ICCJ. Decizia nr. 1934/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1934/2014
Dosar nr. 22933/3/2010
Şedinţa publică de la 29 mai 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 12631 din 26 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC B.G. SA în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei, cu titlu de despăgubire, suma de 95.523,49 RON, actualizată cu indicele de inflaţie pentru perioada cuprinsă între data de 11 septembrie 2009 şi data plăţii şi s-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A.V.A.S. împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, acesta fiind obligat să plătească pârâtei A.V.A.S. suma de 95.523,49 RON.
În motivare, prima instanţă a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 348/2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia civilă, definitivă şi irevocabilă, s-a admis acţiunea formulată de P.P.F. în contradictoriu cu SC B.G. SA, fiind obligată pârâta să restituie imobilul cunoscut sub denumirea V.Z. situat în oraşul B.G., judeţul Vâlcea, hotărâre pusă în executare, imobilul fiind predat de către reclamantă proprietarului P.P.F.
Reclamanta din prezenta cauză este o societate comercială privatizată ca urmare a încheierii de către A.V.A.S. a trei contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni, astfel încât au fost reţinute ca fiind incidente dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, articol introdus prin Legea nr. 99 din 27 mai 1999, conform căruia instituţiile publice implicate în privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţii comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat şi vor plăti societăţilor comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societăţile comerciale către foştii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, despăgubire ce urmează a fi stabilită de comun acord cu societatea comercială, iar în caz de divergenţă, prin justiţie.
În raport de Decizia nr. 18/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare ca urmare a retrocedării unor imobile se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii despăgubirii, prima instanţă a statuat că valoarea despăgubirii cuvenite reclamantei este egală cu valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este menţionată în bilanţ la momentul ieşirii bunului din patrimoniul societăţii reclamante, respectiv la momentul predării bunului către fostul proprietar, conform Procesului-verbal încheiat la 11 septembrie 2009, respectiv 95.523,49 RON, actualizaţi cu indicele de inflaţie pentru perioada cuprinsă între data predării bunului - 11 septembrie 2009 şi data plăţii.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, tribunalul a apreciat că este întemeiată, întrucât chematul în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, are obligaţia legală de a garanta îndeplinirea de către pârâta A.V.A.S. - în calitate de succesoare a instituţiilor publice implicate în privatizare - a obligaţiei de a plăti societăţilor comerciale privatizate despăgubirea cuvenită pentru prejudiciul produs prin ieşirea bunului imobil din patrimoniul său, ca urmare a restituirii către fostul proprietar, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia nr. 266 de la 12 septembrie 2013, a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A.V.A.S., a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a respins apelurile formulate de SC B.G. SA şi A.A.A.S. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.
Referitor la apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, s-a apreciat că dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 nu instituie în favoarea instituţiilor publice implicate în procesul de privatizare un drept de regres împotriva statului având ca obiect sumele de bani la plata cărora sunt obligate cu titlu de despăgubiri faţă de societăţile prejudiciate, obligaţia de garanţie prevăzută de art. 324 alin. (6) fiind în favoarea societăţii comerciale privatizate şi prejudiciate, şi nu în favoarea instituţiilor publice implicate în privatizare, aşa cum a interpretat eronat instanţa de fond când a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A.V.A.S.
Apelul pârâtei A.V.A.S. a fost respins ca nefondat de instanţa de apel, reţinându-se că singura critică adusă sentinţei priveşte cuantumul despăgubirii acordate, afirmându-se că societatea este îndreptăţită să primească doar suma echivalentă valorii contabile a imobilului la data ieşirii acestuia din patrimoniul societăţii, în caz contrar realizându-se o îmbogăţire fără justă cauză. Or, în speţă, instanţa a apreciat că, în conformitate cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18/2011, despăgubirea se limitează la valoarea contabilă rezultată din evidenţele contabile ale societăţii la data ieşirii imobilului din patrimoniu, valoare pe care a acordat-o, astfel că soluţia primei instanţe este corectă sub acest aspect.
Apelul declarat de reclamanta SC B.G. SA a fost, de asemenea, respins ca nefondat, cu motivarea că, în cauză, s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, mai precis a Deciziei nr. 18/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, aceasta fiind obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 3307 C. proc. civ., neavând relevanţă data începerii procesului, iar suma de 7.212 RON solicitată de reclamantă pentru împrejmuire a fost inclusă de prima instanţă în valoarea totală acordată cu titlu de despăgubiri.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A.A.A.S. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii în parte a contestaţiei la executare, respectiv menţinerea executării silite pentru suma de 2.408 RON, invocând drept motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că hotărârea criticată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată, cererea de chemare în garanţie a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, fiind întemeiată, iar cuantumul despăgubirilor acordat de instanţele de fond şi de apel a fost eronat determinat în condiţiile în care reclamanta nu a prezentat balanţa contabilă încheiată la sfârşitul lunii septembrie 2009 care să ateste valoarea terenului şi nici balanţa contabilă care să ateste data intrării în proprietate a terenului, acesta neputând depăşi cumulat 50% din preţul efectiv plătit de cumpărător.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a reţinut următoarele:
Cuantumul despăgubirilor a fost corect stabilit de instanţa de fond în temeiul art. 324din O.U.G. nr. 88/1997, întrucât, prin Decizia nr. 18/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că "în aplicarea dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare ca urmare a retrocedării unor imobile se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii despăgubirii", iar dezlegarea dată problemelor de drept, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este obligatorie pentru instanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 3307C. proc. civ.
Momentul ieşirii bunului din patrimoniul societăţii reclamante este momentul predării bunului către fostul proprietar conform Procesului-verbal încheiat la data de 11 septembrie 2009, când imobilul V.Z., conform înscrisului existent la dosarul Tribunalului Bucureşti, avea următoarele valori de inventar: teren - 85.709 RON şi construcţii - 9.814, 49 RON, valoarea totală fiind de 95.523, 49 RON.
În aceste condiţii, Înalta Curte va respinge ca nefondat acest motiv de recurs, instanţele de fond şi de apel stabilind corect cuantumul despăgubirilor în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale.
Criticile privind neaplicarea dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002, care limitează cuantumul despăgubirilor la 50% din preţul efectiv plătit de cumpărător, se apreciază, de asemenea, ca fiind nefondate, Înalta Curte reţinând că norma legală anterior menţionată nu este incidentă în cauză, având în vedere data încheierii contractul de privatizare - la nivelul anului 1999, raportată la prevederile alin. (3) al aceluiaşi text legal, care prevede că, pentru contractele de vânzare-cumpărare acţiuni încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, rămân aplicabile prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.
Însă, referitor la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A.A.A.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte a observat că temeiul acesteia l-au constituit dispoziţiile art. 324alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, text de lege menţinut în vigoare prin art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.
Potrivit art. 324alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, statul garantează îndeplinirea de către instituţiile publice implicate a obligaţiilor prevăzute în articolul menţionat.
Din interpretarea dispoziţiilor anterior menţionate rezultă că Statul Român prin instituţia publică implicată garantează îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 324din O.U.G. nr. 88/1997, fiind prevăzută o garanţie specială acestuia pentru repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de către stat.
Totodată, din prevederile art. 60 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că o cerere de chemare în garanţie este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal, ci şi ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Dispoziţiile legale citate instituie în favoarea instituţiilor publice implicate în procesul de privatizare un drept de regres împotriva statului având ca obiect sumele la plata cărora sunt obligate cu titlu de despăgubiri faţă de societăţile comerciale prejudiciate, statul participând la raportul juridic inovat de reclamantă prin intermediul A.V.A.S., care a fost şi parte la contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate în cauză.
Aşadar, între autoritatea chemată în garanţie, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi autoritatea pârâtă, A.A.A.S., există un raport juridic obligaţional, iar dispoziţiile art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 pot constitui fundamentul unui asemenea raport.
În aceste condiţii, constatând că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile legale incidente în speţă, respectiv art. 324 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 şi art. 60 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată ca fiind întemeiat acest motiv de recurs, astfel încât va reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 266 din 12 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va modifica în parte decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Sentinţei nr. 12631/2012 din 26 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 266 din 12 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Sentinţei nr. 12631/2012 din 26 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1932/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1937/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
