ICCJ. Decizia nr. 1693/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1693/2014
Dosar nr. 3957/3/2009
Şedinţa publică de la 15 mai 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 octombrie 2008, pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă, reclamantul N.S. a chemat în judecată pe pârâtul C.H.G., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 724.400 RON reprezentând contravaloarea împrumutului acordat acestuia în data de 27 februarie 2008 şi cu dobânda aferentă.
Tribunalul Mehedinţi prin Sentinţa civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2009 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, reţinând că potrivit art. 5 C. proc. civ., cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 3957/3/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 1258 din 21 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul N.S. în contradictoriu cu pârâtul C.H.G., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Că prin Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X1 din 12 februarie 2008 de BNP N.A., pârâtul, în calitate de promitent vânzător, a promis vânzarea unei suprafeţe de teren de 9.002 mp către promitentul cumpărător H.T. LLC, primind suma de 200.000 euro la încheierea antecontractului, urmând ca încheierea contractului de vânzare-cumpărare să aibă loc în termen de 10 zile şi că la 19 februarie 2008 pârâtul a achitat cu OP din 19 februarie 2008 suma de 724.4000 RON, echivalentul a 200.000 euro, reprezentând aportul propriu - avans pentru contractul de cesiune de părţi sociale ce urma să se încheie între reclamant şi SC H.Q.M. SRL.
În adunarea generală a asociaţilor SC H.Q.M. SRL din 25 februarie 2008, s-a hotărât ca aceasta din urmă să devină asociat unic la SC S.C. SRL şi că prin extrasul de cont din 25 februarie 2008 reclamantul a depus către pârât suma de 956.300 RON, cu menţiunea de împrumut, iar cu extrasul de cont din 28 februarie 2008, pârâtul a depus către reclamant suma de 231,930 RON făcând menţiunea de restituire plată excedentară.
Prin Convenţia acord autentificată sub nr. X2 din 5 martie 2008 de BNP N.A., încheiată între pârât şi H.T. LLC, s-a menţionat că pârâtul a restituit preţul primit ca urmare a încheierii Antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X1 din 12 februarie 2008 de BNP N.A., neconcretizându-se astfel contractul de vânzare-cumpărare.
Că prin Contractul de credit nr. X3 din 13 martie 2008 Banca Comercială I.S.R. SA Arad a acordat SC H.Q.M. SRL un credit în sumă de 2.000.000 euro pentru plata preţului cesiunii către SC H.Q.M. SRL a părţilor sociale reprezentând întregul capital social al SC S.C. SRL, iar la 17 martie 2008, s-a încheiat un contract de cesiune de părţi sociale cu SC H.Q.M. SRL, prin care reclamantul în calitate de cedent a cedat partea socială ce-i aparţinea acestei societăţi la care pârâtul era asociat, preţul cesiunii fiind de 2.200.000 euro, din care s-a achitat în avans echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro prin OP din 19 februarie 2008.
Reclamantul N.S. a susţinut că a împrumutat pârâtul cu suma de 724.400 RON, care nu i-a fost restituită, că între părţi nu s-a încheiat niciun fel de act prin care să se constate operaţia de împrumut şi nici termenul la care ar fi urmat să se restituie suma menţionată, pârâtul negând categoric existenţa vreunei înţelegeri în acest sens.
Instanţa a reţinut că, în drept, dovada unui contract de împrumut în cazul în care valoarea obiectului depăşeşte 250 RON se face în condiţiile art. 1191 C. civ., prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată şi presupune probaţiunea atât a acordului de voinţă cât şi remiterea materială a bunului împrumutat şi că în lipsa dovezilor privind existenţa unui contract de împrumut nu prezintă relevanţă împrejurarea că pe extrasul de cont de la bancă s-a specificat menţiunea împrumut.
Că, o condiţie de formă în plus este cerută de dispoziţiile art. 1180 C. civ. potrivit cu care înscrisurile sub semnătură privată care constau în obligaţia unilaterală a unei părţi de a plăti altei părţi o sumă de bani trebuie să fie scris în întregime de mâna debitorului sau în caz contrar să cuprindă înaintea semnăturii menţiunea bun şi aprobat sau o altă menţiune asemănătoare, urmată de indicarea în litere a sumei la plata căreia debitorul se obligă, astfel că din textele de lege invocate, a rezultat inadmisibilitatea altor mijloace de probă în afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depăşeşte 250 RON.
S-a reţinut că de la această regulă există şi excepţii, atunci când există un început de dovadă scrisă provenind de la împrumutat sau care face verosimil faptul pretins, excepţie prevăzută de art. 1197 alin. (2) C. civ., sau când partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi procura o dovadă scrisă despre actul ce a încheiat, excepţie prevăzută de art. 1198 C. civ.
Cum în speţă nu s-a făcut dovada unui contract încheiat anterior restituirii sumei, iar din probele administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine că pârâtul a primit cu titlu de împrumut suma de 724.000 RON şi nici că s-a îndeplinit o cerinţă esenţială pentru validitatea contractului de împrumut şi anume tradiţiunea bunului împrumutat, tribunalul a apreciat că reclamantul nu s-a aflat în nicio imposibilitate materială sau morală de a-şi procura o dovadă scrisă, iar menţiunea pe extrasul bancar împrumut nu a fost apreciată ca fiind reală.
Tribunalul, reţinând că deşi s-a menţionat împrumutul pe extrasul bancar şi s-a făcut dovada plăţii sumei de 956.300 RON şi restituirea sumei de 231,930 RON, întrucât reclamantul nu a reuşit să facă dovada împrumutului acordat privind îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă necesare valabilităţii convenţiei conform art. 1576 şi art. 969 C. civ., a respins cererea acestuia ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 413/A din 19 noiembrie 2012, a respins apelul formulat de reclamantul N.S. împotriva Sentinţei civile nr. 1258 din 21 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul C.G.G., ca nefondat.
A respins cererea de cheltuieli de judecată ca nedovedită, conform art. 274 C. proc. civ.
Instanţa de apel, pentru a pronunţa această decizie, în lipsa probelor care să vină în sprijinul susţinerilor sale, a respins apelul reclamantului ca nefondat, păstrând în esenţă aceeaşi motivare ca a instanţei de fond.
Prin Decizia civilă nr. 133/A din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 281 C. proc. civ., a respins cererea reclamantului N.S. privind completarea Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reţinând că în practicaua Încheierii de dezbateri din 12 noiembrie 2012 s-a consemnat respingerea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de fond în judecarea cauzei invocate de reclamant, întrucât litigiul nu este un litigiu între profesionişti, ci este unul de natură civilă.
Reclamantul N.S. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012 şi a Deciziei civile nr. 133/A din 29 aprilie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012, întemeiat pe art. 304 pct. 3, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea acestuia, în principal casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în secundar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său, schimbării sentinţei şi admiterea acţiunii sale.
În criticile formulate, după o prezentare a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă următoarele:
- Că în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei civile în soluţionarea cauzei, ignorând natura comercială a litigiului dintre părţi, dovedită de ansamblul înscrisurilor din dosar, situaţie în care competenţa îi revenea secţiei de litigii cu profesioniştii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
- Faptul că instanţa de apel nu i-a restituit suma împrumutată, ignorând probele administrate în cauză, cu referire expresă la recunoaşterea la interogatoriu a acestui fapt de pârât şi la înscrisurile aflate în dosar care fac dovada naşterii raportului juridic, a faptului că în data de 27 februarie 2008 a virat în contul personal al pârâtului suma de 956.3000 RON cu titlu de împrumut, aspect ce a fost menţionat şi pe OP completat în acest sens, cât şi a obligaţiei de restituire a sumei de 724.4000 RON duce la concluzia că în speţă au fost încălcate dispoziţiile art. 969 şi art. 1197 C. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant, prin recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 133/A din 29 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, întemeiat pe art. 304 pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel i-a respins cererea de completare a Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012, cu privire la soluţionarea excepţiei necompetenţei materiale a secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, întemeiată pe art. 281 C. proc. civ., şi că într-adevăr în practicaua Încheierii din 12 noiembrie 2012 s-a consemnat acest aspect, dar cum încheierea menţionată este doar un act procedural în care se menţionează conţinutul dezbaterilor din timpul şedinţei de judecată nu se poate reţine că aceasta a fost soluţionată, cu atât mai mult cu cât în încheierea de amânare a pronunţării nu s-a făcut menţiunea că aceasta face parte din decizia pronunţată pe fondul apelului şi nici că i-a fost comunicată.
Analizând recursul declarat de reclamantul N.S. împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:
- Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, art. 304 pct. 3 C. proc. civ., atunci când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Astfel, se constată că în mod corect a respins instanţa de apel excepţia necompetenţei materiale a instanţei civile în soluţionarea cauzei, avându-se în vedere că nu mai există distincţie între jurisdicţia comercială şi cea civilă ca urmare a modificării Codului de procedură civilă prin Legea nr. 71/2011, prevederile art. 225 alin. (1) din aceeaşi lege impunând, începând cu aceeaşi dată, 1 octombrie 2011, reorganizarea fostelor secţii comerciale ale tuturor instanţelor judecătoreşti "ca secţii civile ori, după caz, unificarea acestora cu secţiile civile", situaţie în care motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se apreciază ca nefondat.
- Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care recurentul a arătat că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1169 şi art. 969 C. civ., prin respingerea cererii sale de restituire a sumei împrumutate pârâtului nu poate fi primit.
Este de observat că în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul vizează greşita reţinere a situaţiei de fapt de către instanţa de apel, în contradicţie cu întreg probatoriul administrat în cauză, cu referire expresă la recunoaşterea la interogatoriu făcută de pârât şi la înscrisurile aflate în dosar care fac dovada faptului că în 27 februarie 2008 a virat în contul personal al pârâtului suma indicată cu titlu de împrumut, aspect ce a fost menţionat şi pe OP completat, cât şi a obligaţiei de restituire a sumei de 724.400 RON, situaţie în care instanţa trebuia să oblige pârâtul la plata acesteia, dar greşita reţinere a situaţiei de fapt în raport de greşita interpretare a probelor constituie o chestiune de fapt care nu vizează nelegalitatea hotărârii recurate.
Altfel spus, critica recurentului pentru stabilirea situaţiei de fapt nu se converteşte în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanţe şi-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt corect reţinute.
Reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanţa de apel nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
Nici critica, prin care recurentul a arătat că prin înscrisurile depuse la dosar a făcut atât proba naşterii raportului juridic, cât şi a îndeplinirii propriei obligaţii de restituire a sumei solicitate, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 969 C. civ. şi că pârâtului îi revenea obligaţia de a face dovada contrară susţinerilor sale, potrivit art. 1169 C. civ., nu poate fi încadrată în art. 304 C. proc. civ. întrucât simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
În concluzie, cu referire la motivele invocate, se va reţine că recurentul prin argumentele aduse a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia instanţei de apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.
Şi recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 133/A din 29 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, este nefondat în raport de cele menţionate anterior la analiza criticilor circumscrise motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., ştiut fiind că Încheierea de dezbateri din 12 noiembrie 2012 face parte integrantă din decizia menţionată şi avându-se în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada vreunei vătămări suferite de parte.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la interpretarea unui act juridic şi nu este incident în cauză, criticile formulate vizând Decizia civilă nr. 133/A din 29 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a respins cererea reclamantului privind completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012, pronunţată de aceeaşi instanţă, şi nu interpretarea greşită a unui act juridic dedus judecăţii.
Înalta Curte constată că şi motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat, întrucât contrar susţinerilor recurentului, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanţă, iar hotărârile au fost pronunţate cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât acestea cuprind motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Faţă de considerentele de mai sus, Înalta Curte reţine că motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 3, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, că deciziile instanţei de apel sunt legale, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul N.S. împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012 şi a Deciziei civile nr. 133/A din 29 aprilie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1692/2014. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 1694/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
