ICCJ. Decizia nr. 1664/2014. Civil

Decizii civile ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1664/2014

Dosar nr. 2199/84/2012

Şedinţa publică din 29 mai 2014

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău, la data de 22 noiembrie 2011, sub nr. 6769/337/2011, reclamanta Fundaţia pentru Tineret S. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Zalău, solicitând reintegrarea patrimonială necondiţionată şi fără plată în patrimoniul său a imobilului „C.T.Z.”, situat în municipiul Zalău, şi, în subsidiar, plata sumei rezultate din executarea silită a acestui imobil, de către pârât, pentru plata unor datorii reprezentând impozite şi taxe către bugetul local.

Prin precizarea de acţiune formulată la data de 27 martie 2012, reclamanta a indicat câtimea pretenţiilor, respectiv suma de 1.268.361 RON, arătând că aceasta este formată din: 245.450 RON, suma reţinută de către pârât din totalul valorii la care a fost adjudecat bunul imobil licitat, peste ceea ce era cuprins în titlul executoriu în baza căruia a fost executată licitaţia; 812.446 RON, valoarea operelor de artă din clădirea licitată şi care nu au fost incluse în valoarea rezultată din expertiza efectuată în vederea desfăşurării licitaţiei; 156.000 RON, contravaloarea fructelor civile rezultate din folosinţa spaţiului de către diverse persoane juridice, în baza unor contracte de închiriere, pentru perioada 11 decembrie 2008-21 septembrie 2011; 210.309 RON, beneficiu nerealizat, reprezentând valoarea medie a dobânzii bancare aferente valorii efectiv virate în contul său, pe perioada 11 decembrie 2008-21 septembrie 2011.

În motivare, s-a arătat că pârâtul, în cursul anului 2008, în cadrul procedurii de executare silită, a vândut la licitaţie imobilul din litigiu, care a fost adjudecat tot de către pârât, aceasta fiind singurul ofertant. Acest lucru s-a făcut cu încălcarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1992 privind regimul juridic al fundaţiilor pentru tineret, care prevede că bunurile care au aparţinut la data de 22 decembrie 1989 fostei organizaţii U.T.C. preluate de fundaţiile judeţene pentru tineret rămân în proprietatea acestora, iar în cazul în care au căpătat ulterior o altă destinaţie se reintegrează necondiţionat şi fără plată în patrimoniul fundaţiilor pentru tineret ce se constituie ca succesoare de drept.

S-a mai arătat că pârâtul nu a plătit în întregime preţul adjudecării, iar sumele reţinute prin compensare cu datoriile fiscale existente până la data executării nu au fost corect calculate.

Prin sentinţa civilă nr. 1348 din 27 martie 2012, Judecătoria Zalău a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, raportat la dispoziţiile art. 2 C. proc. civ., faţă de valoarea obiectului litigiului, care depăşeşte 500.000 RON.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia civilă, sub nr. 2199/84/2012.

Prin sentinţa civilă nr. 517 din 30 ianuarie 2013, Tribunalului Sălaj, secţia civilă, a respins acţiunea, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Din procesul-verbal de adjudecare, încheiat în data de 26 noiembrie 2008, rezultă că bunul în litigiu a fost considerat adjudecat la preţul de 2.031.115 RON, însă primăria şi-a recuperat taxa de participare, în sumă de 203.111,50 RON, astfel că preţul imobilului adjudecat, ce urma a fi achitat reclamantei, a scăzut la suma de 1.828.003,50 RON.

Cât priveşte legalitatea şi temeinicia acestui act procedural de executate, instanţa nu se poate pronunţa pe cale incidentală, în acest cadru procesual, ce are ca obiect plata unor despăgubiri civile, ulterioare executării silite.

Verificarea temeiniciei şi legalităţii actelor procedurale de executare silită, inclusiv în ce priveşte evaluarea unui imobil în vederea vânzării prin licitaţie, se poate face doar pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile şi termenele prevăzute de art. 399 şi urm. C. proc. civ., mijloc procesual de care reclamanta a şi uzat, de altfel, în Dosarele nr. 6442/337/2008, nr. 199/337/2009 şi nr. 4097/337/2009 ale Judecătoriei Zalău. De asemenea, în acest cadru procesual nu se poate verifica legalitatea şi temeinicia taxelor şi impozitelor datorate de reclamantă bugetului local, în baza unor acte administrativ fiscale emise de Administraţia Financiară a municipiului Zalău, o atare verificare putând avea loc doar pe calea contenciosului administrativ fiscal, în condiţiile instituite de C. proc. fisc. Şi de o astfel de procedură a uzat reclamanta, în Dosarul nr. 215/84/2008 al Tribunalului Sălaj.

Singurele capete de cerere care pot fi cercetate pe fond de instanţă în actualul cadru procesual şi care ar intra în sfera răspunderii civile delictuale sau contractuale, după caz, sunt cele privind plata unor despăgubiri pentru „deposedare abuzivă de imobil”, şi anume împiedicarea culegerii unor „fructe civile”, respectiv plata de daune-interese moratorii (dobânzi) pentru întârzierea plăţii preţului imobilului adjudecat, de către pârât.

Aceste două capete de cerere se exclud însă reciproc, deoarece logica formală conduce la concluzia că aceeaşi faptă, rezultată dintr-o situaţie juridică dată, nu poate să atragă în acelaşi timp atât o răspundere civilă delictuală, cât şi una contractuală: în speţă, fie se acceptă că reclamanta a fost deposedată abuziv de imobil, de către pârât şi atunci acesta ar fi obligat pentru fapta sa ilicită la o despăgubire integrală (prejudiciu efectiv şi/sau beneficiu nerealizat) faţă de reclamantă, fie se acceptă contrariul, şi atunci poate fi obligat la dobânzi pentru întârzierea achitării preţului bunului adjudecat, ca orice cumpărător de bună-credinţă.

Niciuna dintre aceste două situaţii juridice, adică răspunderea juridică delictuală sau răspunderea juridică contractuală a pârâtului, nu pot fi reţinute, pentru că adjudecatarul este în drept să intre în posesia bunului cumpărat din momentul încheierii de către executor a procesului-verbal de adjudecare.

Mai mult decât atât, fiind vorba despre o executare silită pentru recuperarea creanţelor bugetare, art. 166 alin. (1) C. proc. fisc. prevede că procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate pe baza căruia se face înscrierea în cartea funciară, transferul dreptului de proprietate asupra bunului urmărit operând de la data încheierii acestuia. Cel interesat poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau aducere la cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 172 şi art. 173 C. proc. fisc., fără ca dreptul de contestare al contribuabilului să lezeze în vreun fel transferul proprietăţii asupra bunului adjudecat.

În ceea ce priveşte întârzierea în plata preţului bunului adjudecat, această împrejurare s-a datorat faptului că între reclamantă şi pârât a intervenit automat, din momentul adjudecării bunului, un drept legal de compensare reciprocă a datoriilor, iar acest demers nu s-a putut finaliza decât cu mare întârziere tocmai datorită conduitei reclamantei, care a înţeles să le conteste în instanţă (deşi cu adresa din 26 mai 2010 pârâtul i-a solicitat să depună documente justificative, pentru a fi reanalizate), dovedindu-se în final că aceste contestaţii sunt neîntemeiate. Or, este de principiu că nimeni nu poate pretinde în instanţă existenţa unui drept sau a unui interes bazându-se pe propria-i culpă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 85A din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins apelul, ca nefondat şi a obligat-o pe apelantă la 100,05 RON cheltuieli de judecată către intimat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele:

Conform cărţii funciare Zalău, imobilul identificat, reprezentând teren şi construcţie denumită „C.T.Z.”, are ca proprietar tabular Statul Român, în întregime asupra terenului şi Fundaţia pentru Tineret S. asupra construcţiei.

În acelaşi sens, prin decizia civilă nr. 230/R din 15 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosar nr. 6642/2003, s-a statuat cu putere de lucru judecat, într-o acţiune civilă în revendicare exercitată de Primăria Municipiului Zalău împotriva pârâtei Fundaţia pentru Tineret S., că titlul de proprietate al pârâtei, născut ex lege, în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, primează în raport cu titlul de proprietate de care se prevalează reclamanta, astfel că dreptul de proprietate asupra clădirii denumită „C.T.Z.” aparţine pârâtei.

Cu referire la teren, prin decizia civilă nr. 2029 din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj s-a statuat cu putere de lucru judecat în sensul că reclamanta Fundaţia pentru Tineret S. a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei denumită „C.T.Z.” cu titlu de lege, iar în privinţa terenului aferent acestei construcţii, teren înscris în cartea funciară Zalău, în favoarea reclamantei s-a constituit un drept de administrare, ca dezmembrământ al unui drept de proprietate publică, în baza deciziei din 1972 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al oraşului Zalău. Dreptul de administrare nu a fost înscris în cartea funciară, însă există ca atare în patrimoniul reclamantei, conferindu-i acesteia atributele posesiei şi folosinţei, precum şi obligaţia de a plăti impozitul aferent terenului. Decizia este irevocabilă şi opozabilă atât Fundaţiei pentru Tineret S., cât şi Primarului municipiului Zalău, care au avut calitatea de părţi în proces.

Construcţia denumită „C.T.Z.” din Zalău a făcut obiectul executării silite pentru recuperarea unui debit în sumă de 472.528,84 RON, datorat de Fundaţia pentru Tineret bugetului Consiliului local Zalău, constând din taxe auto, impozit pe clădiri şi impozit pe teren intravilan.

Din procesul-verbal de adjudecare, încheiat în data de 26 noiembrie 2008, rezultă că bunul în litigiu a fost considerat adjudecat la preţul de 2.031.115 RON, însă primăria şi-a recuperat taxa de participare, în sumă de 203.111,50 RON, astfel că preţul imobilului adjudecat ce urma a fi achitat reclamantei a scăzut la suma de 1.828.003,50 RON.

Conform procesului-verbal privind eliberarea şi distribuirea sumei rezultată din executarea silită, emis din 24 iunie 2009, procedura executării silite a fost finalizată prin stingerea creanţei fiscale, urmare a distribuirii preţului obţinut de către organul fiscal prin vânzarea la licitaţie a imobilului sechestrat. Această împrejurare este recunoscută, de altfel, de către pârâtul Municipiul Zalău, care, în calitate de adjudecatar al bunului, confirmă că preţul a fost plătit în întregime în contul de executare, în data de 25 noiembrie 2008.

Reclamanta din prezentul dosar a contestat raportul de inspecţie fiscală, întocmit în conformitate cu art. 94 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., contestaţie soluţionată prin decizia nr. 2029 din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj (Dosar nr. 215/84/2008), prin respingerea acţiunii în tot.

Totodată, reclamanta din prezentul dosar a formulat şi contestaţii la executare, prin care a contestat atât procedura executării silite, cât şi legalitatea titlului executoriu din 19 aprilie 2010, toate aceste contestaţii fiind respinse, conform hotărârilor judecătoreşti depuse în prezentul dosar.

Prin prezenta acţiune civilă în justiţie, reclamanta revendică imobilul construcţie denumit „C.T.Z.”, situat în Zalău, şi solicită despăgubiri băneşti, contestând procedura executării silite prin vânzarea la licitaţie publică a imobilului, obiect al dosarului execuţional din 2008, sub aspectul calităţii adjudecatarului, al caracteristicilor bunului vândut la licitaţie publică şi al preţului de vânzare.

Astfel cum în mod corect a considerat şi prima instanţă, nelegalitatea actelor săvârşite în procedura executării silite imobiliare putea fi evocată şi probată pe calea contestaţiei la executare. De altfel, aşa cum s-a reţinut mai sus, reclamanta a uzat de această cale de atac, contestaţiile la executare şi contestaţiile la titlu propriu-zise fiind respinse prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, astfel că în prezent procedura executării silite este închisă.

Pe cale de consecinţă, apare ca inadmisibilă reiterarea aspectelor de nelegalitate legate de executarea silită imobiliară, în prezentul cadru procesual, iar instanţa le va respinge.

Cu referire la teren, este dovedit dreptul de administrare pe care reclamanta îl deţine asupra terenului în litigiu, cu privire la acest drept statuându-se în mod irevocabil printr-o hotărâre judecătorească. Cât priveşte faptul posesiei, probele administrate în cauză relevă că reclamanta se află în posesia acestui bun şi exercită atributele specifice unui drept de administrare, în această calitate fiind obligată, de altfel, la plata obligaţiilor fiscale.

Referitor la plata unor despăgubiri băneşti pentru deposedarea abuzivă şi împiedicarea culegerii fructelor civile, respectiv pentru întârzierea în plata preţului imobilului adjudecat, temeinic prima instanţă a considerat că aceste pretenţii sunt neîntemeiate, întrucât reclamanta nu a dovedit că deposedarea sa de imobil a fost una abuzivă, pentru ca pârâtul să poată fi obligat la plata unor despăgubiri băneşti menite să acopere prejudiciul suportat, imobilul intrând în proprietatea pârâtului prin vânzarea la licitaţie publică, iar legalitatea acestei proceduri a fost confirmată prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Cât priveşte pretinsa întârziere în plata preţului adjudecat, temeinic s-a reţinut că această întârziere în realizarea datoriilor reciproce a fost datorată conduitei reclamantei, care a iniţiat acţiuni civile în justiţie în legătură cu realizarea şi limitele compensării, aşteptându-se realizarea definitivă a acestora.

Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă, care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru că nu a stabilit corect obiectul dedus judecăţii.

Astfel, recurenta a arătat că, prin acţiunea formulată, a solicitat reintegrarea patrimonială necondiţionată şi fără plată în patrimoniul său a imobilului „C.T.Z.”, situat în municipiul Zalău, prin prisma prevederilor exprese din Legea nr. 146/2002, secţiunea patrimoniu, art. 19, art. 20, iar, în subsidiar, plata sumei rezultate din vânzarea prin executare silită pentru unele datorii la bugetul local şi daune interese până la plata efectivă.

Instanţa de fond, Tribunalul Sălaj, nu a analizat în nici un fel cererea prin prisma prevederilor Legii nr. 146/2002, ci cauza a fost soluţionată ca revendicare imobiliară în urma unei executări silite.

În fapt, pârâtul municipiul Zalău a vândut la licitaţie imobilul „C.T.Z.” la data de 26 noiembrie 2008, iar în urma procesului de adjudecare, ca singur ofertant, a intrat în proprietatea acestuia.

Acest lucru s-a făcut cu încălcarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret, în care se prevede în mod expres că bunurile care au aparţinut la data de 22 decembrie1989 fostelor organizaţii U.T.C. preluate de fundaţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti vizate de prezenta lege rămân în proprietatea acestora, iar în cazul în care ulterior au căpătat o altă destinaţie se reintegrează necondiţionat şi fără plată în patrimoniul acestora, ce se constituie ca succesoare de drept. De asemenea, în art. 20 alin. (10) se precizează că „Fundaţiile judeţene pentru Tineret şi a muni­cipiului Bucureşti nu pot înstrăina patrimoniul imobiliar, construcţii şi terenuri care au aparţinut fostei organizaţii judeţene a U.T.C.”.

Executarea silită a imobilului „C.T.Z.” s-a făcut cu încălcarea a două principii fundamentale de drept şi anume: egalitatea în faţa legii şi aplicarea unitară a legii.

Întrucât Legea nr. 146/2002, art. 20 alin. (10), interzice fundaţiilor judeţene pentru tineret să înstrăineze patrimoniul imobiliar (construcţii şi terenuri) vizat de prezenta lege, atunci nici creditorilor nu le este permis acest lucru, o atare înstrăinare fiind un caz flagrant de inegalitate în faţa legii şi de aplicare neunitară a legii.

Terenul pe care este amplasat „C.T.Z.” şi cel adiacent nu a fost supus executării silite. Procesul-verbal de adjudecare a privit numai construcţia „C.T.Z.”, nu şi terenul.

Recurenta arată că dreptul de proprietate asupra construcţiei şi terenului i-a fost atribuit în următoarele condiţii: prin decizia din 19 iunie 1972 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Zalău s-a transmis în administrarea operativă a fostului Comitet Judeţean U.T.C. suprafaţa de 1746 mp, necesară pentru construirea imobilului „C.T.Z.”; pentru această clădire s-a emis ulterior autorizaţia pentru executarea de lucrări din 22 februarie 1973, urmând a se face formele de intrare în proprietatea beneficiarului.

Prin dispoziţiile art. 1 din Decretul-lege nr. 150/1990 s-au înfiinţat fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, persoane juridice de utilitate publică. Conform art. 2 din acelaşi act normativ, bunurile ce au aparţinut fostelor organizaţii U.T.C. au trecut în proprietatea acestora (construcţii şi terenuri). Mai mult, art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 146/2002 consfinţesc o dată în plus, asupra construcţiilor şi terenurilor conferite anterior Fundaţiei pentru Tineret S., întrucât legea este indiscutabil un act normativ cu forţă juridică superioară oricărui alt act normativ.

Indubitabil nu pot fi date două soluţii diferite - drept de proprietate pentru construcţii şi drept de administrare pentru terenuri, ca urmare a aceloraşi dispoziţii exprese menţionate în Decretul-lege nr. 150/1990 şi Legea nr. 146/2002. De altfel, decizia civilă nr. 2029 din 2 octombrie 2008 a privit litigiul dintre Fundaţia pentru Tineret S. şi municipiul Zalău privind calcularea unor impozite şi taxe locale şi refuzul de a aplica prevederile Legii nr. 350/2006, art. 29 şi art. 25 C. fisc. şi nu clarificarea proprietăţii Fundaţiei pentru Tineret S. Din aceste considerente, decizia civilă sus-menţionată face referire doar la Decizia nr. 144/1972 a fostului Comitet executiv al Consiliului Popular al oraşului Zalău, statuând doar un drept de adminis­trare asupra terenului, eroare ce trebuie corectată.

În prezent, posesia şi folosinţa terenului pe care este construit „C.T.Z.” şi cel adiacent pe care a funcţionat o terasă de vară cu cinematograf este tulburată prin efectul procesului-verbal de adjudecare şi înscrierea cartea funciară în favoarea Primăriei Zalău. Chiria a fost încasată de la terasă de Primăria Zalău şi ulterior au desfiinţat contractul fără un temei legal.

Cât priveşte executarea silită a imobilului „C.T.Z.”, plata sumei rezultate din vânzare şi scăderea datoriilor rezultate prin încălcarea Legii nr. 350/2006, art. 29, ea a fost formulată ca cerere secundară, dacă s-ar fi dat un răspuns la instanţa de fond.

În privinţa operelor de artă, acestea se aflau sub protecţia drepturilor de autor. Ele au fost realizate de artişti plastici din curentul artistic definit ca fiind „Şcoala de arte Baia Mare”. Au fost realizate vitralii în sticlă şi aluminiu, lucrate manual, sculpturi din aluminiu în combinaţie cu lemn, multe dintre acestea de dimensiuni mari, cuprinse între 0,160 mp şi 45 mp. Valoarea contabilă la punerea în funcţiune a clădirii în 1974 era aproape jumătate din valoarea construcţiei. Erau aplicate pe perete, nu puteau fi demontate fără acordul autorilor. Fără nici un aviz legal, Primăria Zalău le-a distrus sau au fost însuşite. Aceste bunuri nu au făcut parte din executarea silită. Curtea de Apel Cluj nu a făcut nicio referire la acestea şi evident s-au cerut daune interese.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Contrar susţinerilor recurentei, instanţele de fond au apreciat corect asupra obiectului cererii deduse judecăţii, realizând judecata în limitele în care au fost învestite, criticile în acest sens nefiind fondate.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat reintegrarea patrimonială şi fără plată în patrimoniul său a imobilului-construcţie „C.T.Z.”, adjudecat de pârât în procedura executării silite şi, în subsidiar, plata sumei rezultate din executarea silită a acestui imobil, contestând legalitatea vânzării la licitaţie publică, în procedura executării silite, a imobilului-construcţie, faţă de dispoziţiile Legii nr. 146/2002.

Întrucât prin solicitarea de „reintegrare” în patrimoniul său a imobilului-construcţie „C.T.Z.”, reclamanta urmăreşte obligarea pârâtului să-i restituie în proprietate şi posesie acest imobil, în mod corect instanţa de apel s-a considerat învestită cu o acţiune în revendicare, pe care a analizat-o raportat la apărările formulate de către reclamantă.

Chestiunea legalităţii vânzării la licitaţie publică a imobilului-construcţie „C.T.Z.”, pe care reclamanta o contestă în prezentul litigiu, în justificarea pretenţiilor formulate, invocând interdicţia de înstrăinare prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (10) din Legea nr. 146/2002, a fost tranşată jurisdicţional, în mod irevocabil, în calea contestaţiei la executare promovate de reclamantă, aşa încât rediscutarea ei în litigiul pendinte nu mai este posibilă, la aceasta opunându-se efectul pozitiv al lucrului judecat.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 707 din 10 februarie 2009 a Judecătoriei Zalău, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 688 din 16 iunie 2009 a Tribunalului Sălaj, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare prin care reclamanta din prezenta cauză a solicitat anularea procesului-verbal de licitaţie şi a procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil „C.T.Z.”, reţinându-se, printre altele, că nu poate fi primită argumentaţia contestatoarei privind nelegalitatea vânzării silite a imobilului, faţă de interdicţia de înstrăinare prevăzută de Legea nr. 146/2002. În acest sens, instanţa a statuat asupra interdicţiei de înstrăinare din art. 20 alin. (10) al Legii nr. 146/2002, reţinând că textul instituie o incapacitate specială de înstrăinare cu privire la imobilele preluate de la fostul U.T.C., care vizează doar fundaţiile judeţene pentru tineret, altfel spus, interdicţia nu constituie o dispoziţie de inalienabilitate, care să scoată din circuitul civil imobilele respective şi să facă imposibilă urmărirea lor silită de către creditorii fundaţiei.

Modalitatea în care instanţa, prin hotărâre irevocabilă, dă dezlegare unui aspect litigios, în speţă, legalitatea vânzării silite a imobilului „C.T.Z.”, raportat la interdicţia de înstrăinare prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 146/2002, se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Este vorba de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătoreşti se impun deopotrivă, părţilor şi instanţelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat irevocabil un aspect al litigiului.

Aşa fiind, în actualul litigiu, reclamanta, care a fost parte şi în litigiul soluţionat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 707 din 10 februarie 2009 a Judecătoriei Zalău, nu poate pretinde că vânzarea imobilului litigios în procedura executării silite s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (10) din Legea nr. 146/2002, iar instanţa nu ar putea reaprecia asupra acestui aspect altfel decât a făcut-o judecata anterioară, pentru că ar nesocoti funcţia normativă şi efectul pozitiv al lucrului deja judecat [art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.].

De aceea, toate susţinerile reclamantei-recurente în legătură cu nelegalitatea vânzării silite a imobilului litigios, raportat la dispoziţiile Legii nr. 146/2002, vin să ignore verificarea jurisdicţională realizată deja, neputând fi astfel primite, sens în care corect a procedat şi instanţa de apel, reţinând că este inadmisibilă reiterarea, în prezentul cadru procesual, a aspectelor de nelegalitate legate de executarea silită a imobilului-construcţie „C.T.Z.”, în condiţiile în care acestea au fost analizate în cadrul contestaţiilor la executare formulate de reclamantă, soluţionate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.

2. Cât priveşte susţinerile recurentei referitoare la terenul pe care este amplasată construcţia „C.T.Z.” şi cel adiacent, acestea nu pot fi analizate, întrucât exced limitelor în care instanţa a fost învestită în prezenta cauză, prin cererea de chemare în judecată fiind formulate pretenţii numai în legătură cu imobilul-construcţie, nu şi cu imobilul-teren.

3. Contrar susţinerilor recurentei, nu se poate imputa instanţei de apel nici faptul că nu s-ar fi pronunţat în privinţa operelor de artă din imobilul-construcţie, criticile în acest sens nefiind fondate.

Prin precizarea de acţiune formulată la fond, reclamanta a arătat că în cuantumul total al despăgubirilor solicitate intră şi valoarea operelor de artă din clădirea licitată şi adjudecată de pârât, precizând că acestea „nu au fost incluse în valoarea rezultată din expertiza efectuată în vederea desfăşurării licitaţiei, rezultând o diminuare considerabilă a valorii reale a imobilului”.

Reclamanta contestă astfel preţul de vânzare al construcţiei licitate, faţă de neincluderea în acesta a valorii operelor de artă din construcţie.

Or, instanţa de apel s-a pronunţat în această privinţă, reţinând că în justificarea pretenţiilor formulate în prezenta cauză, reclamanta a contestat procedura executării silite prin vânzarea la licitaţie publică a construcţiei, sub aspectul calităţii adjudecatarului, al caracteristicilor bunului vândut la licitaţie publică şi al preţului de vânzare, dar că nelegalitatea actelor săvârşite în procedura executării silite putea fi evocată pe calea contestaţiei la executare, de care reclamanta a şi uzat, astfel că apare ca inadmisibilă reiterarea aspectelor de nelegalitate legate de executarea silită, în prezentul cadru procesual.

Faţă de considerentele prezentate, neputând fi reţinută incidenţa nici unui caz de nelegalitatate dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., raportat la criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Fundaţia pentru Tineret S. împotriva deciziei civile nr. 85/A din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1661/2014. Civil. Revendicare imobiliară....  ICCJ. Decizia nr. 1712/2014. Civil. Strămutare. Fond →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1664/2014. Civil