ICCJ. Decizia nr. 1948/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1948/2014
Dosar nr. 21686/325/2011
Şedinţa publică de la 29 mai 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2276/PI din 13 septembrie 2012, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Timişoara, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii C.V., P.M.A. şi P.A., cu motivarea că, pentru imobilul în discuţie - deşi intră sub incidenţa Legii nr. 422/2001 - nu este prevăzută exercitarea dreptului de preemţiune nici în prezent şi nici la data încheierii actului juridic contestat - 16 februarie 2006, întrucât acesta se află situat în Zona de protecţie istorică a Ansamblului Urban VII, cod TM-II-a-B-06107, poziţia 73 în Lista Monumentelor Istorice - 2004 - judeţul Timiş şi nu în zona de protecţie a monumentelor istorice, pentru care se recunoştea legislativ un drept de preemţiune în favoarea statului, ce avea a-l exercita prin Ministerul Culturii şi cultelor ori prin autorităţile publice locale.
Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 9/A din 23 ianuarie 2013, a respins apelul declarat de reclamanţii Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, reţinând că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt şi de drept, întrucât, din Adresele nr. 944 din 23 mai 2012 şi Adresa nr. 1375 din 16 iulie 2012 emise de Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural Naţional a Judeţului Timiş, rezultă, în mod neechivoc, că imobilul în litigiu, situat în str. G.L., nu făcea parte din categoria imobilelor pentru care putea fi exercitat dreptul de preemţiune, deoarece acesta se afla situat în zona de protecţie a unui ansamblu urban (Ansamblul urban VII, cod TM-II-a-B-0107 poziţia 73 în Lista monumentelor istorice 2004 - jud. Timiş) şi nicidecum în zona de protecţie a vreunui monument. Totodată, reclamanţii nu mai justifică un interes actual în promovarea acţiunii de faţă, în condiţiile în care, pentru imobilul în litigiu, nu mai este prevăzut, în prezent, în Legea nr. 422/2001, dreptul de preemţiune.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, invocând drept motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că proprietarii imobilului în litigiu nu au solicitat, în prealabil, exercitarea dreptului de preemţiune şi nu au adus la cunoştinţa instituţiilor Statului Român intenţia de înstrăinare a imobilului, actul fiind astfel încheiat cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale în materie, respectiv dispoziţiile art. 4 şi 5 din Legea nr. 422/2001.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 16 februarie 2006, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. X1 încheiat între P.M.D. şi P.A., în calitate de vânzători, şi C.V., în calitate de cumpărător, s-a transferat dreptul de proprietate al imobilului situat în Timişoara, str. A. (fostă G., actuală L.G.) compus din casă cu etaj şi curte în suprafaţă de 515 mp.
Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune al Statului Român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităţilor administrativ-teritoriale, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării.
Ordinul nr. 2314/2004 al ministrului culturii şi cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice şi a listei monumentelor istorice dispărute, publicat în M. Of. din data de 16 iulie 2004, a aprobat lista monumentelor istorice clasate în grupa A sau B, acestea fiind evidenţiate în anexa nr. 1 la actul normativ anterior menţionat.
La pagina nr. 2225 din anexa anterior menţionată, la poziţia 73, sub denumirea COD LMI2004: TM a-B-06107 - Ansamblul Urban VII, la paragraful adresă figurează imobilele din Timişoara, str. L.G. nr. X2 şi nr. X3, în timp ce imobilul în litigiu se află situat în Timişoara, str. L.G. nr. X4.
Aşadar, imobilul în litigiu, la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută se solicită a se constata, nu făcea parte din categoria imobilelor pentru care putea fi exercitat dreptul de preemţiune, deoarece acesta nu se afla în zona de protecţie a vreunui monument, ci a unui ansamblu urban, aşa cum rezultă şi din Adresele nr. 944 din 23 mai 2012 şi 1375 din 16 iulie 2012 emise de Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural Naţional al Judeţului Timiş.
Prin urmare, prevederile art. 4 şi 5 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice nu sunt incidente în cauză, nefiind obligatorie efectuarea demersurilor prealabile vânzării în vederea exercitării dreptului de preemţiune.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii Municipiul Timişoara - prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva Deciziei nr. 9/A din 23 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii Municipiul Timişoara - prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva Deciziei nr. 9/A din 23 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1944/2014. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 2061/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
