ICCJ. Decizia nr. 181/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 181/2014
Dosar nr. 2578/86/2012
Şedinţa publică de Ia 22 ianuarie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 24 februarie 2012, reclamanţii B.G. şi B.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statui Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti, desfiinţarea parţială a hotărârii din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor a comunei S., judeţul Suceava, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate pentru suprafaţa de 1956 mp teren liber de construcţii, identică cu parcela X1, situat în comuna S., judeţul Suceava care a fost expropriată pentru execuţia lucrării „Varianta de ocolire Suceava” şi obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în cuantum de 78.240 euro, în echivalent în RON la cursul de schimb de la data introducerii acţiunii, pentru terenul expropriat, obligarea pârâtului la plata sumei de 23.472 euro, în echivalent în RON, la cursul de schimb de la data introducerii acţiunii, cu titlu de despăgubiri pentru scăderea valorii economice a suprafeţei de 1920 mp teren din trupul de 8200 mp teren din tarlaua „D.V.”, în urma exproprierii suprafeţei de 1956 mp teren, din această tarla; obligarea pârâtului la plata unei sume egale cu 10% din valoarea despăgubirilor ce le vor fi acordate pentru suprafaţa de teren expropriată, reprezentând cheltuieli administrative necesare achiziţionării unui teren identic, stabilirea unui termen de plată de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 387 din 19 februarie 2013, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis cererea de chemare în judecată, a desfiinţat, în parte, hotărârea din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de stabilire a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor a comunei S. şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 38.912 euro (sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României la data plaţii) cu titlu de despăgubiri şi a sumei de 5.720 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că prin contractul autentificat din 2 decembrie 1996 de Biroul Notarial Public I.L., reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 8200 mp teren arabil identic cu parcela X2 din cartea funciară.
Din această suprafaţă, prin hotărârea din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor a comunei S., judeţul Suceava, s-a dispus exproprierea unei suprafeţe de 1956 mp teren, identică cu parcela X1 formată din dezmembrarea parcelei nr. X3, şi acordarea de despăgubiri în cuantum de 2.414 RON.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piaţă de 19,11 euro/mp, rezultând un total de 37.379 euro.
La acordarea despăgubirilor totale, instanţa a avut în vedere şi faptul că în urma exproprierii o suprafaţă de 1892 mp din proprietatea reclamanţilor poate fi folosită în continuare ca teren extravilan arabil numai cu condiţia asigurării unui nou drum de acces care presupune diminuarea suprafeţei cu 80,29 mp.; prin urmare, s-a reţinut că pierderea valorii acestei suprafeţe constituie un prejudiciu adus proprietarului ce urmează a fi acoperit potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a 10% din valoarea despăgubirilor reprezentând cheltuieli administrative pentru achiziţionarea unui teren de aceeaşi natură şi valoare, tribunalul a apreciat că aceasta nu se încadrează în dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât nu este vorba de un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, ci de un prejudiciu viitor şi incert.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti.
În motivare, apelantul-pârât a arătat, în esenţă, că trebuiau aplicate, cu prioritate, dispoziţiile Legii nr. 255/2010, care au caracter de norme speciale, şi că la întocmirea raportului de expertiză nu au fost verificate şi identificate tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat.
Astfel, au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienţi de corecţie care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat şi parcelele la care se referă anunţurile de vânzare avute în vedere.
A susţinut apelantul-pârât că pentru aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 era necesar să fie avute în vedere preţurile concrete de tranzacţionare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare, iar evaluarea parcelei în discuţie să se raporteze la aceste preţuri, obiecţiunile formulate în acest sens la instanţa de fond fiind înlăturate în mod nejustificat.
Nu se justifică înlăturarea obiecţiunilor referitoare la greşita aplicare a coeficienţilor de individualizare care diferenţiază terenul expropriat de terenurile la care se referă ofertele de vânzare avute în vedere de experţi,
A mai arătat apelantul-pârât că sentinţa apelată este nelegală şi sub aspectul includerii în cuantumul despăgubirilor acordate a sumei de 1533 euro care reprezintă valoarea suprafeţei de 80,29 mp necesară pentru crearea unui drum de acces,
Prin decizia nr. 21 din 31 mai 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a respins apelul, ca nefondat, reţinând că potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
A arătat instanţa de apel că tribunalul a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale enunţate, din care nu rezultă limitarea invocată de apelant (respectiv aplicarea legii generale doar sub aspect procedural). S-a apreciat că art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 face trimitere, pentru stabilirea despăgubirii, la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, deci inclusiv la art. 26 din acest act normativ, care prevede expres cum se calculează despăgubirea.
A reţinut instanţa de apel că în măsura în care legiuitorul ar fi dorit doar aplicarea regulilor de procedură din Legea nr. 33/1994, era suficient să facă trimitere la art. 21-art. 24 din Legea nr. 33/1994 (care prevăd instanţa competentă, obligativitatea prezenţei procurorului, persoanele care se citează, căile de atac, efectul înţelegerii părţilor, unor părţi, posibilitatea exproprierii totale), nefiind necesară trimiterea la art. 25-art. 27 din Legea nr. 33/1994. Or, o dispoziţie legală trebuie interpretată în sensul în care poate produce un efect, nu în sensul în care nu are nicio aplicabilitate.
S-a concluzionat că, pentru calculul despăgubirii, prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile legii generale (art. 26-art. 27 din Legea nr. 33/1994) la care face trimitere legea specială [art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010], principiul „specialia generalibus derogant” nefiind încălcat.
În ceea ce priveşte valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat de comisia de experţi, instanţa de apel a apreciat că nu constituie o încălcare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 faptul că experţii au folosit şi oferte de vânzare, iar nu doar preţuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
S-a arătat că deşi textul de lege se referă la „preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel”, nu se poate aprecia că nu pot fi luate în considerare şi ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacţii efective şi suficiente cu terenuri comparabile (tranzacţii care nu au fost identificate în cauză) ori când datele obţinute de la tranzacţiile efectuate nu sunt credibile şi/sau nu pot fi verificate pentru evaluare.
Curtea de apel a apreciat că textul se referă şi la preţurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să îşi înstrăineze bunul; este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător şi cumpărător preţul poate să scadă, însă diferenţa nu poate fi semnificativă, iar experţii au ţinut cont şi de acest aspect în efectuarea expertizei.
În plus, nici apelantul nu a demonstrat că a pus la dispoziţia experţilor contracte de vânzare-cumpărare de la data întocmirii raportului de expertiză, 15 august 2012 [conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994], având ca obiect terenuri din extravilan din localitatea S., pe care experţii nu le-au avut în vedere.
Cu referire la contractele de vânzare-cumpărare depuse în apel s-a arătat că acestea nu pot servi drept piese de comparaţie întrucât nu sunt din anul 2012, (când s-a efectuat raportul de expertiză), ci sunt mult anterioare acestei date (respectiv 28 aprilie 2009, 20 noiembrie 2009, 25 august 2008, 7 aprilie 2008); prin urmare, dacă ar fi avute în vedere s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care precizează care este momentul în raport de care se stabilesc despăgubirile („data întocmirii raportului de expertiză”).
Instanţa de apel nu a reţinut susţinerea apelantului în sensul că experţii au ignorat preţurile prevăzute în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobile similare, întrucât în suplimentul la raportul de expertiză s-a arătat că nu au fost identificate tranzacţii concrete. În această situaţie, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a avut în vedere suplimentul la raportul de expertiză, în care s-a menţionat că în perioada întocmirii raportului, din cauza gradului scăzut de activitate al pieţei, sursele de informare aflate la dispoziţia experţilor, posibile şi credibile, bănci, agenţii imobiliare, primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici, nu au oferit informaţii despre tranzacţii încheiate.
În raport de aceste concluzii ale comisiei de experţi, coroborate cu împrejurarea că nici apelantul nu a pus la dispoziţia experţilor ori instanţei contracte de vânzare-cumpărare din anul 2012 pentru imobile similare, soluţia primei instanţe de înlăturare a aceste critici a fost apreciată corectă.
În ceea ce priveşte aplicarea coeficienţilor de individualizare, instanţa de apel a apreciat drept generice criticile apelantului. S-a arătat că, prin suplimentul la raportul de expertiză, s-a răspuns punctual obiecţiunilor privind coeficienţii de individualizare şi că, în lipsa altor elemente cu valoare probatorie egală, nu pot fi înlăturate concluziile acestei probe ştiinţifice.
Critica vizând acordarea nejustificată cu titlu de daune a sumei de 1.533 euro care reprezintă valoarea unei suprafeţe de 80,29 mp pe care se impune crearea unui drum de acces a fost apreciată ca nefondată.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că expertiza efectuată în cauză a evidenţiat că lotul de 1892 mp teren rămas în urma exproprierii nu are acces la calea publică, putând fi folosit în continuare ca teren extravilan arabil numai cu condiţia asigurării unui nou drum de acces; acest drum de acces necesită afectarea unei suprafeţe de minim 80,29 mp teren, evaluat la suma de 1533 euro, situaţie de fapt care nu a fost contestată de apelant.
Reţinând că modul de stabilire al despăgubirilor în caz de expropriere este reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că acestea se compun din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului ori persoanelor îndreptăţite (astfel ca pentru dreptul de proprietate de care titularul a fost lipsit împotriva voinţei sale să primească o justă despăgubire) şi că dispoziţiile art. 26 sunt o expresie a principiului vizând repararea pagubei produse unei persoane, potrivit căruia această reparaţie trebuie să fie una integrată, constând în acoperirea pagubei efectiv produsă, instanţa de apel a apreciat că includerea în valoarea despăgubirii şi a sumei cu care s-a diminuat valoarea terenului în suprafaţă de 1892 mp, ca urmare a necesităţii execuţiei drumului de acces pe o suprafaţă de 80,29 mp teren, este legală, această diminuare reprezentând o pagubă certă pe care expropriatorul a creat-o reclamanţilor-intimaţi, astfel că pentru repararea efectivă a acesteia se impune a se plăti şi suma cu care s-a diminuat valoarea terenul în suprafaţă de 1892 mp, respectiv preţul de circulaţie ai suprafeţei de 80,29 mp teren.
A mai arătat instanţa că, în absenţa unor probe certe cu privire la diferenţa de valoare invocată de apelant (faţă de schimbarea categoriei de folosinţă), instanţa nu poate specula asupra cuantumului acesteia.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că:
- în mod greşit a fost înlăturată critica referitoare la aplicarea procedurii derogatorii de stabilire a despăgubirilor stabilită de Legea nr. 255/2010;
- instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât experţii au avut în vedere ofertele de vânzare postate pe internet şi nu preţurile concrete din contractele de vânzare-cumpărare;
- data la care trebuiau să se raporteze experţii la stabilirea despăgubirilor era data emiterii deciziei de expropriere;
- în mod nelegal a fost inclusă în cuantumul despăgubirii suma de 1.533 RON ce reprezintă valoarea unei suprafeţe de 80,29 mp teren care ar fi necesară pentru crearea unui drum de acces la terenul neexpropriat rămas în proprietatea reclamanţilor.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Cum în faza de judecată procedura de calcul a despăgubirii este instituită de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în cauza se constată că instanţa de apel a confirmat, în mod greşit, hotărârea primei instanţe prin care s-a valorificat raportul de expertiză, întocmit în cursul judecăţii, care nu întruneşte, însă, exigenţele prevăzute de textul legal menţionat, în sensul că nu reflectă preţul de vânzare practicat „în mod obişnuit” în unitatea administrativ-teritorială în care se află imobilul expropriat.
Acesta corespunde, în primul rând, preţului consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada de referinţă (data efectuării expertizei). Or, experţii desemnaţi de către instanţa de fond s-au raportat exclusiv la ofertele de vânzare ale unor proprietăţi imobiliare din zonă publicate pe internet, motivând că nu au existat contracte de vânzare-cumpărare la care sa poată face referire, situaţie în care evaluarea făcută de către aceşti experţi nu este relevantă pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.
În aceste condiţii, se impune efectuarea unei noi expertize, cu respectarea prevederilor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe preţurile de vânzare efectiv practicate în zona în care este situat terenul expropriat, astfel cum rezultă din contracte autentice de vânzare-cumpărare.
În acest sens, urmează a se obţine informaţiile relevante de la Camera Notarilor Publici, de la autoritatea administrativă locală ori de la orice altă instituţie care le poate furniza, prin intermediul instanţei de apel, care va solicita relaţii de la instituţiile ce deţin datele necesare administrării probei.
În măsura în care, în mod obiectiv nu vor putea fi identificate contracte de vânzare-cumpărare relevante pentru comparare, vor putea fi valorificate şi contracte mai vechi, dar cu aplicarea, în mod corespunzător a unor indici de corecţie, valoarea rezultată urmând a fi coroborată şi cu alte înscrisuri care pot conduce la determinarea valorii de piaţă a terenului expropriat.
Conform dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor se va face prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat intimaţilor-reclamanţi ca urmare a afectării unei suprafeţe de 80,29 mp teren construirii unei căi de acces necesară pentru utilizarea suprafeţei de teren rămase în proprietatea lor, care totalizează 1892 mp, Înalta Curte reţine că în mod greşit instanţa de apel a considerat legală includerea în totalul despăgubirilor a sumei de 1533 euro, care reprezintă chiar valoarea de circulaţie a acestei suprafeţe de teren (de 19,11 euro/mp), în condiţiile în care această suprafaţă de teren rămâne în proprietatea intimaţilor-reclamanţi.
Cum intimaţii vor putea utiliza suprafaţa de 80,29 mp teren ca drum de acces, în cuantumul despăgubirii calculat conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 urmează a fi inclusă doar contravaloarea lucrărilor necesare pentru amenajarea drumului de acces la suprafaţa de teren rămasă în proprietatea reclamanţilor şi contravaloarea prejudiciului cauzat de schimbarea destinaţiei acestei suprafeţe de teren.
Celelalte critici inserate în motivarea recursului nu pot fi reţinute.
Astfel, legislaţia în vigoare privind exproprierea instituie două proceduri speciale pentru stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite persoanei îndreptăţite. Astfel, potrivit art. 11 şi art. 8 din Legea nr. 255/2010, în faza administrativă, cuantumul despăgubirii se calculează în funcţie de expertiza efectuată de Camera notarilor publici, iar în faza de judecată, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport de preţurile efectiv încasate cuprinse în contractele de vânzare-cumpărare încheiate la data efectuării expertizei.
Din modul diferit de reglementare a procedurii în etapa jurisdicţională, rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, de către instanţa de judecată, pe alte temeiuri decât cele avute în vedere în faza administrativă.
Procedând în acest mod, legiuitorul nu a intenţionat verificarea, de către instanţa de judecată, a legalităţii hotărârii administrative de stabilire a despăgubirilor, în raport de preţurile de vânzare practicate în zona în care se află imobilul expropriat, deoarece, în acest caz, nu ar fi prevăzut o procedură diferită de calcul al despăgubirilor, ci ar fi dispus în sarcina instanţei obligaţia de verificare a legalităţii emiterii hotărârii administrative, prin prisma actelor care au stat la baza acesteia.
Chiar dacă cererea adresată instanţei de persoana expropriată reprezintă o cale de atac exercitată împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirii, finalitatea acestei cereri este aceea a stabilirii cuantumului despăgubirilor de către instanţa de judecată, potrivit unei proceduri specifice şi pe baza altor criterii decât cele aplicate în etapa administrativă prealabilă, inclusiv din perspectiva momentului de calculare a despăgubirilor. Întrucât instanţa de judecată nu verifică legalitatea hotărârii administrative, nu există nici un motiv pentru a determina cuantumul despăgubirilor la momentul emiterii deciziei de expropriere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Statui Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 21 din 31 mai 2013, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 214/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 184/2014. Civil. Hotarare care sa ţină loc... → |
|---|
