânzare al imobilului, în sumă de 80.000 euro, ar fi real, deşi în raportul de evaluare din data de 17 noiembrie 2008 este indicat preţul de 117.690 euro (440.161 RON).
S-a reţinut şi faptul că, inclusiv, raportul de evaluare întocmit în septembrie 2011, la cererea noilor administratori ai S.H. RO SRL indică o valoare a imobilului în discuţie cuprinsă între 195.000 şi 210.000 euro, la nivelul lunii decembrie 2008, indicându-se valoarea de 146.440 euro, stabilită prin utilizarea metodei abordării prin capitalizarea veniturilor.
De asemenea, expertul tehnic judiciar, în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză şi în răspunsurile la obiecţiunile părţilor, a indicat valori ale imobilului de 138.405 euro (544.000 RON), de 564.100 RON, fără TVA şi de 510.000 RON, fără TVA.
Toate aceste valori din rapoartele de expertiză au avut în vedere luna decembrie 2008 şi sunt mult superioare preţului de 80,000 euro sugerat de C.I.
Prin procura din data de 02 decembrie 2008, societatea din Germania, S.H. GmbH, reprezentată de R.W.L. şi W.T., a mandatat pe B.R.H. (soţul uneia dintre asociaţii şi administratorii pârâtei SC I.C. SRL) şi R.H., cu autoritatea de a semna, în numele S.H. Austria GmbH, să îl împuternicească pe celălalt administrator al S.H. RO SRL, C.I. (soţul celuilalt asociat şi administrator al SC I.C. SRL), să vândă imobilul în discuţie la preţul de 80.000 euro + TVA, conferindu-i dreptul de a semna contractul de vânzare-cumpărare.
Reclamanta S.H. Austria GmbH, reprezentată de B.R.H. şi R.H., în temeiul primei procuri, l-a împuternicit, la data de 21 decembrie 2008, pe numitul C.I. să vândă imobilul în discuţie, la preţul de 80.000 euro + TVA şi să semneze contractul de vânzare-cumpărare în numele S.H. RO SRL, procura fiind valabilă până la data de 31 septembrie 2009.
La data de 04 decembrie 2008 a avut loc AGA S.H. RO SRL în care reclamanta, asociat unic al S.H. RO SRL, reprezentată prin B.R.H. şi R.H., hotărăsc să vândă imobilul în discuţie, la preţul de 80.000 euro + TVA şi îl împuternicesc pe numitul C.I. să negocieze şi să încaseze preţul, precum şi să semneze în numele pârâtei S.H. RO SRL contractul de vânzare-cumpărare.
În niciuna dintre procurile ori hotărârea AGA menţionată nu se prevede că imobilul se va vinde pârâţi SC I.C. SRL.
S-a reţinut că, din probele dosarului, nu rezultă că, anterior acordării procurilor numitului C.I. şi a stabilirii preţului de vânzare, asociaţii societăţii reclamante, respectiv ai societăţii din Germania, au fost încunoştinţaţi despre existenţa societăţii pârâte, SC I.C. SRL, despre asociaţii şi administratorii acesteia, despre obiectul său de activitate şi despre punctele sale de lucru, ori despre o eventuală intenţie de a se vinde imobilul în discuţie acestei societăţi pârâte.
Deşi în corespondenţa purtată pe e-mail cu reprezentanţii societăţii din Germania, numitul C.I. a indicat faptul că piaţa este blocată, că nimeni nu este interesat să cumpere, că preţurile scad şi situaţia nu se arată promiţătoare, că este greu să se vorbească despre o valoare a imobilului şi că, în apropierea acestuia, pe aceeaşi stradă, mai există 3 case de vânzare, care nu s-au vândut în ultimele trei luni, acest administrator al pârâtei S.H. RO SRL a găsit cumpărător la preţul de 80.000 euro + TVA, la mai puţin de 20 de zile de la primirea împuternicirii prin hotărârea AGA din 04 decembrie 2012, încheind, inclusiv, contractul de vânzare - cumpărare notarial şi finalizând, cu promptitudine, tranzacţia la data de 23 decembrie 2008.
Cumpărătorul este, însă, chiar pârâta SC I.C. SRL, adică societatea la care soţia sa şi a celuilalt administrator al pârâtei S.H. RO SRL, B.R.H., sunt asociaţi şi administratori, societate care are acelaşi obiect de activitate cu societatea vânzătoare a imobilului, care avea punct de lucru exact la aceeaşi adresă şi despre existenţa căreia asociaţii societăţii din Germania, asociată la cea din Austria, ce deţinea societatea pârâtă S.H. RO SRL, nu s-a făcut dovada că ar fi avut cunoştinţă, cu atât mai puţin nefăcându-se dovada despre existenţa intenţiei societăţii SC I.C. SRL, de a cumpăra imobilul în discuţie.
Prima instanţă a reţinut că pârâta SC I.C. SRL s-a apărat în sensul că mandatul dat, în vederea vânzării, mandatarului C.I. indică, în mod expres, preţul de vânzare al imobilului de 80.000 euro + TVA, fiind indiferentă, într-o atare ipoteză, persoana cumpărătorului, câtă vreme s-a respectat voinţa exprimată de mandant cu privire la preţ.
Această regulă funcţionează, însă, doar atunci când mandatarul nu a determinat el însuşi (prin excluderea unor elemente reale, cum ar fi preţul imobilului, ori prin ascunderea unui conflict de interese existent atunci când sugera vânzătorului-mandant preţul imobilului), clauzele actului pe care urmează a fi împuternicit să îl încheie şi care sunt inserate în contractul de mandat.
Or, în speţa de faţă, numitul C.I. a fost cel care a nu a prezentat un preţ real al imobilului pentru care a fost emisă, ulterior, împuternicirea de a-l vinde, neindicând nici situaţia viitorului cumpărător, SC I.C. SRL, cu privire la asociaţi şi administratori, obiect de activitate şi puncte de lucru.
În cunoştinţă de cauză cu privire la toate elementele de mai sus, este evident că mandantul îşi putea face o părere reală asupra situaţiei prezentate, anterior, de viitorul mandatar, ridicând anumite semne de întrebare, raportat la situaţia prezentată de acesta.
Aceeaşi este şi situaţia celuilalt administrator, B.R.H., care se numără printre semnatarii procurii date de reclamanta S.H. Austria GmbH numitului C.I.
S-a mai reţinut că la încheierea actului de vânzare-cumpărare, cumpărătoarea SC I.C. SRL a fost reprezentată prin numitul G.G.E., în calitate de mandatar şi nu prin reprezentanţii legali ai cumpărătoarei, înregistraţi la registrul comerţului, căci aceştia erau tocmai soţiile mandatarilor C.I. şi B.R.H., calitatea reprezentanţilor legali ai SC I.C. SRL nefiind, aşadar, devoalată în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare.
Ulterior actului de vânzare-cumpărare, la data de 05 ianuarie 2009, s-a încheiat, între cumpărătoarea–pârâtă SC I.C. SRL şi vânzătoarea-pârâtă S.H. RO SRL, reprezentată prin aceleaşi persoane, respectiv G.E.G. şi C.I., (acesta din urmă acţionând ca administrator al pârâtei S.H. RO SRL) un contract de închiriere cu privire la imobilul în discuţie, ce formase obiectul vânzării–cumpărării anterioare.
Acest contract de închiriere a fost încheiat la mai puţin de 2 săptămâni de la efectuarea vânzării, stabilind un preţ al chiriei de 2.000 euro + TVA lunar, închirierea făcându-se pe o perioadă de 36 luni (3 ani), respectiv până la data de 04 ianuarie 2012, preţul total al chiriei pentru întreaga perioadă fiind de 72.000 euro + TVA.
Prima instanţă a reţinut şi că, deşi închirierea reprezintă, în principiu, un act de administrare, ce poate fi făcut de administrator fără aprobarea AGA societăţii, ţinându-se seama de conflictul de interese existent între administratorii pârâtei S.H. RO SRL, C.I. şi B.R.H. şi interesele acestei societăţi, datorită faptului că soţiile acestora sunt asociaţi şi administratori ai societăţii-locator SC I.C. SRL, administratorul C.I. ar fi trebuit să informeze asociaţii pârâtei-locatare, S.H. RO SRL, despre intenţia de a închiria locaţiunea şi despre condiţiile acesteia, cu atât mai mult cu cât trebuia să se aibă în vedere operaţiunea de vânzare–cumpărare efectuată anterior şi modul în care se ajunsese la realizarea acesteia, iar contractul de locaţiune permitea pârâtei SC I.C. SRL să recupereze în 3 ani suma de 72.000 euro din preţul de 80.000 euro pe care îl plătise pârâtei vânzătoare S.H. RO SRL.
Prima instanţă a reţinut şi că, anterior încheierii vânzării şi locaţiunii între pârâtele S.H. RO SRL şi SC I.C. SRL, numitul C.I. sugera în corespondenţa purtată cu reprezentanţii S.H. GmbH din Germania, ca posibil preţ al închirierii unor spaţii similare, suma de 2820 euro pe lună la care se adaugă şi suma de 800 euro, costuri lunare de exploatare.
Or, într-o atare situaţie, s-a putut induce ideea că închirierea realizată la un preţ de 2.000 euro ar fi una favorabilă locatarului–pârât, S.H. RO SRL, care ajunge să închirieze cu o chirie mai mică.
Din cuprinsul raportului de expertiză extrajudiciară întocmit în septembrie 2011 rezultă o chirie lunară de 1200 euro pentru spaţiul în discuţie, iar din răspunsul expertului tehnic judiciar la obiecţiuni rezultă o chirie lunară de 470 euro pentru spaţiile comerciale şi birouri şi de 622 euro pentru spaţiu depozitare, adică un total de 1092 euro pe lună.
Prima instanţă a reţinut că operaţiunile realizate, prin intermediul numitului C.I., în beneficiul pârâtei SC I.C. SRL, reprezintă operaţiuni menite să fraudeze interesele pârâtei S.H. RO SRL şi ale asociatei acesteia, reclamanta S.H. Austria GmbH, precum şi a societăţii S.H. GmbH din Germania şi ale asociaţilor acesteia.
Atât numitul C.I., cât şi B.R.H., în calitate de administratori ai pârâtei S.H. RO SRL, proprietara, la acea dată, a imobilului în discuţie, erau obligaţi să aducă la cunoştinţa asociaţilor S.H. RO SRL, respectiv a reclamantei şi a asociaţilor S.H. GmbH din Germania, existenţa conflictului de interese în care se aflau, raportat la faptul că SC I.C. SRL aparţinea soţiilor acestora, că aceasta are acelaşi obiect de activitate cu pârâta S.H. RO SRL şi că societăţile funcţionau la puncte de lucru identice ori aflate în imediata apropiere unul de celălalt.
De altfel, art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 interzice administratorului unei societăţi cu răspundere limitată să facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent, inclusiv pe contul altei persoane fizice sau juridice, dacă nu au obţinut autorizarea prealabilă a adunării asociaţilor.
Fiind în cunoştinţă de cauză, asociaţii reclamantei şi reprezentanţii acesteia ar fi putut analiza din alt punct de vedere întreaga operaţiune, inclusiv, sub aspectul realităţii valorii preţului de piaţă sugerat de numitul C.I. anterior indicării acestuia în procurile ce i-au fost acordate.
Inserarea în cuprinsul contractului de mandat, respectiv a procurii, a anumitor clauze ale actului pentru care se acordă împuternicirea, nu poate conduce la concluzia că ocroteşte interesele mandantului decât în situaţia în care a fost făcută în deplină cunoştinţă de cauză, lucru care nu s-a întâmplat în speţă, realitatea fiind ascunsă.
Prima instanţă a reţinut că, în speţă, fiind motiv de fraudare a intereselor asociatului pârâtei S.H. RO SRL, este incidentă nulitatea absolută ce poate fi invocată de orice persoană interesată.
Ca urmare a constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, s-a dispus şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, sub aspectul eliberării de către pârâta SC I.C. SRL a imobilului obiect al vânzării.
Prima instanţă a reţinut şi că nu a fost învestită cu o cerere din partea pârâtei prin care aceasta să solicite obligarea pârâtei S.H. RO SRL să-i restituie preţul vânzării.
Cu privire la cererea S.H. Austria GmbH de obligare a pârâtei SC I.C. SRL la restituirea, ca urmare a nulităţii contractului de închiriere, către pârâta S.H. RO SRL, a sumelor achitate de aceasta cu titlu de chirie, la care se adaugă dobânda legală, prima instanţă a reţinut că societatea reclamantă şi societatea pârâtă S.H. RO SRL sunt persoane juridice distincte, având patrimonii proprii, distincte unele de altele, precum şi drepturi şi obligaţii proprii.
Într-o atare situaţie, reclamanta nu poate solicita, pe calea unei acţiuni directe, obligarea pârâtei SC I.C. SRL la plata unei sume de bani către pârâta S.H. RO SRL, aceasta din urmă, în patrimoniul căreia s-a produs diminuarea cu valoarea sumelor achitate cu titlu de chirie, având posibilitatea să solicite eventuala restituire a chiriei ca o consecinţă a constatării nulităţii contractului de închiriere.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC I.C. SRL Braşov.
Prin motivele de apel s-a arătat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal iar motivele invocate de reclamantă, ca temei al desfiinţării contractului de vânzare - cumpărare atacat, ar atrage anulabilitatea iar nu nulitatea acestui act juridic, întrucât s-au invocat aspecte ce ţin de executarea contractului de mandat.
Prin decizia nr. 105/Ap din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a a dmis apelul formulat de pârâta SC I.C. SRL Braşov împotriva sentinţei civile nr. 113/C din 08 aprilie 2013 a Tribunalului Braşov pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:
A respins, în tot, acţiunea civilă formulată de reclamanta S.H. Austria GmbH în contradictoriu cu pârâtele SC S.H. RO SRL şi SC I.C. SRL Braşov.
A obligat intimata să plătească apelantei suma de 22.570 RON cheltuieli de judecată la fond şi în apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Pentru ca un act juridic civil să nu fie valabil este necesar ca acesta să încalce una dintre condiţiile esenţiale (de fond) instituite de art. 948 C. civ., respectiv cele privind capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza respectivului act juridic.
Acţiunea în nulitatea actului juridic ce face obiectul prezentei judecăţi cuprinde o amplă detaliere a situaţie de fapt, fără a se dezvolta motivul ce stă la baza nulităţii solicitate, indicat doar în finalul acţiunii, unde sunt enumerate prevederile legale pe care se întemeiază acţiunea, ca fiind art. 966, art. 968, art. 974, art. 975, art. 992, art. 994 şi art. 1092 C. civ. Dintre acestea relevante sunt prevederile art. 966 şi 968 C. civ. care prevăd că obligaţia fondată pe o cauză falsă sau ilicită nu poate avea nici un efect.
Admiţând acţiunea în nulitate, prima instanţă a omis să facă vreo referire la temeiul de drept ce stă la baza acţiunii, reluând şi descriind, în amănunt, starea de fapt invocată prin acţiune, cu concluzia că actul juridic atacat a fost încheiat cu „fraudarea intereselor asociatului pârâtei S.H. RO SRL” ce atrage incidenţa nulităţii absolute ce poate fi invocată de orice persoană.
Pentru ca un act juridic civil să fie sancţionat cu nulitatea absolută, acesta trebuie să fie fondat pe o cauză falsă ori ilicită ceea ce, potrivit art. 968 C. civ., înseamnă că trebuie să fie „prohibită de legi” ori să fie „contrară bunelor moravuri şi ordinii publice”.
În cazul unui contract de vânzare-cumpărare al unui imobil, cum este cazul în speţă, fiind vorba de un contract sinalagmatic, cauza acestuia este diferită în funcţie de scopul urmărit de fiecare parte. Vânzătorul (SC S.H. RO SRL) a vândut cu scopul de a obţine bani (preţul), scop declarat, întrucât avea nevoie de lichidităţi la începutul perioadei de recesiune (decembrie 2008) iar scopul imediat cumpărătorului (pârâta apelantă) a fost acela de a obţine lucrul. Însă, ceea ce a determinat disputa părţilor a fost nu acest scop imediat, abstract, obiectiv şi invariabil, ci cel de al doilea element al cauzei, scopul concret, subiectiv şi variabil de la caz la caz. În esenţă, acest scop a fost reţinut ca fiind „fraudarea intereselor asociatului”. Pentru a ajunge la această concluzie nici societatea reclamantă, nici prima instanţă nu au arătat care anume norme legale ori morale au fost încălcate.
Reclamanta a invocat, în special, încălcarea regulilor ce reglementează combaterea concurenţei neloiale, fără a se indica, în concret, o astfel de regulă deşi acestea sunt reglementate în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. Nici unde în cuprinsul acestei legi nu sunt prevăzute reguli diferite de cele ale dreptului comun în materia vânzării - cumpărării de imobile, care să îngrădească libertatea contractuală obişnuită. Faptul că imobilul în litigiu a fost vândut unei societăţi la care asociate erau chiar soţiile mandatarilor C.I. şi B.R.H. nu se încadrează în niciuna dintre faptele interzise prin legea concurenţei neloiale, pentru simplul fapt că nu se justifică o asemenea limitare legală. De altfel, reclamanta însăşi a declarat că motivul pentru care a formulat acţiunea nu a fost determinat de nemulţumirea faţă de alegerea persoanei căreia i-a fost vândut imobilul, ci reclamanta este nemulţumită de preţul la care s-a făcut vânzarea. În fapt, vânzătorul însuşi nu poate susţine că nu a avut cunoştinţă despre persoana cumpărătorului, câtă vreme aceasta a fost lăsată la libera alegere a mandatarului C.I. fără nicio limitare adusă prin contractul de mandat, act prin care mandatarului i s-a impus doar preţul de 80.000 euro la care putea vinde imobilul, preţ ce a fost respectat.
În ceea ce priveşte analiza cauzei imorale, de asemenea, se observă că nici reclamanta şi nici prima instanţă nu indică, în concret, care reguli de conduită morală a încălcat mandatarul, care să justifice desfiinţarea actului atacat. Or, cu privire la acest aspect s-a invocat aceeaşi fraudare a intereselor vânzătorului, prin obţinerea unui preţ mai mic decât cel de pe piaţa imobiliară la momentul respectiv.
Întrucât acesta este elementul cheie ce a determinat acţiunea dedusă judecăţii, analizând probele administrate în cauză, instanţa de apel a reţinut că preţul de vânzare-cumpărare al imobilului în litigiu a fost chiar cel impus de vânzător mandatarului, prin procura din 23 decembrie 2008, preţ care este unul ce nu diferă semnificativ faţă de niciuna din valorile stabilite prin cele trei expertize efectuate în cauză. Astfel, expertiza efectuată anterior vânzării imobilului, despre care reclamanta a declarat expres că a avut cunoştinţă prin răspunsul la întrebarea 1 la interogatoriu, a stabilit un posibil preţ de vânzare, la data de 15 noiembrie 2008, la suma de 117.690 euro, valoare relativ apropiată de cea stabilită prin expertiza judiciară efectuată în faţa primei instanţe, prin care se stabileşte, de asemenea, că acest imobil avea la data respectivă o valoare de 122.329 euro dacă se utilizează metoda coeficienţilor. Această valoare este una intermediară faţă de cea stabilită la data vânzării şi cea stabilită prin expertiza efectuată de reclamantă înainte de introducerea acţiunii (2011) prin care s-a propus o valoare mult mai mare decât expertiza judiciară – 195.000-210.000 euro.
Estimările experţilor privind valoarea imobilului în litigiu la data vânzării sunt unele ipotetice, calculate prin diverse metode de estimare, ce determină valori diferite, nefiind posibilă determinarea unei valori exacte câtă vreme factorii care influenţează valoarea unui imobil sunt extrem de fluctuanţi.
Prin urmare valorile propuse de experţi nu prezintă relevanţă decât pentru a determina caracterul serios al preţului vânzării, deşi acest lucru nu a fost invocat şi, oricum, vânzarea s-a realizat la preţul propus de vânzător prin antecontractul de mandat, în condiţiile în care acesta avea cunoştinţă de o evaluare ipotetică a unui expert mai mare decât preţul de 80.000 euro stabilit pentru vânzarea imobilului. Aspectele reţinute de prima instanţă, potrivit cărora acest preţ a fost stabilit prin influenţa mandatarului C.I., nu au fost în niciun fel dovedite şi, chiar şi în situaţia în care s-ar presupune că acestea sunt reale, ele atrag consecinţe ce ţin de executarea contractului de mandat, iar nu de existenţa unei cauze imorale ori ilicite.
Decizia de a vinde imobilul în litigiu a aparţinut societăţii reclamante, fiind luată prin hotărârea A.G.A. din 04 decembrie 2008 şi constituie o decizie ce ţine de managementul societăţii, ce implica cunoaşterea şi asumarea consecinţelor faptului că reclamanta putea să-şi continue activitatea în cadrul aceluiaşi sediu doar în schimbul plăţii unei chirii, cumpărătorului, actualul proprietar, plată ce ar fi fost realizată în temeiul contractului, indiferent cine ar fi achiziţionat imobilul. Susţinerea reclamantei potrivit căreia această chirie a fost stabilită de mandatarul C.I. la o sumă peste piaţa imobiliară cu scopul îmbogăţirii acestuia, nu a fost dovedită de probele administrate în cauză. Prin expertiza efectuată în cauză de ing. Z.C. s-a stabilit valoarea chiriei la suma de 2091,5 euro lunar, iar nu de 1092 euro cum, în mod greşit, a reţinut prima instanţă, aceasta din urmă sumă nereprezentând chirie, ci taxe de proprietate.
În ceea ce priveşte motivele de recurs, potrivit cărora motivele de nulitate invocate de reclamantă nu ar atrage nulitatea absolută, ci pe cea relativă, nu au fost reţinute, deoarece instanţa este obligată a se pronunţa pe cererea dedusă judecăţii, astfel cum aceasta a fost motivată şi întemeiată în drept. Or, în cauză nu s-a invocat anularea actului de vânzare-cumpărare pentru motive ce ţin de executarea contractului de mandat ci nulitatea absolută pentru cauză ilicită şi imorală, însă, reclamanta nu a făcut dovada faptului că vânzarea, respectiv cumpărarea imobilului în litigiu a avut ca scop eludarea unor norme legale ori este contrare bunelor moravuri sau ordinii publice, în sensul art. 968 C. civ. Analiza „fraudării intereselor vânzătorului” putea fi realizată doar în cadrul unei acţiuni întemeiată pe contractul de mandat în cadrul căreia era necesar să se dovedească că vânzarea imobilului s-a realizat la un preţ inferior faţă de un preţ concret, pe care reclamanta l-ar fi putut obţine, în mod efectiv, de la un anumit cumpărător, iar nu faţă de cel stabilit, în mod ipotetic, printr-o expertiză tehnică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta – recurentă S.H. Austria GmbH, aducându-i următoarele critici:
Cauza sau scopul unui act juridic este acel element al actului care constă în obiectivul juridic avut în vedere la încheierea lui.
Scopul imediat este acela care, în contractele sinalagmatice, reprezintă prefigurarea mentală, de către fiecare parte, a contraprestaţiei celeilalte părţi, deci, reciprocităţii de prestaţii îi corespunde reciprocitatea de cauze.
În cazul actelor juridice reale scopul imediat al cumpărătorului îl reprezintă remiterea lucrului, iar cel al vânzătorului este reprezentat de obţinerea preţului.
Scopul mediat este acel element al cauzei ce constă în motivul determinant al încheierii actului juridic şi se referă fie la însuşirile unei prestaţii, fie la calităţile unei persoane.
În speţa de faţă, tocmai acest obiective au fost încălcate de cele două pârâte, deoarece cele două operaţiuni, vânzarea şi închirierea imobilului, reprezintă doar o singură operaţiune frauduloasă, menită să priveze pe S.H. RO Ghimbav de proprietatea imobilului respectiv, această schemă frauduloasă fiind orchestrată de SC I.C. SRL, o societate al cărei scop a fost să acţioneze ca o firmă căpuşă, pentru a profita de resursele financiare ale S.H. RO Ghimbav.
Ca atare, este evidentă cauza ilicită care a stat la baza încheierii contractului de vânzare–cumpărare, imobilul fiind vândut la o valoare mai mică decât valoarea de piaţă a acestuia la momentul vânzării, ascunzându-se şi faptul că societatea cumpărătoare era condusă de soţiile administratorilor S.H. RO Ghimbav.
Recurenta–reclamantă a arătat, pe larg, în cadrul motivelor de recurs, de ce preţul imobilului a fost considerabil mai mic decât cel al pieţei, de la momentul vânzării, în ce au constat manevrele frauduloase ale numiţilor C.I. şi B.R.H. şi cum s-a ajuns la acordarea mandatului de vânzare pentru C.I.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 966 şi 968 C. civ., art. 197 alin. (2) şi art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 966 şi 968 C. civ. – 1864 prin raportare la dispoziţiile art. 197 alin. (2) şi art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată.
Detalierea situaţiei de fapt, la care se referă instanţa de apel, a fost făcută de către prima instanţă tocmai în scopul de a demonstra activitatea frauduloasă desfăşurată de administratorii S.H. RO Ghimbav, care, în loc să apere interesele acestei societăţi, au acţionat pentru fraudarea intereselor acesteia şi pentru a favoriza pe SC I.C. SRL, în care aveau interese directe şi indirecte şi care făcea acelaşi fel de comerţ ca şi societatea la care erau administratori.
Prima instanţă a analizat, pe larg, în ce constă activitatea frauduloasă desfăşurată de administratorii S.H. RO Ghimbav, făcând trimitere la dispoziţiile art. 966 şi 968 C. civ. – 1864, precum şi la dispoziţiile art. 197 din Legea nr. 31/1990.
Instanţa de apel s-a referit doar la scopul imediat al contractului de vânzare–cumpărare, neţinând seama de faptul că există şi un scop mediat, ce rezultă din întreaga activitate desfăşurată de către mandatarii C.I. şi B.R.H., deci din analiza atât a contractului de vânzare - cumpărare cât şi a celui de închiriere, dar şi din modul cum s-a ajuns la acordarea mandatului pentru încheierea primelor două acte juridice.
În acest sens, nu era necesară o referire sau o invocare a dispoziţiilor Legii nr. 11/1991, privind combaterea concurenţei neloiale, obligaţiile, în această privinţă, ale reprezentanţilor S.H. RO Ghimbav SRL, rezultând din dispoziţiile Legii nr. 31/1990, anume art. 197 alin. (2) şi art. 272 pct. 2.
Instanţa de apel a făcut o analiză a mandatului acordat de reclamantă, ajungând la concluzia că acesta a respectat cerinţele legii, reţinând faptul că vânzătorul cunoştea preţul la care se pute vinde imobilul, neţinând, însă, seama de modul cum s-a ajuns la acordarea acestui mandat, respectiv prin manevrele frauduloase făcute de cei doi mandatari, manevre care au determinat pe reclamantă să acorde respectivul mandat, această activitate fiind, ea însăşi, imorală, deci ilicită, constituind doar un mijloc prin care cei doi mandatari au determinat pe reclamantă să le acorde respectivul mandat, scopul mediat, urmărit de către reprezentanţii celor două societăţi pârâte, fiind acela de a determina reclamanta să accepte vânzarea imobilului respectiv, către societatea pârâtă, la care asociate erau chiar soţiile mandatarilor, la un preţ mult sub cel al pieţei imobiliare, la data vânzării, iar ulterior, să accepte, fără să ştie, închirierea respectivului imobil de la cea de a doua societate pârâtă, la un preţ care a condus la recuperarea preţului plătit la vânzare – cumpărare, în circa 3 ani de zile.
Este nelegală susţinerea instanţei de apel în sensul că aspectele reţinute de către prima instanţă cu privire la influenţa mandatarului C.I. relativ la preţul de vânzare al imobilului ar atrage consecinţe ce ţin de executarea contractului de mandat şi de nu de existenţa unei cauza imorale sau ilicite cu privire la contractul de vânzare-cumpărare, deoarece mandatarii, în calitatea lor de administratori ai S.H. RO Ghimbav SRL, aveau obligaţia legală, rezultată din dispoziţiile mai sus amintite ale Legii nr. 31/1990, de a fi loiali intereselor societăţii pe care o reprezentau şi de a nu desfăşura o activitate concurentă, în mod direct sau indirect, cu cea a societăţii pe care o reprezentau, or, prin felul în care au acţionat şi au determinat pe reclamantă să le acorde mandatul în vederea efectuării vânzării imobilului, au fraudat interesele societăţii care o reprezentau în mod oficial şi au favorizat pe SC I.C. SRL, la care aveau interese indirecte, soţiile acestora fiind asociate la această societate, care, în plus, desfăşoară aceleaşi tip de comerţ ca şi S.H. RO Ghimbav SRL.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 966 şi 968 C. civ. – 1864, precum şi la art. 197 alin. (2) şi art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul că va repinge apelul declarat de pârâta SC I.C. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 113/C din 08 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă în Dosarul nr. 593/62/2012.
În baza art. 274 C. proc. civ., va obliga intimatele pârâte SC I.C. SRL şi S.H. RO Ghimbav, în solidar, la plata sumei de 3926,42 RON cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă S.H. Austria GmbH.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.H. GmbH Austria împotriva deciziei nr. 105/Ap din 22 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC I.C. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 113/C din 08 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în Dosarul nr. 593/62/2012.
Obligă intimatele-pârâte SC I.C. SRL şi S.H. RO Ghimbav, în solidar, la plata sumei de 3926,42 RON cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă S.H. Austria GmbH.
Irevocabilǎ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2434/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1636/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
