ICCJ. Decizia nr. 2062/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2062/2014
Dosar nr. 4636/3/2008*
Şedinţa publică de la 5 iunie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12916 din 09 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E. SA prin lichidator R.I. SPRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 805.934 RON, cu titlu de contravaloare parter imobil situat în Ploieşti, str. T., judeţul Prahova.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, în redactarea dată prin capitolul V1 din titlul I al Legii nr. 99/1999, întrucât aceste text de lege se referă la atacarea unei operaţiuni sau act în cursul procesului de privatizare or, acţiunea de faţă priveşte dreptul la despăgubiri născut ulterior procesului de privatizare, astfel că termenul de prescripţie fiind de trei ani, acesta a fost respectat având în vedere că hotărârea de retrocedare a fost pronunţată la 24 aprilie 2007, iar acţiunea a fost formulată la 02 februarie 2008.
Tribunalul a reţinut că la data de 14 mai 2009 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că valoarea obiectului cererii este de 1.301.668 RON din care, contravaloarea terenului în suprafaţă de 262 mp este de 674.388 RON, iar contravaloarea construcţiei este de 627.280 RON.
Ulterior, prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 25 noiembrie 2010, reclamanta SC E. SA Ploieşti a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 805.934 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în Ploieşti, str. T., judeţul Prahova, format din teren în suprafaţă de 262 m.p. şi construcţie-parter.
Reclamanta a arătat că valoarea pretenţiilor sale se raportează la concluziile expertizei întocmite în cauză de expertul judiciar S.C.L. şi la momentul rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 1385 din 14 noiembrie 2006, respectiv data de 26 noiembrie 2007, când s-a pronunţat decizia nr. 8001 din 26 noiembrie 2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 570/42/2007.
Prin contractul de vânzare cumpărare de acţiuni din 31 august 1995 Fondul Proprietăţii de Stat a vândut către Asociaţia Morărit şi Panificaţie P. un număr de 557.329 acţiuni, în sumă totală de 13933225000 ROL deţinute de stat la societatea reclamantă SC E. SA, reprezentând 70% din capitalul social.
Prin contractul de vânzare cumpărare acţiuni din 15 iunie 1995, Asociaţia Morărit şi Panificaţie P. - a cumpărat de la Fondul Proprietăţii Private IV M. un număr de 224.607 acţiuni în valoare de 5.615175.000 ROL, reprezentând 30% din capitalul social al SC E. SA.
Conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 17 aprilie 2001 şi Anexei la certificat, SC E. SA deţinea în proprietate exclusivă suprafaţa de teren de 44.034 mp, printre care şi suprafaţa totală de 314 mp situată în str. T. Ploieşti, valoarea terenului fiind inclusă în capitalul social al societăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1385 din 14 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, a fost anulată decizia nr. 7028 din 30 decembrie 2005 emisă de SC E. SA, aceasta fiind obligată să restituie în natură imobilul - parter situat în Ploieşti, str. T., jud. Prahova, identificat potrivit raportului de expertiză efectuat de ing. M.P. şi potrivit expertizei întocmite de expert P.D.
Hotărârea mai sus menţionată a rămas definitivă prin decizia nr. 204 din 24 aprilie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti şi irevocabilă prin decizia nr. 8001 din 26 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 570/42/2007.
Deşi prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, intrată în vigoare la 28 martie 2002, a fost abrogat art. 324din O.U.G. nr. 88/1997 modificată, iar prin art. 29-30 din Legea nr. 137/2002 a fost reglementată în mod diferit acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate cumpărătorilor de acţiuni în procesul de privatizare prin executarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligă la restituirea în natură către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, tot prin art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 s-a precizat expres că prevederile art. 324din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.
Întrucât în speţă, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni s-a încheiat la data de 31 august 1995, s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1999.
Prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcţii civile efectuat de expertul în construcţii P.C., valoarea de circulaţie a imobilului situat în Ploieşti str. T., compus din parter şi etaj a fost stabilită la suma de 627.280 RON, folosindu-se datele Catalogului de reevaluare al clădirilor şi construcţiilor industriale nr. AA - fişa nr. XX pentru spaţiu comercial şi de producţie în bloc de locuinţe, iar din raportul de expertiză contabilă a rezultat că valoarea contabilă a imobilului existent în registrele societăţii la data privatizării din care a fost scăzută valoarea de amortizare de la data înfiinţării societăţii până la data punerii în executare a sentinţei de retrocedare, este de 37.750.625 ROL.
În ceea ce priveşte imobilul teren situat în Ploieşti str. T., prin raportul de expertiză întocmit de ing. M.I.M. a fost identificat terenul situat în str. T. pe care se află o construcţie cu suprafaţa construită la sol de 221 mp şi o copertină cu o suprafaţă construită de 20,13 mp, suprafaţa totală fiind de 262 mp, a cărei valoare a fost estimată la suma de 157.000 euro, avându-se în vedere o valoare de 600 euro/mp.
Concluziile expertului topograf M.I.M. coincid cu concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul tehnic Topograf P.D. în Dosarul nr. 498/2006 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1385 din 14 noiembrie 2006.
Întrucât expertul nu a arătat metoda pe care a utilizat-o pentru a explica pe baze ştiinţifice cum a ajuns la valoarea terenului menţionată în raportul de expertiză, într-un final acesta învederând că nu este abilitat să facă evaluarea terenului, tribunalul a desemnat pentru evaluarea imobilului situat în Ploieşti str. T., un alt expert.
Din raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic în construcţii S.C.L., Tribunalul a reţinut că strada T. este situată în zona ultracentrală a Ploieştiului, iar imobilul în discuţie este situat la intersecţia dintre str. T. cu str. Ş.G., beneficiind de toate dotările, suprafaţa terenului, este de 262 mp, iar suprafaţa utilă a parterului construcţiei este de 177 mp, conform releveului documentaţiei cadastrală.
Pentru stabilirea valorii de piaţă a imobilului teren şi construcţie, a fost utilizată metoda comparaţiei vânzărilor, metoda capitalizării veniturilor şi metoda costurilor, procedându-se în final la reconcilierea rezultatelor şi stabilirea unei valori finale de 270.000 euro pentru întreg imobilul şi de 189.000 euro, echivalentul sumei de 805934 RON pentru parterul imobilului.
Tribunalul a dat valoare probatorie acestei ultime expertize deoarece stabileşte valoarea reală de piaţă a imobilului, teren şi construcţie, ţinându-se cont de preţurile practicate pe piaţa pentru imobile cu caracteristici asemănătoare.
Întrucât legea nu a stabilit criterii de determinare a prejudiciului, tribunalul a aplicat principiul general de drept al reparării integrale a prejudiciului, care trebuie să acopere atât paguba efectiv suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), respectiv cuantumul despăgubirilor se stabileşte în raport de valoarea pagubei la momentul pronunţării hotărârii, întrucât numai astfel se realizează echivalenţa între valoarea ieşită din patrimoniul societăţii, prin restituirea imobilelor către foştii proprietari, cu valoarea ce trebuie adusă în loc prin despăgubirea plătită de instituţia implicată în procesul de privatizare.
Evocând prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, instanţa a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată de reclamantă.
La data de 04 aprilie 2011, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat apel împotriva acestei sentinţe solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în subsidiar, schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Apelanta a mai solicitat şi suspendarea executării sentinţei comerciale din anul 2010 până la soluţionarea apelului.
Prin decizia comercială nr. 323 din 10 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect şi s-a respins apelul ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 104 din 19 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul formulat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 323 din 10 iunie 2011 care a fost casată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, reţinându-se în considerente că motivul de recurs ce vizează greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este neîntemeiat, dar că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor care trebuie să se raporteze la valoarea contabilă a imobilului la momentul ieşirii din patrimoniul reclamantei, valoare la care se adaugă rata inflaţiei raportată între momentul deposedării şi cel al plăţii despăgubirii.
La rejudecarea apelului după casarea cu trimitere s-a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea valorii contabile actualizate a imobilului în litigiu.
Raportul de expertiză a fost realizat de către expert contabil D.N. şi a fost depus la dosar.
Analizând sentinţa atacată exclusiv prin prisma singurului motiv de apel invocat, Curtea a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E. SA prin lichidatorul judiciar şi a obligată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata sumei de 805.934 RON cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului creat în urma restituirii imobilului situat în Ploieşti, str. T., jud. Prahova către foştii proprietari.
Apelanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) a invocat două motive de apel şi anume greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi modul greşit de evaluare a despăgubirilor.
Prima critică nu mai poate fi examinată în acest al doilea ciclu procesual, întrucât instanţa de recurs a stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 104 din 19 ianuarie 2012 că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au apreciat în mod just în ceea ce priveşte termenul de prescripţie aplicabil în speţă şi anume, cel general, de drept comun, de 3 ani de la data naşterii dreptului, respectiv de la data rămânerii irevocabile a sentinţei prin care s-a dispus retrocedarea imobilului aflat în patrimoniul societăţii comerciale privatizate.
În ceea ce priveşte cea de a doua critică, Curtea a reţinut că în raportul de expertiză contabilă administrat ca probă s-a concluzionat că valoarea contabilă actualizată a imobilului situat în Ploieşti, str. T., jud. Prahova, compus din teren în suprafaţă de 262 mp şi construcţie (parter) este de 59.234 RON.
Având în vedere prevederile art. 324 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/99 potrivit cărora, instituţiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, precum şi decizia nr. 18/2011 pronunţată într-un recurs în interesul legii, obligatorie potrivit art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., Curtea a constatat că acest motiv de apel este întemeiat, iar acţiunea a fost admisă, în sensul că pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 59.234 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând valoarea contabilă actualizată a imobilului situat în Ploieşti, str. T., jud. Prahova.
În concluzie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 342 din 10 octombrie 2013 a admis apelul declarat de apelanta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului, a s chimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 59324 RON, cu titlu de valoare contabilă actualizată a imobilului din Ploieşti, str. T., judeţul Prahova; a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 1260 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii în tot a apelului, şi pe fondul cauzei admiterea excepţiei invocate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, s-a solicitat în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ. suspendarea executării silite a deciziei recurate, cerere respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 20 martie 2014.
În susţinerea recursului, recurenta a arătat că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 cât şi a dispoziţiilor art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997 deoarece astfel cum reiese din dispoziţiile textelor normative sus menţionate termenul special de prescripţie se aplică în cazul în care se valorifică un drept prevăzut de actele normative în domeniul privatizării.
În consecinţă, în cauză sunt aplicabile termenele speciale de prescripţie, în raport de care acţiunea de faţă este prescrisă.
O altă critică este reprezentată de faptul că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.
Astfel, prejudiciul suferit de reclamantă trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile la data când societatea a fost privatizată şi nu la valoarea de piaţă. Deci, prejudiciul trebuie raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societăţii ca urmare a diminuării patrimoniului. În speţă, valoarea stabilită cu titlu de despăgubire depăşeşte valoarea procentului din capitalul social vândut, deci mai mari decât sumele încasate urmare a privatizării.
Raţiunea legiuitorului cu privire la obligarea instituţiei publice la o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituire este menţinerea capitalului social la nivelul avut la momentul privatizării, conform cu principiul fixităţii capitalului social.
Recurenta susţine că prejudiciul cauzat trebuie raportat la proporţia între valoarea bunului restituit cu valoarea capitalului social, la care se va aplica procentul de capital vândut, iar rezultatul se va raporta la preţul încasat. Dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 nu conţin nici o menţiune precum că despăgubirile se acordă la nivelul valorii de piaţa a activului.
Faţă de caracterul comercial al despăgubirilor, acestea trebuie raportate la valoarea contabilă astfel cum a fost menţionată în dosarul de privatizare.
Cea de a treia critică constă în nemulţumirea recurentei faţă de neluarea în considerare a expertizei contabile administrate în dosarul de fond, iar acţiunea de faţă reprezintă în realitate o veritabilă cerere de chemare în garanţie, astfel cum este prevăzută de Legea nr. 137/2002.
Plata despăgubirilor, arată recurenta, nu poate fi raportată la valoarea de circulaţie, în condiţiile în care activul nu era supus comercializării, ceea ce ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză. La fond, expertiza contabilă a concluzionat că sunt relevante dispoziţiile Legii nr. 137/2002, iar instanţa de apel a obligat pârâta la contravaloarea actualizată a imobilului.
În continuare, se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002, care dispun în sensul că valoarea despăgubirilor acordate nu poate depăşi cumulat 50% din preţul efectiv plătit de cumpărător. Aceste dispoziţii sunt aplicabile, întrucât dreptul reclamantei la despăgubiri s-a născut după intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002.
Ultima critică este reprezentată de încălcarea dispoziţiilor deciziei nr. 18/2011, urmare obligării la valoarea contabilă a imobilului, actualizată cu indicele de inflaţie pe perioada intre data la care a fost predat imobilul şi data stabilită de instanţă. În realitate, actualizarea trebuia acordată numai la momentul plăţii sau la momentul punerii în executare a hotărârii.
În mod nelegal expertul a aplicat actualizarea până la data restituirii, deşi decizia de casare prevede că actualizarea curge o dată cu predarea efectivă.
Examinând cererea de recurs, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa comercială nr. 12916/2010, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E. SA, fiind obligată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata despăgubirilor pentru imobilul situat în Ploieşti, compus din teren şi construcţie, urmare restituirii în natură, către foştii proprietari ai acestui bun imobil.
Tribunalul a dat valoare probatorie expertizei întocmită de expertul tehnic în construcţii S.C.L., şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 a aplicat principiul reparării integrale a prejudiciului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, invocând două motive de apel şi anume cel reprezentat de prescripţia dreptului material la acţiune, în raport de dispoziţiile art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997 şi art. 39 din Legea nr. 137/2002, precum şi cel privind modul de stabilire a prejudiciului de către instanţa de fond.
În recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat, în parte decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare faţă de greşita aplicare a legii în ce priveşte cuantumul despăgubirilor care trebuie să se raporteze la valoarea contabilă a imobilului la momentul ieşirii din patrimoniul reclamantei, valoare la care se adaugă rata inflaţiei între momentul deposedării şi cel al plăţii despăgubirii.
În cadrul rejudecării în apel, instanţa a dispus efectuarea unei expertize contabile, pentru stabilirea valorii contabile actualizate a imobilului în litigiu, conform indicaţiilor deciziei de casare.
Trecând la analiza criticilor formulate de pârâtă prin cererea de recurs, Înalta Curte porneşte de la dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., care vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanţa de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta şi cu privire la necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care le face textul citat sunt categorice.
Cu luarea în considerare a acestor dispoziţii, instanţa de apel, în rejudecare, a analizat sentinţa atacată exclusiv prin prisma singurului motiv de apel invocat, şi anume cel legat de cuantumul despăgubirilor, criticile cu privire la modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune întrând în puterea lucrului judecat, fiind în mod irevocabil soluţionată de către instanţa de recurs.
Pornind de la aceste precizări, raportat la critica invocată prin cererea de recurs privind încălcarea art. 39 din Legea nr. 137/2002, precum şi a dispoziţiilor art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, Înalta Curte constată că această problemă de drept a fost dezlegată de către instanţa de casare, care a stabilit cu putere de lucru judecat că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au apreciat în mod just în ceea ce priveşte termenul de prescripţie aplicabil în speţă.
În consecinţă această critică nu poate fi analizată.
Prin ce-a de a doua critică care vizează cuantumul despăgubirilor, recurenta a adus în discuţie aplicarea dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 raportat la dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de recurs în interesul legii nr. 18/2011.
Din acest punct de vedere, se susţine în esenţă că deşi obligaţia de despăgubire este una legală, nivelul despăgubirilor trebuie raportat la valoarea contabilă menţionată în dosarul de privatizare, deci proporţional cu numărul acţiunilor vândute.
Plecând de la dispoziţiile anterior enunţate ale Legii nr. 99/1999, şi având în vedere că potrivit art. 324Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, Înalta Curte subliniază că obligaţia statului nu este limitata la participaţia sa anterioara in societate, deoarece fundamentul răspunderii nu este generat de contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni. În puterea acestui contract obligaţiile Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului erau proporţionale cu acţiunile vândute numai faţă de cumpărător, asociaţia salariaţilor.
Răspunderea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în cazul de faţă are temeiul în lege şi este distinctă de efectele contractului de privatizare, care se produc numai intre contractanţi. De aceea, nici fluctuaţiile de capital, nu influenţează conţinutul obligaţiei de despăgubire faţă de societate pentru pierderea din patrimoniu a imobilului retrocedat.
Prin decizia nr. 18/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, în ce priveşte întinderea obligaţiei de dezdăunare s-a apreciat că „că societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foştii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanţul societăţii, în condiţiile în care, respectând dezideratul fixităţii capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare”.
Instanţa de apel şi-a justificat în mod corect soluţia adoptată, de obligare a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata despăgubirilor datorate reclamantei în temeiul dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, la nivelul valorii contabile a imobilului a cărei proprietate a fost pierdută, astfel cum aceasta era reflectată în bilanţul societăţii la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul său, actualizată cu indicele de inflaţie.
În cadrul aceste critici, aspectele care vizează neluarea în considerare a expertizei tehnice judiciare administrată în faţa instanţei de fond, prin care s-a stabilit valoarea contabilă a imobilului existentă în registrele societăţii la data privatizării acesteia, rezultând o valoare de 3.775,06 RON, sunt lipsite de fundament juridic.
Ultimul motiv de recurs, întemeiat pe încălcarea dispoziţiilor decizei nr. 18/2011 pronunţată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte, din punct de vedere al actualizării sumei respective este nefondat.
Astfel cum s-a statuat prin decizia sus evocată „În baza principiului reparării integrale a prejudiciului, la valoarea imobilului evidenţiată în bilanţ trebuie adăugată rata inflaţiei, calculată prin raportare la momentul plăţii despăgubirii (aceasta acoperind şi beneficiul nerealizat - lucruum cesans)”.
De asemenea, critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002, nu este întemeiată. Obligaţia statului nu este limitata la 50% din preţul efectiv plătit de cumpărător, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, deoarece aceasta limitare nu reglementează aceasta obligaţie de dezdăunare. Decizia pronunţată în interesul legii dispune în sensul că: ,,Articolul arătat face trimitere la dispoziţiile art. 27-29 din aceeaşi lege, texte care se refera la obligaţiile autorităţii de privatizare faţă de cumpărătorul acţiunilor vândute prin intermediul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în cadrul contractelor de privatizare. Aşa cum s-a arătat, acest litigiu nu stabileşte obligaţii ale Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului născute faţă de cumpărătorul din contractul de privatizare, ci sunt obligaţii a căror sursa nu are izvor convenţional, ci exclusiv legal, şi se întemeiază pe Legea nr. 99/1999”.
În consecinţă, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei de recurs în interesul legii incidentă în cauză, faţă de caracterul obligatoriu al acesteia, consacrat prin dispoziţiile art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat la criticilor recurentei pârâte, care urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 342 din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 751/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2063/2014. Civil. Excepţie de... → |
|---|
