ICCJ. Decizia nr. 1843/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1843/2014
Dosar nr. 38155/3/2012
Şedinţa publică de la 22 mai 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 28 septembrie 2012 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantul A.L. a chemat în judecată pârâţii SC A.C.X. SRL şi D.F., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să fie obligaţi aceştia să îi restituie suma de 193.529,42 RON, constituind dividendele cuvenite reclamantului în calitate de asociat la societatea comercială pârâtă.
Prin Sentinţa civilă nr. 1930 pronunţată la data de 7 martie 2013 în Dosarul nr. 38155/372012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia netimbrării şi, în consecinţă, a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată, obligând reclamantul la plata către pârâtul D.F. a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de reclamantul A.L. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 195 din 13 iunie 2013, fiind obligat apelantul A.L. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către pârâtul D.F.
Împotriva acestei decizii reclamantul A.L. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs indicat, recurentul reiterând integral criticile din apel, a arătat, în esenţă, că prima instanţă nu a motivat în niciun fel de unde rezultă cuantumul cheltuielilor de judecată, făcând doar referire la dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa de apel menţinând aceeaşi măsură.
Recurentul susţine că la aprecierea cuantumului onorariului, instanţa trebuia să facă o corelare între valoarea onorariului şi munca depusă de avocat, valoarea pretenţiilor şi complexitatea cauzei, considerând că onorariul solicitat de către intimatul-pârât cu titlu de cheltuieli de judecată este nepotrivit de mare în raport cu munca realizată de avocat în acest dosar.
Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a Sentinţei civile nr. 195 din 13 iunie 2013, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată sau a scutirii de la plata acestora.
Intimatul D.F. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca temeinică şi legală.
Înalta Curte, în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Recurentul a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, neformulând nicio critică la adresa deciziei instanţei de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., indicând doar formal motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Însă, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.
Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurentul tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.
De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.
Recurentul nu a prezentat asemenea critici, ci doar a reluat aceleaşi critici prezentate în faţa instanţei de apel privind cuantumul cheltuielilor de judecată, aspect ce nu poate determina modificarea soluţiei pronunţate în apel, întrucât nu reprezintă critici de nelegalitate pentru a fi analizate în această etapă procesuală.
Dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătoreşti, a căror modificare sau casare se poate obţine pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.
Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv.
Aceasta deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speţă, susţinerile recurentului prezentate de acesta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.
Potrivit art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ., ci şi în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menţionat.
Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentului nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.
În alţi termeni, faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Constatând culpa procesuală a recurentului în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimatul-pârât D.F., urmează a se aplica dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi a obliga recurentul-reclamant la plata către intimatul-pârât D.F. a sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulate de reclamantul A.L. împotriva Deciziei civile nr. 195 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Obligă recurentul-reclamant A.L. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât D.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1840/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1845/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
