ICCJ. Decizia nr. 1944/2014. Civil. Constatare nulitate act juridic. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1944/2014
Dosar nr. 7147/90/2012
Şedinţa publică de la 29 mai 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 444/2013 din 4 aprilie 2013, a respins acţiunea formulată de reclamanta D.F. în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Consiliul Local Mihăeşti ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, în contradictoriu cu Statul Român, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a actului de trecere în proprietatea acestuia a suprafeţei de teren încheiat la data de 24 februarie 1953, reţinând că terenul a trecut din patrimoniul autoarei reclamantei, B.L., în proprietatea statului în lipsa intenţiei titularei dreptului de a gratifica statul, ca urmare a contextului politic în care s-a încheiat actul.
Prin Decizia civilă nr. 107/2013 din 9 septembrie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, cu motivarea că, în mod corect, s-a apreciat de către instanţa de fond că are competenţă în a soluţiona prezenta acţiune, faţă de valoarea cererii introductive, valabilitatea actului a cărui nulitate se solicită trebuie să fie verificată numai în contradictoriu cu beneficiarul său, respectiv pârâtul Statul Român, iar reclamanta a justificat interes pentru a înlătura aparenţa juridică a unui act valabil, cu toate efectele sale.
Împotriva acestei decizii, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Vâlcea, admiterea excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acţiuni şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, invocând drept motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs s-a învederat că, potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afara celor date prin legea în competenţa altor instanţe, iar o interpretare contrară ar duce la anularea cererii introductive ca netimbrată, reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin efectul Legii nr. 18/1991, iar Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are calitatea de succesor în drepturi a părţilor din actul de dare în plată încheiat la data de 24 februarie 1953, cum, în mod eronat, a reţinut instanţa de apel.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit certificatului de moştenitor din 28 august 2009 pentru atestarea calităţii, reclamanta este moştenitoare legală, în calitate de fiică, a autoarei sale B.L.
Prin actul de trecere în proprietatea statului din 24 februarie 1953, autoarea D.L. a dat în proprietatea statului suprafaţa totală de 5,25 ha, compusă din mai multe trupuri de teren, situată pe raza satului Buleta. În cuprinsul actului există menţiunea olografă potrivit căreia atât autoarea, cât şi soţul acesteia sunt salariaţi şi au locul de muncă la o distanţă de cca. 20 km şi nu pot munci terenul din această cauză, precum şi menţiunea potrivit căreia preşedintele comitetului executiv a luat cunoştinţă de această declaraţie, potrivit H.C.M. nr. 308/1953, declarând că o acceptă, fără a exista însă vreo semnătură sau ştampilă vizând această autoritate.
Reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, iniţial în acţiuni, iar, ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 10707 din 29 octombrie 1992, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în natură, dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 793 din 16 mai 1995 a Tribunalului Vâlcea, Comisia Locală pentru aplicarea Legii fondului funciar Mihăeşti a fost obligată să o pună în posesie pe autoarea reclamantei, în acest sens fiind emise mai multe procese-verbale de punere în posesie, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei civile nr. 910/2011 a Tribunalului Vâlcea, între care şi procesul-verbal de punere în posesie de la fila 17.
Ulterior, reclamanta, urmărind ca punerea în posesie să privească vechiul amplasament al terenului, a contestat mai multe acte de proprietate emise cu privire la pretinsul vechi amplasament pentru care se încheiaseră acte de schimb, cu privire la aceste litigii fiind pronunţate mai multe hotărâri judecătoreşti irevocabile, inclusiv cea menţionată anterior. În considerentele sentinţei împotriva căreia s-a declarat recursul soluţionat prin Decizia nr. 910/2011 s-a reţinut că statul a putut dispune în mod liber prin încheierea actelor de schimb, întrucât nici autoarea reclamantei, nici reclamanta nu au solicitat să se constate nulitatea actului de donaţie.
În aceste condiţii, reclamanta justifică interes în promovarea prezentei acţiuni, cauza actului de trecere nefiind aceea de a gratifica statul, ci de a nu suferi consecinţe dăunătoare, iar consimţământul a fost dat prin presiuni, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestui act, fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 953 şi 966 C. civ.
Reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 nu înlătură interesul reclamantei în promovarea prezentei acţiuni, întrucât, numai după constatarea nelegalităţii acestuia, D.F. poate beneficia de restituirea terenului pe vechiul amplasament.
Sub aspectul legitimităţii procesuale pasive a Statului Român, Înalta Curte apreciază că părţi în raportul juridic dedus judecăţii sunt autoarea reclamantei, în calitate de subiect activ, creditor al obligaţiei de a da şi Statul Român, în calitate de subiect pasiv, debitor al obligaţiei de a da.
Ca efect al încălcării condiţiilor de validitate ale unui act juridic, respectiv cauza ilicită şi consimţământ viciat, între cele două părţi s-a născut un raport obligaţional, în conţinutul căruia intră dreptul la repararea prejudiciului cauzat, respectiv constatarea nulităţii absolute a actului de trecere în proprietatea statului.
Stabilirea competenţei materiale se apreciază în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv 612.750 RON, astfel încât, în mod corect s-a reţinut competenţa tribunalului de a soluţiona, în primă instanţă, prezenta cauză, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Netimbrarea la valoare a unei acţiuni cu caracter patrimonial nu atrage anularea acţiunii ca netimbrată, în condiţiile în care sunt incidente dispoziţii speciale în ceea ce priveşte scutirea de plata taxei judiciare de timbru, cum este cazul în speţa dedusă judecăţii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea împotriva Deciziei nr. 107/2013 din 9 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea împotriva Deciziei nr. 107/2013 din 9 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1939/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1948/2014. Civil → |
|---|
