ICCJ. Decizia nr. 1939/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1939/2014
Dosar nr. 3419/40/2012
Şedinţa publică de la 29 mai 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 436 din data de 8 martie 2013, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta R.E. în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA Bucureşti, a obligat pârâta la plata sumei de 47 RON cu titlu de cheltuieli materiale şi 10.000 RON cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală, începând cu data pronunţării hotărârii şi a respins restul pretenţiilor solicitate, ca nefondate, cu motivarea că singurul document justificativ depus în susţinerea pretenţiilor constând în daune materiale îl reprezintă certificatul medico-legal pentru eliberarea căruia s-a achitat suma de 47 RON, iar daunele morale în cuantum de 10.000 RON acordate pentru suferinţa emoţională a reclamantei produsă ca urmare a vătămării sale fizice sunt suficiente şi echitabile raportat la probatoriul administrat.
Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 49 din data de 17 octombrie 2013, a respins apelul formulat de reclamanta R.E. şi a admis apelul formulat de pârâta SC A.T. SA, a schimbat în parte sentinţa apelată, a obligat pârâta la plata sumei de 10.000 RON către reclamantă cu titlu de daune morale şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, reţinând că nu se poate admite dreptul la repararea prejudiciului indirect, suferit de persoanele apropiate conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia.
Împotriva acestei decizii, reclamanta R.E. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia şi, după rejudecare, admiterea acţiunii introductive astfel cum a fost formulată, invocând drept motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea acestora, s-a învederat că legiuitorul a prevăzut şi obligaţia asigurătorului să despăgubească victimele, precum soţia asiguratului, aceasta nefăcând parte din persoanele excluse de la despăgubire, răspunderea asigurătorului izvorând din contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de vehicule, cu respectarea limitelor maxime stabilite de legea aplicabilă la data producerii accidentului, respectiv Legea nr. 136/1995 şi Ordinul CSA nr. 5/2010.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv.
Reclamanta, prin cererea introductivă, a solicitat, cu titlu de despăgubiri, suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli cu tratamente medicale şi medicamente, 25.000 RON daune morale pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării fizice încercate de aceasta în urma accidentului de circulaţie din data de 20 decembrie 2011 şi 500.000 RON daune morale pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat de moartea soţului, accident produs din culpa exclusivă a acestuia.
Instanţele de fond şi de apel au admis în parte pretenţiile reclamantei, aceasta criticând hotărârea instanţei de apel pentru modul în care aceasta a înţeles să respingă pretenţiile ce s-au formulat în vederea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat de decesul soţului său.
Or, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-au interpretat dispoziţiile legale incidente în cauză anterior menţionate, acestea excluzându-l din rândul persoanelor despăgubite pe autorul accidentului, aceste prevederi fiind aplicabile şi în cazul prejudiciului indirect cauzat de fapta persoanei vinovate, neputând fi supuse reparaţiei prejudiciile suferite de acesta.
Despăgubirea la care este îndreptăţită reclamanta este cea pentru acoperirea prejudiciului direct suferit, cu justa aplicare a prevederilor art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 136/1995 şi ale art. 26 din Ordinul CSA nr. 5/2010.
În privinţa criteriilor de stabilire a despăgubirilor, instanţa supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport cu criteriile expuse anterior, respectiv consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. În cuantificarea prejudiciului moral, jurisprudenţa instanţei supreme a statuat că aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei (Curtea Supremă de Justiţie, Completul de 9 judecători, Decizia nr. 89 din 9 iunie 2003; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, Decizia nr. 4790 din 18 noiembrie 2003).
Criteriul echităţii exprimă cerinţa ca daunele acordate să reprezinte o justă şi integrală dezdăunare a victimei sau a urmaşilor acesteia, iar, în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.
Cum instanţa a aplicat în mod just aceste criterii, stabilind ca despăgubirile acordate reclamantei să fie cuantificate la suma totală de 10.000 RON, criticile recurentei sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.E. împotriva Deciziei nr. 49 din 17 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.E. împotriva Deciziei nr. 49 din 17 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1937/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1944/2014. Civil. Constatare nulitate act... → |
|---|
