ICCJ. Decizia nr. 1839/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1839/2014
Dosar nr. 56121/3/2011
Şedinţa publică de la 22 mai 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamanta R.A.I. a chemat în judecată pe pârâta Banca R., solicitând instanţei să se constate că s-a stins dreptul de creanţă al pârâtei aferent Contractului de credit pentru uz personal nr. X1/2007.
Prin Sentinţa comercială nr. 4182 din 30 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Comercial Cluj şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 4 august 2011, sub nr. 56121/3/2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 18607 din 27 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta R.A.I., în contradictoriu cu pârâta R. Banca (România) SA, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 18 aprilie 2007, reclamanta a încheiat cu pârâta un contract de credit aferent împrumutului pentru uz personal nr. X2 din 18 aprilie 2007, având ca obiect contractarea de către reclamantă a unui împrumut în cuantum de 21.000 euro, aceasta angajându-se să ramburseze această sumă pe o perioadă de 96 de luni.
Tribunalul a constatat că la momentul încheierii contractului de credit al reclamantei existau în oferta băncii mai multe tipuri de contracte de credit, contracte de credit cu dobândă fixă în monedă naţională sau în euro, contracte de credit cu dobândă variabilă stabilită fie în funcţie de dobânda de referinţă a băncii, fie în funcţie de indicele de referinţă.
Astfel, tribunalul a apreciat că reclamanta a avut posibilitatea de a negocia conţinutul clauzei privind dobânda, putând opta între mai multe tipuri de credite, respectiv: cu dobânda fixă în monedă naţională sau în euro, cu dobânda variabilă calculată în funcţie de indicele EURIBOR/LIBOR/ROBOR; cu dobânda variabilă calculată în funcţie de dobânda de referinţă variabilă afişată la sediile băncii.
În aceste condiţii, în care reclamanta şi-a exercitat opţiunea pentru un anumit tip de credit, tribunalul a apreciat că aceasta şi-a asumat şi existenţa unui dezechilibru între drepturile şi obligaţiile contractuale.
Astfel fiind, faţă de considerentele expuse, tribunalul a apreciat că majorarea de dobândă s-a efectuat cu respectarea clauzelor contractuale, astfel că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a formulat apel reclamanta R.A.I.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 305 din 25 septembrie 2013, a admis apelul declarat de reclamanta R.A.I., împotriva Sentinţei civile nr. 18607 din 27 noiembrie 2012, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă. A anulat sentinţa apelată şi în consecinţă a admis cererea de chemare în judecată şi a constatat stins dreptul de creanţă al pârâtei aferent Contractului de credit nr. X1/2007.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, banca a transmis reclamantei notificarea cu privire la majorarea dobânzii, care însă a fost returnată de către firma de curierat cu mesajul "adresă greşită".
Situaţia a intervenit însă din culpa băncii, care nu a depus diligenţe pentru indicarea adresei corecte a reclamantei; astfel, în cererea de acordare a împrumutului, reclamanta şi-a indicat domiciliul în localitatea Cluj-Napoca, judeţ Cluj, strada Gen. E.G., iar pe dovada de comunicare, întoarsă cu menţiunea "adresă greşită", se menţionează domiciliul în strada G.E.; general, Cluj-Napoca, judeţ Cluj.
În aceste condiţii, modificarea dobânzii operează faţă de reclamantă la data la care aceasta a învederat că i s-a comunicat respectiva modificare, observând şi lipsa de la dosar a altor dovezi prin care banca să ateste îndeplinirea obligaţiei de notificare conform prevederilor art. 4.4 din contractul de credit.
Prin cererea înregistrată la R. Bank (România) SA sub nr. 226 din 14 iunie 2010 reclamanta R.A.I. a învederat că nu acceptă creşterea dobânzii de la 7,5% pe an la 9% pe an şi că, în cazul în care banca nu este de acord cu păstrarea dobânzii de 7,5 % pe an, va înceta contractul de împrumut în termenul de 30 de zile stipulat în contractul încheiat.
Ulterior, reclamanta a procedat la plata anticipată a creditului, iar potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă extrajudiciară depus în primă instanţă, suma datorată de aceasta la data de 15 iulie 2010 era de 28,75 euro, reprezentând diferenţă de dobândă la data lichidării creditului, achitată şi aceasta conform înscrisului de la dosar tribunal.
Faţă de acest aspect şi reţinând, raportat la considerentele anterior expuse, culpa pârâtei în derularea relaţiilor contractuale dintre părţi, instanţa a admis apelul, a anulat sentinţa apelată (raportat la prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului) şi, în consecinţă, a admis cererea de chemare în judecată şi a constatat stins, ca urmare a plăţii, dreptul de creanţă al pârâtei aferent Contractului de credit nr. X1/2007.
Împotriva acestei decizii pârâta R. Banca (România) SA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că susţinerile reclamantei cu privire la pretinsa lipsă a notificării acesteia de către R. în legătură cu modificarea ratei dobânzii ar fi întemeiate.
Astfel, susţine recurenta, notificarea reclamantei cu privire la modificarea dobânzii a fost efectuată în conformitate cu prevederile contractului de credit, banca expediind documentele la adresa de corespondenţă a reclamantei, aşa cum a fost ea indicată de reclamantă însăşi în contractul de credit şi în cererea de aderare la acordarea creditului, nefiind relevant faptul că documentele au fost returnate cu menţiunea "adresă greşită".
Totodată, susţine recurenta, instanţa de apel a interpretat greşit prevederile contractului susţinând că modificarea ar fi putut opera doar la data când reclamanta "a învederat că i s-a comunicat respectiva modificare", întrucât, arată recurenta, modificarea dobânzii operează în termen de 5 zile de la data notificării, dacă clientul nu comunică decizia de a nu mai continua relaţia contractuală cu banca.
În argumentarea pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 969 C. civ., întrucât prin reţinerea unei culpe în sarcina R. cu privire la modul de comunicare a faptului că dobânda aplicabilă urma a fi modificată, instanţa de apel a apreciat că R. ar fi trebuit să aplice o conduită contractuală diferită în ceea ce priveşte derularea relaţiilor contractuale, or modificarea dobânzii a fost comunicată către reclamantă cu respectarea prevederilor contractului de credit.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de apel formulate de reclamanta R.A.I. împotriva sentinţei primei instanţe, cu consecinţa menţinerii soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă R.A.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată prin prisma motivelor invocate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerentele:
Art. 304 alin. (8) C. proc. civ. - Instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Deşi motivul de nelegalitate aşa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecăţii, recurenta prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al înscrisurilor deduse judecăţii, cu scopul de a repune în discuţie probele, concludenţa acestora, care nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 care a fost invocat.
În realitate motivul de nelegalitate se referă la actul juridic dedus judecăţii, ceea ce impune ca analiză puterea de lege a convenţiilor legal făcute.
Din perspectiva acestui motiv se afirmă că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că susţinerile reclamantei cu privire la pretinsa lipsă a notificării în legătură cu modificarea ratei dobânzii ar fi întemeiate, însă notificarea reclamantei a fost efectuată în conformitate cu prevederile contractului de credit, la adresa de corespondenţă comunicată de însăşi reclamanta în contractul de credit şi în cererea de aderare la acordarea creditului.
Critica este nefondată, deoarece instanţa de apel a pornit în analiza criticilor aduse sentinţei de la examinarea clauzelor contractuale prevăzute de dispoziţiile art. 4.4, art. 4.5 şi art. 10 din contractul de credit încheiat între părţi şi din această perspectivă instanţa de apel a dat o corectă dezlegare a cauzei.
Astfel, se constată că instanţa de apel a apreciat în mod corect că deşi pârâta a transmis reclamantei notificarea cu privire la majorarea dobânzii, aceasta a fost returnată de către firma de curierat cu mesajul "adresă greşită", situaţie intervenită din culpa băncii care nu a depus diligenţele pentru indicarea corectă a adresei reclamantei.
Aşadar, cenzura instanţei de recurs, potrivit motivului invocat se reduce la a constata că instanţa nu a denaturat actul juridic dedus judecăţii, ci a constatat, în mod corect, că pârâta nu şi-a respectat obligaţia contractuală de a aduce la cunoştinţa reclamantei majorarea dobânzii.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei privind faptul că menţiunea "adresă greşită" nu are nicio relevanţă, întrucât aşa cum corect a demonstrat instanţa de apel, banca nu a indicat în mod corect adresa reclamantei, iar aceasta nu a intrat în posesia notificării, nefiind îndeplinite obligaţiile de notificare conform prevederilor art. 4.4 din contractul de credit.
Este adevărat că modificarea dobânzii operează în termen de 5 zile de la data notificării, însă având în vedere că reclamanta nu a primit notificarea, în mod corect a apreciat instanţa de apel că modificarea dobânzii operează faţă de reclamantă la data la care aceasta a învederat că i s-a comunicat respectiva modificare.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.
Deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că a fost încălcat art. 969 C. civ., Înalta Curte precizează că încălcarea principiului înscris în art. 969 se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Criticile subsumate de către recurentă motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu vizează niciuna dintre tezele avute în vedere de acest text legal. Astfel, decizia atacată este motivată în drept, dispoziţiile legale aplicate fiind cele care au incidenţă în pricină. Instanţa de apel nu a făcut decât să verifice respectarea obligaţiilor contractuale şi să dea eficienţă contractului dintre părţi şi dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Cum potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi, soluţia adoptată în cauză nu este susceptibilă de critică sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a legii.
Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa fondului şi confirmată de instanţa de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale sus-menţionate de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
Având în vedere considerente arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R. PLC Sucursala România împotriva Deciziei civile nr. 305 din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1837/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1840/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
