ICCJ. Decizia nr. 1758/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1758/2014
Dosar nr. 846/190/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 4 iunie 2014
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani sub nr. 14990/2004, la data de 22 decembrie 2004, reclamantul S.V. a chemat în judecată pe pârâţii G.E., S.E., G.E.A., S.M., Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a Municipiului Botoşani şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura judeţului Botoşani, solicitând; anularea titlului de proprietate din 5 mai 1993 privind modificarea titlului la 17 mai 2003 şi anularea hotărârii Comisiei Judeţene din 3 martie 2003.
Reclamantul a mai solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Botoşani, reprezentat prin Primar, să se constate că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1108 mp, arătând că îl deţine din 1 octombrie 1966.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 14990/2004, Judecătoria Botoşani a dispus disjungerea celor trei capete de cerere şi judecarea acestora separat.
Capătul de cerere privind anularea hotărârii Comisiei Judeţene din 30 martie 2003, prin care s-a dispus majorarea suprafeţei validate moştenitorilor defunctei G.E.B. cu suprafaţa de 1108 mp, conform sentinţei civile nr. 2258/2001, menţinută prin decizia nr. 1250/2002 a Curţii de Apel Suceava, a rămas înregistrată în Dosar nr. 14990/2004, fiind soluţionat prin sentinţa civilă nr. 331 din 17 ianuarie 2006, în sensul admiterii acţiunii reclamantului. Această sentinţă a fost modificată în totalitate prin decizia nr. 506 din 22 iunie 2006 de Tribunalul Botoşani, acţiunea reclamantului fiind respinsă, ca inadmisibilă.
Capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, disjuns prin încheierea din 29 aprilie 2005, a format obiectul Dosarului nr. 4984/2005 în care s-a pronunţat sentinţa civilă 5938 din 25 noiembrie 2005 a judecătorie Botoşani, prin care s-a admis acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Botoşani, sentinţa rămânând irevocabilă prin retragerea recursului.
Capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea titlului de proprietate din 5 mai 1993, astfel cum a fost modificat la 17 mai 2003, a fost înregistrat, ca urmare a disjungerii, în Dosarul nr. 4983/2005 al Judecătoriei Botoşani.
Judecând această pricină Judecătoria Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 1813 din 5 aprilie 2007 a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu apăratului G.E.A. şi, în consecinţă, a constatat nulitatea cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 691/R din 12 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 375/193/2005, Tribunalul Botoşani a admis recursul declarat de recurentul-reclamant, a casat sentinţa civilă nr. 1813 din 5 aprilie 2007 şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Investită cu soluţionarea cauzei după casare, Judecătoria Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 4935 din 14 octombrie 2008 pronunţată în Dosar nr. 9895/193/2007, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.V., în contradictoriu cu intimaţii G.E., S.E., G.L., S.M., Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar a Municipiului Botoşani şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Judeţului Botoşani, şi l-a obligat pe reclamant să plătească pârâtei S.E. suma de 900,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de dezbateri, a declarai recurs reclamantul S.V., criticând soluţia instanţei de fond pentru reţinerea eronată a incidenţei art. 1201 C. civ. care reglementează excepţia autorităţii de lucru judecat.
Tribunalul Botoşani, considerând că în cauză nu a avut loc o cercetare judecătorească pe fondul cauzei, în temeiul art. 312 C. proc. civ., prin decizia civilă nr. 233/R din 1 martie 2010, a admis recursul declarat de S.V. împotriva sentinţei civile nr. 4935 din 14 octombrie 2008 a Judecătoriei Botoşani, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Dosarul s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Botoşani sub nr. 12350/193/2010. Prin sentinţa civilă nr. 7995 din 30 noiembrie 2011, această instanţă a respins cererea formulată de reclamantul S.V., în contradictoriu cu pârâţii G.E., S.E., S.M., G.L., Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoşani, prin Prefect şi Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar a Municipiului Botoşani; a fost obligat reclamantul să plătească pârâta S.E. suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.V., solicitând casarea sentinţei în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, pct. 8, pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
De asemenea, a declarat recurs împotriva aceleiaşi sentinţe şi pârâta S.E., solicitând modificarea, în parte, a hotărârii în sensul obligării reclamantului la plata sumei totale de 3279,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin încheierea nr. 2727117 mai 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 1943/1/2013, a fost admisă cererea de strămutare formulată de petentii S.E., G.E. şi S.M. şi a fost dispusă strămutarea Dosarului nr. 12350/193/2010, de la Tribunalul Botoşani, la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cu păstrarea actelor de procedură.
Dosarul s-a înregistrat la această ultimă instanţă sub acelaşi număr.
Prin decizia civilă nr. 396/R/2013 pronunţată în şedinţa publica din data de 17 octombrie 2013, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis recursurile declarate de reclamantul S.V. şi de către pârâta S.E., împotriva sentinţei civile nr. 7995/2011 pronunţată de Judecătoria Botoşani în Dosarul nr. 12350/193/2010, pe care a casat-o trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, Judecătoria Botoşani.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a reţinut, în esenţă, că recursurile sunt fondate.
Cu referire la recursul declarat de reclamant, prin care s-a susţinut că nu au fost respectate de către prima instanţă îndrumările date prin decizia nr. 233/R/2010 pronunţată de Tribunalul Botoşani s-a arătat că examinarea deciziei conduce cu claritate la concluzia că instanţa de control a stabilit ca în rejudecare să se soluţioneze cauza pe fond, prin rezolvarea raporturilor juridice dintre părţi ca urmare a administrării unor probe, respectiv: expertiză tehnică topografică, audierea suplimentară a unor martori şi cercetare la faţa locului, în vederea clarificării cu exactitate a vechiului amplasament al terenului ce constituie obiect material al actului de vânzare-cumpărare din anul 1914. De asemenea, s-a dispus verificarea înscrisurilor în baza cărora pârâtele au dobândit în proprietate terenul intravilan de 1,54 ha, şi măsurarea proprietăţii G.E.B., pentru a se verifica dacă în temeiul contractului din 1914 nu s-a obţinut o dublă reparaţie, respectiv dacă terenul pentru care s-a dobândit reconstituirea, potrivit convenţiei din 1914, este sau nu identic cu cel deţinut de reclamant
Tribunalul Bistriţa-Năsăud a constatat că Judecătoriei Botoşani nu a respectat indicaţiile instanţei de casare, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Reţinând că strămutarea a intervenit în faza recursului, pentru motive ce ţin de această ultimă instanţă, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, Judecătoriei Botoşani, unde dosarul a fost înregistrat la data de 7 noiembrie 2013, sub nr. 12350/193/2010*.
Prin sentinţa civilă nr. 56 din 8 ianuarie 2014, Judecătoria Botoşani a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a trimis cauza, spre soluţionare, Judecătoriei Bistriţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre Judecătoria Botoşani a reţinut că prin încheierea nr. 2727, pronunţată la data de 17 mai 2013, în Dosarul nr. 1943/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare formulată de petenţii S.E., G.E. şi S.M. şi a strămutat cauza de la Tribunalul Botoşani Ia Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
În urma admiterii recursului, de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin decizia nr. 396/R/2013 din 17 octombrie 2013, în considerarea faptului că strămutarea a intervenit în faza recursului, pentru motivele ce ţin de această ultimă instanţă, s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Botoşani.
A arătat Judecătoria Botoşani că analizând dispoziţiile legale în materie de strămutare instanţa se constată că motivul strămutării l-a reprezentat „bănuiala legitimă”, acesta fiind singurul motiv care poate fi invocat de către părţi, care se judecată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform art. 37 alin. (2) C. proc. civ., se desprinde concluzia că motivele avute în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au vizat „împrejurările pricinii, calitatea părţilor ori vrăjmăşiile locale” iar nu motive care ţin de Tribunalul Botoşani.
Având în vedere că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa care a admis cererea de strămutare şi, în temeiul art. 40 alin. (3), a trimis pricina spre judecare Tribunalului Bistriţa-Năsăud, (derogând astfel de la competenţa teritorială de drept comun) prorogarea judecătorească intervine în plan vertical. Prorogarea de competenţă intervine atât cu privire la instanţa superioară, care ar judeca o eventuală cale de atac îndreptată împotriva hotărârii pronunţate de instanţa la care a fost strămutată cauza, cât şi în situaţia în care această instanţă ar casa cu trimitere la o instanţă inferioară. Această ultimă ipoteză este susţinută şi de dispoziţiile art. 315 alin. (5) C. proc. civ., care arată că, în caz de casare, instanţa trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea (regula) sau altei instanţe de acelaşi grad [excepţia, ce nu se confundă cu situaţia prevederilor de art. 315 alin. (6) când motivul de casare îl reprezintă necompetenţa].
Mai mult decât atât, cu excepţia conflictelor de competenţă, situaţiile în care o instanţă poate trimite cauze unei alte instanţe de acelaşi grad (cu cea care a soluţionat cauza) sunt prevăzute de art. 23, art. 33 alin. (1) şi art. 40 alin. (3) C. proc. civ.; toate aceste prorogări sunt dispuse de instanţa superioară comună. Or, în situaţia de faţă, instanţa superioară comună este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin încheierea susmenţionată, a strămutat cauza din aria de competenţă a Tribunalului Botoşani.
S-a mai apreciat că aceleaşi ar fi concluziile şi prin prisma analizării consecinţelor promovării unei eventuale căi de atac împotriva hotărârii Judecătoriei Botoşani, care ar fi judecată la Tribunalul Botoşani şi ar pune practic părţile în situaţia reiterării cererii de strămutare cu nesocotirea dispoziţiilor art. 402 alin. (1) C. proc. civ.
A concluzionat Judecătoria Botoşani că rejudecarea cauzei de către această instanţă ar reprezenta o încălcare a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin nesocotirea raţiunilor pentru care aceasta a fost adoptată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa la data de 24 ianuarie 2014, sub nr. 846/190/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 1891 din data de 14 martie 2014, Judecătoria Bistriţa, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bistriţa, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect „fond funciar”, înregistrată de petentul S.V., în contradictoriu cu intimaţii G.E., S.E., S.M., Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Botoşani, Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Botoşani şi G.L., în favoarea Judecătoriei Botoşani,
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă între Judecătoria Bistriţa şi Judecătoria Botoşani, cu privire la soluţionarea cauzei a suspendat orice altă procedură în cauză şi a înaintat dosarul cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Bistriţa a reţinut următoarele:
Competenţa teritorială reprezintă posibilitatea acordă de legiuitor unei instanţe judecătoreşti ca aceasta, în temeiul prevederilor legale, a unor hotărâri judecătoreşti sau pe baza voinţei părţilor să judece în litigiu.
Cauza pendinte are ca obiect anularea unui titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991. Fiind vorba de în litigiu cu privire la imobile, legiuitorul, prin art. 13 C. proc. civ. de la 1865, a stabilit competenţa exclusivă de soluţionare a acestor cauze în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află imobilul (în speţă această instanţă fiind Judecătoria Botoşani).
Prin încheierea nr. 2727 din 17 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 1943/1/2013 a fost admisă cererea formulată de petenţii S.E., G.E. şi S.M. (intimaţi în prezenta cauză) şi s-a dispus strămutarea judecării cauzei (aflată în recurs pentru a doua oară) la Tribunalul Bistriţa-Năsaud, cu păstrarea actelor de procedură.
Urmare a pronunţării acestei hotărâri a intervenit în cauză o prorogare judecătorească de competenţă, cauza fiind dată spre soluţionarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud, ca efect a încheierii de strămutare (prin derogare de la competenţa teritorială de drept comun).
Prin decizia civilă nr. 396/R/2013 pronunţată în data de 17 octombrie 2013 de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 12350/193/2010, au fost admise recursurile declarate de reclamantul S.V. şi de către pârâta S.E., împotriva sentinţei civile nr. 7995/2011 pronunţată de Judecătoria Botoşani în Dosarul nr. 12350/193/2010, a fost casată decizia şi trimisă cauza, spre rejudecare, Judecătoriei Botoşani.
Judecătoria Botoşani prin sentinţa civilă nr. 56 din 8 ianuarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 12350/193/2010*, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Botoşani şi a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Bistriţa.
Judecătoria Bistriţa a apreciat că pentru a-şi verifica competenţa de soluţionarea a cauzei, se impune a se analiza dacă prorogarea de competenţă intervenită în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud, ca urmare a admiterii cererii de strămutare, produce efecte şi asupra instanţelor inferioare (în speţă a Judecătoriei Bistriţa) în caz de casare cu trimitere şi în situaţia în care trimiterea nu a fost făcută în mod expres către această instanţă.
S-a reţinut că, prin decizia de casare sus-amintită, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Botoşani, menţionând că strămutarea a intervenit în faza recursului, pentru motive ce ţin de această ultimă instanţă (instanţa de recurs).
C. proc. civ. de la 1865 nu reglementează în mod expres dacă hotărârea de strămutate are efect şi asupra instanţelor inferioare sau superioare instanţei la care s-a strămutat judecarea cauzei. Doctrină a statuat că prorogarea de competenţă intervine atât cu privire la instanţa superioară, care ar judeca o eventuală cale de atac îndreptată împotriva hotărârii pronunţate de instanţa la care a fost strămutată cauza, cât şi în situaţia în care această instanţă ar casa cu trimitere la o instanţă inferioară. Însă, în această din urmă ipoteză, prorogarea intervine ca efect al hotărârii de casare, instanţa de casare având posibilitatea, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., de a trimite cauza spre rejudecare altei instanţe de acelaşi, grad cu cea care a pronunţat hotărârea sau de a trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin urmare, hotărârea de strămutarea are efect indirect asupra instanţelor inferioare celei la care s-a strămutat cauza, în sensul că oferă posibilitatea acestei din urmă instanţe, ca în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., să investească o instanţă inferioară cu soluţionarea unei cauze strămutate (intervenind astfel o prorogare judecătorească de competenţă).
În speţă, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a înţeles să trimită cauza spre rejudecare Judecătoriei Botoşani, astfel încât, prorogarea de competenţă nu mai operează în favoarea Judecătoriei Bistriţa, neexistând nici o hotărâre judecătorească a unei instanţe superioare care să stabilească competenţa în favoarea acestei instanţe.
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin hotărâri judecătoreşti irevocabile de declinare reciprocă a competenţei teritoriale, Judecătoria Botoşani şi Judecătoria Bistriţa, s-au declarat necompetente să soluţioneze cauza, astfel că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a conflictului negativ de competenţă aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aşa cum au reţinut şi instanţele aflate în conflict, în cauză a intervenit o prorogare judecătorească de competenţă prin admiterea cererii de strămutare a Dosarului nr. 12350/193/2010, de la Tribunalul Botoşani, la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, măsură dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin încheierea nr. 2727 din 17 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1943/1/2013.
Faţă de considerentele Tribunalului Bistriţa-Năsăud, care admiţând recursurile cu care a fost învestit, a trimis cauza spre rejudecare, Judecătoriei Botoşani,, instanţele aflate în conflict au exprimat puncte de vedere contrare care au fost deja expuse.
Înalta Curte apreciază ca în speţă competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Bistriţa, întrucât prin admiterea cererii de strămutare a operat o prorogare judecătorească de competenţă care subzistă şi în cazul trimiterii cauzei spre rejudecare, chiar dacă dosarul se afla la data admiterii cererii de strămutare în faza procesuală a recursului.
Deşi C. proc. civ. din 1865 nu prevede în mod expres acest lucru concluzia se impune din mai multe considerente.
Astfel, strămuterea pentru bănuială legitimă se poate dispune, conform dispoziţiilor art. 37 alin. (2) C. proc. civ., atunci când se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită din motive care privesc; împrejurările pricinii, calitatea părţilor sau vrăşmăşiile locale.
Nu se poate contesta că admiterea unei cereri de strămutare într-o anumită fază procesuală poate fi justificată din motive care privesc în concret instanţa efectiv învestită, însă aşa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudenţă, în cazul în care hotărârea primei instanţe a fost casată cu trimitere spre rejudecare, de către un tribunal învestit prin strămutarea pricinii, cauza va fi trimisă unei judecătorii din circumscripţia acestui tribunal, iar nu instanţei a cărei hotărâre a fost desfiinţată, deoarece numai în acest mod se dă o finalitate admiterii cererii de strămutare.
Prin urmare, Tribunalul Bistriţa-Năsăud nu avea un drept de opţiune în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în alegerea instanţei care va rejudeca pricina, competenţa Judecătoriei Botoşani fiind înlăturată prin admiterea cererii de strămutare,
Singura alegere pe care o putea face Tribunalul Bistriţa-Năsăud era aceea de a trimite cauza uneia dintre judecătoriile din raza sa teritorială.
În caz contrar, se ajunge Ia situaţia ca părţile a căror cerere de strămutare a fost admisă pentru considerente de natura celor menţionate, să formuleze căi de atac în aceeaşi pricină în faţa instanţei de la care pricina a fost strămutată anterior.
O asemenea ipoteză, nu numai că lipseşte încheierea de strămutare de efectele specifice, înlăturând prorogarea judecătorească de competenţă, dar afectează însuşi dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care dispoziţiile art. 402 C. proc. civ. prevăd că: „Strămutarea pricinii nu poate fi cerută din nou, pentru acelaşi motiv, în afară de cazul în care noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute la data soluţionării cererii anterioare sau ivite după soluţionarea acesteia. Cererea de strămutare a cauzei introdusă cu nerespectarea prevederilor alin. (1) este inadmisibilă”.
Pe de altă parte, Înalta Curte menţionează că, deşi nu este incident speţei, noul C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, menţionează în mod expres la art. 145 alin. (3) teza a II-a, că „în caz de admitere a apelului sau recursului, trimiterea spre rejudecare atunci când legea o prevede, se va face la o instanţă din circumscripţia celei care a soluţionat calea de atac”, valorificând astfel soluţiile jurisprudenţiale care au statuat în sensul celor menţionate, pe cale de interpretare, în lipsa unei dispoziţii legale exprese.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei Bistriţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1724/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1759/2014. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
