ICCJ. Decizia nr. 2067/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2067/2014
Dosar nr. 4286/1285/2011
Şedinţa publică de la 5 iunie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4592 din 12 decembrie 2012 Tribunalul Specializat Cluj a respins ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes a reclamantului P.C.B., invocată de pârâţii T.R. şi H.L.G.; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată completată şi extinsă, în limitele rămase în urma anulării, ca nelegal timbrată, a completării şi extinderii acţiunii iniţiale faţă de pârâta SC B.I.R. SPA, Italia Treviso, Sucursala Bucureşti, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 18 ianuarie 2012, cerere formulată de reclamantul P.C.B., în contradictoriu cu pârâţii O.V., B.E., T.M., P.C., T.O.A., T.R. şi H.L.G., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. AA şi BB din 6 noiembrie 2008 de B.N.P. P.I.F.; au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile pârâţilor O.V., B.E. şi T.M., respectiv T.R. şi H.L.G., de sancţionare a reclamantului P.C.B. cu amenda judiciară prevăzută de art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.; a fost obligat reclamantul P.C.B. să plătească fiecăruia dintre pârâţii O.V., B.E. şi, respectiv, T.M., câte 1.500,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fazei procesuale de primă instanţă a prezentului litigiu; s-a luat act că pârâta P.C. nu a solicitat cheltuieli de judecată aferente fazei procesuale de primă instanţă a prezentului litigiu; s-a luat act de poziţia pârâţilor T.R. şi H.L. în sensul recuperării cheltuielilor de judecată aferente fazei procesuale de primă instanţă a prezentului litigiu pe cale separată.
Apelantul P.C.B. a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 4592 din 12 decembrie 2012 a Tribunalului Specializat Cluj.
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că apelantului i-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 146/1997.
Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată de prima instanţă.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară.
Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Curtea Constituţională prin Decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiţie nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit şi în acest sens s-a reţinut că art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi echitabil ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic şi social, demnităţii omului, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului aminteşte, în cauza Weissman şi alţii contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiţiei poate justifica impunerea unei restricţionări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 şi următoarele, şi Kreutz).
Constatând că apelantul, deşi legal citat cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru şi a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligaţia de plata pana la termenul stabilit, astfel că a aplicat sancţiunea anularii acţiunii în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În consecinţă, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 176/2013 din 11 noiembrie 2013 a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul apelant P.C.B., pe care a menţinut-o în întregime.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.C.B., prin care a solicitat admiterea recursului.
În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În susţinerea cererii, recurentul a arătat că apelul a fost anulat ca netimbrat în condiţiile în care în cauză a fost formulată o cerere privind acordarea ajutorului public judiciar şi o cerere de reexaminare. Cererea de ajutor public a fost respinsă, iar în motivare s-a făcut confuzie între patrimoniul persoanei fizice şi patrimoniile persoanelor juridice în care deţin participaţii sociale şi neluându-se în considerare patrimoniul personal.
De asemenea, se susţine că nu a avut cunoştinţă de modul în care a fost soluţionată cererea de reexaminare. În această situaţie a fost în imposibilitate de a achita taxa judiciară de timbru.
Recurentul învederează că situaţia materială a sa şi a familiei sale este una precară.
Se invocă şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Intimaţii T.R. şi H.L.G. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Chestiunea de drept supusă analizei Înaltei Curţi, vizează încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, critica fiind încadrată de recurent în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Înalta Curte observă în raport de această critică, faptul că argumentele recurentului, menite să sprijine motivul invocat, nu conduc spre cerinţa textului art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care se referă la încălcări ale normelor procedurale ce vizează regulile de desfăşurare ale procesului civil, aşa cum sunt prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
De aceea, Înalta Curte apreciază că pentru analiza acestui motiv nu este suficientă o trimitere abstractă la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., neargumentată în spiritul acestor prevederi. De reţinut este conţinutul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care sancţionează cu nulitatea neregularităţile procedurale şi încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, conţinut în raport de care Înalta Curte observă că argumentele aduse de recurent nu sprijină criticile, potrivit condiţiilor şi cerinţelor textului art. 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Altfel spus, faptul că finalitatea unei sancţiuni prevăzută de un text de lege (specială) extrinsecă judecăţii propriu-zise este nulitatea, nu este suficientă pentru a admite că toate aspectele invocate – devenite critici ale soluţiei – sunt suficiente pentru analiza lor în cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Întrucât întreaga construcţie a argumentelor, vizează încălcarea legii, cu trimitere expresă la art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, acest motiv va fi analizat prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În concret, recurentul a argumentat încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, susţinând că instanţa de apel a procedat la anularea cererii de apel ca netimbrată, în condiţiile în care reclamantul a formulat o cerere privind acordarea ajutorului public judiciar şi o cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a respins aceasta.
Argumentele reclamantului nu pot fi reţinute, întrucât prin încheierea de şedinţă din data de 23 septembrie 2013, instanţa de apel a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelantul P.C.B., urmare analizării acesteia prin prisma dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 8, 9 şi 15 din O.U.G nr. 51/2008.
Împotriva acestei soluţii, apelantul a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din data de 15 octombrie 2013.
În acest context, sunt relevante dispoziţiile art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, care instituie calea de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea privind acordarea ajutorului public judiciar, aceasta fiind singura modalitate în care soluţia instanţei poate fi cenzurată.
În această situaţie, instanţa de recurs nu poate reanaliza aceste împrejurări care ţin de temeinicia cererii privind acordarea ajutorului public judiciar, invocate ca un motiv de nelegalitate care priveşte obligaţia de plată a modului de stabilire a taxei de timbru.
Neplata taxei judiciare de timbru este deci imputabilă reclamantului, încât susţinerile din recurs în sensul că instanţa nu ar fi respectat principiile contradictorialităţii, echităţii, normă înscrisă în art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu au nici un suport.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Constatând culpa procesuală a recurentului în declanşarea litigiului de faţă, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi a dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.C.B. împotriva deciziei civile nr. 176/2013 din 11 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta P.C.B. la plata sumei de 489,64 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor T.R. şi H.L.G. şi la plata sumei de 475,44 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor T.M. şi O.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2065/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2069/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
